„O noapte de somn bun, numai una și toate poveștile astea se vor șterge” (J.P. Sartre, Greața)




căscă și se întinse ostentativ; nu era însă liniștit – iar avusese coșmarul acela cu armata (nu-ți poți ascunde că ești un iepure oricât de bine ți-ai masca spaimele). Servești patria o dată la 19 ani și după aceea o mai faci de câteva ori în vis. E greu de trăit așa! e greu pentru băiețașii de cartier.

se dădu jos din pat și o amețeală cumplită îi strigă bună-dimineața. Nu înjură – nu înjurase el nici în armată. Căută baia ținându-se de luciul dulapului și o găsi. Mica victorie nu-i spulberă totuși plictiseala. Se cățără atunci pe vasul de toaletă și reluă de la fila 153 Ulise, de Joyce. Trăgea apa des și ținea nările strânse, spre deosebire de Rimbaud care era…era un geniu.

cam la o jumătate de oră îl strigă nevastă-sa: găsise și ea toaleta. Se descocoță: nu mai avea nici un farmec
se pupară și-și mârâiră câteva dulcegării. Ea intră.
repede: cravata bordo, sacoul de tweed și pantalonii bufanți
când fu gata
trase dulăul din cușcă și țâșni pe scări în jos. Stanislav se repezi spre parc, dar mâna lui oțelită îi reteză bucuria. O apucară atunci spre facultate.

Avea în program un curs despre balcanism, pe care îl rosti cu o satisfacție prea puțin perceptibilă. Stanislav nu numai că nu crezu o boabă, dar ținu coada…ținu coada înclinată două ore către Orientul Mijlociu (indiciu ezoteric că va refuza cârnațul și berea de la ora 10).

Pe parcursul expozeului Mihail reuși să calculeze mintal cât ar trebui să dea la întreținere ca să nu-l bată iar administratorul și cât avea de încasat pe meditații în săptămâna respectivă. Încrezătoare, studentele îi sorbeau considerațiile despre ciocoii balcanici în opoziție cu cei cisalpini. Ca un omagiu adus inocenței magistrului, toate purtau sutien la vedere. Toamna se arătă in cash la ferestre.

Pe la 11, un zmeu mare se zvârcoli deasupra orașului. Frunze roșcate ațâțătoare se întrecură să-i arate, să-i sugereze, să-i poruncească lui Mihail drumul spre metrou. Indiferent la provocări, dascălul își fixă dogul de ruinele blocului de garsoniere cu o fundă topaz și, plin de ticuri, pătrunse în bufetul de la subsol.

La o masă joasă, cu bereta-joben verde dată pe ceafă, marele șef, Parfumovici, profețea. Cu boticul pe genunchiul său, domnișoara Paloma îl sorbea din priviri. Obraznic, un Motorola 369B făcea cu ochiul de pe singurul scaun rămas liber. Aici se trânti plin de hotărâre Mihail și ceru un lichior cu votcă de ananas.

Șeful râse și pulpele Palomei puțin se desfăcură nervos. Se discutară apoi cu aprindere profețiile cu pupăza cu veverița și cea despre taifunul de la Brăila. Făptura lui Parfumovici își întindea încet și perfid mrejele-i snoabe în jurul noului sosit. Când acesta simți, își luă rămas bun la repezeală și țâșni în vântul de noiembrie. La 11.30 îl dezmetici pe Stanislav dintr-o ceartă politică cu aromă de birt. Despărțirea de haita de corcituri bețive se complică neprevăzut cu o sumedenie de temeneli și numai după aceea omul și câinele traversară podul cu statui de beton înspre casa Populației. Fulgii gălbui răsuceau cozi plesnitoare în aerul gri. Un huruit rău pufnea în damfuri scurte din gurile știrbe ale metroului.

Se încălziră apoi cu o bere fiartă la un local prizărit. O blondă grasă trecea servind printre clienți. Când fundul i se înroșea de pișcături sărea pe tăblia barului, iar glasul ei pătrat șfichiuia urechile mușteriilor :
„De ce m-ai părăsit
hai vino înapoi
să fim numai noi doi
din nou ca altădatăăăăă!”
Cu lacrimi în ochi, Mihail spintecă bazarul de-a curmezișul. Dibuia drumul pocnind cu bastonul alb în tinicheaua tarabelor. Pit-bull-ul îl târa acum cu precizie înspre chioșcul de ziare.

Între timp se făcuse decembrie cu freamătul Sărbătorilor electrizând trotuarele și cu orașul înfășurat în colindele prichindeilor. Se gândi o clipă să accelereze brusc și să treacă pe acasă înainte de revelion. Renunță totuși când își imagină vrafurile de vase murdare, sticlele împrăștiate peste tot și păianjenii mari din colțuri. „Într-un fel m-am resemnat - zâmbi în sine - Madeleine întotdeauna a ținut să-mi precizeze că m-am căsătorit cu un bărbat castrat”.

