agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-13 | [This text should be read in romana] | Submited by Jack Spiner
Tuppence, care se învârtea în jurul biroului, spuse pe un ton morocăÂnos:
— AÈ™ vrea să fim chemaÈ›i în ajutorul unei fiice de pastor. — De ce? — Mi se pare că ai uitat, Tommy, dar eu însămi sunt fiică de pastor. ÃŽnÈ›elegi ce înseamnă asta pentru mine. De‑aici mi se trage nevoia de altruÂism... mila față de aproapele meu... aceasta... — Vad că te pregăteÈ™ti să joci rolul lui Roger Sheringham. Numai că, dacă‑mi permiÈ›i o observaÈ›ie, tu vorbeÈ™ti la fel ca el, doar că mai puÈ›in biÂne. — GreÈ™ală! Cuvintele mele au o oarecare subtilitate feminină. Un „nu È™tiu ce" pe care nici un bărbat nu l‑ar putea atinge. Beneficiez, în plus, de calități necunoscute prototipului meu, cum să‑È›i spun? Cuvintele sunt niÈ™te lucruri atât de nesigure. Cel mai adesea par a limpezi o situaÈ›ie exact în momentul în care spun contrariul a ceea ce vor să exprime. — Continuă, spuse Tommy, simulând un surâs. — PotoleÈ™te‑te, e chiar ceea ce fac. Nu m‑am oprit decât o clipă pentru a‑mi trage sufletul. Și pentru a‑mi revenit în fire, doresc foarte mult ca asÂtăzi să ajutăm fiica unei pastor È™i vei vedea, Tommy: prima persoană care va veni să ceară ajutor „Celebrelor acÈ›iuni detective ale lui Blunt" va fi chiar o fiică de pastor. — Pariez că nu! — De acord! AtenÈ›ie, dă‑mi voie să‑mi părăsesc maÈ™ina de scris penÂtru că, iată, a venit un client. Biroul lui Blunt era ca un stup de albine la lucru în clipa când Albert deschise uÈ™a È™i anunță: — DomniÈ™oara Monica Deane. O tânără cu părul È™aten, îmbrăcată foarte modest apăru în prag È™i se opri. Tommy îi veni în ajutor. — IntraÈ›i, domniÈ™oara Deane: AÈ™ezaÈ›i‑vă È™i spuneÈ›i‑ne ce putem face pentru dumneavoastră. PermiteÈ›i‑mi să vă prezint pe secretarea mea parÂticulară, domniÈ™oara Sheringham. — ÃŽncântată să vă cunosc, domniÈ™oară Deane, tatăl dumneavoastră face parte din cler, nu‑i aÈ™a? — AÈ™a este. Dar... cum aÈ›i aflat? — Oh, avem metodele noastre. Nu vă speriaÈ›i că vorbesc atâta, dar domnului Blunt îi place să mă asculte, zice că îi dau idei. Tânăra fată o privi uluită. Nu era frumoasă, ci drăgălașă È™i cu un uÈ™or aer decepÈ›ionat. Ochii ei de un albastru È™ters erau foarte frumoÈ™i, dar cearÂcănele care îi înconjurau mărturiseau îngrijorare È™i spaimă. — PovestiÈ›i‑mi despre necazul dumneavoastră, domniÈ™oară Deane, o sfătui Tommy. Tânăra se întoarse spre el È™i începu: — E o poveste atât de dezlânată... Tatăl meu era administrator la LitÂtle Hampsley, în Suffolk. Aici a È™i murit acum trei ani, lăsându‑ne pe mine È™i pe mama foarte încurcate. Mi‑am luat un post de învățătoare, dar, cum mama a devenit infirmă, l‑am abandonat spre a o îngriji. Eram dezolant de sărace, până într‑o zi când am primit o scrisoare de la un notar care ne anunÈ›a că o mătușă de‑a tatălui meu murise lăsându‑ne nouă moÈ™tenirea. Am auzit de mai multe ori vorbindu‑se despre această mătușă care se cioÂrovăise ani îndelungaÈ›i cu tatăl meu. Știind‑o foarte bogată, mama È™i cu mine crezurăm că grijile vor lua sfârÈ™it, numai că lucrurile se prezentau altfel decât ne‑am închipuit. Am moÈ™tenit, într‑adevăr, casa în care locuia, dar după ce am plătit taxele de succesiune nu ne‑a mai rămas nici un ban. ÃŽmi închipui că mătușă‑mea È™i‑a pierdut averea în timpul războiului sau că a trăit din ea pe timpul bătrâneÈ›ii. Cu