E dimineață. Mă scol și privesc pe geam cerul înnourat, plouă mărunt, parcă plânge și el odată cu mine. Un vaiet mut, cerne în inima mea prea multă tristețe venită din partea fraților mei îndoielnici, care nu vor intra, și nici pe alții nu lasă să intre în Impărăția lui Dumnezeu.
Cuvântul bun vindecă multe tristeți, dar astăzi și cerul mi se împotrivește. Pe cel ce îl rostește, iată, îl acoperă acum sub perdeaua înnourată, să nu-l pot vedea, asculta, auzii.
Îmi aplec din nou capul pe pernă. Vreau să uit de toate... vreau să uit de tot ce e urât. Noianul de gânduri din oceanul de vise îmi alungă somnul. Și ele plouă în gândul meu cu picuri de tristețe: Lacrima curge pe obrazul îmbătrânit de atâta durere. Oare să ignorăm "Cuvântul?" Să refuzăm binecuvântarea și să alegem blestemul?... Ce a mai rămas de făcut?... Noapte de noapte, mă trezesc cu Tine Iisuse în gând, mai cerșindu-ți o singură sclipire de speranță. Dar zilele trec una după alta cu o viteză neimaginată. Clipele îmi zâmbesc disprețuitor:" Crezi că Planul lui Dumnezeu va schimba ceva?... Ignoră odată Cuvântul... Acceptă înfrângerea. Tu crezi în Lumină?... Crezi în ceva Sfânt? Nu vezi că numai viclenia domină azi?! Toate vor deveni ținta săgeților ei ascuțite. Și soarele suspină, pământul geme... Părinții plâng rătăcirea copiiilor lor, copiii plâng că nu sunt înțeleși de părinții lor.
Mângâi florile... tu nu vezi tristețea lor? Suspină, lasă-le să-ți vorbească. Fiecare frunză, fiecare pasăre, fiecare animal, fiecare pește o să-ți șoptească "durere", iar tu conjugi mereu eternul verb: "a iubi".
Lacrima rămâne singurul răspuns, încercând din nou să adorm. Dar, deodată simt cum o rază de lumină caldă a soarelui mă mângâie, încearcând să-mi usuce lacrima. Privesc din nou afară, de la geam soarele mă privea bucuros ca și cum "Cineva" i-a deschis o fereastră, ca să-mi aline durerea cu raza lui caldă de lumină. Viața capătă alt sens, parcă acum prin vene pulsează o forță, redând inimii și putere și mai mult curaj.
Primul microbuz, mă lăsă lângă un monument, în stația Homorâciu-Schiulești. Cei 5 Km, păreau câțiva pași ce trebuiau parcurși în grabă, pe jos, până la "Lăcașul Sfânt, Mânăstirea Crasna-Schiulești", unde aveam să-l întâlnesc pe Preasfințitul meu Părinte, P.S. Episcop Galaction.
Dar, vorba proverbului românesc: "Tună și ne adună". O mașină roșie, frumoasă, întoarse în spatele meu, se opri deschizând portiera:
- Cum să vă las să mergeți atâția km pe jos?... Haide-ți, urcați în masină.
- "Cine se iubește se întâlnește și cine se aseamănă se adună", repet alt proverb bătrânesc.
- Dar la ce mai trăiesc dacă nu sunt capabilă să fac și fapte bune? Sunt așa de datoare lui Dumnezeu!!!...
- Mă miră faptul... o așa domnișoară tânără și frumoasă!...
- Ce domnișoară?... Am băiat care chiar acum îmi dă cele mai mari emoții!... Dă admiterea la facultate... dar... deși nu cred, mi-au mai spus-o și alte persoane că arăt mult mai tânără. Probabil necazurile mă întineresc. Probabil, Dumnezeu, atunci când crucea din spate devine mult prea grea, El intervine cu alte binefaceri pe care le revarsă asupra omului. Dacă n-ar fi intervenit El, cu îndurarea Sa, acum eram moartă!
- Nu probabil, ci în mod sigur, Dumnezeu e cu noi! Mai ales în clipele cele mai grele!!!
- Nu știu de ce-mi vin deodată, atâtea necazuri! Nu-mi vine să cred că mai pot sta în picioare. Sunt în divorț cu bărbatul.
- Nu se poate!... Nu divorțați, e o cursă de la cel viclean. Uita-ți totul, ierta-ți totul... Împăcați-vă, și cu rugăciuni la Dumnezeu, o să-l aduceți pe drumul cel bun.!.. o îndemna-i eu spre Porunca din Lege: "Ceea ce e unit de Dumnezeu, să nu se despartă".
