Erik privea spre femeia care stătea liniștită pe pat.
--Chiar nu îți aduci aminte cum ai ajuns aici?
Femeia mai privi o dată la pereții de metal, ca și cum i-ar fi văzut pentru prima oară.
--Nu. Eu sunt… eram doctoriță pe Wertiner. Ultimul lucru pe care îl țin minte este că ieșisem, pentru a mă duce la o întrunire a cardiologilor. Am deschis ușa mașinii și… m-am trezit aici.
Alana intră în cabină, aducând un pahar cu o băutură energizantă.
--Erai un doctor bun?
--Cred că da. Tocmai primisem un premiu, ce caut eu aici?
Alana ridică din umeri.
--Se pare că ai fost răpită și dusă pe Kunli, de unde noi urma să te ducem, împreună cu alți două mii de oameni - majoritatea răpiți, cred - la o destinație necunoscută.
--Cum adică, răpită? Adică da, răpită, dar de ce și de cine?
--Asta nu știu. Ai fost răpită și dusă într-un container cargo standard, pe care scria Animale vii.
--Ciudat. Păreți oameni de treabă. Acum o să mă duceți acasă, pe Wertiner ?
Erik clătină din cap.
--Sunt câteva probleme. Prima este că suntem căutați de autorități, iar a doua ar fi că se cere investigarea condițiilor în care ați dispărut.
--Sunteți infractori?
Alana o privi pe femeie. Efectele gazului încă nu dispăruseră. Docilitatea era un efect secundar al gazului, folosit la transportul vitelor, pentru a nu deveni agresive la schimbările de mediu.
--Ne-au fost înscenate anumite fapte, care nu ar face cinste unor oameni. Oricum, vă vom preda autorităților federale, care vă vor asigura o întoarcere pe planeta de domiciliu.
Femeia bău lacomă din energizant, apoi îl privi din nou.
--Este un lucru bun. Așa să faceți…
--Ar trebui să te odihnești. Dormi aici, îi spuse Alana femeii pe un ton imperativ, dar blând. Trebuie să discutăm, Erik, îi spuse ea bărbatului, privind cu coada ochiului cum femeia se întinde pe pat.
--Am vorbit cu surorile mele de pe Terra 2, îl anunță ea, de cum ieșiră din cabină.
Erik se opri și se întoarse spre ea nedumerit.
--Crezi că ajută la ceva? Nu de alta, dar ai fost exilată, poate că nici măcar nu vor discuta cu cei de pe Harton.
Alana îi zâmbi.
--Exilată, dar nu m-au renegat și chiar mi-am păstrat locul în Consiliu. Deja am un răspuns de pe Harton. Afirmativ chiar, spuse ea, văzându-i uimirea.
--Atât de repede?
Alana clătină din cap înțelegătoare.
--Știu, Erik, te surprinde că totul merge repede. Pot să-ți spun că la noi s-au îmbunătățit relațiile interumane. Toți, inclusiv tu, ne privesc ca și când nu am fi oameni și știi de ce ? Pentru că noi am eliminat aproape total birocrația. Când cineva are o problemă, ea ajunge cu rapiditate la autorități și atunci încep demersurile de rezolvare. Ceea ce pe alte planete durează zile și poate săptămâni, la noi se rezolvă în ore. Chiar și din poziția mea actuală, eu sunt o persoană importantă.
Erik îi făcu semne disperate din mâini să se oprească.
--Scuză-mă, Alana, nu sunt dispus să ascult acum o lecție despre îmbunătățirea relațiilor administrative. Te rog.
--Sigur. Păi stabilim cursul spre Harton, nu?
Erik rămase cu gura căscată.
--Harton? Păi nu erai exilată și aveai interdicție?
Alana îi zâmbi.
--Încă un semn că Hartonul are grijă de cetățenii săi.
--Bine, bine, dar cum sugerezi să ajungem pe Harton cu o asemenea încărcătură, pe lângă faptul că suntem dați în urmărire. Știi bine că avem nevoie de cel puțin trei opriri, pentru combustibil, spuse el prost dispus dintr-o dată.
