Am intrat într-o cârciumă. De fapt, un bar. Undeva la subsol. După o zi plictisitoare. O orgă de lumini amețitoare. Din cele care se rotesc constant. Cu diverse culori și nuanțe. Fleșuri care te aiuresc. M-am așezat chiar la bar. Am cerut ceva. O vodcă, un wisky, o tequila…Nu mai știu ce. Vream să mă amețesc de-a binelea. Să văd altfel lucrurile. Și ele, chiar, au început, încet, încet, să devină "altfel"… Lângă mine, un oarecare. Cam anost. Oricum, părea decripit. Și în vârstă. Să fi avut 70? Nu, mai mult, bătea spre 80. Haine mototolite. Niște ochelari cu lentile groase, extrem de groase. Cum poartă unii care, la următoarea schimbare de dioptrii (inutilă) de fapt n-o mai fac. Restul înfățișării n-o mai văd, acum, decât ca prin ceață. Mi-a spus, cu o voce obosită, șoptită, ceva. Parcă un nume. Să fi fost al său? Eu nu întrebasem nimic. Un nume care începea cu …C. Ba nu, cu A. În orice caz, nu cu A…Sigur, cu B. Ba.., Bu…, nu, Bo…. Când mi-a șoptit numele, prin ochelarii cu dioptrii imense, fixa, hipnotic, alătuturi de un pahar înalt, cu o băutură răcoritoare probabil, o monedă. Într-un echilibru ciudat, încremenită pe cant. Fleșurile se reflectau la fel de ciudat și hipnotic în cele două fețe ale monedei, sub rotirea luminilor care nu înceta. M-am concentrat asupra monedei. Ceva și mai ciudat se întâmpla. Ei bine, avea amândouă fețele identice. Și totuși… și totuși una sclipea stins, vetust, ca argintul vechi care prinsese un strat de o anumită cocleală, lăsând unele părți, intacte. Ca și când ar fi fost curățate recent. Cealaltă părea nouă, puternic strălucitoare, atunci turnată. Când și-a luat privirea de la ea, s-a culcat cu un mic zornăit, pe una din fețe. Mi-a întins-o fără nici un cuvânt. Am băgat-o în buzunar.

Acum mă uit la ea. Este o monedă obișnuită de cinzeci de bani (noi, RON). Cu fața și reversul diferite. Nici vorbă să fie de argint.

Fac un efort. Încerc să-mi amintesc numele. Era Boris, nu Boian, poate Borg….Ba nu, precis Borges.