agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3101 .



Dana Șamana
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [gabritza ]

2009-04-23  | [This text should be read in romana]    | 



Dana mă suna a treia zi consecutiv. În mod inexplicabil, stomacul meu se împotrivea, înaintea minții, convorbirii ce urma. Am descoperit că aveam pregatite scuzele: un seminar, zonă fără semnal, apoi m-am luat cu poveștile și am uitat…bla bla… Dana era prietena mea de 25 de ani. Adică din clasa a IX-a de liceu. Acum o sa socotiți și o sa vedeți ce vârsta am. Așa-i. 43. Altfel, minunată. Revenind la cele importante, ușoarele urme de jenă pe care le-am avut in timp ce mă scuzam au dispărut in momentul în care Dana mi-a dezvăluit motivul insistențelor sale: dorea să particip alături de ea la ultima ei descoperire în materie de dezvoltare personală, adicătelea cursurile de șamanism.
De când se căsătorise, in primul an de facultate, cu profesorul nostru de economie politică( mai mare cu 12 ani decat noi dar un scump dealtfel) viața ei se tranformase într-un film ciudat. La 20 de ani făcut copil, facultatea la seral trasă de coadă dar terminată cu brio, apoi mutarea la București, să-i fie sprijin soțului solicitat acolo într-un post important. Toate astea au venit, pur și simplu, asa cum vin lucrurile in viață. Nu apuci întotdeauna să le piepteni, să le analizezi, să faci analize SWOT sau să spui nu. Pe când să spui nu, îi vezi pe ceilalți încântați sau invidioși – de la caz la caz - pentru pleașca apărută și asta te face să te gândești că ai luat potul cel mare și poate nu esti tu destul de deșteaptă sau de intuitivă sau …nah…adevarul e că ești și cam tânara…și iaca-șa, la capitală cu tine.
Plecarea lor m-a durut, așa cum mă durea orice plecare a vreunui prieten, departe. Firea mea (prea) sensibilă, de semn de apă, mă făcea sa iau lucrurile prea personal: cum puteau ei sa-MI facă așa ceva…?? Dar, am pastrat relația cu Dana, chiar dacă cu timpul mi s-a părut că iși găsește preocupări bizare…sau mai puțin obișnuite. Cu atat mai mult cu cât știam ce fată inteligentă e, mai tot timpul premiantă, rațională și relativ echilibrată. Dar bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, avea o vorbă : unde-i minte multă, e și multa prostie. Poate sună cam aspru, dar timpul mi-a dovedit cu prisosință că așa stau lucrurile.
Și uite-așa m-a zăpăcit Dana cu experiențele ei: de la bioenergie la yoga, de la chi qung la meditații, de la vorbit cu îngerii până la cursuri de arhangheli (recunosc, asta m-a dat gata), de la reiki la premoniții si culminând acum cu cursul de șamanism. Șamanul, venit tocmai din Peru, era un geniu sensibil. Un sfânt. Un guru. Ce mai, trebuia să merg și eu. Așa a simțit ea, că asta mi-ar face bine. Și știe asta, pentru că după o primă întâlnire cu șamanul, acesta iți spune dacă ai voie sa participi la cursurile lui, dacă ai nivelul necesar de energie, de calm interior, de profunzime. Pe ea a acceptat-o din prima, nici nu mă gândeam altfel, drept urmare ARE VOIE să mai aducă pe cineva. Că nu se merge nechemat, da? Te trezești tu, adicătelea, că vrei sa fii șaman si te duci la intalnire cu doua degete ridicate. Vă inșelați. Trebuie să vă recomande cineva. Si eu, eu eram aleasa. Că primul ei gând a zburat la mine când a aflat că mai poate veni cu cineva.
Entuziasmul ei mă descumpănește, bunele ei intenții mă emoționează, nici n-aș vrea să par nerecunoscătoare, incerc sa ma eschivez…să trag de timp...in ce perioada e…?? cred ca avem o nuntă..…dar…te mai sun…promit că în două zile te sun.
Nah, recunosc, nu mă simt tocmai pregătită. Nu știu cu ce se mănâncă așa ceva, pentru mine șamanii sunt ăia pe care i-am văzut în filmele cu indieni, care stăteau în transă, printre ierburi, fumuri și vrăji, vorbeau cu spiritele și găseau răspunsuri la probleme tribului. Sau frecau amestecuri ciudate în coji de copac, cu urină de bivol și ureche de rinocer, ca să-i vindece pe eroii principali ai filmului. Sigur, i-am admirat întotdeauna, suma respectelor pentru știința lor, dar, sincer, nu știu dacă e pentru mine așa ceva.
A doua zi, fără să-mi acorde șansa de a lua singură decizia, Dana mă sună, tulburată, că a visat toată noaptea cu mine. De rău. Și pe ea visele nu o înșeala. Dacă se întâmplă ceva cu mine, n-o să și-o ierte niciodată că n-a fost mai insistentă. E inadmisibil să stau și să nu fac nimic. Trebuie să mă vindec, trebuie să depășesc faza asta și șamanul ei e exact ce am nevoie. Nu acceptă nici un refuz, peste doua săptămâni ne vedem la Piatra Vânătă, in Moldova.
Simțeam că mă mănâncă subsioară și că ceva aleargă în sus și în jos pe coloana mea vertebrală. Am făcut vreo două glume proaste despre șamani, vise și condițiile de cazare, după care, brusc epuizată, am închis.
O să merg. Știți vorba aia: nu e să nu fie cumva.


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!