Un dialog tată-fiu la început de secol XXI


-Ei bine, fiule, maică-ta zice că tu ai avea niște frământări cu întrebări fără răspunsuri și ca atare sufletul tău e neliniștit de câtva timp încoace. Nu mai mănânci cum mâncai, nu mai dormi cum dormeai iar vorbele tale nu au noimă câteodată.
-…
-Aștept. Sunt gata să te ascult!
-Bine ai venit acasă, tăticule.
-Și eu mă bucur să te revăd, te iubesc și îmi pasă de ceea ce ți se întâmplă zilele astea.
-Ce se întâmplă, tăticule?
-După cum am spus, ai devenit de nerecunoscut.
-Ba nu, eu sunt același, numai că trebuie să reacționez la ceea ce se întâmplă în jur, să fac ceva, să mă schimb ca să pot schimba lumea.
-Să reacționezi la ce anume, ce anume să faci și de ce să schimbi tu o lume care oricum se schimbă pe zi ce trece, cu sau fără tine?
-Mă refer la îndreptarea unor lucruri, la corectarea unor greșeli astfel încât să fie mai multă fericire printre oameni.
-Mda, fii puțin mai detaliat, căci subiectul e general.
-De exemplu, religia. Am citit în cărți cum lumea obișnuia să o considere la începuturi cel mai important lucru în viață și fericirea se împlinea deplin prin religie, plecându-se urechea la sfaturile înțelepte ce emanau din Sfânta Biblie. Apoi am citit despre războaiele cruciaților, crude, sângeroase și dureroase, apoi despre noaptea Sfântului Bartolomeu, crudă, sângeroasă și dureroasă. Am aflat dar cu toții despre atacurile din 11 Septembrie 2001, cel mai mortal și dureros eveniment din toate, în care oamenii au fost omorâți de mai multe ori, ca să spun așa, prin foc, prin fum și în final zdrobiți. Și totul s-a întâmplat în numele unei religii considerată mai bună decât o altă religie de către niște fanatici. Crezi că dacă religia ar fi interzisă, toată această vărsare de sânge ar dispărea?
-…
-Hai, tată, zi, răspunde-mi!
-Am să-ți răspund, lasă-mă să mă gândesc, căci aceasta este o întrebare grea, pe care și eu o aveam în minte când eram de vârsta ta. Numai că eu nu mai aveam tată care să mă ajute să găsesc un răspuns, căci s-a prăpădit doborât de trei ori: de dorul după mama, de ciroză și de infarct. Mama a fost o femeie cu frica lui Dumnezeu, care mergea regulat la biserică. Totuși, ea nu spunea rugăciunea înainte de masă, așa cum făcea bunica.Deci, cum e cu religie? Cum ar fi fără ea? O fi bine cu ea? O fi mai bine fără ea? Este Mai-binele dușmanul Binelui? Tata nu prea era bisericos. Intra-n biserică doar la evenimente deosebite.Dar vecini și colegi de serviciu îl vizitau doar ca să stea de vorbă cu el, îi căutau tovărășia și glumele. Și erau vizite lungi, o spun fără să greșesc. Eu eram un bobârnac de copil care umblam în patru labe printre picioarele lor, ale scaunelor și mesei. Nu-mi amintesc să-l fi auzit vorbind despre religie și Dumnezeu. Cred că, sau îl respecta prin tăcere, sau îl apăsau grozăviile pe care le-a trăit pe front în linia întâi, împotriva rușilor și apoi a nemților.