Alana îl privea, zâmbind amuzată.
--Când hartonienii îți oferă ajutorul, sunt siguri că nu îi refuzi, din cauze ce țin de altcineva decât de propria persoană. Suntem o națiune mândră, Erik. Avem imunitate diplomatică. Am primit ordin de a mă întoarce pe Harton, în calitate de fostă ambasadoare. Nimeni nu are dreptul să îmi umble în navă, iar ca să fim arestați, Federația riscă un conflict politic generalizat. Toate națiunile țin la drepturile legilor pe care le-au votat și, de aceea, chiar și în cazul în care este vorba de infractori, îi lasă să treacă, cerând extrădarea după ce ajung la destinația lor și li se ridică imunitatea.
Erik o privi chiorâș.
--Este logic, dar cred că trebuie să studiez din nou politica. Capacitățile mele de retimonian nu mă ajută deloc.
--Pentru că nu le-ai folosit. Vei învăța să le folosești, atunci când vei avea nevoie de ele, spuse femeia, privindu-l amuzată.
--Te-ai distrat pe seama mea bine?
Femeia trecu de el, îndreptându-se spre cabina de pilotaj.
--Destul de bine, spuse ea, fără să întoarcă capul.
Amândoi așteptau în cabina de pilotaj. Ajunseseră pe Harton, dar nu primiseră permisiunea de a coborî din navă. Erik era agasat de situație, iar Alana aștepta, meditând. Femeia nu văzuse planeta sa natală de doi ani și jumătate. Niciodată nu se despărțise, pentru un timp atât de îndelungat, de obiceiurile și tertipurile Hartonului. Își reluase înfățișarea de Vrăjitoare Asasin. Acum avea părul argintiu, ten alb și ochi galbeni. Pe lângă aceste semne, care evidențiau apartenența la casta Vrăjitoarelor, se îmbrăcase în hainele care-i indicau rangul și rolul și se machiase pe față cu o cremă neagră. Hainele îi erau roșii, iar pe fața ei se deschideau noi teme de filosofie prin desenele complicate. Ea îi spusese în repetate rânduri, în ultima perioadă, că trebuie să se liniștească și că în nici un caz nu vor coborî pe planetă, înainte ca marfa să fie descărcată și oamenii din containere să fie duși la spitale. Totuși, Erik nu se liniști. Trecuseră cel puțin trei sferturi de oră de la descărcarea containerelor, iar ei erau încă în navă. Singuri, nici măcar vreun soldat care să-i păzească. Se cufundă și el în meditație, resemnat. În curând se liniști și semnele vitale i se atenuară. Se afla într-un somn controlat.
Cu pași ca de felină, cineva se strecura în spatele lor. Erik strânse pleoapele, vru să deschidă ochii, dar își dădu seama că nu poate. O singură secundă simți cum panica îl sugrumă, dar reuși să-și stăpânească frica. Strânse ochii și mai puternic, iar fața i se schimonosi de concentrare. Deodată avu senzația că nu se mai afla pe scaun. Reușea chiar să-și vadă trupul, alături de cel al Alanei, pe scaunul alăturat. Amândouă stăteau liniștite, iar în spatele lor se apropia o fetiță, cu obraji roșii și o figură poznașă. Fetița se opri la doi pași de scaunele celor doi și privi drept spre el. Își dezveli dinții micuți într-un zâmbet ce o transformă pe fetița poznașă într-un înger. Cel puțin analogia aceasta o făcu el.
--Erik…
Bărbatul deschise ochii și o văzu pe Alana aplecată asupra lui.
--Cine-i fe…, vru să întrebe bărbatul, întorcându-se în același timp cu scaun cu tot spre făptura care aștepta în spatele lui. O privi, îngustându-și ochii nedumerit. Nu se afla nici o fetiță mică și frumoasă, ci o femeie mult mai în vârstă, cu părul alb, tenul alb, zbârcit, fără pic de sânge și niște buze palide. Erik înclină capul spre umărul drept.
--Erik, ți-o prezint pe conducătoarea noastră: Feina Conducătoare Marlew, spuse Alana, plecându-se în fața ei cu respect.