toate acestea, aveam casa È™i o puÂteam vinde la un preÈ› avantajos. Dar, deÈ™i era o prostie, am refuzat oferÂta. Ocupam atunci o locuință strâmtă, dar costisitoare È™i mă gândeam că dacă ne‑am muta la „Casa RoÈ™ie", mama ar avea o cameră confortabilă È™i am putea lua niÈ™te chiriaÈ™i pentru a ne acoperi cheltuielile. Am hotărât astfel, în ciuda unei oferte foarte avantajoase a unui domn care dorea să cumpere casa. Ne‑am instalat È™i eu am dat mai multe anunÂÈ›uri în ziare pentru a atrage chiriaÈ™ii. Din primul moment totul merse bine È™i primirăm numeroase scrisori de la persoane doritoare să‑È™i petreacă câÂteva zile la È›ară. Bătrâna servitoare a mătuÈ™ii rămase cu noi È™i ne împărÂÈ›eam treburile. Apoi, se petrecură câteva evenimente inexplicabile. — Ce fel de evenimente? — Casa părea vrăjită. Tablourile începură să cadă, vesela să zboare prin casă, spărgându‑se, iar într‑o dimineață observarăm că mobilele își schimbară locurile. La început crezurăm că cineva ne juca o festă, dar imeÂdiat a trebuit să părăsim ipoteza. Odată, în timp ce eram cu toÈ›ii adunaÈ›i la masă, se auzi o bubuitură teribilă deasupra noastră È™i, urcând imediat la etaj, găsirăm un obiect spart pe podea. — Un spirit demolator! exclamă Tuppence. — Asta crede È™i doctorul O'Neill. ÃŽn orice caz, rezultatul fu dezastruos. ChiriaÈ™ii ne părăsiră È™i cei care‑i înlocuiră făcură la fel. Eram disperată. Pentru a se umple paharul, ne fu tăiată È™i renta. Femeia care ne servea dispăru È™i ea pe neaÈ™teptate. — Biata mea prietenă, îngână Tuppence, dar È™tiu că aÈ›i avut necazuri! AÈ›i dori ca domnul Blunt să întreprindă o anchetă asupra acestei poveÈ™ti cu „fantome"? — AÈ™teptaÈ›i, asta nu‑i totul. Acum trei zile, am primit vizita doctorului O'Neill. Ne‑a spus că face parte din Societatea de Cercetări Psihice È™i că‑l interesează foarte mult curioasele manifestări din casa noastră; este înÂtr‑aÂtât de interesat încât ar fi în stare să cumpere casa pentru a face câteÂva experienÈ›e. — Și? — La început, propunerea sa mă umplu de bucurie căci era singura speranță de a pune capăt îngrijorării noastre, dar... Poate că mă veÈ›i conÂsidera capricioasă, È™i n‑aÈ›i fi departe de adevăr, numai că... e vorba de aceÂlaÈ™i om! — Ce om? — AcelaÈ™i care voise să cumpere casa la început. Sunt sigură! — Și de ce vă neliniÈ™teÈ™te asta? — Nu înÈ›elegeÈ›i? Cei doi bărbaÈ›i erau foarte diferiÈ›i ca înfătiÈ™are. PriÂmul, destul de tânăr, brunet, îngrijit, neavând mai mult de treizeci de ani. Doctorul O'Neill, pare a avea cam cincizeci de ani, poartă o barbă cenuÈ™ie, ochelari È™i umblă aplecat. Totodată, în timp ce vorbea, am băgat de seamă că avea un dinte de aur într‑o parte a gurii. Celălalt bărbat are un dinte de aur exact în acelaÈ™i loc. Mai mult, urechile sale de‑o formă foarte specială, aproape că nu au lob È™i sunt exact la fel cu cele ale doctorului ONeill. AÂcesÂte două amănunte nu pot fi, totuÈ™i, o simplă coincidență! Am meditat È™i, în cele din urmă, i‑am scris domnului O'Neill, anunțându‑l că‑i voi da un răspuns definitiv într‑o săptămână. Am văzut acum câtva timp anunÈ›ul domnului Blunt într‑un ziar care acoperea un sertar din bucătărie... È™i am venit să vă caut. — AÈ›i făcut bine, aproba Tuppence cu căldură. Povestea asta trebuie studiată cu mare atenÈ›ie. — O afacere foarte interesantă, domniÈ™oară Deane, spuse È™i Tommy. Vom fi fericiÈ›i să ne ocupăm de ea, nu‑i aÈ™a, domniÈ™oară