Trec pe langa acelasi zid de cand am inceput sa merg. In zid este o gaura cat sa-ti incapa capul si toti care trec privesc prin gaura. Dincolo sta un copil tinand in mana un carton pe care scrie ca ne-am nascut prea devreme. Cand am indraznit sa-l intreb de ce el nu creste ca noi mi-a raspuns cu un glas stins ca sunt prea batrana sa-i inteleg copilaria. Apoi a inceput sa rada de sufletul meu pierdut in ani si sa cante indescifrabil. El a ras si a cantat. Eu am plecat.
In fiecare zi trec pe langa un zid a carui gaura, ce era candva, sta acoperita cu un carton pe care scrie "M-am nascut prea tarziu" cu litere pictate ca de un copil. Daca privesti dincolo de carton vezi lesul descompus al celui ce tinea cartonul. Oamenii trec fericiti nestiind... Pe partea cealalta stau eu zambind...cu tineretea copilului manjindu-mi palmele...