Moștenire de șmecher

Cum nu se mai găsește de lucru și majoritatea pleacă din țară pentru a lucra, întâlnirea atunci când se întorc este motiv de sărbătoare. Astfel, un grup reunit de prieteni ciocnesc câte o halbă în cinstea fericitului eveniment.
- Hai noroc, Costică !
- Noroc, Mitică !
- Să trăiești, Georgică !
- Ce mai faceți, bă băieți, de când nu v-am mai văzut ?
- Ce să facem, Costică ... e ... uite și noi, am fost la muncă prin străinătate, de-aia nu ne-am mai întâlnit.
- Da, da și eu la fel.
- Da, bă băieți, am văzut multe locuri.
- Frumos p-acolo, ce să zic !
- Bă, muncă, muncă, da’ ... am mai făcut și noi un ban, am văzut locuri noi.
- Da, bă băiete !
- Hai, la mai mare !
- Să trăiți, bă, băieți !
- Mult noroc și sănătate !
Ciocnesc și beau toți pe nerăsuflate. Apoi trântesc halbele pe masă și rămân îngândurați. Ocazia de a vedea alte țări le-a schimbat mentalitatea, le-a creat o nouă perspectivă asupra lumii.
- Bă, băiete, e frumos pe acolo, începe să vorbească Costică.
- Da, bă ! aprobă Mitică.
- Așa-i ! e de acord și Georgică.
Beau din halbe privind în gol.
- Da, bă ... da’ noi aicea e șmecheri, sare Costică.
- Da, bă, noi s’tem șmecheri, intervine și Mitică.
- Așa-i, să vă spun eu ... că am fost în Anglia la muncă.
- Așa ?!
- Păi, o dată, c-am fost în Londra ... așa ... era un drum închis, nu știu de ce, dar era un indicator, drum închis.
- Probabil se lucra ceva ?!
- Da, probabil ... e, bă băiete, nimeni nu trecea p-acolo.
- Ai numai spune !
- Dacă-ți spun !
- Chiar așa ?
- Bă, nimeni nu trecea și era numai un semn.
- Bă, ce proști englejii, ăștia.
- Da, proști !
- Păi, la noi, a pus un semn ...
- Mai multe semne, nu unu’.
- Da, mai multe, a pus și niște garduri de fier ...
- Și când a venit unu’ cu mașina, a împins gardurile și-a trecut.
- Păi, da, bă, șmecheri, nu ca ăia proști.
- Și după vreo oră nici gardurile nu mai era.
- Nu ?!
- Nu, le vânduse la fier vechi.
- E, cine ?
- Cum, cine ? Șmecherii !
Nici unul nu mai zice nimic, cad pe gânduri. Beau rar cu înghițituri mari și se gândesc fiecare la momentele petrecute în străinătate.
La un momente dat Georgică rupe tăcerea.
- Și străzile ... fără gropi, fără șanturi ...
- Fără denivelări, continuă Costică.
- Fărăr valuri, completează Mitică.
- Da, păi, am fost în Germania.
- Și ?!
- Și, ăia, avea drumurile bune, toți mergea frumos unu’ după altu’, sta la semafoare, și, bă băiete, dacă-ți spun.
- E ?!
- Ãia, da prioritate și în intersecțiiile fără semafor.
- Cine, mă, nemții ?
- Da !
- Bă băiete, cred că-i zice prioritate de dreapta.
- Ce, mă, și la nemții e cu priorități, cu d-astea ?
- Da, cred, că am auzit eu ceva, acu’ cinșpe ani când am învățat pentru carnetu’ de conducere, cred că am auzit.
- Bă, eu, n-am învățat nici când am dat examenu’ de conducere, da’ acu’ după douăș’ de ani ... bă, io-s smecher.
- Așa-i, cum să dau eu prioritate, nu pot, că-s șmecher.
- Păi, da ... ăia-s proști.
- Sigur, să nu știi tu să ocolețti o groapă, să te bagi să-i tai fața.
- Fac slalom cu mașina, mai ceva ca la examenu’ de conducere.