Sheringham? — Absolut, È™i vom merge până la capăt! — Dacă am înÈ›eles bine, doar dumneavoastră singură, mama È™i o serÂvitoare locuiÈ›i în casă, domniÈ™oară Deane? Ne puteÈ›i spune câteva amăÂnunÂte despre servitoare? — Se numeÈ™te Crockett È™i se află în slujba mătuÈ™ii mele de opt sau zece ani. Nu‑i prea tânără, e cam acră, dar e o servitoare bună. ÃŽÈ™i dă aere pentru că are o soră căsătorită cu un om de condiÈ›ie bună. Crockett are un nepot care, spune ea, e un „gentleman perfect". Tommy scoase un mormăit. Nu mai È™tia cum să orienteze ancheta. Dar Tuppence, care o urmări pe tânăra fată, spuse: — Cred că cel mai potrivit ar fi ca domniÈ™oara Deane să dejuneze cu mine. E aproape ora unu È™i, la masă, voi putea nota toate detaliile supliÂmentare de care avem nevoie. — Excelentă idee, miss Sheringham, aprobă Tommy. ÃŽn timp ce cele două femei luau masa într‑un restaurant din apropieÂre, Tuppence se înclină spre însoÈ›itoarea ei: — AÈ™ dori să mă încredinÈ›aÈ›i, dacă aveÈ›i cumva un motiv special, să aflaÈ›i adevărul asupra acestei afaceri. Monica roÈ™i. — ȘtiÈ›i, eu... — PovestiÈ›i‑mi tot! — Ei bine... doi bărbaÈ›i vor să se căsătorească cu mine. — Eterna poveste, presupun. Unul e bogat, celălalt sărac È™i cel sărac este preferatul dumneavoastră, nu‑i aÈ™a? — Nu înÈ›eleg cum de ghiciÈ›i totul?! — Oh, È™tiÈ›i, cazul dumneavoastră n‑are nimic excepÈ›ional. Aproape toată lumea pățeÈ™te la fel; eu însămi m‑am aflat în această situaÈ›ie. — Dacă vindem casa nu vom mai avea din ce trăi. Gerald este adoraÂbil, dar e tare sărac, în ciuda faptului că e un inginer talentat. Dacă ar aÂvea măcar un pic de capital, firma sa l‑ar lua ca asociat. Celălalt, PartridÂge, este un bărbat excelent È™i norocos, ceea ce înÂseamÂnă că dacă mă voi mărita cu el voi pune capăt tuturor necazurilor. Dar... dar... — De acord... PuteÈ›i dumneavoastră să vă străduiÈ›i a repeta cât doriÈ›i cât e el de bun È™i bogat, să‑i numiÈ›i toate calitățile... Rezultatul va fi aceÂlaÈ™i, celălalt e cel pe care‑l doriÈ›i. Monica înclină capul fără să spună nimic. — Va trebui să ne ducem la faÈ›a locului spre a studia problema. Care e adresa dumneavoastră? — „Casa RoÈ™ie", Stourton‑in‑the‑Marsh. ÃŽn timp ce Tuppence nota, tânăra fată o întrebă roÈ™indu‑se: — Nu v‑am întrebat în legătură cu... condiÈ›iile... — Noi nu cerem plată decât în funcÈ›ie de rezultat. Dacă secretul de la „Casa RoÈ™ie" se va lumina, după cum încep să cred — după tenacitatea cu care vorbiÈ›i de acel misterios gentleman — atunci vă vom cere un mic proÂcent, dacă nu... nimic! — MulÈ›umesc. — Acum, uitaÈ›i toate aceste neliniÈ™ti. VeÈ›i vedea, dacă totul va merge bine, altădată vom dejuna vorbind despre lucruri mai interesante. Cei doi Beresford se instalară la hanul „Coroana È™i ancora" din ThuÂnly. Tommy, care privea pe fereastra camerei lor, remarcă pe un ton luguÂbru: — Iată‑ne deci È™i‑n Târgul Gâștelor, ori cum s‑o mai chema sătucul ăsta. Tuppence încearcă să‑i ridice moralul propunându‑i: — N‑ai vrea să mai revedem o dată afacerea? — Cu plăcere. Dă‑mi voie întâi să‑È›i spun părerea mea. Suspectez pe mama infirmă! — De ce? — Draga mea, băga‑È›i în cap că povestea asta cu fantome nu e decât o istorie montată spre a o convinge pe tânăra fată să‑È™i vândă proprietatea. Monica Deane ne‑a spus că toată lumea se găsea adunată la masa în timp ce, la etaj, obiectele se zdrobeau de duÈ™umea. Oricum, mama ei care este