Erik plecă capul pentru câteva secunde, în semn de salut și de recunoaștere a autorității ei. Bătrâna privi spre tavanul navei și zâmbi.
--Tu ai fost acolo… interesant. Mă întreb dacă ai învățat să folosești informațiile aduse de un asemenea dar măreț.
Erik o privi încruntat. În secunda următoare, fruntea i se descreți, iar pe chip îi apăru o urmă de vinovăție.
--Eu am fost. Mă așteptam să văd o fetiță de cum m-am întors.
Femeia zâmbi, arătându-i dinții mici și ordonați.
--Nu ai învățat să folosești puterile. Adineauri ai privit direct în sufletul meu. Poate că acum sunt bătrână, dar sufletul a rămas al unei fetițe de 9 ani. Aceasta sunt eu, femeia se întoarse spre Alana, imediat ce termină fraza. Ridică-te, îi spuse pe un ton imperativ femeii care rămase aplecată din șale în fața superioarei ei. Aceasta o privi și îi adresă un zâmbet cald, matern.
--Þi-a fost dor de casă? Ai găsit timp să te aranjezi și să îți arăți toate rangurile de care beneficiezi aici, dar, din păcate, eu nu mai țin la asemenea ritualuri. Mă vei ierta pentru o primire atât de rece, Alana?
Alana ridică privirea și ochii i se umplură de lacrimi.
--Mă bucur să vă revăd, doamnă. Mă bucur că sunt acasă, iar semnele apartenenței mele aici le-am făcut vizibile pentru a nu vă dezamăgi. Sunt fericită că ați venit dumneavoastră…, spuse Alana într-un suflet, prin voce răzbătându-i emoția.
--Numai eu puteam întâmpina pe una dintre cele care au șansa să îmi preia povara conducerii, spuse bătrâna, privind cum Alanei îi curg lacrimile.
-- De astăzi înainte, nu mai ești exilată. Locul tău în Consiliu nu a fost ocupat, așteptându-te.
Bătrâna se întoarse din nou către Erik.
--Ai început cu dreptul. Nu m-am mai simțit atât de măgulită de mult timp. Ai văzut cine sunt cu adevărat și asta mă face fericită. Nu vei fi capabil să mă privești ca pe o babă, prea bătrână pentru a conduce o planetă. Una peste alta, următoarea noastră întâlnire va fi în Consiliul Hartonian. Eu îl voi prezida și te asigur că voi lua o decizie politică bazată pe raționament. Mi-ar face plăcere să mai discutăm cu altă ocazie, într-un climat unde statutul și obligațiile mele pentru bunăstarea cetățenilor Hartonului să nu îmi influențeze gândirea, spuse aceasta, zâmbindu-i.
Sala consiliului Hartonian reunise toată administrația planetei. Femeile cu grad operativ sau administrativ mai mare de 7 din cadrul organizației Vrăjitoarelor Asasin și toți bărbații care aveau un loc de frunte în conducerea planetei. Erau mai mult de cinci mii de oameni. Oricine avea dreptul la o părere, dar, mai înainte de a se dezbate, trebuiau prezentate datele și scopul întrunirii. Erik își dădu seama de puterea Alanei în Consiliul Suprem al planetei, în momentul în care pe consolele din fața fiecăruia avu loc o prezentare sumară a datelor cerute. Era un volum de muncă enorm și nu putea fi făcut în cele două ore în care ei se odihniseră de la sosire până la întrunire. Totul se pusese pe roate încă de la primul apel a femeii. În cele cinci zile, cât dură drumul până la Harton, tot materialul fusese adunat de cine știe câți experți în astfel de treburi. Situația, din câte își dădu el seama, îi era favorabilă. Prezentările arătau multe date despre care el nici nu avusese habar. Această prezentare dură mai bine de cinci ore, urmând ca după o pauză de o oră să se reia, iar el să răspundă unor întrebări din partea auditoriului. Alana îl atenționă că întrebările aveau să conțină temerile hartonienilor. De ce să se implice? Care este motivul pentru care li se cere lor sprijinul? De ce nu se oficializează ancheta? - întrebări de acest gen. În timpul prezentării, își făcuse un plan de atac și adunase date pe care părea că nimeni nu le găsise. Totuși, aceste date le găsise în rețeaua hartoniană și le suplimentase cu câteva informații din rețeaua federală.
