Găina se zbătea în botul vulpii, atât cât putea ea să se zbată în situația respectivă. Vulpea nu o omorâse, nu avusese timp să o facă, chiar acolo în cotețul întunecat și plin de găini. Era și o problemă de pragmatism: câinii ar fi auzit imediat chirăiturile găinii-victimă și cotcodăcelile scandalizate ale celorlalte găini de pe stinghii.
Dăduse dovadă de delicatețe în felul în care prinsese găina amorțită de somn, cu botul și în felul în care colții o țineau strâns, dar mai mult de pene, așa încât singurele angoase ale păsării erau: teama de moarte, iar asta o avea oricare viețuitoare și atmosfera de casă de nebuni, botul vulpii ținând-o ca într-o cămașă de forță.
Sentimentul de claustrofobie deveni dominant, teama de moarte alcătuia acum fundalul și în acest moment găina dând ochii peste cap avu o străfulgerare în mintea ei minusculă: văzu deasupra locului unde se petrecea scena deplasării de la coteț, pe furiș, până în lanul de porumb învecinat, o lumină ciudată care brăzda oblic cerul coborând spre pământ
- A căzut o stea, cârâi găina, așa și noi. Cârâitul ei nu a s-a închegat imediat ce văzuse dâra de foc. Aceasta se pierduse și așa rămăsese și găina în botul vulpii, cu ochii la boaba de foc și apoi cârâise cele de mai sus. Ce cârâise ea ajunsese și la urechile ciulite ale vulpii, care constatase în același moment că, există și locul și timpul pentru ceea ce avea de făcut împreună cu găina. E știut că între torționar și victimă se creează un câmp de afectivitate, dinspre a doua spre călău.
- Ce tot spui tu acolo, mârâi vulpea, lăsând găina din bot și apucând-o cu labele din față, care-i problema cu steaua?
- A căzut o stea, așa și noi, cârâi din nou găina, nedumerită de atitudinea vulpii, după care își aruncă iar privirea spre cer. Vulpea, involuntar urmărind privirea păsării, întoarse și ea capul și, ca și găina avu o străfulgerare, dar nu datorită unui alt meteorit. Era chiar cerul plin de stele, dese ca firele din blana ei. Avu o amețeală, o pierdere a sinelui, totul se întunecă și vulpea căzu pe spate cu labele în sus, bătând văzduhul câtva timp.
Nu se știe cât a stat Vulpea așa, cert este că la un moment dat s-a trezit, s-a întors în poziția normală și a privit uimită, la Găină. Aceasta îi scăpase din labe o dată cu sincopa Vulpii, iar acum ciugulea liniștită în apropiere, holbând din când în când, când un ochi când altul la animal.
- Nu înțeleg, spuse după câteva momente de tăcere semnificativă Vulpea, de ce nu ai profitat de dezorientarea mea pentru a te face nevăzută? Oare nu așa ar fi procedat oricare găină în locul tău? Găina se opri din ciugulit, se uită cu amândoi ochii la Vulpe și spuse:
- Cât timp ai stat așa cu labele în sus, am privit cerul plin de luminițe și mi-am dat seama de nemărginirea lui, de infinitatea acestei cotinețe. Am devenit și acum sunt foarte tristă. Nu cred că mai am pentru ce trăi și acum te aștept pe tine să-ți faci datoria de animal de pradă față de mine. Vulpea încreți din sprâncene, atât cât putea o Vulpe să încrețească din sprâncene și vorbi către Găină:
- Ascultă pasăreo, de ce crezi că doar tu ai ajuns la marginea câmpului și nu știi încotro să te mai îndrepți și mai ales, de ce te întemeiezi pe fostele tale experiențe, pentru a-ți crea aprioric senzația că, ceva te silește să ieși din existență și-mi ceri mie să îndeplinesc sarcina ingrată cu care mă încarci? Vulpea se uita la Găină, îi vorbea, dar nu aștepta nici un răspuns din partea ei, și chiar dacă vorbise aparent întrebător, se părea că se adresase cerului sau ei înșiși. Reluă apoi, făcând o mișcare giratorie privind de la găină la cer și înapoi.