infirmă trebuie să se afle la etaj, nu‑i aÈ™a? — Dată fiind infirmitatea ei mi se pare cam greu de crezut ca ea să fi mutat mobilele din loc. — Dar e posibil ca ea să nu fie deloc infirmă. Ar putea foarte bine să simuleze neputinÈ›a. — Cu ce scop? — Evident... Vorbeam doar de binecunoscutul principiu conform căÂruia vinovatul e întotdeauna persoana cea mai puÈ›in suspectă. — Văd că dai totul pe glumă. Trebuie să existe o raÈ›iune pentru care toÈ›i străinii ăștia vor să cumpere casa. Iar dacă pe tine nu te interesează să le descoperi mobilul, pe mine mă interesează. ÃŽmi place Monica; e o fată foarte simpatică! — Sunt de părerea ta, dar nu pot rezista plăcerii de a te enerva, TupÂpence. Cu siguranță, e ceva ce se ascunde în casa asta È™i nu va fi prea uÂÈ™or de găsit, dacă n‑o fi totul o cacialma. Din moment ce ei doresc să cumÂpere imobilul folosindu‑se de toate mijloacele, înseamnă că nu ne rămâne decât să scormonim planÈ™eul È™i, la nevoie, să dărâmăm pereÈ›ii, dacă nu cumva s‑o fi găsind vreo mină de cărbuni în grădină. — AÈ™ prefera un tezaur. Ar fi mult mai romantic! — ÃŽn cazul acesta, cred că n‑ar fi rău să‑i fac o vizită directorului bănÂcii locale. ÃŽi voi spune că am venit să‑mi petrec Crăciunul în sat, că am intenÈ›ia să cumpăr „Casa RoÈ™ie" È™i că vreau să discut cu el posibilitatea deschiderii unui cont la banca sa. — Dar, pentru ce...? — AÈ™teaptă È™i vei vedea. O oră mai târziu Tommy se întoarse cu ochii strălucitori. — Progresăm, Tuppence! ÃŽntrevederea cu directorul s‑a desfășurat precum prevăzusem È™i l‑am întrebat, fără să am aerul, dacă i se aduce mult aur pentru depunere, după cum È™tiu că se întâmplă în mod obiÈ™nuit în aceste sate, de pildă cu fermierii care l‑au ascuns în timpul războiului. De aici, am ajuns să vorbim despre capriciile bătrânelor doamne È™i mi‑am inventat o matușă care, când a izbucnit războiul, s‑a dus în caleaÈ™că la magazinul „Armata È™i marina", de unde a ieÈ™it cu È™aisprezece È™unci. Asta i‑a adus È™i lui aminte de una din clientele sale care a insistat să i se restiÂtuie totul de la bancă, pe cât posibil în aur, È™i care È™i‑a recuperat titlurile de propietate, bunurile la purtător È™i alte valori căci, zicea, prefera să le păstreze la ea. Mă mirai de o asemenea imprudenÈ›a È™i atunci mi‑a spus că era vorba de fosta proprietăreasă a „Casei RoÈ™ii". Pricepi, Tuppence? Și‑a recuperat toată averea È™i a ascuns‑o undeva. ÃŽÈ›i aduci aminte, fără îndoiaÂlă, spusele Monicăi despre puÈ›inătatea bunurilor lăsate ca moÈ™tenire. AÂcum sunt convinsă că bătrâna a dosit totul undeva È™i că cineva este la cuÂrent cu asta. AÈ™ merge până la a afirma că È™tiu despre cine e vorba. — Cine? — Devotata Crockett, bineînÈ›eles! Ea trebuie să cunoască toate excenÂtricitățile stăpânei sale. — Și doctorul acesta, O'Neill, cu dintele de aur...? — ...e nepotul, „gentlemanul desăvârÈ™it". Fără nici o îndoială! Dar unÂde se află mangoÈ›ii? Tu, care — mai mult ca mine — È™tii mai multe despre doamnele bătrâne, ai cumva idee despre locurile în care obiÈ™nuiesc ele să‑È™i ascundă tezaurele? — La ciorap, sub saltea. — Ai dreptate, numai că nu cred că aÈ™a s‑a întâmplat cu mătuÈ™a MoÂnicăi, căci până acum i‑ar fi dat de urmă. Pe de altă parte, o femeie bătrâÂnă nu putea să desprindă singură scândurile duÈ™umelei sau să sape o asÂcunzătoare în zid sau în grădină. TotuÈ™i, bunurile sunt undeva în perimeÂtrul proprietății! Crockett