În timpul pauzei, stătu mai mult singur. Abia spre sfârșit, Alana veni lângă el. Era îmbrăcată cu o robă făcută dintr-un material foarte aspru, asemănător cu pânza de sac, dar mai dur, iar pe cap avea o glugă din același material. Ajunse lângă el, își dădu jos gluga și îi zâmbi.
--Cum te simți, Erik?
Bărbatul îi zâmbi intimidat.
--Ca printre străini. Nimeni nu mă privește măcar.
Femeia râse înfundat.
--Acestea sunt regulile Consiliului. Niciodată nu te adresezi unuia, căruia nu-i cunoști rangul. Niciodată nu te adresezi unui superior, fără să fi intrat el în vorbă cu tine.
Erik se arătă amuzat și surprins.
--Și dacă trebuia să îți spună ceva una dintre subalternele tale, sau cum le numiți voi?
--Nu suntem ignoranți sau aroganți, Erik. Acestea sunt câteva dintre reguli și cele care îți răspund la întrebările imediate. Îți pot face rost de regulament, dacă vrei și ești acceptat la candidatura unui post în consiliu, spuse ea, râzând.
--Nu. Deocamdată, vreau doar să scap de aici întreg. Trebuie să-i conving să se implice.
--Nimeni nu-ți va face nici un rău. Cel mai rău lucru este să fii exilat, dar nu vei fi predat Federației pur și simplu. Vom ajunge din nou în situația de la care am plecat.
Erik o privi uimit.
--Vom...?
--Te voi urma, Erik. Eram cu tine când ai deschis containerele și voi rămâne până la capăt, indiferent ce presupune asta, șopti ea melancolică.
Femeia se depărtă, lăsându-l uimit. El intră într-o stare de meditație superficială. Nu avea timp să se gândească la ce-i spusese Alana. Fără să vrea, percepu câteva imagini de la cei de lângă el și avu impresia că prezentarea nu îi afectase cu nimic. Era văzut ca un străin și i se vor pune piedici serioase. Bău pe nerăsuflate un energizant și intră în sală. Se așeză la locul său și începu din nou să colecteze informații. De această dată, culegea informații despre structura politică, economică și socială.
Ridică privirea când unul dintre cei din fața adunării anunță reluarea ședinței.
--Prezentarea a fost bună, după părerea mea, spuse unul dintre cei care o flancau pe Feina Conducătoare.
--Acum dorim să aflăm cât de bine a fost întocmită această prezentare a situației, chiar de la cel care ne-a adus-o la cunoștință. Domnule Faden, poftiți aici, spuse acesta, arătându-i o mică tribună, în spatele căreia se afla un ecran imens. Erik se ridică și păși spre tribună cu sufletul plin de neliniște. Fiecare pas îi era șovăitor. Ajunse în final și înclină capul în fața celor trei care prezidau Consiliul. Se întoarse spre adunare și o privi câteva secunde.
--Până acum o jumătate de an, nu știam nimic despre Harton sau Feinele Vrăjitoare Asasin, spuse el, după care oftă.
--Am avut onoarea să am la bord, în tot acest timp, pe una dintre voi, care mi-a mai povestit despre oamenii Hartonului. În tot acest timp am ascultat poveștile, fiind sincer fascinat de ele și de voi. Astăzi, după ce am ajuns să văd populația Hartonului, îmi dau seama că nu știu absolut nimic. Îmi dau seama că Federația nu știa absolut nimic despre voi. În rapoartele Federației scrie că este un guvern matriarhal. Așa și este, doar că un guvern matriarhal concentrează forța politică, economică și militară în mâna femeilor, pe când aici este vorba de o împărțire egală a puterii. Erik privi spre cei din primul rând. Nici un mușchi nu li se mișca pe chip, iar limbajul trupului nu spunea absolut nimic.
