A cui inimă va purta ecoul vocii noastre,dacă inima omului este îngropată în noroi?
Cine va privi strălucirea noastră,dacă ochii omului sunt orbiți de ură?
Și ce ve-ți face cu omul,copilul inimii noastre de început,propria noastră imagine?
Dar cine va stăpâni plânsul apăsător și suflul inimii noastre arzânde,când surdă este urechea infinitului si nepăsător e cerul?
Noi suntem dincolo de toate și cei de mai sus,iar între noi și eternitatea infinită nu este nimic,decât pasiunea noastră fără formă pe care omul o sădește precum o floare...