n‑a pus încă mâna pe ele, dar nu e departe vreÂmea când ea È™i nepotul ei vor fi stăpânii locului È™i vor putea răscoli totul. Va trebui să le‑o luăm înainte. Haide... ne ducem imediat la „Casa RoÈ™ie". ÃŽi primi Monica Deane. Pentru mamă‑sa È™i Crockett, cei doi erau poÂsibili cumpărători ai proprietății, ceea ce explică cercetarea locurilor. TomÂmy a pus‑o pe tânăra fată la curent cu toate concluziile la care ajunseseră, dar o È™i întrebă de toate, aflând că o parte din lucrurile bătrânei fuseseră dăruite lui Crockett, o altă parte împărÈ›ite săracilor din împrejurimi. — MătuÈ™a dumneavoastră a lăsat ceva acte? — Dulapul e plin de ele, la fel È™i un sertar din camera sa, dar nimic important. — Le‑aÈ›i aruncat cumva? — Nu. Maică‑mea refuză totdeauna să arunce vechile hârtii. Mai mult, È™i‑a ales tot felul de reÈ›ete pe care È™i‑a propus să le studieze zilele acestea. Tommy îi arătă un bătrân care lucra în grădină. — Grădinarul lucrează aici de pe vremea mătuÈ™ii dumneavoastră? — Da. Venea de trei ori pe săptămână. LocuieÈ™te în sat. Săracul băÂtrân, nu mai poate face mare lucru acum. ÃŽl chem o dată pe săptămână spre a avea grijă de grădină; n‑avem mijloace să‑l folosim mai des. Tommy aruncă o privire spre Tuppence, voind să spună ca ea să aibă grijă de Monica, în timp ce el se apropie de bătrân, cu care schimbă câteva banalități despre grădinărit, după care îl întrebă: — AÈ›i îngropat cumva vreo ladă de‑a stăpânei dumneavoastră, cândÂva? — Nu. N‑am îngropat niciodată nimic. Pentru ce să fi dorit ea să asÂcundă o ladă în pământ? Tommy clătină din cap È™i reintră în casă. Dacă hârtiile bătrânei nu vor aduce nici o lumină, povestea risca să fie foarte greu de rezolvat. Casa era veche, dar nu într‑atât încât n‑ar fi putut ascunde un secret. ÃŽn momentrul în care cei doi tocmai se retrăgeau, Monica le aduse o cutie mare de carton legată cu sfoară, spunând: — Iată toate hârtiile pe care le‑am găsit. Dacă doriÈ›i, puteÈ›i să le luaÈ›i cu dumneavoastră, veÈ›i avea tot timpul să le consultaÈ›i în voie... Dar sunt sigură că nu veÈ›i găsi nimic care să limpezească misterioasele întâmplări ce au avut loc în casa aceasta. ÃŽn clipa aceea, o violentă lovitură se produse deasupra capetelor lor. Tommy fugi la etaj È™i descoperi într‑una din camere o carafă È™i un lighean sparte de duÈ™umea. Nu văzu pe nimeni. — Fantoma își reia glumele, murmură el. Apoi se reîntoarse la parter, visător. — CredeÈ›i, domniÈ™oara Deane, că aÈ™ putea vorbi câteva clipe cu serviÂtoarea? — Desigur, o voi chema imediat. Monica se duse la bucătărie È™i reveni însoÈ›ită de Crockett. Tommy o încunoÈ™tiință pe un ton politicos: — Ne gândim să cumpărăm casa È™i soÈ›ia mea se întreba dacă, în caÂzul în care ajungem la o înÈ›elegere, aÈ›i fi de acord să rămâneÈ›i în serviciul nostru? FaÈ›a respectabilei Crockett nu exprima nici o tresărire. — MulÈ›umesc, domnule, dacă‑mi permiteÈ›i, voi reflecta la propunerea dumneavoastră. Tommy se întoarse spre Monica. — Casa îmi place mult, domniÈ™oară Deane. Mi se pare că mai aveÈ›i È™i alÈ›i cumpărători. Oricare ar fi suma oferită, eu vă voi da cu o sută de lire mai mult. Monica murmură câteva cuvinte de politeÈ›e, care nici nu‑l încurajau, dar nici nu‑l descurajau, È™i cei doi Beresford se retraseră. — Mi se pare clar, spuse Tommy. Crockett e amestecată. Ai băgat de seamă cum răsufla? Coborâse scara de serviciu alergând, după ce făcuse pe fantoma