--Voi ați reușit să aduceți democrația la un nivel ideal. Aici nu există discriminare. Poate credeți că spun asta doar pentru că nu știu ce să vorbesc, dar am studiat rapoarte și statistici pe parcursul prezentării. Spre exemplu, anul acesta a avut loc un incident minor, asupra căruia mă opresc, pentru a vă arăta ce vreau să spun. O Vrăjitoare Asasin de rang mare a avut un conflict cu un cetățean, care este considerat, pe alte planete, sărac lipit. Ei bine, pe alte planete nu se făcea nici un fel de anchetă. Aici s-a făcut anchetă pe baza unei simple plângeri care, după părerea mea, era întocmită într-un fel hilar. Totul s-a terminat cu atenționarea Vrăjitoarei Asasin. Aceasta și-a cerut scuze și și-a asumat singură răspunderea pentru acest civil. Sunt sigur că voi știți că acest incident nu este singular, spuse Erik, sondând din nou primele rânduri în căutarea unei reacții cât de mici. Nu găsi nici una.
--Vreau să inițiați o anchetă neoficială, cu privire la incidentul pe care l-am adus la cunoștința Consiliului Hartonian.
Erik folosise o exprimare imperativă, pentru a smulge măcar o atitudine negativă din partea auditoriului. Murmurele nu întârziară să apară, dar până și acestea erau parcă ordonate în funcție de calificarea și sarcinile auditoriului. Cel din stânga Vrăjitoarei Superioare își drese vocea, iar cei din sală făcură o liniște înspăimântător de perfectă. Erik se întoarse spre aceștia.
--Eu am sarcina de a primi întrebările venite de la auditoriu, pe consolă. Le selectez pe cele cu un conținut și scop asemănător și le dau glas. Întrebarea este: De ce s-ar implica Hartonul într-o investigație pe o planetă cu un guvern autonom și de sine stătător?
Erik le zâmbi. Anticipase această întrebare.
--Pentru că se face trafic cu ființe umane.
--Aceasta este problema întregii Federații, nu doar a hartonienilor, domnule Faden, spuse Feina Conducătoare.
Erik zâmbi pe sub mustăți. Chiar sperase ca cea care prezida să se amestece în discuție, punând această întrebare.
--Adevărat! Hartonul pare a nu avea nici un amestec. Acum, vreau să vă arăt de ce am amintit incidentul acela cu omul sărac și cea care avea autoritatea de partea ei. Vreau să vă anunț că de pe această planetă dispar oameni. La o populație de 8 miliarde de oameni, anual dispar 350 de mii de oameni, despre care nu se mai află absolut nimic. Chiar credeți că Hartonul a fost ocolit de acești traficanți? Dacă chiar credeți, poate îmi spuneți și mie de ce, de fiecare dată, cu o marjă de eroare insesizabilă, toți cei care nu sunt găsiți sunt bărbați? Poate vreți un răspuns din partea mea... Din sală se auzi un murmur de încurajare.
--În cadrul Federației sunteți văzuți și percepuți ca niște discriminatori. Ei cred că voi discriminați bărbații. Ei cred că îi tratați ca pe animale de povară și nimic mai mult. Din această cauză nu v-au ocolit. Nimeni nu simte lipsa unor sclavi, iar sistemul vostru de guvernare aduce foarte mult cu unul monarhist sclavagist din două motive: unul este misticismul ce plutește asupra Feinelor numite sugestiv Vrăjitoare Asasin, iar al doilea este religia. Aveți o religie interactivă. Ea continua să se dezvolte activ nu pe baza unor relicve ce datează de zeci de mii de ani. Pe lângă acestea, ei iau un procent foarte mic din populație. Acest procent poate fi acoperit prin explicația ratei de infracționalitate.
Erik bău o gură din paharul cu energizant ce se afla pe tribună. Privi spre primele rânduri și pentru prima dată observă că le captase atenția.
