Elicopterul zbura ca o gigantică libelulă în lumina soarelui de amiază. Prin ușa deschisă puteam vedea uriașa umbră reflectată în apa de sub noi. Arăta ca și cum un pește uriaș ne urmărea din adâncuri...

- Cred că femeile sunt dulci pentru o joacă de o singură noapte... Henderson spuse uitându-se la omul din fața lui.

- Da, sunt niște figurine plăcute... De neînlocuit aceste păpuși vii... Te joci cu ele toată noaptea, apoi le schimbi dacă vrei... Le înnoiești, le părăsești, încerci toate modelele existente pe piață... Blackberry răspunse rânjind la Henderson...

Stăteam pe scaunul din spate al vehicolului aerian și ascultam dialogul soldaților. Comportamentul bărbaților după război e așa surprinzător uneori... Am văzut militari jucând tenis de masă imediat după o misiune grea!

Henderson se răsucește spre mine și mă introduce în discuție...

- Ce crezi domnule locotenent?

M-am uitat lung la el pentru o vreme prin ochelarii de soare. Nu am găsit atunci nici un răpuns potrivit... Am zâmbit și nu am replicat nimic. Și el a continuat:

- Poate fi un bărbat împlinit cu trupul unei singure femei? Este o păpușă ascultătoare deajuns pentru o viață de om?

..................................................................................................................

Brusc pasărea de metal a început să se învârtă în cercuri ca un pescăruș uriaș tăindu-ne la toți respirația... Henderson a lovit peretele din spate în timp ce Blackberry a reușit cumva să își pună centura de siguranță în ultimul moment! Privind afară nu mai puteam vedea soarele... Șuieratul infernal al vântului suna aidoma unui șarpe cu clopoței...

Corpurile noastre s-au îngreunat enorm în coborârea rapidă și năucitoare... Nu mai puteam să fac nici o mișcare ; am rămas lipit de perete... Gigantica pasăre a continuat să se învârtă tot mai amețitor în aerul turbulent... Mâini invizibile ne-au ținut prinzonieri pe scaune... Soldați de plumb martori ai unei catastrofe în plină desfășurare...

- Rotorul secundar a căzut! Am fost loviți! Am fost loviți! O voce a țipat undeva în spatele meu...

M-am ținut cu toată puterea de mânere uitându-mă afară la nori. Oceanul și soarele dansau împreună într-un tango nebunesc... Ne învârteam prinși într-un carusel mortal deasupra apelor albastre de sub noi...

- Ne prăbușim! Ne prăbușim! Vocea pilotului s-a stins în vârtejul de aer din jurul nostru...

Am pierdut toate puterile în răsucirea primejdioasă. „Căluțul de apă va muri...” m-am gândit trist urmărind cu încetinitorul elicia portantă apropiindu-se de hidrosferă...

Când rotorul principal s-a năruit în ocean, un perete uriaș de apă a acoperit soarele din ceruri! Am putut vedea clar elicea împrăștiată în bucăți de valurile înspumate!

Capul libelulei monstruoase s-a spart violent în apele albastre; toți am fost azvârliți în pereți cu așa o forță încât creierul meu a cedat instantaneu! Vedeam cenușiu în timp ce rătăceam în inconștiență...

..................................................................................................................

Frigul pune stăpânire pe corpul meu. Rece ca gheața... Când deschid ochii apa este deja la gâtul meu. Elicopterul s-a prăbușit în ocean... Încerc să țip, să îi avertizez pe ceilalți... Dar apa transformă avertismentul de pe buzele mele într-un șir nesfârșit de bule... Vreau așa mult să smulg centura de siguranță din jurul trupului!

Încă nu e târziu, văd soarele cum luminează apa, îi pot simți căldura divină! Doar pentru un moment însă și s-a dus... Lumina dispare lent și lumea valurilor se cufundă în noaptea eternă... Tremur de frigul umed ca într-o zi de iarnă cu temperaturi de minus treizeci de grade Celsius...

Mâinile luptă cu cordonul de piele dar nu mai am nici un pic de vigoare! Sunt slab ca un fulg de zăpadă... Pot atinge centura, o simt cu degetele, dar nu am putere să o desfac!

Peștele de oțel înoată cu rapiditate spre fundul oceanului... Ceilalți sunt conștienți și ei; le simt zbaterea în apele înghețate... Aud cuvintele lor în adâncimile tenebroase :

- Domnule locotenent...Domnule locotenent... Soldații mă strigă în mărgele de apă înghețată...

Le răspund cu greutate...

- De data asta s-a sfârșit băieți! Nu mai putem face nimic decât să murim... Renunț la luptă; nu mai are nici un rost să opun rezistență unui așa inamic. Presiunea deja îmi omoară pieptul și urechile...

Peștele de metal ne poartă cu el într-o călătorie fără de întoarcere... Încă mai am ceva aer în plămâni. Þin ochii larg deschiși în întuneric, dar nu pot vedea nimic. Bravii ostași sunt tăcuți acum. Nu îmi mai aud numele în apele înghețate. Au murit.

- De ce eu încă trăiesc? Întreb abisul...

- Fiindcă pentru tine lunile au trecut mereu ca anii... Sau poate pentru că nu ai fumat niciodată... O voce îmi răspunde la întrebare.