la etaj. Sunt aproape convins că l‑a introdus pe nepotu‑său în secret în casă spre a o înlocui în momentul în care ea ar fi obligată să stea liniÈ™tita lângă familie. Vei vedea că doctorul O'Neill va face o nouă ofertă până la sfârÈ™itul zilei. Și, într‑adevăr, în timp ce cei doi tocmai se instalaseră la han, li se aduse un bilet din partea Monicăi pe care scria: „Am veÈ™ti de la doctorul O'Neill. MăreÈ™te oferta precedentă cu încă o sută cinzeci de lire". — Nepotul trebuie să aibă resurse, constată Tommy. Mai vreau să‑È›i spun ceva, draga mea: prada pe care o speră, nu‑i va ajunge să‑È™i acopere toate cheltuielile! — Asta doar dacă nu vom pune noi mâna pe ea! — Da, deci să ne începem cercetările. Triară toate hărtiile aduse de Monica. Lucru anevoios, pe care cei doi îl întrerupeau din când în când spre a‑È™i cerceta notiÈ›ele. — Ce e nou, Tuppence? — Două facturi vechi, trei scrisori fără importanță, o reÈ›etă pentru conservarea cartofilor noi È™i o alta pentru o prăjitură cu brânză È™i lămâie. — La mine: o factură, un poem despre primăvară, două tăieturi din ziare despre „De ce cumpără femeile perle... un plasament sigur" È™i „BărÂbatul cu patru neveste... o poveste extraordinară", de asemenea, o reÈ›etă pentru iepure în aspic. — E descurajant. Imediat ce cutia se goli, cei doi investigatori se priviră perplecÈ™i. TomÂmy luă o bucată de hărtie ce se afla înaintea lui. — Am pus asta de o parte să vad dacă n‑are vreo legătură cu ceea ce căutăm. — Să o vedem. O, e vorba de una din treburile alea cuprinzând o È™aÂraÂdă sau o anagramă... Tuppence citi: „Prima, o puneÈ›i pe cărbuni încinÈ™i È™i apoi sub ea, puneÈ›i totul. A doua este de fapt prima. Celui de‑al treilea, nu‑i place crivățul iernii". Tommy bodogăni: — Nu era un poet prea strălucit. — Nu văd ce te‑ar putea interesa aici? Acum cinzeci de ani toată luÂmea colecÈ›iona genul ăsta de È™arade, ori le păstra pentru serile lungi de iarnă. — Nu făcea aluzie la versuri, ci la ceea ce scrie cu creionul dedesubt: Sfântul Luca XI, 9, citi Tuppence. E o referire la Biblie. — ÃŽnÈ›eleg, numai că asta n‑are nici o legătură cu ceea ce a scris băÂtrâÂna sub È™aradă. — Da... într‑adevăr. — ÃŽmi închipui că, veritabilă fiica de pastor cum eÈ™ti, porÈ›i tot timpul o Biblie cu tine. — Am, într‑adevăr, una. Nu te aÈ™teptai, nu‑i aÈ™a? O secundă. Tuppence scoase o Biblie din valiză È™i‑i întoarse cu febrilitate paginile. — Iată: Luca, capitolul XI, versetul 9. Se aplecă È™i citi: „Caută È™i vei găsi". — Am găsit, exclamă Tuppence. Rezolvăm criptograma È™i tezaurul e al nostru... sau al Monicăi. — Ei bine, să lucrăm la criptogramă, cum îi spui tu. „Prima, o puneÈ›i pe cărbuni încinÈ™i". Mă întreb ce înseamnă asta? Să vedem mai departe: „A doua este de fapt prima". E în cea mai curată păsăÂrească. — Nu chiar, sunt sigur că e foarte simplu, trebuie doar să ne gândim puÈ›in. Dă‑mi pentru o clipă hârtia. Tommy i‑o dădu cu plăcere È™i Tuppence, înfundată într‑un fotoliu, începu să murmure ridicând din sprâncene. După o jumătate de oră TomÂmy remarcă detaÈ™at: — Deci e simplu, nu? Jignită, Tuppence replică: — N‑aparÈ›inem unei generaÈ›ii prea fericite, asta‑i tot. Sunt sigură că dacă‑i voi duce hârtia asta unei bătrâne din sat, o va descifra în câteva moÂmente. E un truc, asta‑i tot. — Să mai încercăm o dată. — Nu poÈ›i pune prea multe lucruri pe cărbuni încinÈ™i. Apa, pentru a‑i stinge, lemnul pentru a‑i