- Cui să iert, cu cine să mă mai împac, s-a dus... Unde?... Nu știu!... Mi-a luat ce a fost mai important și a dispărut ca măgarul prin ceață! Dar... dau de el curând, eu sunt avocată și trebuie să aflu cu cine și unde a plecat...
- Dacă e vorba de adulter...atunci...
- Da... bineînțeles!... Eu fac și Ploeștii, și Vălenii și satul meu Homorâciu, cu satele vecine. Cu serviciul meu aflu tot.
- Vine ziua când va trebui să ieșim dintre cei păcătoși. Și dacă ați observat nici păcătoșii nu se simt bine lângă noi. Cum pronunți cuvântul "Dumnezeu"... e grav pentru ei. Satana nu suportă numele Celor de Sus, îl arde... de aceea v-ați despărțit. Satana ți-a luat bărbatul, și-a luat ce a fost al lui și s-au tot dus amândoi.
- Stiți cât de greu mi-a venit până acum? Dar acum... gata... Dumnezeu m-a auzit și mi-a întins Mâna Sa... Acum am iesit din spital, șocul a fost prea mare și m-a afectat la plămâni că era să mor... am făcut și o depresie, Uitați-vă la mine nu-i așa că acum arăt minunat? M-am sculat dintre cei morți... și sunt chiar o fericită. Acum simt că sunt cu Dumnezeu. Orice mă rog, Dumnezeu mă aude.
-Ooo!... Ce frumos!!!... E cea mai mare avere din lume dacă ați reușit șă- câștigați această virtute, această treaptă duhovnicească.
- Știți?... Adică... chiar nu mă laud, ci văd că se întâmplă minuni în jurul meu! Am făcut prinsoare cu mama mea că eu îl conving pe tata să meargă la Biserică. I-am câștigat pariul. I-am câștigat și sufletul tatălui meu!
- Mă uimiți!
- Da, da!...Tata merge acum la Biserică... Oo...dar știți cât disprețuia pe Dumnezeu... și Icoanele și Sfinții, și ce cuvinte de hulă în gura sa?... Nici nu voia să audă. Să-l vedeți acum ce se roagă pentru mine și ce mult mă iubește!... Merge mereu la Biserică, se roagă și plânge... Asta nu e o minune de la Dumnezeu?
Vă cred scumpă doamnă, și vă doresc să rămâneți în această "Sferă a Bucuriilor Cerești". Poftim primiți o carte din partea mea... eu sunt doar autoarea aceste-i cărți. Mulți mă confundă cu eroina cărții, dar e o greșeală. Am primit manuscrisul și atâta tot. Acum chiar m-am decis să scriu o altă carte S.F. sau alte subiecte care nu sunt legate de loc de credință. Eu am fost datoare șă scriu această carte și nimic mai mult. O "Ușă" s-a deschis pe Cerul României noastre, nu toți vom putea intra pe Ea... dacă ne îndoim... Cu siguranță că dvs sunteți scrisă în cartea vieții, veți intra pe acea "Ușă" în bucuriile Stăpânului nostru. Pentru că taina cea mare a credinței este să-i ajutăm pe toți să-L adore pe Dumnezeu, așa cum defapt declari dumneata, mai ales că ai scăpat sufletul unui tată de la osânda cea de veci.
Telefonul ei mobil sună. Cineva o roagă să-l ajute cu niște bani."Nu am tată, răspunse ea, dar nu te las. O să iau de la altcineva și tot te ajut". După ce rezolva această problemă cu bietul om, mi se adresă:
"Să nu credeți că era tatăl meu, dar așa le zic eu bărbaților. O să-l ajut... vedeți?... Îmi este milă de toți oamenii!"...Intimitățile de prietenie ar fi continuat încă, dar capătul călătoriei ne obligă să ne despărțim.
Sfânta Mânăstire mai frumoasă, și mai primitoare ca oricând, aștepta cu mullt dor nelipsiții ei pelerini. Cobor ușor valea, trec puntea care ne reamintește de fiecare dată de leagănul copilăriei noastre. Și aici, la fel ca în brațele mamei ce ne legăna când gânguream speriați, parcă auzim sfătuindu-ne aceeași mamă, că nimic nu-i prea departe și nici prea greu în viață. Tot astfel și Mama Biserică ne redă liniștea și încrederea brațelor dulci ale Maicii Domnului, Fecioara Maria Prea Cinstita și Curata noastră Maică, cu purtarea Ei de grijă pentru noi.
