Radu se prezentase a doua zi la adresa pe care Taggart i-o lăsase, fiind pregătit pentru întâlnirea cu un om despre care acum știa totul. Acesta îl întâmpinase cu un zâmbet malițios, care ar fi trebuit să însemne: „Știam eu că nu vei putea refuza oferta noastră!”. Din acea zi Radu intrase într-un program special de pregătire, care prin anduranța și complexitatea sa nu se deosebea cu nimic de pregătirea lui de la AIC. Organigrama Serviciului Național Clandestin era una în continuă schimbare, și Radu înregistra pe retina automată a ochiului său de veghe fizionomiile tuturor celor ce intrau cu el în sala calculatoarelor, la simulatorul auto-moto, pe poligoanele de tragere subterane dotate cu arme de luptă individuală de ultimă generație. Testul final era însă cel care stabilea dacă un candidat urma să fie propulsat în prima linie a câmpului operațional sau rămânea un simplu pion de colaborare. Pentru Radu acest test nu fusese decât o nouă oportunitate de a-și dovedi clasa și capacitățile intelectuale. Trebuia însă să-și disimuleze perfect structura sa paranormală, altfel întâlnirile lui cu Tertulian ar fi fost de domeniul trecutului, iar apartenența sa la AIC ar fi fost și ea deconspirată cu urmări dezastruoase pentru el.
Se convinsese treptat de veridicitatea spuselor lui Tertulian, care-l pusese în gardă privitor la munca cu oamenii, și avusese câteva misiuni în Orient și Africa, unde cunoscuse eșecuri datorită unor informatori care lucrau pentru doi stăpâni. Dar el știa că munca unui agent de informații este compusă și din împliniri și din dezamăgiri, căci ce-ar însemna ca toate serviciile de spionaj din lume să culeagă numai informații veridice, pertinente! Unde ar fi disputa dintre ele, n-ar mai exista jocul parșiv al informatorilor care joacă la două capete, n-ar mai exista lupta dintre serviciile de informații ale aceleiași țări pentru primatul ponderii informative, luptă care nu ține cont de morală și de viețile oamenilor!
Intrase în posesia unei informații deosebit de pertinente, privind noua politică geo-strategică a americanilor în Golf și trebuia neapărat să îl vadă din nou pe Tertulian. Se pregătise toată seara, plonjase în structura sa paranormală pentru a se încărca cu radiații electromagnetice, care să-i permită să străbată lungul drum transoceanic. Se pregătea să iasă din structura spațială a camerei de hotel, unde locuia de când fusese racolat de Taggart, când simții că o forță deosebit de puternică îl atacă din partea dreaptă căutând să-i blocheze centrii locomotori. Se închise sub un cerc de oțel, care ar fi trebuit să-l ajute să treacă peste impactul deosebit de violent pe care îl are o astfel de agresiune paranormală, dar în același timp realiză că este atacat și din stânga, inima fiindu-i supusă unei centrifugări care îl făcu să se clatine pentru câteva clipe. Era clar, era vorba de un atac concertat și nu știa dacă să îi răspundă imediat sau să stea îndărătul platoșei de oțel și să aștepte să atace prin surprindere. Dar spre mirarea lui atacul încetă! Fusese doar prevenit să nu mai încerce o altă evadare, și dacă da, de cine? Nu știa care era răspunsul, și se întinse pe pat căutând să-și aducă inima la parametrii ei vitali normali.
Peste câteva zile avea să se explice și natura atacului la care fusese supus.
Taggart îl chemase în biroul său, în care se mai afla un domn elegant, cu o pipă de abanos, din care pufăia tacticos. Acesta, fără a se prezenta, i se adresă ex abrupto:
- Îmi pare rău pentru fratele dumitale, pentru Alexandru!
Oricât ar fi vrut să pară de detașat la auzul acestei afirmații, lui Radu nu putu să nu-i scape o ușoară tresărire a mușchilor feței, atunci când bărbatul pronunțase numele fratelui său. Așa că nu vedea de ce ar mai încerca să ascundă acum acest segment din viața sa, acum când era privit în SNC cu condescedență de toată lumea, și, mai ales cu încredere.
