A fost odată ca niciodată o pisicuță deosebită de altele de seama ei. De ce era așa?
Pentru că pisicuța de care vorbim avea blana galben – portocalie...
Celelalte pisicuțe aveau blana albă, neagră, cu dungi... numai pisicuța noastră avea blana ca portocala.
Într-o zi, în timp ce-și admira curtea frumos înverzită și înveselită după ploaia de vară, Tataie rămase împietrit în dreptul răzorului de morcovi.
- Măi să fie, zise el scărpinându-se după ureche! Cine mi-o fi furat morcovii?? Că nu văd deloc urme de încălțăminte pe aici. Restul plantelor nu sunt călcate în picioare. Numai aici în mijlocul răzorului lipsește un morcov. După cum arată locul se pare că a fost un morcov mare!!
Se mai învârti tataie pe lângă răzorul cu morcovii dând din cap din ce în ce mai nedumerit, apoi plecă să inspecteze și celelalte răzoare din curte. Peste tot erau plantele puse de el, la locul lor așa cum trebuiau să fie.
În acest timp de sub o frunză mare de brusture își făcu apariția pisicuța galben portocalie lingându-și satisfăcută mustățile.
Petronel, motanul, stăpânul curții, o văzu, și cu o săritură agilă se opri direct în fața ei; până atunci stătuse liniștit pe coama casei, întinzându-și lăbuțele în bătaia soarelui de dimineață.
- Cine ești? Întrebă el, încercând ca mieunatul lui să fie cât mai amenințător. Ce cauți în curtea mea?
Pisicuța Galben Portocalie îl privi lung, păși încet pe lângă el, apoi răspunse cu voce alintată:
- Sunt nou venită în această curte...
- Asta știu, o întrerupse puțin cam nepoliticos Petronel.
- Sunt Pisicuța Galben Portocalie...
- Am mai văzut pisicuțe, zise Petronel, legănându-și coada stufoasă, dar culoarea aceasta nu am văzut-o până acum!
- Mie îmi plac mult morcovii! Vin dintr-un sat îndepărtat unde nu crește nici măcar o bucățică de morcov, și cum blănița mea începuse să-și piardă din strălucire am hotărât să plec în căutarea unui loc mai bun.
- Și l-ai găsit, o întrerupse iar Petronel, în curtea mea!!
- Nu ești prea bine crescut Domnule...., hmm, cum spuneai că te numești, știi acolo de unde vin eu este politicos să te prezinți...
- Ce să fac?!
- Să-ți spui numele!
- A! Păi la mine stăpânii strigă Petronel dacă asta te ajută cu ceva....
- Ei bine Domnule Petronel, eu îți spun bine te-am găsit și îți mulțumesc că mă lași să mănânc morcovi din grădina ta.
- Ha, ha, ha, stai să te vadă stăpânul, TATAIE, să vezi tu atunci...
- Nu înțeleg, ce să văd....??
- Îl vezi pe omul acela cu sapa în mână, ei bine el este Tataie, el sapă, udă, stânge frunzele uscate, în fiecare zi el lucrează în această grădină, împreună cu nepoțica lui Domnișoara Răsfățici.
- Domnișoara Răsfățici, ha, ha ,ha și ziceai de blana mea că e caraghioasă, ce nume este acesta?
- Ei, așa i se spune! Nici nu mai știu cum o cheamă, de când a început să meargă și să vorbească, acum câțiva ani, așa i se spune..
- De ce? Întrebă Pisicuța spălându-și cu grație lăbuțele.
- Pentru că nu face decât ce vrea ea! Nu prea mai ascultă de nimeni. E o răsfățată.... nu înțeleg de ce nu mai vrea lăptic.... e atât de bun!!
- Dar tu de unde știi cât e de bun?
- Câteodată mai lasă pe masă castronelul cu lapte pentru că nu vrea să-l mănânce găsește ea un motiv, ba nu e suficient de cald sau de rece, ba nu are biscuiți în el...în fine, și atunci eu sar pe masă...
- Și-ți bagi mustățile în castronul fetiței, completă pisicuța Galben Portocalie. Ai voie?
- Cine să-mi dea voie? Tataie? Niciodată. Îmi iau singur.
- Și altceva ce-ți mai iei?
- Aripi să zbor că dacă mă prinde Tataie cu lăbuțele pe masă e vai de blana mea.... Știu eu, am mai pățit-o.
Tăcură. Priviră împrejur. Își făcură apariția doi fluturi care se jucau printre flori. Petronel îi studie cu atenție; ar fi vrut să prindă unul să se joace puțin cu el dar se gândi să lase joaca pe mai târziu „ Toate la timpul lor” își spuse el „acum trebuie să scap de pisicuța asta, aici e curtea mea.”