O ploaie de petarde răpăi scurt și Mihail se trânti pe pavaj. Extrase cu dibăcie casca cu ștampila universității și începu o înaintare sincopată: salt înainte-culcat-târâș-pe coate-salt înainte. Totul decurgea bine; situația amenința să rămână sub control. Momentul critic se ivi de-abia când, epuizat psihic, pechinezul se ridică pe labele dinapoi și necheză înspăimântător sub globul focos al lunii.

În capătul străzii Smârdan coșmarul luă sfârșit. Profesorul redeveni biped și-și aranjă jenat cravata elegantă. Din spate mai adia doar refrenul suav:
„dar boierii nu-s acasă
dom, dom să-nălțăm”
și mirosul înțepător al pocnitorilor.

Pe măsura urcușului, chioșcul de ziare de pe dealul Spirii își dezvelea silueta. Răsări în sfârșit și figura sud-americanului Ion, tronând impasibilă la taraba lui în așteptarea Clientului. Mai flămând, Stanislav o zbughi înainte și-și înfipse colții într-un număr proaspăt al revistei Vip. Stăpânului îi rămase un exemplar al oficiosului guvernamental Paranoia democratică.

„aaa! domnu’ Mihail, Hristos s-a născut!”
„adevărat s-a născut, nea Ioane! da’ ce, e deja Crăciunul?”
„de mai bine de două ore.”
„măi să fie!”
„ați auzit, domnu’ Mihail, că a căzut Podu’ Grant chiar în timp ce președintele senatului își împingea pe acolo căruciorul cu tripleți?”
„ei, na!”
„dacă vă zic! și încă ceva, da’ rămâne între noi, de mâine se scumpește cozonacul la dublu.”
„shshsh! să n-audă Stanislav.”
Buldogul însă era cu burta pe un articol despre fotbaliști și balerine. Uitase de restul lumii și limba îi atârna de un cot – semn de plăcere insuportabilă.
„dom’ Profesor, da’ cel mai tare mă sperie cutremurul asta apolicaptic…ăă…apo…pocaliptic, vai de noi!”
„mofturi, nene!”
„da de ciorditori ce-o să mai ziceți, ei?”
„canci, dacă nu mi l-au ciordit pe Stanislav până acum înseamnă că nu-s decât un mit.”
„domnu’ Mihail, pe Venezuela mă jur și pe Guatemala, zău că nu mai știu dacă sunteți cinic sau optimist!?”
„uite, da’ tot așa, rămâne aici, săptămâna asta eu sunt cinic și nevastă-mea optimistă.”

Orologiul parlamentului bătu miezul nopții și orașul păși cu totul în mileniul III. Cerul scăpără de artificii și zeii își împrăștiară mătreața peste pământ și ape. Pe dealul Spirii trei făpturi fără umbră ciocniră cupele fără toartă ale Anului Nou.
„La mulți ani, Stanislav!”
„Un Mileniu mai bun, nea Ioane!”
„Sănătate și bucurie, domnu’ Mihail!”

Imediat după Bobotează, omul și câinele se lăsară de-a lungul Văii de asfalt, pe lângă bisericuța Trisfetitele, făcându-și mai apoi curaj pe pantele buclate ale Marelui Drum de Piatră Cubică. La 16.30 Mihail avea programată o meditație cu fiul cel mic al Prefectului de Ianuarie. Pășeau totuși cu precauție, iar la curbe încetineau din timp. Turmele de căprioare traversau șoseaua în fugă, urmate de mormăitul furios al urșilor. Un ger năprasnic pișca, de acum, degetele pelerinilor. Umblau cu mâinile băgate în buzunare până la cot. Din vârful brazilor ciorile croncăneau jalnic.

Deși prins între pieptar și maiou, celularul reuși să-și ridice țârâitul până la urechea lui Mihail. Când acesta ridică receptorul, un glas fără rost de vesel îi ceru să-și aleagă un număr de la 1 la 90.
„29, bâlbâi profesorul.”
„ia să vedem, să vedeee…! Aha! ai câștigat o limuzină Mercedes decapotabilă”, chiui glasul.”
„păi de ce decapotabilă?”
„suntem în lichidare de stoc; și orice-ar fi, bucură-te, tovarășe, ce naiba!”
„bine…stai așa…trăiască eurobingoshow!”
și țipătul bingomanului înjunghie pădurea de la un capăt la altul. Coada lui Stanislav căzuse spre Orientul Mijlociu; chipul său oglindea tristețea lumii.
„da’ ce-ai, băiatule?”
„stăpâne, stăpâne mai cheamă-ți un câne!”
„ce tot spui tu acolo!?
„baciule stăpâne, ești bogat de mâne!”
„și ce-i cu asta, băiețel flocos?”
„dacă află managerul Ungureanu sau inginerul Vrânceanu…”
„măi cățelul pământului, Mercedes-ul acela e impozabil. După ce plătesc taxele, dacă mai rămânem cu volanul.”
„deci tot săraci suntem?” lătră mopsul
„fără greș, feciorul tatii; săraci ca văzduhul, ca gheața, ca piatra cubică…”
„așa să trăiești stăpâne întru mulți ani sănătoși cu bucurie și la mai mare că, uite, după gura aia de metrou e tocmai blocul pe care-l căutăm noi.”

prâslea Prefectului de Ianuarie pândea însă sosirea Profesorului încă din prima zi de după Sfântul Vasile. Nu reușise să-și termine tema primită astă toamnă și acum, îngrijorat, ațintea cu binoclul, din balcon, câmpia dunăreană și bărăganul de unde se putea ivi inamicul.
și într-adevăr
pe la mijloc de mai, odată cu primele cireșe, siluetele dușmanilor se conturară pe buza orizontului
„neamțo dracoli”, șuieră prâsleanul și pe nesimțite trase cuiul de la o petardă defensivă.
„pașaportu și aplecu’ mamii ei de școală! acu să te văd măi Ștefănuț cum descurci ițele!”

