[în camera bunicii]

Femeia se plimba nervoasă printre lucrurile împrăștiate. Asi se gândea că starea ei ar putea fi ameliorată dacă ar lua niște vitamine. Ca și când i-ar fi citit gândurile, femeia se repezi la sacul cu mâncare pentru câini și-l desfăcu dintr-o mișcare. Sub desenele colorate stătea scris cu litere mari ”hrană bogată în vitamine și minerale”. Asi încercă să o oprească, dar observă că înăuntru erau cartofi congelați.


[ la marginea unei păduri / virtual]

Lângă copacul acela mare găsiră un aragaz. Asi puse cartofii în tigaie și-i lăsă la foc potrivit. Se așeză pe rădăcinile copacului, de vorbă cu bărbatul femeii. Se gândeau la starea acesteia. De ceva vreme era foarte agitată. Asi spuse că mișcarea în aer liber ar fi benefică pentru sănătatea ei.
Femeia luă tigaia de pe foc și scoase cartofii pe farfurie. Trecuseră doar trei minute de când îi pusese Asi pe foc. Fata se ridică repede și-i aruncă la loc în tigaie, spunându-i femeii că mai durează până sunt buni de mâncat. O prinse prietenește de cot și începură să pălăvrăgească. Din vorbă-n vorbă Asi îi zise ceva despre aerul curat din pădure și despre cât de bine i-ar prinde mișcarea. Femeia încuviință.
Asi împărți ecranul monitorului în două: în dreapta copacului desenă un tunel-labirint pentru femeie, în stânga acestuia unul asemanător pentu ea. Nici nu așteptă ca fata să-i explice ce-i cu chestiile astea virtuale, că femeia începu să alerge prin tunelul ei. Asi îi urmă exemplul.


[ pe o stradă ne/cunoscută, înainte de asfaltare]

După un timp femeia ieși pe strada pietruită, târând de picioare un copil dolofan de vreo 7-8 ani. Praful se ridica în urma lor. Copilul se zbătea să scape din strânsoarea mamei. La un moment, aceasta îl lăsă întins pe drumul prăfuit. Copilul cu obrazii îmbujorați de oboseală și cu ochelarii prăfuiți se întinse pe spate și oftă eliberator. Asi alergă spre el și-l rostogoli în afara străzii. În clipa următoare o mașină trecu în viteză, ridicând praful la doi metri deasupra. Fata acoperi fața copilului, apoi, după ce automobilul se făcu nevăzut, cercetă împrejurimile să-i găsească ochelarii. Îi află pe drum, aproape de marginea unde se prăbușise băiatul. Erau întregi. Îi ridică, îi șterse de praf și-i așeză pe năsuc. El surase și obrajii i se colorară mai aprins în roșu.
Din spate se apropie bărbatul. Asi îi povesti întâmplarea, iar acesta, fără să pară surprins de comportamentul femeii sale, luă copilul de mână și-l trase peste stradă, îndreptându-se spre curtea unei case aflate în apropiere.


[în apartamentul pseudomătușii nela]

Femeia intrase prima. La ceva timp o urmară bărbatul cu copilul de mână și Asi care era foarte curioasă să afle ce se întâmplă cu oamenii aceștia. Înăuntru se perindau, care încotro, fel de fel de persoane. Femeia stătu de vorba cu câteva dintre ele, apoi începu să se frământe. Intră în bucătărie, trânti niște vase puse la uscat, apoi se îndreptă spre chiuvetă. Apucă o furculită proaspăt spălată și și-o înfipse în față.
Asi rămăsese în sufragerie alături de un domn ceva mai în vârstă decât ea. Cei doi păreau să fie foarte familiari. La început priviră liniștiți, d-nul de pe canapea, Asi de pe fotoliu, știrile despre filmele lansate în acest an. Apoi domnul comentă ceva despre unul din filmele prezentate la care, se pare, lucraseră și cei doi. Fata nu păru foarte afectată de cotația proastă a peliculei, însă domnul ridică de câteva ori tonul, arătându-și revolta față de criticii cineaști și față de spectatorii care nu sunt în stare să aprecieze un film bun. În câteva momente se calmă și se așeză pe cotiera fotoliului în care stătea Asi. O mângâie pe față ușor cu vârfurile degetelor, conturându-i trăsăturile. Apoi se aplecă și-o sărută pe gură, strecurându-și mâna pe sub bluză. Între timp în cameră intrase Nek, tatăl lui Asi. Se așezase pe canapea, ceva mai departe de cei doi, și schimba liniștit posturile t.v. în căutarea unei emisiuni sportive. Asi îi observă prezența și, pentru o clipă, vru să se tragă rușinată din brațele domnului. Își dădu însă seama că Nek deja îi văzuse în film în posturi mult mai jenante decât aceasta și continuă să-l sărute și să-i ghideze mâinile peste sânii întăriți de plăcere.
În scurt timp, vestea morții femeii se răspândi în apartament. Toate persoanele din casă se foiau, își dădeau cu părerea, intrau și ieseau vijelios dintr-o cameră în alta. Un fior ascuțit sfâșie pieptul și măruntaiele fetei. Pentru câteva momente simți nevoia de a se arunca în gol. Deschise geamul balconului, însă aerul rece îi mai calmă simțurile. Prin minte îi trecu gândul că s-ar putea ca mama să nu fie moartă. Da, chiar așa, Lih nu avea cum să moară atât de repede și asta doar de la o furculiță. Convinsă că ceilalți se înșală, intră în bucătărie, își făcu loc printre puhoiul de oameni strânși în jurul moartei. În chiuvetă zări o lingură. Cercetă să vadă dacă se văd urmele furculiței care ar fi putut provoca decesul. Nicio gaură – lingura era netedă, fără urmă de arma crimei. Se întoarse spre ceilalți și le arătă lingura. „ Nu-i moartă. N-are niciun semn.”
Lih stătea întinsă pe un pat îngust din dormitorul cel mic. Asi se aplecă deasupa ei și-i mângâie fruntea palidă. Femeia deschise ochii, îi strânse mâna fetei și-i spuse să nu-și facă probleme pentru ea.
În tot acest timp, când toți se agitau prin casă șocați de moartea femeii, cineva sunase la salvare și-l trimisese pe bătrân ( tatăl sau bărbatul femeii) să-l anunțe pe fiul acesteia care era plecat la studii într-un alt oraș.