- Vă mulțumesc! Nu știu de unde știți de fratele meu, dar pot să vă asigur că a fost un om deosebit!
- Ca și dumneata, îl flatase bărbatul. Să vorbim deschis, d-le Mavrodin! Noi am știut din momentul când ți-am văzut amprenta cerebrală că ne aflăm în fața unui om cu calități fezabile muncii pe care noi o desfășurăm! Cum paleta ariei de desfășurare a operațiunilor noastre se întinde în întreaga lume, sigur că vrem să acoperim cu oameni specializați toate spațiile de interes operativ de pe hartă. Și România, nu-ți ascund asta, este una dintre țintele noastre favorite, fiind aflată la zona de impact cu fosta Uniune Sovietică. Așa că a trebuit să săpăm adânc pentru a găsi ceva informații despre persoana dumitale. Ai un trecut nu prea bogat, se vede că AIC te-a ținut în umbra lui Alexandru și asta fiindcă dumneata erai analistul la rece, cel care ofereai sinteza elaborată a fiecărei misiuni a fratelui dumitale. Nu ai fost expus deloc, ai stat la cutie și asta a făcut ca noi să nu putem ști azi prea multe despre perioada scursă de la accidentul părinților voștri și intrarea dumitale în State...
- Mă văd obligat să vă spun că știți destule despre mine, din moment ce nu vă este străin momentul acelui accident...dar în ceea ce privește o posibilă apartenență a mea la acea agenție pe care ați numit-o, cred că vă înșelați!
- Ai să afli azi lucruri care poate te vor face să îți pierzi cumpătul și să realizezi că nu întotdeauna cine îți întinde o mână o face și dezinteresat...Și poate atunci nu ne vei mai ascunde trecutul dumitale de agent!
- Nu înțeleg la ce vă referiți?
- La Tertulian...la cel care v-a educat și antrenat atâta amar de vreme...Oare a fost el și bine intenționat, când a făcut asta?
Radu simțise în inflexiunile vocii bărbatului că nu ar fi bine dacă ar mai continua să joace rolul omului ingenuu, referitor la apartenența sa la AIC, și mai ales la ce a însemnat Tertulian pentru el și fratele său. Trebuia însă să descopere și el cât din trecutul său cunoșteau americanii.
- Nu văd ce l-ar fi împiedicat să fie bine intenționat...?
- Sigur, dacă ar fi fost un agent integru, n-am fi avut nici un motiv plauzibil să vorbim despre el acum...în astfel de termeni care-l acuză...
- Vă asigur că Tertulian a fost un agent cât se poate de devotat cauzei pentru care ne-a instruit...
- Dar, oare, știi dumneata care era adevărata cauză pentru care lupta Tertulian?
- Cu siguranță știu, din moment ce am aparținut și eu, și Alexandru, acelei cauze!
- Eu aș zice să nu te pripești...! Am să-ți prezint câteva imagini...asta ca să-ți construiești o părere mai coherentă despre fostul dumitale mentor.
Lumina se stinse în birou și pe un ecran apărură câteva imagini cu Tertulian pe o bancă, dialogând cu un bărbat între două vârste.
- Poți să-mi spui ce dată este înscrisă pe înregistrare?
- 25 iunie...2015...Paris...
- Ce s-a întâmplat la acea dată?
- Este data când Alexandru se afla în misiune în Franța.
- Exact! Privește mai departe...parcul în care se află cei doi, prelungire a malului Senei...imagini pariziene...Ce-ți spune asta?
- Imposibil! Tertulian nu avea cum să se afle atunci la Paris, cum nu s-a aflat niciodată mai departe de clădirea AIC.
- Aici, ai în parte dreptate. Ursul nu a ieșit niciodată din bârlog. Asta până să-i fie pusă în pericol țara căreia îi vindea informații...și,implicit, și pielea lui!
- Nu înțeleg!
- Tertulian era eminența cenușie a AIC, prieten de o viață cu directorul-general al agenției, Atanasiu. Poate și din acest motiv nu a fost niciodată suspectat de ceva, contrainformațiile militare române nu și-au prea bătut capul să-l verifice, așa cum cer regulamentele, periodic, cu folosirea tuturor mijloacelor specifice muncii de verificare.