în pace
seninul cerului se boltea peste amiază ca o zână bună; turmele de porci guițau printre mestecenii de la poalele combinatului chimic. Ar fi putut bănui omul și lupul ce îi pândea din spatele luminii?

prima petardă bubui în fața lui Stanislav și-l proiectă la vreo cinci metri înapoi, cu labele în sus. Mihail deschise fulgerător diplomatul dar, până să-și monteze casca, o explozie îl aburcă în frunzișul unui mesteacăn. Acolo sus – se zice – începu el să recite mărunt rugăciunea pentru petarde (nu înjurase el nici în armată, darmite acum!!)
mai lucid
dobermanul sări, îl înșfăcă de un crac și-l zdrumică la pământ; apucase să fredoneze doar un condac și-un irmos…
„pe-aici stăpâne, vino să ne amestecăm printre porci”
căci Prefectul avea, pasămite, vreo zece turme de godaci albanezi care tocmai se-ntorceau de la cotețul din spatele blocului.

deci cei doi nu mai stătură pe gânduri: se îmbulziră cu rozătoarele și străbătură nedibuiți până la intrarea din dos.
deși învins, Ștefănuț găsi puterea să-și întâmpine meditatorul cu dulceață și cafea. Acesta, delicat și cu sfiiciune, îi făcu chiar de la ușă diferența între poeții din Tang și simbolismul francez; incidentul trecu nebăgat în seamă.

Ștefănuț dispunea de un mare cap blond care îi făcea celelalte membre prea subțiri și cam lungi. Deoarece stătea mai tot anul în casă, își dorea mult ca Ungaria să devină un lac cu pești bărci și bâtlani. Pe Stanislav însă nu-l putea suporta deloc, așa că Mihail și-l înfășurase în jurul gâtului.

în iunie, Profesorul țâșni din bloc urmărit de petardele ofensive ale lui Prâslea. Trecu rapid de combinatul chimic și, după ce coti pe prima la stânga, sufletul i se goli de primejdie. Ca să nu se sufoce, îl descolăci pe Stanislav.
luându-și seama, începu să frecventeze magazinele pentru bărbați. Coșul de pe spinarea birmanezului se umplea văzând cu ochii: macaroane, pește afumat, pâine, lapte cu orez, borș, mandarine, pâine, cârnați, gem, ouă și nițică pâine.
Într-acestea, o frumoasă lună plină de iunie se răspândi peste cartiere. Dinaintea celor doi călători izbucni în toată văpaia siluetei sale, printre pomii înfloriți, blocul de nefamiliști, pe care-l părăsiseră încă de dimineață. De-acum erau sfârșiți și cu greu mai găsiră tăria să extragă din cutia poștală factura telefonică de 15 milioane. Însă, așa cum obișnuia să spună acum 300 de ani în urmă tatăl lui Mihail, vel-treti-logofăt la spătărie: „patria și facturile înainte de toate”.

în mod firesc o pană de curent îi blocă între etaje. Aducându-și aminte că Profesorului îi repugnau mâinile întinse ale vecinilor (generozitate de flori carnivore), Stanislav chelălăi după ajutor. Dar când locatarul suspendat și-l imagină pe administrator cu registrul de cheltuieli la subsuoară, se năpusti asupra bestiei și-i îndesă în gâtlej un smoc de vată cu cloroform; peste blocul întunecat se pogorî o liniște grea.

în timp ce Proprietarul înfigea cheia în ușa metalică, pașii uleioși al luminii începuseră să bocănească pe pavajul din fața parterului. Era 6 iulie și garsoniera plutea în clar-obscur până departe. Intrusul se lăsă să cadă pe primul fotoliu și-și răsuci o țigaretă. Scoase apoi din buzunar bibeloul favorit, cățelul Stanislav, și-l depuse pe raftul de păpuși. Când neasemuita Madeleine se deșteptă, o mângâie pe creștet și-i permise să intre prima la toaletă. După ce fecioara termină cu machiajul, Mihail extrase din raft al doilea volum din Joyce și se zăvorî cu el în baie.
îmbrăcați în faianță, pereții reflectau puternic becul de deasupra oglinzii și totul, mintea și trupul laolaltă, se adunau suspendate într-un vârtej de visare și confort peste lumea grăbită a dimineții. Învins, profesorul strănută și, ciocnindu-se de pereți și ricoșând în sufragerie, soarele țâșni în toată ardoarea lui pe bolta cerească.
războiul se terminase
peste nori se boltea legământul.