ațâța, sau... ceainicul. — Cred că e vorba de un cuvânt cu o singură silabă. N‑ar putea fi cuÂvântul lemn, din întâmplare? — Nu, căci nu se poate pune nimic în el. — Trebuie atunci să fie vorba de obiecte numite printr‑un cuvânt de o singură silabă care se pun pe foc. — Saucepan. Fryingpan. Ce‑ai zice de „pot" sau „pan"? astea sunt vase de bucătărie. — Oală? S‑ar putea. Ea se pune într‑adevăr pe foc. — Dar restul? Vai de noi! Fură întrerupÈ›i de servitoare care veni să‑i anunÈ›e că prânzul va fi servit într‑o jumătate de oră. — Doamna Lumley ar vrea să È™tie dacă preferaÈ›i cartofii fierÈ›i sau prăÂjiÈ›i. Are amândouă felurile. — FierÈ›i, răspunse cu vioiciune Tuppence. Ador cartofii... Se opri È™i Tommy o privi stupefiat. — Ce ai, Tuppence, ai văzut o fantomă? — Tommy! N‑ai priceput? Asta era! Vreau să spun, cuvântul „potaÂtoes". Iată: „Prima, o puneÈ›i pe cărbuni încinÈ™i" — prima fiind „pot", adică „oală". „A doua este de fapt prima". Adică A, prima literă a alfabetului. „Celei de‑a treia nu‑i place crivățul iernii", asta e „toes" (degetele mari de la picioare), desigur, „pot‑a‑toes". — Ai dreptate, Tuppence, eÈ™ti foarte răutăcioasă. Numai că mi‑e teaÂmă că am pierdut destul timp degeaba. „Cartofii" nu prea au nimic de‑a faÂce cu banii. AÈ™teaptă puÈ›in... despre ce citeai înainte? Parcă ceva în legăÂtuÂră cu cartofii noi, mi se pare. Mă întreb dacă nu cumva asta ne va lăÂmuÂri. Răscoli printre hărtiile învechite È™i scoase una îngălbenită. — Iată: „Pentru conservarea cartofilor noi puneÈ›i‑i într‑o ladă de fier È™i îngropaÈ›i‑i în grădină. Chiar È™i în timpul iernii își vor păstra acelaÈ™i gust de parcă atunci i‑aÈ›i fi scos din pământ". — Iată cheia enigmei! strigă Tuppence. Comoara e îngropată într‑o cuÂtie de fier. — Și, totuÈ™i, l‑am întrebat pe grădinar È™i mi‑a spus că nu a îngropat nimic. — Știu, numai că oamenii nu răspund întotdeauna la ceea ce‑i înÂtrebi. Răspund doar la ceea ce gândesc ei că ai putea să‑i întrebi. El È™tia că n‑a pus nimic special sub pământ. Dar mâine îl vom întreba dacă nu cumÂva a îngropat cartofi. Peste două zile era ajunul Crăciunului. ÃŽntrebând pe trecători, Tommy È™i Tuppence găsiră locuinÈ›a bătrânului grădinar È™i după câteva minute de conversaÈ›ie, Tuppence abordă subiectul ce o interesa. — Tare aÈ™ fi bucuroasă dacă am găsi ceva cartofi noi pentru ocazia asta. Ar merge foarte bine cu friptură de gâscă. Nu cumva sunt pe aici oaÂmeni care au obiceiul de‑ai păstra în grădină, îngropaÈ›i în lăzi de fier? Am auzit că asta ar fi un mijloc de a‑i menÈ›ine proaspeÈ›i. — E adevărat, răspunse bătrânul, domniÈ™oara Deane, fosta proprietaÂră a „Casei RoÈ™ii" mă punea în fiecare vara să îngrop câte trei cutii în graÂdină È™i cel mai adesea uita să le scoată. — Aproape de fundaÈ›ie, în spatele casei? — Nu, lângă zidul de împrejmuire, nu departe de brad. ÃŽnarmaÈ›i cu cele aflate, cei doi îl părăsiră pe bătrân, nu înainte de a‑i lăsa cinci È™ilingi drept răsplată. — Și acum spre Monica! — Oh, Tommy! N‑ai nici un fel de simÈ› al dramaticului. Lasă‑mă, am un plan minunat. Crezi că am putea împrumuta sau fura un hârleÈ› de unÂdeva? ÃŽn cele din urmă, hârleÈ›ul fu găsit È™i târziu, seara, un trecător fu surÂprins să zărească două siluete strecurându‑se în gradina domeniului „CaÂsei RoÈ™ii". Locul indicat de grădinar fu descoperit fără greutate È™i Tommy se aÂpuÂcă imediat de lucru. HârleÈ›ul dădu nu peste mult timp de un