- Și ar fi trebuit să o facă?
- Cu siguranță! Tertulian este de douăzeci de ani în slujba servicului francez de spionaj!
- Frumoasă găselniță! Și ar trebui să vă și cred, nu?
- O vei face, până în final! Deci, v-a crescut și v-a antrenat pentru a deveni doi agenți de mare calibru, dar în ziua când Centrala i-a dat lui Alexandru misiunea de a penetra informativ „Quadrantul”, trebuia să intervină. Erau în joc interesele țării care îl plătea, așa încât a făcut o vizită fulger la Paris, unde s-a asigurat că Alexandru va fi atacat paranormal de un subiect superior lui ca potențial, prins și eliminat din joc.
- Nu vă cred! Eu însumi m-am întâlnit cu Alexandru de la care am luat informațiile, pe care apoi le-am transferat lui Tertulian...
- Și, ce a ajuns la Agenție? Câteva frânturi fără valoare și informația conform căreia Alexandru a eșuat în misiunea lui...
- De unde știți?
- Avem cu AIC un protocol de cooperare și informare reciprocă pe probleme militare și era normal ca omologii noștri români să ne informeze despre acest fiasco...
- Nu e vorba de nici un fiasco...Alexandru a adus toate schițele cerute de Centrală...absolut toate...
- Da, dar Tertulian a avut grije să le trunchieze și să le transforme în balast, în informație fără semnificație operativă!
- Bun, să zicem că ar fi adevărat...de ce nu m-a eliminat și pe mine...din moment ce l-a discreditat în felul acesta pe Alexandru?
- Simplu! Tertulian a suferit în Liban un eșec informativ de proporții. Taggart, aici de față, i-a suflat de sub nas un informator de nivel alfa, un consilier pe probleme militare al guvernului sirian. Îți dai seama? În Beirut, Parisul Orientului, fief-ul francez, să suferi o astfel de înfrângere! A promis că-l va elimina fizic pe Taggart într-o zi și ce moment putea să aleagă mai bun decât să te trimită pe tine aici!
- Am venit aici, fiindcă AIC voiau să mă conserve...să mă elimine...după moartea lui Alexandru! Așa se procedează în AIC, ori de câte ori dintr-o grupă operativă cade un pion, celălalt este sacrificat! Tertulian nu are nici un amestec...am fugit atunci fără să îmi iau măcar la revedere de la el. Lucrez acum aici, am convins pe toată lumea de loialitatea mea...nu văd de ce mă mai acuzați de colaboraționism într-o cauză de la care am abdicat de bună voie și de relații cu un om, cu care am rupt orice contact...?
Radu analiza ca un șahist pus în fața mai multor simultane mutarea viitoare și preț de o clipă se gândi dacă nu cumva se cunoșteau deja puterile lui paranormale, testate în acea noapte când fusese atacat violent. Taggart și bărbatul din fața sa afișau o mină impasibilă și nu putea descifra în spatele ei dacă trebuia să se teamă de ceva sau nu.
- Dar bine, d-le Mavrodin, nimeni nu-ți face procese de conștiință! Și, ca să îți dovedim că avem încredere totală în loialitatea și atașamentul dumitale la serviciul din care faci acum parte, am hotărât că ești cea mai potrivită persoană să-l elimini pe Tertulian. Nu ar bănui niciodată că unul dintre copii lui de suflet poate să-i facă vreun rău. Am hotărât de câteva luni să punem planul ăsta în practică, dar am așteptat să te mai împlinești profesional. Să devii un agent de valoare, care nu dă greș în nicio misiune...Vom folosi o linie telefonică protejată, pe care să iei legătura cu el. Îi spui că ești într-o situația disperată și ai nevoie de ajutorul lui. Că regreți că ai plecat fără să-ți iei rămas bun de la el, că ai fugit ca un laș...Trebuie să fii convingător, și știm că o poți face! Îi propui să vă vedeți la Paris. Va trebui să-l privești drept în ochi când îl vei acuza de moartea fratelui dumitale și de faptul că v-a discreditat pe amândoi, pentru a-și pune la adăpost adevărata identitate. Va trebui să-l elimini cu sânge rece...afectul distruge în proporție de 99% realizările unui agent!