--Luând-o statistic și făcând abstracție de faptul că este vorba de ființe omenești, adică gândind din punct de vedere politic și economic, vă întrebați oare la ce forță de muncă se ajunge prin aceste răpiri? Aici este vorba de o rată mică a acestor răpiri cu scop precis, pe care le suspectez eu. În Federație se reclamă zilnic în jur de un milion și jumătate de răpiri, dintre care cel puțin 75% nu sunt soluționate în nici un fel. Dacă acești oameni iau calea sclaviei? Dacă dincolo de sfera de influență a Federației au loc asemenea răpiri pe care nimeni nu le numără? Acum vă întreb, vorbind la modul statistic, cine are nevoie de aceste brațe de muncă? Ce vrea să realizeze exploatând oameni? De ce nu-i recrutează legal? Ce se întâmplă cu acești nefericiți și mai ales ce urmărește acest individ sau indivizi? Dacă veți răspunde acestor întrebări, veți avea răspunsul la întrebarea pe care mi-ați pus-o mie. De ce să se implice în mod neoficial Hartonul, repetă Erik întrebarea care-i fusese pusă.
Bărbatul clătină din cap și oftă.
--Răspunsul este în voi. Fie că luați o decizie politică sau una la care vă duce sufletul, ea trebuie să fie aceeași. Omul nu trebuie obligat să muncească, fără a i se asigura niște drepturi, iar dacă acest lucru se întâmplă, trebuie luate măsuri, spuse el, întorcându-se spre cei care prezidau. Cei doi care stăteau lângă Vrăjitoarea Superioară îl priveau fix și nu mișcau, iar bătrâna înclină capul și îi zâmbi. În acel moment știu că va obține sprijinul hartonienilor. Privi spre Alana, iar aceasta îi zâmbi. Privirea ei exprima mândrie. Era mândră de el, iar el înclină capul în fața ei. Gestul fu interpretat ca o închinare în fața celor trei care prezidau, aflați cu un rând mai sus, iar Feina Conducătoare se ridică.
--Mulțumim, Erik Faden. Mă văd nevoită să închei această ședință și să cer deliberări. Noi vom avea un surplus de informații. Cei pe care i-ați adus au fost interogați și de aceea vom putea lua o decizie fără să fim marcați de charisma și darul oratoric, care nu ți se pot contesta. La prima oră din dimineață, vei primi un răspuns, domnule Faden.
În acea seară luă un somnifer. Era mult prea neliniștit, ca să doarmă altfel, iar spre dimineață visă din nou. Același vis care revenea stăruitor. O siluetă subțire și agilă stătea în penumbră. Întotdeauna se trezea cu un moment înainte să-i vadă chipul.
Din nou se afla în sala de consilii. Își reluase locul în fața comisiei și aștepta decizia. Nu îi era ușor, deoarece de această decizie depindea chiar viața sa. Dacă era exilat, știa că îl vor găsi și, chiar dacă se va putea opune urmăritorilor, până la urmă tot l-ar fi copleșit. Feina Conducătoare făcu semn unuia de lângă ea, iar acesta se ridică.
--Astăzi vom da răspunsul cererii de anchetare a unui incident neoficial. Vrem să ne asigurăm că nu au intervenit alte întrebări, după consfătuirea de noaptea trecută, spuse acesta cu voce puternică.
Bărbatul se așeză și așteptă câteva clipe, după care își drese vocea și începu să citească de pe consola din fața sa.
--Noi, reprezentanții Consiliului Hartonian, prin prezenta petiție, ce servește interesului cetățenilor care ne-au ales și oamenilor de pretutindeni, am decis…, omul se opri brusc și Erik se aplecă puțin înainte, incapabil de a face un prognostic.
--…acreditarea unei anchete asupra incidentului îndosariat sub numărul 096745 J.C.R. Rugăm Forul Superior al Consiliului a aproba decizia noastră. În cazul unei respingeri, Forul Superior va explica motivația în ședință extraordinară.
Erik simți cum îl părăsesc puterile. Realiza că victoria sa era deplină și strălucitoare, însă știa că nu este victoria finală. Urmări cum cei trei care prezidau consiliul dădură din cap, aprobând decizia consiliului. Feina Conducătoare se ridică din scaun și toate murmurele încetară brusc.