Mama mea, credincioasă Domnului și care îmi spunea povești despre îngeri, a trăit cu 10 ani mai puțin decât tata. A fost prea supărată pe purtarea neortodoxă a soru-mi (proaspăt divorțată a făcut copil cu bărbatul de care tocmai s-a despărțit) iar emoțiile repetate i-au provocat un infarct cerebral masiv. Tata, ateu prin formație, deși creștin prin educație, a tolerat purtarea fetei sale și a ajutat-o cu cheltuielile casei și creșterea copilului din flori făcut cu fostul bărbat. Așa că cine a fost mai bun în ochii Celui de Sus: mama sau tata? Mama a fost religioasă, dar în ultimele sale momente de conștiență, privirea ei nu se îndrepta către ceruri, ci către mine. Mie mi-a dăruit ultimul ei zâmbet, înainte să cadă în abisul comei fatale. Se spune că n-are importanță cât de mult trăiești ci câte lucruri bune faci. Ambii mei părinți au făcut nenumărate fapte bune, unul fiind religios și celălalt nu. Ca soră medicală, mama a luat în ceruri recunoștința a mii de oameni pe care i-a ajutat să se vindece și să scape de suferințe. Ca professor, tata a avut la judecata de apoi mulțumirea a mii de elevi care să atârne pe talerul cu fapte bune.
Eu cred că înaintea religiei trebuie să vorbim despre caracter, căci religia este un instrument complex inventat de oameni tocmai pentru a șlefui acest caracter astfel încât fericirea să se întâmple cât mai des și suferința cât mai rar.Deci cum rămîne cu religia? Rău cu ea, mai rău fără ea? Poate că da, poate că nu! Reformulez răspunsul la această întrebare de câteva zeci de ani și încă nu am forma finală pentru tine, copilul meu. După cum spuneam, religia este un instrument și nu poți judeca un instrument, ci pe cei care l-au conceput, și aceștia ar fi oamenii însiși. Dacă presupunem că religia ar fi interzisă, gânditorii ar inventa ceva cu alt nume care să facă același lucru: construirea unor caractere positive.
-Tată, acesta este un răspuns care ridică o altă întrebare!
-Ce întrebare?
-Dacă religiile sunt creații ale noastre, ale oamenilor, atunci Dumnezeu este tot produsul minții noastre?
-Care Dumnezeu? Mahavișnu, Ra, Yehova, Zeus, Jupiter, Zamolxis, Dumnezeu, Allah?
-Ce este această înșiruire?
-Ce să fie? O listă cronologică incompletă a numelor pe care oameni din toată lumea le-a dat divinității supreme, în diferite evuri și orânduiri sociale.
-Să înțeleg că divinitatea este o creație a noastră, totuși?
-Ba de loc! Divinitatea, sau ceea ce definim prin ea este aici și acolo, materială și imaterială, văzută și nevăzută, și nu vom înceta să ne minunăm de formele de manifestare prin care ni se arată, rar dar constant.
-Pari convins de ceea ce spui! Cum poți fi așa de sigur?
-Nu sunt, și aici stă toată frumusețea ideii, căci nefiind sigur devin circumspect.Sunt gata oricând– ca să spun așa – să-mi reașez credința care o am dacă găsesc un set de axiome care corespunde mai bine bunului simț.
- Acum nu mai înțeleg! Și de câte ori ți-ai reașezat credința până acum?
- Niciodată, dar sunt pregătit în orice moment!...
-Credeam că eu sunt cel tânăr și neliniștit în camera asta!
-Nu e nevoie să sari peste mese ca să fii cum zici!
-Totuși, tu pari convins că există Dumnezeu și că religia este foarte necesară. Dar cum aș putea accepta o anume religie fără a o judeca, fără a face comparații? Pentru că ai zis că nu pot judeca o religie căci ea este doar un instrument, trebuie să-i judec pe creatorii ei.
-Bineînțeles că te decizi după ce judeci și compari. Dar faptele pe care le iei în considerare sunt cele ale credincioșilor, ființe umane imperfecte.De ce crezi că unii oameni se convertesc de la o religie la alta? În principal, pentru că se simt mai bine în noua comunitate religioasă. Creatorii unei religii nu sunt numai profeții inițiali. Ei doar stabilesc o bază de axiome, pe baza căreia urmașii dezvoltă concepții și convingeri. Așa că, într-adevăr, ceea ce judeci sunt creatorii, oamenii.