Cuvintele bărbatului îl mai liniștiră, căci un lucru era sigur: nimeni din SNC nu știa nimic de structura sa paranormală, din moment ce-i propuseseră o întâlnire la Paris cu Tertulian.
Tonul cu care Radu îi vorbise în convorbirea telefonică lui Tertulian îl convinsese pe acesta din urmă că fostul său elev avea într-adevăr probleme și că nu mai putea folosi contactul paranormal.
Se întâlniră la Paris într-una din piețele centrale ale orașului, plină de turiști, cu arteziene multicolore și porumbei care translatau piața în lung și-n lat în căutare de hrană.
- Ce s-a întâmplat? l-a întrebat Tertulian îngrijorat.
- Nu mai putem lua legătura prin ochiul de veghe. Am încercat să intru în biblioteca de la „Polifem”, dar am fost atacat de două structuri paranormale deosebit de puternice. Pur și simplu m-au avertizat să nu mai folosesc acest canal pe viitor...numai că nu știu cine sunt agresorii și din partea cui au atacat. Cei de la Serviciul Național Clandestin par să nu fi aflat nimic...
- Nu fii atât de sigur! La ultima noastră discuție am omis să te pun în gardă privitor la puterile paranormale ale lui Taggart, dar am crezut că era prea devreme pentru asta. Nici măcar nu știam că vei fi admis în structura lor. Aveai să-mi transmiți vreo informație deosebită?
- Acum nu mai are nici o importanță!
- De ce?
- Fiindcă acum este prea târziu și, oricum nu vei mai avea ce să faci cu ea...
- Ce vrei să spui?
- Þi-amintești, când ne-am întâlnit ultima oară în bibliotecă, ce mi-ai spus despre agentul dublu...?
- Da, mi-amintesc!
- Nu știam pe atunci că vorbeai din proprie experiență...
- Ce vrei să spui?
- Că nu știam că ești agent dublu, că nu știam că l-ai trădat pe Alexandru, că m-ai discreditat și pe mine, că ai trunchiat în mod intenționat schițele obținute cu atâta efort de fratele meu...că m-ai „absolvit” de conservare...doar pentru a mă implanta în preajma lui Taggart, pe care vrei să-l elimini pentru un eșec trecut al tău...
- Ce eșec?
- Cu consilierul libanez, pe care ți l-a suflat de sub nas...
- Radule...băiatul meu...și tu ai crezut tot ceea ce ți s-a spus despre mine? Așa puțin mă cunoști, după ce am trăit atâția ani împreună? Auzi, consilier libanez...Este adevărat, eu și cu Taggart am avut o confruntare, dar nu în Liban, ci în Golf, unde i-am recrutat una din sursele lui de primă mână, un ministru arab al petrolului, care de atunci a refuzat să mai lucreze pentru el. Din clipa aceea mă vânează peste tot și iată prin intermediul momelii Radu Mavrodin m-a făcut să ies din anonimatul sub care mă ascund de mai bine de 20 de ani la AIC.
- Ce vrei să spui, că nu-i nimic adevărat?
- Te vei convinge și singur! Prin tine au ajuns la mine. În clipa asta nu mai puțin de două arme cu lunetă ne vizează, fără scăpare...pe amândoi!
- Pe amândoi? Nu înțeleg ce vrei să insinuezi!
- Avertismentul pe care ți l-a dat Taggart în seara aceea a atacului paranormal dublu a fost un semnal că au descoperit că ai capacități paranormale, pe care fără știința lor le-ai folosit până în clipa aceea. Că poate mi-ai furnizat informații...ceea ce dovedește că ești o cârtiță implantată la ei...Puteau să te lichideze atunci, dar astfel nu mai ajungeau la mine...Băiatul meu ...băiatul meu...!
Tertulian nu apucă să-și încheie fraza. Craniul îi fu penetrat de un cartuș, șuvoiul de sânge împroșcându-l pe Radu pe față și pe costum. Radu Mavrodin mai avu timp să se întrebe cu tristețe: „ Cine trage? Și, mai ales, de ce? Doar el era cel care trebuia să-l elimine pe Tertulian, nu?” În aceiași clipă simți o căldură care-i amorți ceafa, apoi o lumină care-i străpunse fruntea la baza sprâncenelor, semn că cei doi lunetiști doriseră să se asigure că ținta nu le va scăpa.