--Sunt nevoită să mă retrag, pentru a lua parte la Consiliul Feinelor. Vă rog să ne urmați, domnule Faden, spuse aceasta cu voce puternică, făcându-i semn să se ridice.
Erik le urmă pe toate Vrăjitoarele Asasin care luau parte la Consiliu. Străbătură clădirea imensă și coborâră mai multe trepte. La capătul treptelor ajunse într-o sală, cu puțin mai mică decât sala de consilii. Acolo erau așteptați de alte femei. Acestea erau așezate pe trepte, sala fiind construită ca un amfiteatru, fără nici o urmă de dotare tehnologică. Era doar piatra lucioasă a pereților și a stâlpilor, iar pe jos era praf. Feina Conducătoare străbătu încăperea și, abia după ce ajunse în capătul celălalt, văzu că acolo existau cinci scaune de diverse mărimi. Cel mai înalt era al ei, urmau două scaune, unul în stânga și altul în dreapta, de o dimensiune mai mică, iar lângă acestea erau alte două scaune mai mici. Femeia se așeză și odată cu ea se așezară și celelalte. În spatele lui veniră două femei, care îl conduseră în mijlocul încăperii. Abia atunci observă că acolo era o porțiune pietruită. Cele două Feine rămaseră lângă el, de-o parte și de cealaltă. Privi dezorientat spre Alana, care se afla pe scaunul de piatră din stânga superioarei sale. Aceasta nici măcar nu clipea, iar el înțelese că, în acel moment, se comporta ca o Vrăjitoare Asasin, nu putea să-l ajute cu nimic.
--Cunoașteți de ce ne-am adunat astăzi aici, fiice ale Feinei! tună glasul bătrânei. Un murmur sacadat și ritualic îi răspunse, dar el nu reuși să înțeleagă mesajul.
--Acest străin este primul care calcă pe un pământ pe care nici un bărbat nu a mai ajuns de sute de ani! Vreuna dintre noi dorește punerea sa la încercare?! continuă aceasta cu glas profund.
Erik privi cu coada ochiului la cele care umpleau sala. Un fior îi străbătu corpul când văzu fețele vopsite ritualic și lucirea armelor celor din sală.
--Se impune oferirea de ajutor. Este cineva din această sală de partea acestui străin?
Erik mătură cu privirea tribunele și avu din nou străfulgerarea din visele sale. Va păși cineva prin praful arenei, rămânând cu fața ascunsă? Dar dacă acea făptură era inamicul?
Nici nu sesiză că cineva se apropie de el. Se scutură ca dintr-un vis și atunci văzu că Alana ajunsese în fața lui. Pe chipul vopsit distinse un zâmbet abia perceptibil, dar liniștitor. Se opri în fața lui, apoi îi întoarse spatele. Acum se afla în mijlocul unui triunghi format din trei luptătoare.
--Acest străin este sub protecția mea, Alana, Feină de grad nouă!
--Acest străin este sub protecția mea, Sibuma, Feină de grad șapte, răsună o voce hârșâită din stânga sa.
--Acest străin este sub protecția mea, Drisa, Feină de grad șapte, spuse femeia care completa triunghiul, cu glas amenințător parcă.
--Acest străin se află sub protecția Feinelor Superioare, spuseră toate trei în cor.
Liniștea plană asupra adunării timp de câteva minute. Erik simți tensiunea din sală. Toate cele prezente priveau spre grupul celor patru. Femeile, ca și Erik, își plimbau privirile printre rândurile de luptătoare. Deodată, un zgomot de metal frecat de alt metal îl făcu să se întoarcă brusc spre femeia din dreapta sa. Aceasta scosese din tecile apărătoare două săbii cu lama subțire și privea insistent spre un grup care discuta aprins. Privi spre cea din dreapta și văzu că aceasta scosese deja armele. De această dată era vorba de un lanț, care se termina cu două lame ascuțite, lungi de douăzeci și cinci de centimetri. Privi spre Alana. Cu toate că-i vedea doar spatele, observă că sub mantaua subțire de culoare roșie avea arme. Văzu cum își duce mâinile la spate și apucă ceva. Le scoase cu mișcări agile și fără nici un sunet. O clipă mai târziu auzi din nou zgomotul familiar, pe care-l făcea lama inferioară a pumnalului hartonian când ieșea din mâner. Erik privi din nou prin sală și văzu că majoritatea luptătoarelor de acolo se așezaseră.
