Am coborât la Adam. Când m-a văzut a început să râdă și să se agite întinzând mânuțele spre mine.
Semăna izbitor cu George în copilăria mică de parcă ar fi fost frați și de tată și de mamă. Să mă necăjească, adesea Mihai spunea că în acest caz mama nu se știe sigur cine e, contrazicând dictonul:"pater incertus."
Oare mai târziu va avea și el părul creț?Nasul avea o tăietură distinsă iar ochii vii te făceau să nu-ți dezlipești privirea de la ei.
L-am "inventariat" ca de atâtea ori: degete lungi, corp longilin, bazin bine proporționat, "cocoșelul" cam mare(mi-am zis glumind). Dar zice cineva "Doamne , ia-mi!?"Toți spunem : "Dă-mi , Doamne!"
Sper că nu va avea și el fimoză așa cum a avut George în copilărie.
Îl redau Corneliei care dispare imediat cu el de parcă aș fi fost o străină ce s-a interpus între ea și "bărbățelul ei".
M-am așezat în balansoar.
Când eram puștoaică câte vise țesusem cu Costel!Ne imaginam peste ani cum vom arăta: doi bătrânei simpatici care după o viață petrecută alături mergeau prin parc braț la braț, bucurându-se de nepoți și de o bătrânețe senină.
"Trecutul intervine în viața noastră mai des decât viitorul!"
Cuvintele reproduse uneori de Mihai mi-au readus în minte "accidentul" cu Costel.
Un gând mai vechi m-a făcut să cochetez tangențial cu ideia pe care o înfățișase Iuliana.
Ea și i-ar fi dorit pe amândoi dar fără "intersectări de cercuri."
Eu, poate i-aș fi dorit pe amândoi dar ca un echilibru, ca pe o completare. Visam la "doi într-unul?"
Chiar mi-aș fi dorit un "menaj în trei?"
E absurd și mai ales irealizabil.Niciunul dintre ei nu ar accepta o "împărțire."
Bărbații sânt mai egoiști, doresc totul pentru ei, dar adesea ignoră dorințele noastre de parcă am fi niște obiecte.
Am înebunit de tot! Mi-am lăsat gândurile aiurea căutând o ieșire din stare actuală și mă cufund în utopii.
Evit să iau decizii.
De ce nu vreau să-l mai văd pe Costel? Chiar asta vreau să nu îl mai văd?
Mi-e dor de Mihai! Mihai m-a ajutat să mă maturizez și mi-a dăruit trăiri de neuitat. Pe lângă toate astea mi-a împlinit visul de a mai avea un copil.
Pragmatismul lui Mihai, privitor la vârsta lui, vis-a-vis de a-mi împlini visul, nu l-a oprit să cedeze dorinței mele. Mai mult, a făcut-o cu eleganță și delicatețe.
Adam este "perla coroanei."
Dar ce decizie să iau?Ce să-i spun?Cum să-i spun?
Să îi spun?
Privitor la Costel decizia mea e fermă:"nu voi mai face "cumpărături" cu el, niciodată!"
Ecoul acestor cuvinte mi-a adus în urechi acel:"să nu spui niciodată, niciodată."
Mihai m-a învățat să comunic pe mai multe planuri, să încerc să aflu ce simt și să spun, să îi înțeleg și pe ceilalți din preajma mea.
Egoismul meu a fost atenuat mult. Chiar dacă mai există încă, e controlat de rațional.
Nu voi putea atinge niciodată nivelul de altruism al lui Mihai. Nu pot și gata.
A venit seara și urmează o noapte fără el. Nevoia lui de a mă simți fizic în permanență, îmi dă un sentiment de siguranță. Chiar și în somn simte nevoia să mă atingă, să aibă contact cu corpul meu cu o talpă care-mi atinge gamba, o palmă lăsată "de veghe", întreruptul sforăitului când uneori merg la baie peste noapte, reluându-l apoi la revenirea mea.
Toate astea mă fac să simt cât de tare îmi lipsește.
Pot să-i răspund Iulianei.
Intru pe mess și îi scriu:
"-relația cu soțul tău nu mai poate redeveni ce a fost.Cafeaua încălzită nu mai are savoarea aceea când, abea luat de pe foc ibricul, abureșe aromitor.
Chiar dacă îți este greu să accepți, părerea mea este că ce a fost nu se poate reedita. Poate cu un alt bărbat dar cu soțul tău, nu!"
Urmez șirul întrebărilor să nu-mi scape ceva.
"-Poate fi posibil să dăruiesc atâta iubire"ca prima dată", unui alt bărbat?"
După câteva clipe în care am gândit la cazul meu, iam răspuns fără ezitare:
"-Poți iubi cu pasiune un alt bărbat dar așa cum nu ne scăldăm de două ori în apele aceluiaș râu, două iubiri nu se aseamănă.