- A, și strada Frunzelor, aia de a asfaltat-o acu’, ai văzut e numai valuri.
- Zici că e pistă de încercări de mașini.
- Aici la noi să înveți conduci, devi șmecher.
- Nu la ăia, strada bună, toți conduc frumos, ăia e proști
- Noi suntem șmecheri !
- Ãia de proști ce sunt, nici accidente nu știu să facă.
- Da, păi, ce șmecheri ca noi, să vezi ce accidente catastrofale suntem în stare să facem.
- A, apropo de spitale.
- Așa !
- Am fost în Franța, la muncă.
- Așa, și ?
- Într-o zi, cum lucram eu pe un șantier, m-am împiedicat și-am căzut.
- Aoleo !
- E, n-am avut nimic, o mică julitură, dar ăia nu, m-a dus la spital.
- Cum pentru atâta lucru, ce proști.
- Bă, m-a ținut sub observație douășpatru de ore. Mi-a făcut o mie de radiografi și analize.
- Dar chiar proști ăia.
- Păi, acum câteva zile, i-sa făcut rău lu’ soacră-mea. N-am chemat salvarea, am dus-o eu cu mașina, am zis că poate ajung prea târziu.
- Și-ai ajuns ?
- De ajuns, am ajuns, dar era nu prea târziu.
- Daca-i mers ca șmecheru’, repede.
- Da, da’ la semafoare m-am mai oprit.
- Cum, stai la semafor ?
- Nu, bă, stau la verde.
- De ce la verde ?
- Păi, să treacă, șmecherii, pe roșu din partea cealaltă.
- A, așa !
- Da !
- Și ?
- Ãștia la spital la noi, șmecheri.
- Da, nu ca franțuzii.
- Ãia, v-am zis analize peste analize, o valiză de radiografii aveam, auzi !
- Și la noi ?
- La noi, a luat-o pe soacră-mea, i-a dat un pahar de apă chioară ...
- A, bun !
- I-a pus un plasture, și ăla era deja folosit că nu se mai lipea, sta atârnat așa, și a dat-o ...
- E, ce i-a dat ?
- A dat-o afară, șmecheri !
- Da, bă , ce șmecheri !
- Asta înseamnă să fii șmecher, nu ca ăia proști, analize, radiografi, la noi meserie, în trei secunde ai rezolvat pacientu’.
- Da, dar treb’e să ai grijă să-i iei adresa.
- De ce ?
- Să știi unde-l găsești, când moare, să te invite rudele la pomană.
- Nu-i mâncare ca pomana !
- Ce-a mai gustoasă masă, pomana !
- Am avut un unchi, șmecher tare.
- Ai lasă-mă !
- Da ... o viață a mâncat numai pe la pomeni.
- Da, bă băiete, nu ca ăia proștii prin UE, să te duci la magazin, la piață, să cumperi, să cari sacoșe.
- Și când te gândești că treb’e să te și muncești ca să ai bani.
- Aoleo, lasă-mă !
- Păi, eu ... muncesc trei luni la negru prin Anglia, Germania și apoi tot restu’ anului trăiesc ca șmecheru’ p-aici.
- Păi doar n-o să muncești o viață ca prostu’.
- Când poți să furi ca șmecheru’.
- Păi, ăia proști, avea magazin mare și doar o fată la casă, mamă, ce mai luam ... degeaba adică.
- Da, păi, și eu, ieșeam cu buzunarele pline și plăteam doar un pachet de țigări, șmecher.
- Ãia niște proști, odată, ne-am pus și noi niște muzică, stai unde eram ... da, în Spania.
- Și ?
- Și, a chemat, vecinii, poliția.
- De ce, că ați pus muzică ?
- Da !
- Ce proști !
- Păi, acasă, când dau muzica la maxim, pune și Vasile de la doi și el la maxim, pune și Grigore, are ăsta niște boxe, îți cade tencuiala.
- La mine-n bloc, am pe unu’ la parter, a lu’ Tăvăleală, îl știți și voi, scoate ăsta boxele pe geam și când dă drumu’ la muzică, ți-se usucă rufele pe balcon de vibrații, c-are niște boxe de șmecher.
