Sub preÈ™ e curat


O alee străjuită de plopi înalți. Bătrâna mergea greoi, cu o mână la spate. Ceva mai încolo, în grădina blocului, o doamnă tânără își admiră câinele de rasă, un doberman. I-a dat drumul din lesă, aleargă după o minge. Bătrânica tocmai ajunsese lângă el. Câinele a lăsat mingea și-a început s-o latre, gros, răgușit, parcă o certa.
Fiț-ar javra a dracului, în loc să crești un copil asmuți câinii pe oameni! Era să-mi stea inima în loc! Uf!
Vezi, d’aia te-ai cocoșat, de afurisită ce ești! Câinele a simțit și te-a lătrat, a răspuns cu arțag doamna încotoșmănată într-o haină de blană.
După câteva secunde ajung bătrânica din urmă.
Ce-a avut cu dumneavoastră, întreb.
Nu știu maică, nu-i suport p’ăștia care plimbă câinii pe stradă. Astă vară am fost la fata-mea, stă în Paris. Știți ce m-a impresionat acolo? Rahații de câine pe orice stradă, mai mulți ca în București ! Nu-i vorbă, și la noi pe Calea Dorobanți dacă te plimbi și ai timp să-i numeri, te crucești. Cinsprezece, douăzeci, treizeci în jurul fiecărui pom de pe margine. Mai sunt destui și pe trotuar. Nici nu știu cum am călcat într-unul și când am urcat la o prietenă, stă pe-acolo într-un bloc, i-am lăsat numai urme pe hol, mochetă, de îmi venea să intru în pământ de rușine.
Aveți dreptate, la noi e mai bine ca la Paris, deseară începe să ningă, a anunțat la Radio și toate porcăriile vor fi acoperite cu sclipiri albe, imaculate .!



Nicolae Aurelian Diaconescu