[undeva pe o stradă ne/cunoscută, după asfaltare, noaptea]

Asi se plimba singură, admirând vitrinele feeric luminate. O mașină decapotată trecu încet pe lângă ea și se opri la mică distanță în față. Din mașină coborî un domn în jur de vreo patruzeci de ani. Asi îl recunoscu de îndată, îi sări în brațe și-l sărută zgomotos pe gură. Domnul îi răspunse scurt la sărut, apoi o strânse îndelung în brațe. Se sprijiniră de portbajajul mașinii, depănând povești din vremea când făcuseră filmul, din perioada când se iubiseră, dar evitară să vorbească despre viața lor actuală. Două femei îi făcură domului cu mâna și-l strigară din ușa unuia dintre magazinele de mai în față. Domnul se întoarse spre ele și se îndreptă să le ajute să care cumpărăturile. Asi o recunoscu imediat pe mama ei, deși era mult mai tânără, mai suplă, mai aranjată, mai altfel de cât și-o amintea ea. Lih îi zâmbi, o salută, apoi o sărută pe frunte. Femeile erau înveșmântate în rochii croite modern până sub genunchi, din acril înflorat discret, cu o bandă lată, de altă culoare încinsă sub sâni. Lih avea părul tuns până la baza urechii, vopsit blond mediu și aranjat în stilul Marilyn Monroe. Cealaltă era mult mai tânără, cam de vârsta lui Asi și-și lăsase părul castaniu, lung până mai jos de umeri, să fluture liber în aerul călduț al nopții. Asi n-o cunoștea, însă avea sentimentul că o știe de undeva. N-avu timp să se gândească de unde că domnul se grăbi s-o anunțe că Lih este însărcinată în luna a treia cu pruncul lui, că recent a aflat că și ea este fiica lui, că [ ]. Asi nu-l mai auzea; se uita când la Lih, când la domn, când la tânăra ce se urcase în mașină, cerșind parcă să-i spună cineva că totul e o glumă neinspirată, însă Lih o privea cu un soi de regret, tânăra își aranja părul în oglinda retrovizoare, iar domnul vorbea calm, privind-o fix în ochi, ca și cum ar fi încercat s-o convingă de bunele sale intenții.
Fata îi luă mâinile într-ale ei și spuse hotărâtă că n-o interesează, ea poate să-l iubească la fel, și dacă s-au iubit mai nainte pot să se iubească și acum la fel, că nu contează dacă-i tacă-său sau orcine altcineva – ea poate să-l împartă și cu alte femei – și zicând acestea arătă către Lih și fata
din mașină (chiar dacă nu știa care-i rolul ei în această poveste). Mâinile îi tremurau și trupul ei firav se lipi de de cel al domnului. Continuă pe același ton disperat, în cotradicție cu comportamentul ei anterior față de omul acesta pe care nu-l iubise de fapt niciodată, apoi, în final, zise pe un ton liniștit, resemnat, că și ea poate să-i poarte copilul, iar Lih nu se va supăra, ba din contră vor fi cu toții o familie mare și fericită.


[spre dimineață, pe ulițele unui sat]

Mulțimea se îndrepta liniștită spre casa femeii. Lumânările aprinse luminau ulițele strâmte, mânjite de primii zori ai dimineții. Asi se mișca în același ritm cu puhoiul de oameni, tăcută, prinsă parcă într-un vis care nu era al ei. Mulțimea se opri la prima intersecție și patru bărbați de vârste diferite o luară pe brațe, ridicând-o deasupra capetelor. Fata se trezi dezbrăcată, cu trupul frământat de mâinile vânjoase ale bărbaților. Prin carne îi mișunau, ca niște iele, gângănii veninoase, cu un venin ce-i încălzea sângele. Tresări când erau gata s-o treacă strada – se gândise că în intersecții ar trebui să se asigure, să nu vină cumva vreo mașină să-i lovească. O liniști însă gâdul că la ora aia și în satul ăsta amârât nu trece nicio mașină. Se vedea goală cu mulțimea de bărbați atingându-i mâinile, picioarele, părul. Simți cum carnea începe să-i freamăte și se gândi c-ar putea să aibă orice bărbat dintre aceștia. Auzi cum cineva îi striga numele. Crezu că i se pare, în fond n-o cunoștea nimeni aici, sau, cel puțin, ea nu cunoștea pe nimeni. Glasul se auzi din nou, mai puternic și mai aproape de data aceasta. Sări de pe brațele bărbaților. Mulțimea rămase pe loc, parcă împietrită. Fata fugi și îi sări în brațe. Era Erm, băiatul femeii.