obiect meÂtalic care, scos din pământ, avea forma unei mari cuti de biscuiÈ›i. Era peÂcetluit cu un fel de plasture, dar graÈ›ie briceagului lui Tommy îl deschiseră fără greutate. Tânăra femeie scoase un suspin constatând că ea nu conÈ›ine nimic altceva decât cartofi. — Să continuăm să săpăm, Tommy. Nu le trebuiră mult timp spre a descoperi a doua cutie care, la fel ca prima, era plină de cartofi. — Totdeauna, a treia oară se arată dreptatea, spuse Tuppence drept consolare. — Tare mi‑e teamă că toată povestea asta nu e decât o simplă... poÂveste. A treia cutie fu scoasă în sfârÈ™it È™i, cuprinsă de febră, Tuppence îi desfăcu cercul. — Din nou car... Oh, Tommy... Nu‑s cartofi decât deasupra. PriveÈ™te! Trase un sac de catifea, cum se făceau pe vremuri. — Să ne întoarcem repede la hotel, că am îngheÈ›at, zise Tommy. TreÂbuie să ascund uneltele. Ia sacul, dar nu‑l deschide înainte de‑a ajunge eu... Tuppence nu trebui să aÈ™tepte prea mult, căci Tommy sosi răsuflând greu È™i fără a mai pierde vremea, schimbându‑È™i hainele, strigă: — ÃŽn sfârÈ™it! Detectivii particulari vor prospera. Arată‑mi prada, doamÂnă Beresford! Sacul conÈ›inea un pachet învelit într‑o È›esătură impermeabilă È™i o geantă din piele foarte groasă, de capră. O controlă întâi pe aceasta din urmă găsind‑o plină cu monede de aur. Tommy le socoti. — Două sute de lire de aur. ÃŽmi închipui că asta e tot ceea ce a accepÂtat banca să‑i dea. Deschide pachetul, Tuppence. Tânăra femeie scoase o enormă legătură de bilete de bancă pe care le numărară împreuna. Erau douăzeci È™i cinci de mii de lire. Tommy È™uieră ascuÈ›it. — Dumnezeule! Oare nu‑i un adevărat noroc pentru Monica că noi suntem bogaÈ›i È™i cinstiÈ›i? Dar ce‑i în punga asta de mătase? Tupence o deschise È™i scoase din ea un magnific colier de perle. — Nu sunt expert în bijuterii, remarcă Tommy, dar sunt aproape siÂgur că perlele acestea valorează pe puÈ›in 5 mii de lire, judecând după măÂriÂme. Acum înÈ›eleg de ce bătrâna păstra tăietura din ziar în care era vorba de perle ca o bună investiÈ›ie. Ea È™i‑a lichidat întreaga avere schimbând‑o în argintarii È™i perle. — Nu e minunat? Scumpa de Monica... Se va putea mărita cu Gerald al ei È™i va putea trăi fericită, ca È™i mine. — E foarte drăguÈ› din partea ta ce‑mi spui, Tuppence. AÈ™adar È™i tu eÈ™ti fericită? — Da, Tommy, deÈ™i n‑am vrut să È›i‑o spun. Mi‑a scăpat... Starea de excitaÈ›ie... seara de Crăciun È™i... — Dacă mă iubeÈ™ti cu adevărat, răspunde‑mi la o întrebare. — Detest soiul asta de curse... dar, în sfârÈ™it, de acord! — Cum ai ghicit că Monica e fiică de pastor? — Oh... am triÈ™at. Am deschis scrisoarea prin care ne cerea o întâlnire È™i mi‑am amintit că un domn Deane a fost vicarul tatălui meu cândva È™i că avea o fată cu cinci ani mai mică decât mine. Și de aici am tras concluziile. — EÈ™ti o ființă fără ruÈ™ine. Poftim, miezul nopÈ›ii! Sărbători fericite, Tuppence! — Sărbători fericite, Tommy. Monica va avea È™i ea un Crăciun fericit È™i asta datorită NOUÃ. Sunt fericită pentru ea, căci biata fată n‑a avut o viață prea dulce până acum. Am o strângere de inimă gândindu‑mă la asÂta. — Draga mea Tuppence. — Tommy, dragule... Iată‑ne È™i sentimentali! Tommy ridică un deget È™i spuse sentenÈ›ios: — Crăciunul nu e decât o dată pe an. Asta spuneau bunicile noastre È™i trebuie să admitem că aveau perfectă dreptate. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy