Neștiind prea bine care este diferența dintre aur și alamă, Orbescu și Tărâță se treziră la pușcărie.
Cum acolo nu le plăcură nici costumele în care au fost îmbrăcați, nici șanțurile la care săpau toată ziua, cei doi încercară să fugă ori de câte ori li se ivea câte o brumă de ocazie. Într-o bună zi, gardianul, după ce-și scoase sufletul din el până să-i prindă, le zise:
_ Dar ce credeți voi că-i aici? Grădiniță, să ne jucăm de-a alergatul unii după alții?! – și le prinse fiecăruia de gleznă câte un lanț ce se termina cu o greutate în formă de ghiulea.
- Măi Tărâță, ce ne facem acuma? se necăji Orbescu.
- Vom trăi și vom vedea, că fără răbdare nimic nu se face pe lumea asta!
Peste câteva zile, cum săpau ei la un șanț într-o gară, luându-și ghiulele în brațe, reușiră să se strecoare până la un marfar, care o luă din loc, imediat ce eroii noștri se suiră în el.
Când trenul, abia târându-se, șerpuia printre niște dealuri pline de pomi fructiferi, cei doi coborârâ îmboldiți de foame.
Se îndopară cât îi ținură curelele, cu mere și cu pere, apoi trăgându-se la umbră își aprinseră câte o țigară.
- Bună ziua! se treziră ei cu un om ce-i privea curios.
- Bună...
- Ședeți la umbră?
- Ședem...
- Nu vă supărați că îndrăznesc, dar exact ca doi pușcăriași arătați!
- Măi, măi, exclamă dezamăgit Tărâță, nici acuma nu s-a deșteptat lumea pe la sate? Þi-am spus eu Orbescule dragă, să nu venim prin locurile ăstea, că cine știe ce vor crede băștinașii despre noi! Bade, eu te iert pentru ce ai spus. Află că noi suntem doctorii Orbescu și Tărâță. Ai auzit de noi?
- N-am auzit.
- Nici nu aveai de unde să auzi. Ei bine, noi am pus la punct un tratament, că-n două luni de zile, un om gras poată să ajungă subțire ca un leț, și asta, fără medicamente ori să flămânzească. Știi dumneata pe ce se bazează metoda noastră? Pe greutățile ăstea pe care le vezi legate de picioarele noastre. În ele stă tot secretul! Hai mai aproape și ridică un pic ghiuleaua asta să vezi ce grea e!
- Ce s-o mai ridic?! Se vede și de la distanță!
- Apoi cum altfel ar slăbi omul? Uită-te la mine cum arăt, nici nu-ți vine să crezi că am avut peste o sută de kile!
- Măi oameni buni, se bucură necunoscutul, eu sunt dintr-un sat de după dealul ăsta, Cărălabă îi zice. Lui frate-meu i-a dat domnul o fată care, săraca, de-abia se poate mișca de grasă ce-i! A fost cu ea pe la toți doctorii, a înfundat-o cu toate medicamentele câte sunt pe lumea asta, dar degeaba, tot așa a rămas. V-ar umple de bani dacă ați face ceva pentru fată!
- Garantăm că-n două luni de zile n-o mai recunoașteți! Aveți fierar în sat?
- Avem.
- Atâta numai am vrut să știm. Hai la frate-tău să-l scăpăm de necazul ăsta!
Biata fată! Numai ea știu ce pătimi sub mâinile lui Orbescu și Tărâță. Îi legară o ghiulea de picior și-o alergară fără odihnă două luni de zile pe dealurile Cărălabei, iar de mâncat îi dădeau numai carne de porc lucios de baltă, pe care cei doi o aduceau cu mari sacrificii bănești de la oraș. Rezultatul, însă, era pe măsura efortului depus de întreaga echipă. La sfârșitul tratamentului, fata nu numai că slăbise, dar se transformase într-un fel de trestie străvezie, de te mirai cum de mai stă pe picioare!
Veniră apoi să se dea pe mâna celor doi doctori și alte fete, necăjite că nu se puteau mărita de grase ce erau. Faima lor crescu repede. Peste un an, satul Cărălabă era de nerecunoscut. Aducea mai mult cu o stațiune înfloritoare, plină de bărbați și femei dolofane, ce-și purtau, în zornăitul lanțurilor, ghiulelele, pe dealurile înconjurătoare.
Toți locuitorii Cărălabei profitară din plin de pe urma celor doi, închiriindu-și casele pentru sume pipărate, nu mai vorbesc de fierarul satului, ce confecționa ghiulele în serie.
Singur medicul din sat, unul Măselaru, își rodea unghiile de invidie, nu alta! Într-o zi le puse celor doi piciorul în prag, vânturându-le în fața ochilor diploma lui de medic. Din ziua aceea, tratamentul de slăbire putea fi urmat numai pe baza unei rețete eliberate de el, și era diferențiat în funcție de vârsta pacienților și greutatea lor corporală. De asemenea, împărțise și ghiulelele în trei categoriii: tip A, de 25 kg, tip B, de 30 kg și tip C, de 35 kg. Dacă s-ar fi mulțumit numai cu atât! Cu un articol fulminant trimis revistei “ Flacăra “ le dădu celor doi lovitura de grație. Reproducem articolul:
“ Mă numesc Măselaru V. și sunt medic în satul Cărălabă. În urma unor cercetări de-o viață, am pus la punct o metodă de slăbire corporală, care nu necesită tratament medicamentos nici terapii costisitoare. Metoda mea, simplă și eficace, se bazează pe anexarea unei greutăți de piciorul pacientului, care, astfel, prin propriul lui efort de-a se deplasa, se debarasează de-o parte din surplusul corporal. Am tratat până acum prin acest procedeu peste cinci sute de pacienți. Ca mărturie vă trimit câteva din scrisorile lor de mulțumire. Să nu credeți că vă scriu pentru a-mi face reclamă, departe de mine gândul acesta, și așa în Cărălabă e o lipsă acută de spații de cazare, datorită numărului mare de pacienți. Vreau doar să mă plâng de cel mai periculos inamic al medicului: șarlatanul. Șarlatanul, care prin empirismul și inconștieța lui, pune în pericol viața oamenilor! Nici eu nu am fost scutit de prezența lui. Nu la multă vreme după ce mi-am pus la punct metoda de slăbire, și-au făcut apariția în sat doi indivizi dubioși, Orbescu și Tărâță. Ignorând total normele tratamentului meu, cei doi s-au apucat, cu o râvnă demnă de o cauză mai bună, să le atârne obezilor, tot felul de greutăți, fără nici un discernământ ștințific. Dacă s-ar fi mulțumit numai cu atât! Pe durata curei de slăbire, eu prescriu o alimentație bazată pe carne de pește. Cei doi, să câștige ceva în plus și de aici, pe vând pacienților peștele, la un preț enorm, sub numele pompos de “ Porc lucios de baltă”. Oare în țara asta nu mai sunt autorități, nu mai există poliție să intervină într-o astfel de situație strigătoare la cer?”
Imediat ce apăru articolul în revista “ Flacăra “, poliția, de existența căreia Măselaru se îndoia, descinse în Cărălabă sub forma concretă a doi plutonieri. Înșfăcându-i pe șarlatani, nu se opriră cu ei decât la poarta pușcăriei din care evadaseră acum un an de zile...Iarăși au fost îmbrăcați în neplăcutele costume vărgate și iarăși au fost puși să sape șanțuri.
- Măi Orbescule, îi zise Tărâță, într-o pauză de țigară, știi ce idee mi-a venit? Că se poate slăbi și din săpat de șanțuri, nu numai din purtatul unei ghiulele. Și așa, pacienții ar împușca doi iepuri dintr-un foc: ar slăbi, dar ar câștiga și ceva bani din truda lor!
- Eu nu zic că nu-i bună ideea, dar ce ne facem, că dacă află doctorul Măselaru, ne fură și invenția asta!
- M-am gândit și la el. N-o să mai aibă ce fura, că de la început împărțim șanțurile în trei categorii: tip A, de 25 metri, tip B, de 30 metri și tip C, de 35 de metri. Dacă nu moare de ciudă, să nu-mi zici mie pe nume!