Vârsta, împrejurările, starea materială, prietenii comuni, sunt elemente care te opresc să poți pune semnul de egalitate.
Știu că îți este greu.Eu sunt la a doua căsnicie dar nu te îndemn să divorțezi. Vârsta la care am făcut-o eu îmi permitea să o fac. În plus aveam o independență materială confortabilă. Nu știu cât știi tu despre"câștigul la loto" dar am să-ți povestesc când ne vedem.
Nu puteam să-l mai aștept pe "fostul" la nesfârșit. Rămăsesem singură, cu un copil, fără nici un ajutor sau vești de la el.
Nu eu am fost cea care l-a părăsit. El singur și-a ales calea, fiind poate prea sigur că "portul de origine", în care se întorcea din toate drumurile lui, va fitot acolo".
Despre sentimentul de vinovăție îmi venea greu să-i scriu.de ce oare? Mă simțeam la rândul meu vinovată?Am dorit clarificări? Am dorit o răzbunare tardivă trezind sentimente de părere de rău în sufletul lui Costel?
Mi-am înșelat soțul. Chiar dacă nu avem acte încă, îl consider soțul meu. L-am înșelat cu primul meu bărbat.
Pare aiurea dar asta s-a întâmplat.
Nu-mi pare rău decât pentru Mihai.Poate că dacă ar judeca larece faptele, ar putea înțelege perfect ce s-a petrecut.
Cum ar putea fi pragmatic și obiectiv analizând o istorie care îl cuprinde și pe el?
E un sanguin, e un gelos și adesea introvertit.Preferă să-și așeze în versuri preocupările sau frământările. Din această cauză apar situații în care nu reușesc să-i percep nemulțumirile, dorințele, mesajele.
Nu am sentimente de vinovăție. Poate că și el ar fi procedat la fel fără să aibă remușcări.
A fost un "sex de relaxare la sfârșit de săptămână", fără complicații și fără reluări.
Decid să-i răspund:
"Să nu te simți vinovată! Tot ceea ce el ți-a refuzat, tot ceea ce el a uitat, tot ceeace elnu a făcut și tu sperai, s-au acumulat.
Trăiște aceste clipe frumoase și consideră-le niște daruri din partea vieții, niște palide compensări. Există femei care nu au fost iiubite niciodată, femei care nu au vibrat de dor.În timp poate și această relație va scădea în intensitate. Să sperăm că nu va crește în profunzime până la a te face să-ți pierzi controlul, să te determine să uiți total de rațiune. Acum ești la cofetărie în fața savarinei pe care ți-a interzis-o medicul curant, nutriționistul și toate publicațiile care scot rețete de slăbit. Ești la cura de slăbire dar nu-ți refuza această nevoie de echilibru."
Am terminat de scris și recitind am constatat că nu existau similitudini, situațiile erau total diferite.
Parcă mă simțeam mai liniștită.
Am vorbit cu Mihai la telefon. M-a sunat în timp ce făceam patul pentru noapte.
Perna lui mirosea ca el.Sentimentul de liniște, siguranță și încredere erau prezente și ferme.Întotdeauna am putut conta pe el.
Am dorit să dorm cu Adam. Cornelia m-a privit ca un copil căruia i se ia jucăria favorită.
I-am dat să mănânce, l-am schimbat și l-am așezat pe locul lui Mihai.
Somnul m-a cuprins binefăcător și toate gândurile negre m-au părăsit.
Pe la ora trei din noapte a sunat telefonul.Era George. M-a anunțat că s-a născut Eva.
Am cerut detalii.
"Dalia, ai o nepoată frumoasă și sănătoasă, cu piele albă și cu mult păr pe cap. Se pare că va fi blondă. Nașterea a fost normală și amânduă se simt excelent. Fiica mea a primit nota zece la naștere.
"Mai spune-mi!" am insistat eu nerăbdătoare.
"Peste câteva ceasuri mă duc să-i cumpăr trusoul complet de "bebe". Îl suni tu pe tata?"
"Cu siguranță că-l sun imediat."
A închis și când formam numărul lui Mihai, a sunat telefonul.Era chiar el:
"Te rog iartă-mă!Am sentimentul că se petrece ceva deosebit și m-am gândit imediat la voi."
"Tocmai voiam să te sun eu."
"Ce s-a întâmplat?" mi-a tăiat-o el , cam abrupt. Glasul lui aspru mi-a transmis o stare neplăcută.
"A născut Ioana! Ești bunic cu drepturi depline. Totul a decurs normal și fără complicații. Cu toții sunt sănătoși.Tu când mai vii pe-acasă? Ai uitat că ai nevastă tânără?"
Nu știu cât a gustat gluma dar mi-a cam părut rău pentru ce am spus, mai ales gindindu-mă la "accident."
