„A fost un călător care aduna de peste tot ceea ce intuia că-i va folosi cândva, Și a călătorit întreaga viață cu gândul la acel moment, la acel loc în care se va opri și-și va pune ordine în lucruri, Numeroși erau aceia care se minunau de cutreierările sale, puțini cei care nu-i dădeau ceva de păstrat, dar era silit să-i refuze cinstit dacă ceea ce primea era banal, Strânsese în desagii săi, păstrați pe spinarea asinilor lui răbdători o mulțime de lucruri, gesturi și gânduri, Iar ultimul dar a fost chiar o palmă de pământ pe care un țăran sărman, aflat pe patul de moarte i l-a dăruit și el l-a primit cu mare bucurie, Până atunci nimeni nu se gândise la statornicirea sa într-un loc, nimeni nu-și imaginase că el ar fi putut să se oprească, Înțelepciunea sa, de care chiar el însuși râdea, era evidentă, Acum își descărcase din boccele toate cele primite și începuse să le ordoneze, A fost silit să arunce alte și alte lucruri pe care la vremea călătoriilor lui le considerase semnificative, La marginea pământului său oricine găsea orice dorea, fiecare se oprea și lua ceva după care tânjise vreme îndelungată, Nimeni nu pleca fără să găsească ce căuta, chiar nimeni niciodată nu a plecat cu mâna goală, El a continuat să-și selecteze nenumăratele poveri cărate în lungi caravane de asinii săi, de cai și vitele de povară și a continuat să arunce din ele la marginea dealului unde era ridicată o căsuță mică, Și alți călători de departe venind, treceau pe aici, vestea despre el ducându-se peste mări și țări și luau fără lăcomie ceea ce sufletul lor le ceruse întotdeauna, Într-un final, îmbătrânit de vreme și de efort, s-a dus el însuși și s-a așezat pe pământul gol al malului râului ce-și curgea apele pe aici, Și-a venit Cineva de undeva și l-a luat, Pentru că tânjea de o veșnicie după el”