De patru nopți doar pădure. Făceam popasuri pe lângă sate născute din stea, ne putrezea spititul în această lumină de aquarium densă ca apa. De ce m-aș trez? De ce acum când mă simt atât de ciudat în această lumină? De ce acum când descompusă de veacuri calea se desenează discret sub picioarele mele? Fiecare suflet are o formă, pădurea se transformă în aburi. Cel de lângă mine zace ca o boală în această fermentație, în care formele se umflă, se alungesc, putrezesc în afara lumii unde omul nu contează. Formele îl despart de el însuși, de forța obscurității.