trigatul : “Piere Roma !” rasuna necontenit pe buzele multimii. Pieirea orasului aparea in ceasurile acelea ca sfarsitul dominatiei romane insasi si dezlegarea tuturor legaturilor care tinusera stransa omenirea intr-un singur nod. Gloata, formata mai ales din sclavi si venetici, care nu era de loc interesata de dominatia imperiului roman si pe care rasturnarea putea numai sa o elibereze de lanturi, lua pe alocuri atitudini amenintatoare. Violenta si jaful luau proportii. Parea ca numai spectacolul pieirii orasului, ocupand atentia oamenilor, ii mai retine si ca macelul avea sa inceapa imediat ce orasul va fi devenit ruina. Sute de mii de sclavi, uitand ca in afara de temple si ziduri Roma mai are inca vreo cateva zeci de legiuni in cele patru parti ale lumii – pareau ca asteapta doar un semnal si un conducator. Tot mai des era pomenit numele lui Spartacus – insa Spartacus nu mai era. In schimb, cetatenii incepura sa se adune in bande si sa se dedea la talharii. Cele mai ingrozitoare zvonuri se raspandeau pe la toate portile. Unii sustineau ca din porunca lui Jupiter, Vulcan distruge orasul printr-un parjol ce izbucneste din pamant, altii ca-i razbunarea Vestei pentru vestala Rubria. Multi oameni, convinsi de aceste supozitii, nu mai voiau sa salveze nimic, in schimb, impresurand templele, careau indurare zeilor. Insa cel mai persistent era zvonul ca imparatul insusi poruncise sa se dea foc Romei, ca sa scape de mirosurile care veneau dinspre Subura si sa construiasca un nou oras cu numele de Neronia. Zvonul acesta starnea mania oamenilor si daca, dupa cum gandea si Vinicius, s-ar fi gasit un conducator care sa foloseasca izbucnirea aceasta de ura, lui Nero i-ar fi batut ceasul cu multi ani mai devreme.