Radu se rostogoli într-un hău de lumini și umbre, un frig pătrunzător îl cotropi brusc, înlocuind torentul cald ce îl acaparase cu câteva secunde înainte. Privi spre artezienele din jur, care i se păreau acum că plutesc, contopindu-se cu albastrul cerului și la zborul razant cu caldarâmul al porumbeilor, auzi tot mai îndepărtat glasurile de copii, abia mai întrezări jocul soarelui de-a v-ați ascunselea printre norii albi de vară, în timp ce un gând ca un ecou îi acapara ultimele clipe. „Cine fusese agentul dublu, imoral, trădătorul cauzei”, se mai întrebase el sfâșiat de îndoieli tragice? „Tertulian, despre care nu aflase nici o dovadă clară de vinovăție sau el, care-și dăduse maestrul pe mâna călăilor săi?”
Ar fi vrut să-și răspundă la această întrebare, dar inima lui, de altfel rece și singură de la moartea lui Alexandru părea că devine treptat un ghețar în derivă. Auzi un glas cunoscut și drag lui, și simți cum încheietura mâinii drepte îi era presată de o priză puternică, exact ca cea a lui Alexandru, când acesta îl arunca prin turul de șold pe salteaua de la antrenamentele de jiu-jitsu de la „Polifem”. Ochii albaștri ai fratelui său se întâlniră pentru o fracțiune de secundă cu verdele smarald din privirea sa și amândoi se contopiră într-o mare de culori liniștitoare.
- Așa cum ți-am spus atunci, nu ne vom mai vedea niciodată...pe pământ...dar aici...după bariera sonică vom fi mereu împreună...
- Cum m-ai găsit?
- Simplu...ochiul de veghe...e singura părticică din ceea ce am acumulat acolo la „Polifem”, care mai este funcțională în mine...
- Înseamnă că și eu voi...
- Da. Vei purta cu tine ca un blestem sau ca pe o mântuire, depinde de felul cum gândești, această reminiscență pământească. Vom locui într-o gaură neagră, Radule, și ne vom hrăni cu spațiu, cu gravitoni. Dar nu vom fi singuri. Mai sunt câțiva „cavaleri” rătăcitori ca noi, oameni cu simțul dreptății, aruncați peste bord de niște servicii secrete care nu știu să prețuiască loialitatea și spiritul de sacrificiu, calități tot mai rare azi în lume! Un canadian, un englez, un israelian, un chinez și crede-mă vom mai fi...Ah, era să-l uit pe celălalt român...
- Celălalt român, întrebă Radu surâzând.
- Eminența cenușie...Mihai Tertulian...Un bun român! Cred că nu te-ai îndoit nici o clipă de asta?
- Ba da, și acum regret!
- Va fi și el cu noi. Când magnetismul polilor pământești va dispărea complet ne vom putea întoarce. Acest fenomen va genera haos, schimbări climaterice extreme, dereglări în funcțiile vitale ale oamenilor. Noi vom înființa Comunitatea Intergalactică de Informații, sub conducerea lui Tertulian, pentru a menține ordinea pe o planetă intrată în derivă. Noi, subiecții paranormali, câți ne vom strânge până atunci în această gaură neagră, vom alcătui „Planetoidul”, Consiliul Director al Comunității. Vom lucra cu entități robotizate pentru a culege informații, fiindcă nu mai poți avea încredere în sinceritatea umană în materie de furnizare de informații. Mașinile nu înșeală și nu trădează niciodată!
Pe când Alexandru și Radu intrau pe poarta galactică a găurii negre, sub ei se rostogoleau pleiadele de stele, cele la care visau în nopțile de la „Polifem”, când erau copii, sau alte constelații, pe care omenirea nici nu le descoperise încă, sori ce vor emana energie pentru civilizațiile viitoare, poate mai atașate conceptului de adevăr și dreptate decât cele care s-au perindat pe globul albastru și trist de lumină.

- sfârșit -