După tufis...

Pornind după o intamplare a fragmentului dat scris de Ion Creanga mi-am amintit o parte colorata a copilariei mele cand pandeai in emotia traita la maximum asteptand cu o nerabdare nemaiantalnita sa apara prima ta ,,victima".
Jocul icepea cu un ,,tic-tac" enervant in care trebuia sa castigi ca sa alegi locul de panda. Uneori castigai alteori te ofticai. Dupa ce alegeai locul stabilit cu pricina incepea acel moment de care v-am povestit mai sus. Asteptai ce asteptai cand deodata privirea ti se luumineaza ca un luceafar aparanduti in fata ca printr--un Abracadabra iepurele.
Jocul a-nceput!! Adrenalina crestea din ce in ce mai mult crezand ca o sa explodezi . Din moment in momenr te pregateai sa tragi aer in piept incarcand tunul cu un fel de praf de pusca asteptaand sa deslantui iadul pe pamant.
Focul a-nceput!! Cornetele zburau din toate partile silentioase ca sageata unui stravechi indian maias.
Eu incepusem sa strig:
-Da-i si fugi!!, Da-i si fugi!!
La care prietenul meu ami raspunde cu un ras ironic...
-As fugi da nu stiu pe unde..
Focul incetase..Linistea se lasa asupra terenului de razboi.... Acuma incepea momentul in care trebuia sa iti arati abilitatile atletice spunand la iepure ,,puturosule".Planul reusise, victima fusese cu succes ,,ranita".
Acesta desigur era un caz fericit. Mai erau cazuri cand erai prins si sangele ingheta in tine de frica asteptand ca executia sa-ti fie anuntata.

Acestea prezentate mai sus fac parte din harababura colorata numita ,,Viata mea..."