Cu câteva cuvinte rostite încui ușa și trag jaluzelele, a fost o zi grea și înnorată. Lumina becului galben îmi dă impresia că ne aflăm într-un loc total izolat de lume unde nu pot ajunge complicațiile realității. Calc desculț pe covorul moale și aproape că mă afund până la glezne în el. În fața ochilor se întinde regatul meu. Lumânarea îi dă o licărire plăcută, iar umbra proiectată pe peretele scorojit are mișcări line care îmi ating privirea aproape mângâind-o.
Apuc cu o mână ceainicul și torn peste cuburile de zahăr. Se topesc. Aleg ceaiul în locul vinului pentru că îmi inspiră mai multă liniște.
- Vrei să te așezi în poala mea lângă sobă?
Tremuratul mâinii mă face să scap o picătură de ceai fierbinte pe pielea roz care în câteva secunde se înroșește și deși doare un pic îi dă o senzație plăcută.
- Ia te rog lumânarea, vreau să-mi faci un mic mulaj cu ceară fierbinte.
Îl desprind ușor și îl pun într-un sertar, o să stea acolo până când o să vreau să refolosesc ceara…sau s-o arunc. Sunetul sobei arzând mă face să-mi pară rău că nu am un șemineu, poate într-o zi o să construiesc unul, o să mă întind în fața lui și o să citesc o carte.
Împreună cu un zâmbet încerc să alung aerul nemișcat din cameră, acel aer care poartă în el muțenia pereților dinainte de a intra, acel aer care te face să cauți un cuvânt pentru a evoca sentimentele care să se potrivească cu atmosfera ceaiului fierbinte și a lumânărilor cu flăcără galbenă.
- În ultima vreme m-ai uitat. Ai tăcut în interior și nu mă mai vrei la fel de mult. Știu că nu-ți place de mine.
Se inșeală. Caut să imi aduc aminte cum eram înainte și nu reușesc să găsesc un punct de reper. Nu-mi bat prea mult capul, știu că este doar o perioadă…în cazul în care chiar s-a schimbat ceva.
Viața trăită pe auto pilot este ca un vis din care te trezești doar pentru câteva secunde, doar pentru a realiza că este sigurul drum pe care poți merge…doar înainte. Totul este bine si frumos și singurul lucru care te deranjează este că nu poți trage de volan în stânga sau în dreapta.
Mai bine desfăceam sticla de vin din 87. An bun, cu toate că, din păcate, niciodată nu am putut să apreciez un vin vechi așa cum ar fi trebuit.
Liniștea înconjurătoare mă face să privesc spre pat cu dorinta de a mă întinde în așternuturile moi și plăcut mirositoare și de a le mototoli sub mine in timp ce mă afund și-mi pornesc călătoria spre tărâmul viselor zbuciumate. De mult nu am mai avut o noapte calmă.
Îmi iau mâna de pe pielea roz și caldă și mă îndrept cu mișcări lente înspre patul mare care asteaptă să mă primeasca între așternuturile lui aranjate frumos de o mână grijulie și întotdeauna gingaș mângâietoare. Voi dormi fără vise și fără să mă foiesc două ore înainte să adorm.
- Mulțumesc pentru ceai, a fost plăcut.
-Plăcerea este de partea mea…întotdeauna.