“Stiu, o, Cezare, ca astepti cu nerabdare sosirea mea si ca inima ta credincioasa de prieten tanjeste zile si nopti dupa mine ! Stiu ca m-ai coplesit cu daruri, ca mi-ai incredintat prefectura pretorienilor, iar lui Tigellinus i-ai poruncit sa-si urmeze destinul dat de zei : sa fie pastor de asini pe domeniile pe care le-ai mostenit dupa otravirea lui Domitius. Iarta-ma. Pe Hades, deci si pe umbra mamei tale, a sotiei tale, a fratelui tau si a lui Seneca, iti jur ca nu pot veni la tine. Viata e o mare comoara, dragul meu, eu am stiut sa aleg din comoara asta cele mai pretioase diamante. Insa in viata sunt si lucruri pe care nu le mai pot suporta. Oh, sa nu-ti inchipui ca m-ai scarbit, asasinandu-ti mama, sotia si fratele, incendiind Roma si trimitand in Ereb pe toti oamenii cinstiti din imparatia ta. Nu, drag stranepot al lui Cronos ! Moartea-i un lucru omenesc. Iar din partea ta nu ne puteam astepta la o alta comportare. Dar sa-mi mai chinuiesc urechile ani la rand, ascultand cantecul tau, sa vad picioarele tale subtiri, domitiene, framantandu-se intr-un dans pirrheic, sa te ascult cantand la instrumente si declamandu-ti poemele, o, biet poet de mahala ! Iata ce mi-a sleit puterile, trezind in mine dorinta mortii. Roma isi astupa urechile cand te asculta, lumea rade, iar eu nu mai vreau sa rosesc de rusinea ta. Nu pot. Urletul Cerberului, dragul meu, desi nu se deosebeste nimic de cantecul tau, va fi mai putin suparator pentru mine, caci lui nu i-am fost niciodata prieten si pentru vocea lui nu-s obligat sa ma rusinez. Fii sanatos, dar nu canta, ucide, dar nu scrie versuri, otraveste, dar nu dansa, incendiaza, dar nu canta din citera, asta iti ureaza si acest ultim sfat prietenesc ce ti-l trimite Arbiter elegantiae.”