- Cât timp am fost în acea stare, cu labele în sus, cu ochii ațintiți spre cer, am conștientizat efemeritatea ființei mele de animal de pradă, relativitatea tuturor instinctelor mele și am mai căpătat un fel de știință a multor lucruri pe care cred că nici nu le înțeleg pe deplin, dar le accept. Accept și această efemeritate și relativitatea și natura noastră ca veșnici vânați de altcineva mai mare, superior nouă. Avem însă puterea, căpătată acum de a refuza ceea ce ne este dat și de a dispărea sau de a porni pe altă cale. Lasă gândurile care te ucid, lasă la o parte capcanele întinse în iarbă și acceptându-ți condiția cea nouă pornește alături de mine pentru a propovădui adevărul.
- Bine spuse Găina, atunci o să fiu impresarul tău, eu o să mă ocup de toate aparițiile tale, de organizarea tuturor conferințelor tale despre noua vedere a adevărului.
Și-au plecat în lumea largă
Găina vorbea acum în limbi și anunța venirea aceleia care va avea alte adevăruri, decât acelea cunoscute de când lumea.
Vulpea dovedea în toate împrejurările, adică la toate întâlnirile organizate de Găină, o prezență de spirit, dând răspunsuri la cele mai tulburătoare probleme ale omenirii, răspunsuri care se dovedeau a fi tulburător de adevărate și care schimbau pe zi ce trece față vremurilor. Oamenii întrebau:
- Există lumea de dincolo?
Iar Vulpea răspundea, fără să stea pe gânduri, fără să ilustreze o mare înțelepciune și o mare importanță acordată propriei persoane:
- Întotdeauna a existat lumea de dincolo de câmp, lumea de dincolo de gard, de dincolo de capcane. Trebuie doar să o acceptați și o veți vedea și veți face, instantaneu, parte și din ea și din lumea aceasta prezentă
Altă întrebare suna astfel:
- Soia modificată genetic, este dăunătoare omului?
Vulpea clătina in cap modest și răspundea invariabil – pentru că această întrebare i se punea foarte des:
- Și eu sunt dăunătoare omului și iată că stau cu dumneavoastră de vorbă, iar cei care adresaseră întrebarea se simțeau rușinați, dar foarte mulțumiți. Iar dacă ar fi fost întrebați de ce, nu ar fi știut ce să răspundă.
Găina observa în tot acest timp miile de spectatori prezenți și-și făcea o serie de socoteli puse în evidență de un continuu câr-câr-câr . În acele momente nu vorbea.
Au călătorit pretutindeni. Cunoșteau amândouă nenumărate persoane, personalități pozitive și negative. Orice ar fi spus oricine, în Asia, Oceania, Africa, America, Adevărul Nou era înfățișat de Vulpe cu concursul managerial al Găinii. Tandemul acesta îndemna lumea să-și depășească prejudecățile, să-și uite aprehensiunile, să fie mai bună, să aibă încredere în Noul Adevăr, în Marele Adevăr, să-și iubească aproapele și departele, să aibă încredere fiecare în fiecare, mielul în lup, lupul în om, Găina în Vulpe.
Întotdeauna când spunea asta, Vulpea ridicată pe două picioare, ridica Găina în sus, iar aceasta cotcodăcea fericită.
Lumea era mai bună, se schimbase, oamenii luau exemplul Bunelor Animale și solidaritatea, compasiunea, altruismul domneau pretutindeni
În aceste condiții s-a produs Noua Străfulgerare: Găina și Vulpea uitaseră de cer încă de când au fost transformate de Noul Adevăr.
Cele două munceau, dar se și relaxau. Într-una din asemenea clipe de detașare, în excursia pe muntele x vizitaseră observatorul astronomic y. Prin ocularul ajustat vederii lor, priviră rând pe rând, cerul. Stelele erau aceleași dintotdeauna, meteoriții brăzdau la fel firmamentul.
Clipele de buimăceală au fost înregistrate de toate televiziunile din lume: mai întâi se uitase Găina-impresar. După ce privi câteva clipe, rămase într-o stare de confuzie. Vulpea privi și ea și căzu de îndată la pământ cu labele în sus.
Se ridică destul de repede, înșfăcă găina ce cotcodăcea speriată și o înfulecă rapid.
Lumea după Vulpe și Găină?
după vulpe și găină.