Slujba a început cu ceva timp în urmă. Glasul Preasfințitului, umplea pădurea de simfonia Duhului Divin, trezind sufletele noastre la trăirea intimă cu Dumnezeu.
Din predica Sa am avut de învățat taine mult prea mari, încă ne înțelese până atunci de puțina mea minte:
"Puterea Duhului, a treia Ipostază a Sfintei Treimi. Duhul Sfânt, se revarsă în fiecare dintre noi, atunci când primim "Părticica" din Trupul și Sângele lui Iisus, dar tot atât de repede pleacă de la noi atunci când nu găsește lăcaș de sfințenie să se poată odihni în sufletul nostru".
Da, Iisuse Doamne, trebuie să locuiești veșnic în inima noastră, alungând de acolo toate patimile, chiar și toate gândurile rele: "Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea" zice Mântuitorul." (Luca 18; 17).
Oare de statura unui prunc să devenim noi înaintea lui Dumnezeu, sau niște slujitori, ucenici ai Săi: curați ca pruncii!!! Cu o inimă modelată ca a unui prunc, nou născut. Dar ce ne împiedică?...Trecutul?... Nicidecum!!! Lăsând Cerul să coboare în noi, vom spulbera întunericul spiritual din trăirea noastră pasivă, indiferentă, haotică. Va fi o încercare reușită...Statornici în credință, vom regăsii astfel indentitatea noastră de copii ai Cerului. Chiar de vom traversa Pustiul Iordanului, Cerul va coborî în stâlp de foc înaintea noastră, luminându-ne calea spre Pământul Făgăduinței, unde va curge lapte și miere.
- Dar ne lipsește credința Preasfințit Părinte Galaction!
Sunt persoane care nu dau credibilitate cărții, "Ieșiți din ea poporul meu!"
- Cine îi obligă să creadă?... Să nu intre, soră Elisabeta... Să nu intre...Să rămână afară, cei ce nu cred! Nu?... mă sfătui Preasfințitul.
Noianul de gânduri ce mă apasă și parcă sfredelesc inima și conștiința mea, mă aruncă iar în oceanul durerilor sufletești. Cum să rămână afară? Dar nu realizează acum ce înseamnă afară. "Afară e scrâșnirea dinților, sunt viermii cei neadormiți, este focul cel veșnic sortit nelegiuiților", așa cum ne arată Iisus în învățătura Sa.
- Fă ce poți Elisabeta, împarte-o numai celor ce cred... Cei ce nu cred, să n-o citească. Nu obliga pe nimeni. Iisus a zis: "Dacă vrei să fi ucenicul Meu, leapădă-te de tine i-ați crucea și urmează-Mă". Și tu să procedezi la fel, împarte cartea numai celor ce cred...
- Nu știți ce povară grea mi-ați luat de pe umeri, Preasfințit Părinte, am oftat eu ușurată. Gândul din nou mi-a fugit în trecut, la raza aceea de lumină care mi-a mângâiat ochii înlăcrimați, ce nu mai sperau să vadă azi fața Preasfințitului Galaction. Și cum Preasfintia Sa vine la Sfânta noastră Mânăstire o dată pe lună, neliniștea și frământările mele sufletești n-ar mai fi obținut curând pacea și cuvântul de întărire.

Un psalm al lui David; mai marelui cântăreților.
Pentru Iditum.

Oare, nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea;
Pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu și sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult.
Până când vă ridicați asupra omului? Căutați toți al doborî, socotindu-l ca un zid povârnit și ca un gard surpat.
S-au sfătuit să doboare cinstea mea, alergat-au cu minciună; cu gura lor mă binecuvântau și cu inima lor mă blestemau.
Dar lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu, că de la El vine răbdarea mea;
Că El este Dumnezeul meu și Mântuitorul meu; nu mă voi strămuta.
În Dumnezeu este mântuirea mea și slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu și nădejdea mea este în Dumnezeu.
Nădăjduiți în El toată adunarea poporului; revărsați înaintea Lui inimile voastre, că El este ajutorul nostru.
Dar deșertăciune sunt fii ooamenilor, mincinoși sunt fii oamenilor; în balanță, toți împreună sunt desertăciune.
Nu nădăjduiți spre nedreptate și spre jefuire nu poftiți; bogăția de ar curge nu vă lipiți inima de ea.
O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu și a Ta, Doamne, este mila; că tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui".
(Ps. 61.)
Fragment din viitorul volum "Ieșiți din ea, poporul meu!"