Mai incercam sa o impac. Ea statea pe patul din colt, cu privirea pierduta in perete, dar atenta la vorbele ce ieseau din gura mea pe care le considera minciuni. Dar nu stiam, nu stiam nici eu daca erau minciuni sau adevar, nu imi puteam da seama daca au vreun sens sau daca zboara dintr-un eter spre altul, fara a fi intelese vreodata. EA se uita spre mine, cu ochii plouand picaturi reci in August, anuntand o toamna prea mohorata pentru anul ce a trecut.
" TU... Olty... Daniel......" Imi rasunau in minte cu ecouri de granit arhaic. Era EA sau era ALTA? Nu o puteam recunoaste decat dupa ecourile de granit, si asa prea vagi. Eram EU, eram Daniel, eram Olty? Cine eram? Cine avea sa-mi raspunda la intrebari stinse, sa dea identitate sufletului meu?
Ea sta cu ochii pierduti, ploua picaturi reci din ochi si imi sparge cuvintele de pereti, ca o argila busita de granit. "Ma iubesti?... Ma mai iubesti?"... "Nu stiu... Spune-mi cine esti? Spune-mi cine sunt?"
Stau si astept raspunsul ascultand doar cantecul ploii reci de toamna prematura. ^ngerul vine acasa. Ceilalti sunt pierduti, au uitat pana si de Olty. Si Olty e pierdut. Doar EU stau si ma intreb daca Olty e acelasi cu Daniel si cu mine... Ea ma iubeste... pe Olty, pe Daniel sau pe MINE?