"Mâine după amiază sunt acasă. Tu te simți bine? Adam?"
Voiam să-i spun că am ieșit la cumpărături la mall dar ce importanță avea?
"Ne simțim bine. Ne e dor de tine! Te așteptăm."
Am dormit fără vise.
M-am trezit devreme dimineață și nu pentru că nu aș mai fi stat în pat dar m-au trezit privighetorile ce parcă erau în cameră. Ar fi trebuit să închid geamul dar am renunțat.
Am coborât cu Adam în brațe.Cornelia era agitată de lipsa puiului.I-am dat veștile și s-a bucurat foarte tare.Probabil și pentru că până ne vom întoarce va fi singură cu "iubitul."
I l-am predat fără teamă privindu-i agitația cu înțelegere.
Femeia asta avea vocația de mamă în sânge.
Am ieșit pe terasă. Soarele sclipea în unduirile piscinei. Câteva frunze se legănau pe apă. Pe câteva din ele se așezau albine venite la adăpat.
Mi-e dor de Mihai! Mi-e dor de Ioana, mi-e dor de George!
Doresc să facem drumul peste ocean cât mai repede cu putință.
Poate că superstiția din copilărie mă zorea să trec cât mai curând peste o apă. Se spunea că atunci când ești supărat sau ai griji multe, dacă treci peste o apă, grijile nu te urmează ci rămân pe malul celălalt iar până la întoarcere apa le va spăla.
Comunitatea ortodoxă din micul orășel în care locuiau copii noștri era unită și cuprindea mulți români care se revedeau la biserică în fiecare duminică. Nu toți erau ortodocși practicanți, în sensul corect dar simțeau nevoia să se vadă, să comunice în limba maternă.
M-a cuprins febra plecării. Voiam să fac cumpărături. Cumpărături pentru noi, cumpărături pentru copii, cumpărături pentru nepoțică.
Am citit că shopingul te relaxează dar că poate da și dependență. Dar tot atât de adevărat e că sparge monotonia.
Mihai m-a sunat și m-a anunțat că este pe la Ploiești. Venea mai repede decât planificase.
Vom merge la mall la cumpărături. Parcă aș dori să merg la altul...
Revenirea cu Mihai la acelaș mall cred că m-ar zgândări.dar nu! Vom merge tot acolo! Trebuie să înving această stare. "Chiar dacă negăm un fapt asta nu înseamnă că nu există." E o.k. Fapta există dar e nerelevantă.
A apărut și Mihai. A făcut o baie în piscină. Îl priveam atentă. Nu avea prospețimea trupului lui Costel, nici armonia formelor dar nu-și arăta anii. Abdomenul plat, pielea bine întinsă pe corp, ținuta dreaptă recomandau un bărbat matur.
Am decis să mâncăm la mall după cumpărături.
Frenezia ne-a cuprins pe amândoi. Aveam un coș mare și am tot târguit.
La final am hotărât să-i facem o surpriză Corneliei. Ce și-ar fi dorit? Poate nimic sau poate și ea avea dorințe dar se obișnuise cu renunțările. Pe lângă o costumație de bonă i-am cumpărat o rochie de seară, pantofi și poșetă. Cu pantofii nu a fost greu pentru că purtăm acelaș număr.
Ne-am îndreptat spre acelaș loc unde fuisesem cu Costel.
Nu înțeleg ce l-a determinat pe Mihai să aleagă aceeași masă. Mi-a oferit același scaun și nu aveam motive să-mi schimb poziția. Am comandat mâncare și de față cu chelnerul m-a întrebat:
"Cinzano?"
Am tresărit violent. Ce se întâmpla?
Exista o memorie a lucrurilor și a locurilor, memorie la care Mihai avea acces?Știam de anumite abilități ale lui, m-am convins în timp că "e ceva" dar acum?
Am simțit un fior rece"dacă mă întreabă acum de Costel, ce-i spun?"
M-am înroșit de parcă aș fi fost prinsă cu ocaua mică. Mi-a pierit și pofta de mâncare.
Mihai a sesizat roșeața din obrajii mei și mi s-a adresat:
"Þi-e bine, PUI!"
De ce "pui"? Foarte rar și numai cu multă vreme în urmă îmi spunea: "pui."
"Parcă nu a aer suficient" i-am răspuns evaziv.
S-a apropiat același chelner de cu o zi înainte. M-a privit un pic mirat, poate întrebător sau poate mi s-a părut.
Mihai a achitat nota și am plecat amândoi agale spre ieșire.
"Cum ies din toată încurcătura asta?
Am ajuns acasă. Mihai și-a despachetat lucrurile și și-a lăsat neglijent hârtiile pe masă.
Între hârtiile de serviciu am remarcat o ciornă cu versuri.
El nu scrie decât când are de spus dar nu știe cum s-o facă.
Oare știe ceva?Să-i spun acum?