- De unde are ăsta așa boxe de șmecher ?
- Zice că le-a furat de la nu știu ce magazin de electronice, de prin Italia, pe la Roma, e șmecher.
- Și cu ce le-a adus, șmecheru’ ?
- Zice, că cu mașina !
- Șmecher, ce să mai ...
- Da, și ăia proști, n-ai văzut ce mașini au.
- Păi, da !
- Auzi, să schimbi tu mașina la doi sau la trei ani, sau când a apărut un model nou.
- Da, ce proști, păi, ale e mașini.
- Da’ ce-au ?
- Dacă le schimbă așa des înseamă că au ceva.
- Păi, mașina treb’e să țină mulți ani, nu așa la cățiva ani să o schimbi.
- Bă, ăia e așa proști că atât timp cât ține o mașină, nici nu-i dechide capota.
- E, nu ?!
- Nu, bă, îi pune benzină și atât.
- Chiar e proști, păi, să nu desfaci tu motoru’, să nu schimbi tu în fiecare săptămână bucșe, rulmenți.
- Bă, io-s așa șmecher, sâmbătă am schimbat rulmenții și-s așa de șmecher că sâmbăta care vine schimb și pivoții.
- Da, și eu sunt șmecher, în fiecare sâmbătă dimineața sunt la mașină, trebuie să repar ceva.
- Și, ăia-s atât de proști că dacă se strică ceva la mașină o duce să i-o repare.
- Da, și dacă face naveta cu mașina la mulți kilometri ...
- Așa ?!
- Le plătește statu’ sau primăria sau cine le-o plătii despăgubiri, le dă scutiri la impozit.
- La impozite ?!
- Nu, la ăia e impozit, că e proști, la noi e impozite că suntem șmecheri.
- Păi, io-s așa de șmecher, că după ce am rupt o roată-n gropile primăriei, tot eu plătesc și reparațiile și taxele și impozitele.
- Bă, da știu că ești șmecher.
- Da, și de șmecher ce sunt, îmi mai mărește și impozitu’.
- De ce ?
- Păi, dacă plătesc atâtea, sunt șmecher am bani, e, atunci am de unde plătii, și-mi pune impozit de șmecher, mai mare.
- Da, nu ca proștii ăia de afară, care cu cât are mașina mai mică plătesc mai puțin.
- Dacă ești șmecher, plătești tot.
- Și ce mașini sunt alea, alea nu-s mașini.
- Nu ?!
- Păi, nu ... i-a uite ce mașină de șmecher am eu.
- Care, mă, rabla aia ?
- Care rablă, bă, mașina aia a folosit-o socru-meu, ca șmecheru’, o viață.
- Da, o viață a avut o singură mașină, chiar că a fost șmecher.
- După care mi-a lăsat-o mie.
- Tot de șmecher ?
- Tot de șmecher !
- Păi, ca proștii ăia, am fost la muncă în Elveția ...
- Ai numai spune !
- Da, și-am stat la o familie, el era muncitor, ea caseriță.
- Și ?
- Și avea el mașina lui, ea mașina ei și bunica avea mașina ei.
- Ce proști, plătea fiecare separat la atâtea mașini.
- Chiar că-i proști, păi, eu de șmecher ce sunt, țin mașina-n parcare și merg cu
nevastă-mea cu tramvaiu’.
- Având așa multe mașini ăia pe acolo, nici nu știi pe care o lași la copii, moștenire.
- Nu știi ?
- Păi, pe care, pe a lu’ ta-su, pe a lu’ mă-sa sau pe a lu’ baba ?
- Pe a lu’ nici unu’, că le vinde, n-apucă să le mai dea moștenire.
- Așa-i !
- Nu se compară cu noi, noi s’tem șmecheri.
- Păi, da, noi avem mașini serioase, bune.
- Da, cum v-am spus, eu o am de la socru-meu.
- Da !
- Am folosit-o și eu.
- Da !
- Și de șmecher ce sunt, o las la copii, moștenire ... de șmecher.