Am hotărât să o aștept pe mamaie pe banca din dreptul porții; o bancă veche din fier și lemn; inițial erau 3 blăni, paralele, fixate în șuruburi de scheletul metalic, acum una s-a rupt la mijloc și pot spune că banca mea are măsura 2 și jumătate.Într-o zi cu mulți ani în urmă, când obosit de muncă a stat și tataie pe acea bancă (până atunci deși el o construise, nu se așezase pentru că o considera bancă pentru leneși - nu vrei să muncești stai pe ea să te vadă lumea)a simțit curentul în spate, și a hotărât să facă treaba bună până la capăt. S-a ridicat brusc s-a îndreptat spre coșare de unde s-a întors cu o folie mare de celofan pe care a prins-o cu sârmă prin găurile gardului de ciment.
- Până acum nu ai putut să pui asta, l-a luat la rost puțin supărată mamaie, ea fiind cea care zi de zi își începea dimineața pe bancă, mi-am hodorogit spatele în `ăst curent.
- De unde să știu eu ce problemă ai tu dacă nu-mi spui, când am stat pe bancă și am simțit rece-n spate, am luat folia și am acoperit gardul, sincer să fiu la fătuca mea (de mine vorbea) m-am gândit, că tu babă bătrână ce-ți mai trebuie spate tare...
- Să car cocenii de porumb că nu te-ai învrednicit să iei și tu cal.... și căruță, să facem și noi treaba ca oamenii, își aduse aminte mamaie de oful ei.
Discuția asta avea loc din ce în ce mai des, mamaie considera că oamenii de vază din sat au cal și căruță, pe tataie nu-l interesa, când avea nevoie se ruga de frate-so să-i care câte ceva și-l plătea în țuică sau vin, mai ales că el nu mai punea de ani de zile gura pe alcool.
Dar bătrâna nu-l avea la inimă pe fratele cărăuș, și nu-i convenea să meargă duminica la târg cu orișicine și mai ales să meargă pe jos, erau aproape 4 km de parcurs, și nu s-ar fi plâns la dus, tăinuind cu babele pe drum trecea repede timpul, dar la întoarcere avea de cărat produsele și-i era greu.
„Cucoanele merg cu căruța nu pe jos, i-ar fi aruncat peste umăr într-o zi cumnata, nevasta cărăușului, când a văzut-o venind de la târg în brațe cu un curcan pe care nu-l vânduse.
S-a supărat rău atunci pe gura prea slobodă a cumnatei, și nu a trecut pe la ea vreo câteva luni nici cu împărțanie. „Lasă că morții mei se satură și dacă dau la străini pomană” îi spunea ea bărbatului ca să-i justifice de ce nu calcă bătătura la cumnați.
Tataie om mare de statură o privea lăsând capul încet pe spate și nu comenta nimic, știa el că o să-i treacă până la urmă, de ani de zile se întâmpla la fel, n-au știut niciodată cei doi frați de la ce s-au luat nevestele lor la gâlceavă; acu vorbeau acu nu. În timp se obișnuiseră și nu mai încercau să le împace, își vedeau de ale lor.
Cel mai mult nu putea mamaie să-i ierte că, după ce s-au pensionat au plecat de la oraș, bărbatul vrând neapărat să se întoarcă acasă lângă fratele lui.
„Păi de, e învățată cucoana cu traiul ușor, zicea cumnata acru. Nu tu găină sau rață să-ți măcăne la ora 5 dimineața în cap că –i e foame, nu tu cal să-l adapi! Te duci la magazin și iei oul în pungă. Găina e moartă gata nici pene pe ea nu are, o spală și o aruncă în oală. Și ca să dai grăunțe la orătăniile din ogradă, trebuie să te scoli cu noapte-n cap să iei drumul câmpului cu sapa pe umăr. Ce știe ea cucoana!”
Mamaie aflase de la o vecină de bârfa cumnatei și iar găsise motiv de ceartă...
Pe motiv că trebuie să-și ajute fata să aibă grijă de copii, plecase la oraș; în casa de la țară băgase un profesoraș căruia îi lua chirie în găini proaspete pentru nepoți. În fiecare dimineață își ducea nepoții la grădiniță, la prânz îi lua. Între timp mai arunca câte ceva în oală întotdeauna cu geamul deschis ca să vadă lumea care intra în bloc. Noroc că apartamentul era situat la parter și doar arunca puțin capul pe fereastră. Nu scăpa nimeni străin. Era banca de date a scării. Chiar se supăra dacă atunci când nu era acasă se mai întâmpla câte ceva prin vecini. Când au crescut nepoții și s-a pus problema să se întoarcă la țară și-a găsit de lucru. Într-o zi a venit acasă fericită că are serviciu la stat.
- Ce ai mamă?! A întrebat-o fiică –sa uimită. Te scoli matale cu noaptea-n cap să te duci la program să-ți țipe câte-un nebun de șef în cap? Hai să o văd și pe asta.
- Mă duc, da de ce să nu mă duc. Ce altele, cum se duc?! Și sunt mai bătrâne ca mine. Mâine poimâine am și eu o pensioară, nu mai stau să mă rog de voi să-mi dați bani de-o basma, eu ce crezi că nu pot să dau cu mătura? Ce vrei să fac? Dacă tot pornii la oraș! Ia auzi mă la ea! Vrea să mă trimită la coada vacii! NU mă duc, sunt și eu cucoană, mă duc la serviciu;
Deși eram mică îmi amintesc uimirea mamei mele în timpul discuției. Parcă le văd pe amândouă cum stăteau una lângă alta pe recamier și discutau lucruri serioase; pe mine m-a pufnit râsul gândindu-mă la mamaie om al muncii, dar m-au gonit afara la joacă nu înainte de a lua și găleata cu gunoi.
- Vezi să vii la noapte am mai apucat să o aud pe maică-mea înainte să trântesc ușa în fugă.
Nu știu ce au vorbit, dar de a doua zi, se trezea mamaie cu noaptea în cap, se dichisea, își cumpărase și geantă nou să aibă unde pune banii de autobuz, și pleca la muncă. Se angajase femeie de serviciu la „Arta Populară”. Băgăreață fiind în prima lună a cunoscut toate angajatele și deja în primul an le știa colegelor toate problemele; într-o zi a văzut-o șefa de secție că învârte de zor la o roată să o ajute pe una de-și sclintise mâna și a avansat-o trecând-o pe la diferite mașini să le înlocuiască pe cele care se mai învoiau. Ajunsese să învețe toate mașinile cum funcționau; ce mă amuza era că deși nu cerea nimic venea întotdeauna cu plasa plină de la femeile mulțumite de ajutor.
„Ce să le cer, zice ea în timp ce-și lega basmaua sub bărbie, sunt și ele amărâte, mai amărâte ca mine!” Da` dacă-mi aduc și mă roagă să le iau! Ce să fac să las găina să se strice sau brânza?? Păi eu n-aș mânca... ceva bun.... că-n piață nu știi ce iei, câte nu s-au auzit. Dar așa dacă una-mi aduce brânză, când mâncăm, eu o pun pe masă și o pun să mănânce cu mine. Dacă bagă-n gură e clar că e bună, nu e închegată cu var sau mai știu eu ce prostii, dacă nu se atinge de nici o bucățică mă fac că o uit la în vestiar și se găsește care să o ia, că e foame peste tot. Ia, da ce crezi că eu sunt proastă, îi povestea ea mamei într-o seară.
Într-o zi m-a dus pe sus la una să-mi tricoteze o rochiță. Atunci nu m-a încântat deloc, dar mai târziu îmi era drag să o port: trandafirii roșii legați unii de alții cu ață albă atrăgeau privirile tuturor, și toată lumea mă întreba de unde am rochie așa frumoasă. Femeia aceea nu avea cum să o răsplătească altfel pe mamaie pentru serviciul făcut; până la urmă toată lumea era mulțumită.
Cum făcea nu știu dar avea întotdeauna ceva de luat de undeva și mă plimba cu ea peste tot. Găsea străduțe despre care nici nu știam că există.
Acum după mulți ani stau pe vechea bancă și o aștept, s-a dus la o vecină, nu se mai duce departe nu o mai ajută picioarele, merge încet sprijinindu-se în baston. O văd că iese pe poartă și observ că în mâna liberă are un pachet. Zâmbesc. E la fel. Nu s-a schimbat nimic. Mă ridic de pe bancă, traversez și mă apropii de bătrâne. Nu mă vede, i-a scăzut și vederea, mă simte când ajung în spatele ei, și se întoarce spre mine.
- Veniși? Ia de aici punga asta. Mi-o dădu Floarea e niște brânză nesărată, acu o scoasă din săvilă, vezi să nu te pici cu zăr, hai să mergem, măta veni sau ești numai tu...
Nu așteaptă să-i răspund și continuă:
- Hai, ziua bună Floareo și mai vorbim mâine, apoi către mine, n-aș fi plecat de acasă că mă junghie rău piciarele, dar mă dusei la a lu Marcică (o vară de-a ei, mi-o aminteam) să o întreb de ouă de gâscă, parcă aș pune și anul acesta... ziceam eu că nu mai pun dar cum să stai cu bătătura goală, vine și la mine lume și ce zice, ia uite mă și asta nu e în stare nici de-o gâscă... Of dar rău mă junghie, apoi către mine cu voce răstită, mi-adusă-și alifia să mă ung pe piciare?
Am dat din cap aprobator sprijinindu-i mâna.
- Hai să te duc acasă. Am o surpriză.
Deschisă-i poarta și o lăsai să intre prima, mergând încet în urma ei; din casă se auzea cântând Maria Lătărețu. Se opri mirată. Își încruntă sprâncenele și-și mai aranjă odată nodul basmalei sub bărbie. În fața ei apăru strănepotul cel mare cu o cameră de filmat la ochi. Mai făcu câțiva pași, ridică bastonul de parcă ar fi vrut să mustre pe cineva și începu să plângă. Știa că e trasă în film cum zice ea.
- Maică azi e cumva ziua mea? Ai zis că atunci când oi împlini 85 de ani mă dai la televizor!
- Este babă, La mulți ani să trăiești.
Doi nepoți veniră repede cu cadoul cel mare: un fotoliu larg în care să-și odihnească oasele la umbra teiului.
- În sfârșit! Pot să mor fericită.
Era tot ce-și mai dorea: casa și curtea plină de oameni, un fotoliu mare și o broboadă groasă, pentru bătrânețile ei.