Bună! Ce mai faci, cum o mai duci?...

Ce întrebări stupide! Iartă-mă, dar nici nu știu cum să încep, de când nu am mai fost pe aici. E numai vina mea, dar știi cum e viața asta!... De fapt, nu, nu știi.

Mi-a fost dor de tine; înainte, îți vorbeam mai des, acum însă, cu noua slujbă... Chiar, nu ți-am zis! M-am angajat. La o firmă. Acum am și eu un șef pe care să-l vorbesc pe la spate. Nu ți-ai fi închipuit vreodată că eu o să am un șef, nu? Dar am... Da...

Mariana e și ea bine. Þi-am povestit de ea data trecută! Da, fata cu ochelari și codițe. Numai că acum nu mai poartă ochelari, are lentile de contact. Și nici codițe, are altfel părul. Oamenii se mai schimbă...

Vorbim deja de căsătorie. Dar nu am stabilit încă nimic concret! Deocamdată, ne-am mutat împreună, avem un mic apartament închiriat.

Nici asta nu ai fi crezut posibil, nu? Să locuiesc împreună cu o fată... Îmi pare rău, ai pierdut multe. Tot ce ai cunoscut tu a fost copilăria. Pe de-o parte, te invidiez. Pe de alta...

Mi-am amintit zilele trecute de ziua aia când ai vrut să-i faci mamei o surpriză și să coci un tort de ziua ei. Mai știi? L-ai lăsat pe bunicu dormind în fața televizorului și te-ai pus să faci blatul. După ce ai murdărit toată bucătăria de făină, ai pornit cuptorul, dar nu ai găsit chibrite. Și până te-ai pus tu să le cauți prin toată casa, s-a umplut bucătăria de gaz. Noroc că a venit taică-tu de la lucru și a oprit el gazul. Ce bătaie ți-ai luat tu atunci?! Tot cartierul a aflat cum era să arunci blocul în aer. Ziceau că o să ajungi mare bucătar... Ce știau ei!

Numai mie mi-ai spus ce vroiai de fapt să te faci! Lui bunicu i-ai zis că vrei să fii doctor, mamei, bancher, și lui tata fotbalist. Știai cum să le faci pe plac! Mie însă mi-ai zis adevărul: vroiai să pilotezi avioane. Regret că n-ai mai apucat.

A murit bunicu săptămâna trecută. De asta am vrut să vorbesc cu tine, să îți spun asta. Îmi pare tare rău, știu cât ați fost de apropiați. Am încercat să fiu și eu, dar în ultima vreme nu prea mai era lucid. Se credea tot pe timpul războiului, se trezea în miezul nopții și se ghemuia sub masă... M-a întristat mult să-l văd așa! Mai bine că nu l-ai vazut, ți-ar fi frânt inima.

Ah, câte aș vrea să îți spun, dacă ai fi în fața mea acum!! Þi-aș spune să nu îl mângâi pe Rex pe burtă, în ziua aia când a și murit… Injecțiile pe care le-ai primit după aia au fost o pedeapsă mult prea mare ! Þi-aș spune să nu arunci cu cretă după Gelu, în prima ta zi de școală, că o s-o lovești pe Alina în ochi. Norocul tău că o să-i treacă… Þi-aș spune să-ți faci mai des temele la timp. Notele alea proaste au întristat-o mult pe mama, mai mult decât a lăsat vreodată să sa vadă.

Și ți-aș mai spune, la fel ca toți ceilalți, atunci, că nu e vina ta! Poate pe mine m-ai crede, dacă pe alții nu: chiar nu a fost vina ta, nu ai fi putut face nimic. Unele lucruri care se întâmplă în viața noastră sunt peste puterile oricărui om, mai ales ale unui pui de om ca tine... Știu, viața nu e corectă, și nimic nu a mai fost la fel după aia, dar toate s-au întâmplat ca tu să ajungi cel care ești azi, nu trebuia să...

Dacă strâng ochii și mă uit printre gene, parcă te văd, așa cum erai în ziua aceea, plângând. Hmm, parcă nu aveai alunița aia... A, stai, e murdară oglinda. Așa stăteai și atunci în baie, și, printre lacrimi, mă priveai, dorindu-ți să fii EU, să fii mare. Ai mai fi avut destul timp la dispoziție să fii copil, dar nu ai mai putut rezista. Te înțeleg, însă acum am ajuns să regret alegerea ta!

Se spune că singurele părți ale corpului care nu cresc deloc de la naștere până la moarte sunt ochii. Privesc atent ochii ce mă privesc înapoi din oglindă, dar nu te recunosc. Nu mai au licărirea aceea, nerăbdarea de a descoperi mereu ceva nou.

Îmi descopăr apoi și restul feței: părul în care au început să apară mult prea repede fire albe; fruntea parcă mai înaltă ca anul trecut, pe care încep să se vadă doua cute; câteva riduri mici așezate sub ochii obosiți, urmare a unor nopți de nepredare la timp a proiectelor; nara stângă din care se vede vârful timid al unui fir de păr ce n-ar trebui să fie acolo; obrajii cândva rumeni, acum arși de soare și de vânt, din care ies pe alocuri țepi. Ar trebui să mă rad. Apropo, bărbieritul nu e chestia atât de interesantă pe care o credeai. E mai degrabă o povară...

Și dacă mă concentrez și mai tare, parcă mai văd pe cineva în oglindă. Fața lui, ca de ceară, pare să se topească și să curgă în jos. E plin de riduri, și are pete maronii pe piele. Mai are puțin păr, pe la tâmple, care e alb demult. Parcă nici dinți nu prea mai văd la el. Însă are ochii noștri.

Și văd în privirea lui, la fel cum vezi tu în a mea, că îi pare rău că ne-a dezamăgit, că nu a făcut toate lucrurile pe care tu, și apoi eu, ne-am dorit să le facem. Pare atât de trist...


Poate că nu e prea târziu să încerc să pilotez avioane...!