După încă un minut, rând pe rând, femeile care-l înconjurau ascunseră vederii armele. Erik conchise că acesta era un ritual și, cu toate că nu mai văzuse așa ceva, cunoștințele de istorie, pe care le acumulase, îi reveniră în minte. Erau câteva astfel de ritualuri dispărute. Întotdeauna apărătorii cuiva alegeau armele. O armă letală însemna că lupta va fi dusă până la ultima suflare, iar un obiect cu conotații psihologice, în acea comunitate, ducea la o luptă psihologică sau la un joc de îndemânare. Dacă era adevărat, apărătoarele lui erau ferm hotărâte să-l apere cu prețul vieții. Era de-a dreptul uimit de asemenea comportament din partea celor două necunoscute.
--Străinul a fost acceptat! spuse bătrâna conducătoare.
Erik reveni din visare și privi spre cele două femei din spatele său. În ochi le lucea bucuria victoriei, dar nici un alt sentiment nu era vizibil pe fețele acestora.
--De astăzi înainte, până la reîntoarcerea sa la marele Ights, străinul se va supune legilor Consiliului Feinelor! Așa este voia marelui Ights! spuse bătrâna, ridicând glasul treptat.
--Așa este voia marelui Ights, veni un murmur ritualic, din partea celorlalte.
Bătrâna coborî din jilț și se apropie de grupul lor cu pași mici. Ajunse în fața Alanei și îi puse mâna pe umăr, așa cum ea făcuse de câteva ori cu el.
--Îți încredințez acest inițiat, Feină Alana.
Alana trecu în stânga acesteia, făcându-i loc, iar bătrâna merse în fața celei din dreapta lui.
--Îți încredințez acest inițiat, Feină Drisa.
Femeia merse în dreapta Alanei, iar bătrâna îi spuse același lucru celei de a treia Vrăjitoare Asasin, care se alătură grupului. Ajunse în fața lui și îi puse mâna pe umăr.
--Inițiat Erik Faden, vei deveni primul Fein, după mai bine de 300 de ani. Onorează acest consiliu și ridică-te la așteptările noastre! De astăzi înainte, ești copil al lui Ights și al planetei Harton.
Erik o privi, neștiind ce să spună.
--Îți vei alege un nume, după care vei fi cunoscut. Celelalte identități se vor pierde printre multe altele, spuse femeia, privindu-l în ochi.
Erik o privi, fără a avea curajul să spună nimic. Femeia îi zâmbi.
--Liniștește-te, ce a fost mai greu a trecut, îi șopti ea, apoi se întoarse spre adunare.
--Slăvit fie numele Său!
Misiunea primise acordul Consiliului Feinelor, sau al Vrăjitoarelor Asasin, cum li se spunea, după trei ore de negocieri. Puseseră la punct detaliile misiunii, iar el fusese desemnat să conducă misiunea. Această decizie o luaseră participanții la misiune, deoarece se presupunea că el cunoaște cel mai bine terenul. Acum, se afla în nava sa, îndreptându-se spre nodul ascuns din apropierea planetei Wertiner. Acolo avea să primească escortă alte șase nave ce îl vor însoți prin nod. Nu era un lucru greu, ce avea să urmeze: o mică urmărire între navele din escortă și interceptoare, timp în care el și altă navă vor aborda nava mare de transport și îi va captura pe ocupanții ei. Era un plan simplu. Nu aveau nevoie decât de informația care să le spună unde se termină nodul și cât combustibil trebuie. Aproape o bagatelă, însă el știa că niciodată nu merg lucrurile cum le planifici. Întotdeauna merg mai bine sau mai rău, aici era vorba de factorul noroc, destin sau zeitate.