Zâmbesc în apa rece ca gheața din jurul meu. Ce ironie, pot aștepta moartea câteva secunde mai mult decât fumătorii. Timpul a venit oricum, fumător sau nefumător... În curând am să îmi pierd suflarea pentru totdeauna...

- Ai o ultimă dorință ? Vocea răsună în ocean...

..................................................................................................................

Imaginea ei îmi apare brusc în minte! Am uitat de EA! Am dorit-o mereu...! Un șoc electric neașteptat îmi scutură trupul mort!

Îmi aduc aminte de ea acolo în adâncimile oceanului! Deschid brațele larg și... O IUBESC așa mult! Încep să tremur violent, să mă zbat în întuneric ca un pește aruncat pe uscat! Mâinile și picioarele se zbuciumă violent încercând cu disperare să iasă din corzi... În apa rece ca gheața încerc iar să îmi desfac centura de siguranță!

Mintea îmi e scurtcircuitată brutal cu amintiri din trecut! Nu îmi mai amintesc anii dar o știu pe ea! În adâncimile necuprinse simt căldura... Iubirea nestinsă pentru ea nu poate fi uitată nicicând!

Un tunet vuiește în apele cenușii ajutându-mă să decid ce vreau! Fleșuri de lumină inundă stomacul peștelui deșeu! Îmi pot vedea soldații în întuneric, spânzurați în centuri....

- UN SÃRUT... Asta e ultima mea dorință! Vreau să o mai strâng odată în brațe și să o sărut!

Sufletul cere și descarcă apoi mii de volți sub pielea rece! Nu pot muri, nu acum! Mă uit la ea prin întuneric; o pot vedea mișcându-se cum numai ea știe! Vreau să o ating ușor cu buzele, să îi miros părul lung încă odată măcar! Nu pot abandona lupta!

Lama rece e în mâna mea acum, am luat cuțitul! Încet, cu mâinile tremurând continuu să tai cordonul de siguranță! Hăcui hainele rigide, rănesc pielea înghețată dar reușesc să mă eliberez din centură!

Înot ca un bezmetic și mă îndepărtez de stomacul peștelui de oțel! Când în sfârșit corpul meu este liber, nu mai pot respira nici o secundă în plus! Celulele cu oxigen din plămânii mei sunt goale! Apa oceanului începe să se reverse în mine! Mă înec cu oceanul în gât și mă predau iarăși apelor reci!

Pentru momente bune plutesc în derivă ca o epavă... Apoi un tunet năprasnic răsună și un fulger incandescent îmi scapără albul ochilor! Apa vibrează ca și cum un sceptru tocmai ar fi lovit din noianele întunecate...

- ISIS! Preafrumoasa mea zeiță! Urlu și agonizez în bulbuci de gheață...

Instantaneu apele negre devin albastre și zâmbetul ei minunat apare pe cerul oceanului! Înot ca un apucat spre ea... Mâinile și picioarele se zbat incontrolabil pentru dragoste... Apa rece îmi ucide plămânii dar nu îmi pasă...

- Dacă lunile trec ca anii... Secundele vor trece ca minutele...

Brațele mele puternice împing oceanul în jos, în neant! Mă cațăr rapid pe zidul nemărginit de apă din jurul meu! Cu imaginea ei în inimă corpul îmi devine ușor ca un fulg și agil ca un delfin...

Incredibil, pot vedea iar lumina zilei în apă! Simt căldura, raza! Astrul prieten, mă uit la grația lui reflectată în mine! Ca un nou născut, ies la suprafață din întuneric în strălucire!

..................................................................................................................

Mă asfixiez încercând să respir iar în atmosfera normală. Tușesc violent și resping apa sărată din plămâni. Aerul proaspăt mă umple încet. Am supraviețuit neantului!

Pot vedea celelalte elicoptere de luptă survolând zona incidentului... Soldații eliberează funiile în apă... Mă uit surprins la păsările uriașe din cer și la soarele dintre ele...

Ca în vis sunt pescuit din apele reci... Nu pot vedea corect... Nu aud nimic și tremur ca un apucat... După ceva timp cineva țipă în urechile mele:

- Domnule locotenenet... Sunteți bine? Un dezastru, a fost un accident nefericit... Elicopterul din spatele dumneavoastră a tras accidental...

Nu răspund... Sufletul și mintea îmi sunt amețite... Bărbatul continuă să vorbească....

- Domnule locotenent... Ne întoarcem la bază acum; trebuie să vedeți un doctor... Ceilalți sunt morți probabil... E un miracol că ați supraviețuit așa mult timp acolo jos...

Îmi pun mâinile în gâtul bărbatului și țip la el...

- Nu, așteaptă... Nu... Trebuie să îi răspund...

Ies afară pe schiurile de aterizare a elicopterului ce flutură în aer... Doi soldați mă țin ca să nu cad iarăși din ceruri... De pe spatele libelulei strig la oceanul înspumat...

- Henderson! Mă auzi? O femeie îți poate salva sufletul Henderson... O singură fată poate să te învie; să te întoarcă din abis... O femeie e mult mai mult decât o păpușă Henderson... Cu mult mai mult de atât frate...

..................................................................................................................
SFÂRȘIT
..................................................................................................................

19-08-2006

03:00 AM [GMT+2]