-Dar cum se face că religia este târâtă în atât de multe evenimente sângeroase, în special în zilele noastre, cu atacuri teroriste ale musulmanilor peste tot în lume. De ce ar declara acești oameni un război total, un ”război sfânt”, zic ei, împotriva altor oameni de religie diferită, pe care ei îi consideră “infideli”, în pofida faptului că în credința lor de bază sunt împotriva crimei?
-Din cauza instituției lor preoțești, a interpreților Coranului, care în același timp reprezintă și ierahia supremă în stat în lumea musulmană. Ei inoculează până la obsesie mintea musulmanilor cu ideea că în zilele noastre infidelii – care sunt generic reprezentanții lumii occidentale – au devenit o amenințare de moarte la adresa culturii și tradiției musulmane prin răspândirea tehnologiei avansate peste tot în lume, și, împreună cu ea, a moralei creștină – care nu este imaculată încă, precum și a valorilor libertății – care și acestea pot fi controversate la un moment dat. Și pentru că în lumea musulmană nu există separația puterii de stat de biserică, interpreții de care vorbeam au de asemena puterea financiară pentru susținerea grupurilor teroriste. Ei promit luptătorilor care se sinucid că familiile lor vor trăi fără griji generații de-a rândul.Ei promit multe acelor fanatici nenorociți. Dar câți bani pot înlocui un frate sau un fiu? Și pentru cât timp? Curând, popoarele musulmane se vor deștepta și-i vor demasca pe acești interpreți bărboși care mint și înșeală buna-credință: niciodată n-am auzit de atacuri sinucigașe făcute de șeici și preoți. Pe de altă parte, tehnologia modernă occidentală face viața mai ușoară și mai interesantă. Și căutarea lucrurilor interesante este în natura umană, este ceea ce-l separă net de celelalte animale. Poate că a venit timpul să se înlocuiască lungile rugăciuni de cinci ori pe zi cu ceva mai util sau distractiv, pentru că sistemele de aer condiționat permite acest lucru. Dar acesta ar fi sfârșitul puterii absolute a preoților cu bărbi interminabile. Și bineînțeles că ei nu pot accepta aceasta în mod pașnic. Așa că iată de ce religia e târâtă în întâmplările sângeroase ale zilelor noastre.
-Și totuși, cum ar fi lumea fără religie?
-Þi-am spus, religia ar fi reinventată sub alte nume, dar între timp lumea ar aluneca în haos. Oamenii în Africa se mâncau unii pe alții înainte ca religia să fie răspândita pe acest continent, iar în America pre-columbiană oamenii avea sacrificiuri rituale care au acoperit camerele rituale cu 5 cm de sânge uman uscat. Ca să nu mai vorbesc de felul în care își torturau până la moarte prizonierii. Și acei oameni fără Dumnezeu aveau doar cuțite,arcuri ,săgeți și sulițe. Imaginează-ți cum ar fi astăzi, când avem bombe cu neutroni, serviete diplomat cu bombe atomice, arme chimice și biologice care nici măcar nu ne putem închipui cît de groaznice morți în masă pot provoca. Așa că o lume fără religie va fi într-o adâncă suferință, ca un million de insule fără legături între ele.
-Dar trebuie să se poată face ceva să oprim vărsarea de sânge și suferințele fără de margini la oameni așa de mulți!
-Ce înseamnă “așa de mulți”. Un million, zece, o sută de milioane? Știința a stabilit că o zecime este neglijabilă raportată la întreg.Deci 600 de milioane de oameni este o cantitate neglijabilă comparativ cu populația de 6 miliarde a planetei. Oricum aceasta nu mai este o problemă religioasă, ci una politică. Sau poate că e voința Domnului ca lucrurile să se întâmple așa, având în vedere că planeta a devenit suprapopulată cu oameni în detrimentul altor specii care dispar cu zecile, anual.
-Deci tu crezi în Dumnezeu, deși nu o arăți niciodată.
-Fiule, ai încă multe de învățat, deocamdată hai să mergem la masă că ne-așteaptă maică-ta.