“Nights in white satin , never reaching the end VIATA, IUBIRILE SI MOARTEA UNEI OPERE DE ARTA NETERMINATE
Letters are written with no meaning to send” sau
Saracele cuvinte, ma agat de ele cu disperare, si sunt singura mea scapare,sau cel putin singura care o intrevad acum, sper sa nu arunc asupra lor o povara falsa..Cat sunt de nesigur ,nici macar o intrebare nu mai am curajul sa pun;mi-am dat seama ca e inuman sa nu faci compromisuri, e lucrul cel mai aproape de moarte.De ce m-am omorat si ma omor chiar si in momentul de fata?iata ca am mintit; pot sa pun o intrebare.Trebuie sa scriu pentru mine, nu pentru ceilalti, nu pot trai decat eliminand conceptul asta,decat proiectand asupra lumii o schizofrenie generalizata.In foarte putine momente oamenii sunt sinceri si atunci trebuie prinsi si storsi de toata ticalosia ,fara mila,trantiti la pamant
Ma enerveaza faptul ca tot timpul gandurile imi sunt inabusite, invaluite in ceata groasa a egoismului bolnav, care genereaza asupra persoanei mele o stare teribila de confuzie si de alunecare intr-o inactivitate dureroasa.Chiar in momentul de fata, recitind aceste randuri am senzatia ca transced in lumea personajelor si devin regizorul propriilor mele gesturi.
As dori ca randurile astea pe care le scriu sa fie ca o spovedire in fata duhovnicului ultim,sa lepad una din multele piei care mai demult ma incurcau iar acum au ajuns sa ma sufoce.Vreu sa ia forma unei analize psihanalitice si metafizice in acelasi timp.Unde a inceput ,care este samanta haosului ce s-a asternut ca o cenusa peste gandurile albastre ale unui copil nevinovat,transformat intr-un ins nihilist si incapabil de cea mai simpla decizie?
Amintirile mele de la inceputurile copilariei sunt destul de tulburi: cateva imagini vagi din perioada 3- 6 ani, perioada bunicilor cum o numesc, catarat pe poarta de langa drum ,privind la copiii mai mari care se intorceau de la scoala, lundu-ma la tranta in santul din fata casei buincilor si invingand un copil mai bine cotat,eu calare pe sanie intr-o iarna din basme, eu in timpul sarbatorilor de iarna la urat ,impreuna cu bunicul si un var, bunica dandu-mi sa mananc galbenus cu zahar, remediu impotriva racelii, am aflat mai tarziu, eu jucand unul din jocurile copilariei fiind apoi dus la medic infasurat in tot felul de snururi si alte zorzoane,totusi timpul trecut e atat de dulce, ireal ca o coaja de portocala uscata,marturie a miezului pe care il invelea odata.
Trecerea timpului meu nu este echivalenta cu trecerea timpului celorlalti;il simt cum mi se scurge prin ureche, incet,numai al meu,egoistul…cteodata am impresia ca singura forta care imi pune ordine in ganduri e gravitatia. Despre ce vrei sa discutam?Despre dezamagire nu mai am ce sa iti mai spun, esti profesorul infertilitatii mele, nulitatea poate e un cuvant, dar anularea e un sentiment care precede orice cuvant al meu, locuitorul unei iubiri spartane innecate intr-o mare senzoriala postmoderna.Ambundenta mi a ucis destinul,l-a aruncat pe o ulita laturalnica, insingurat,frivol,strigandu si printe dinti neputinta, pe care o ascunde intr-o sfidare a analizei.
Pana ieri singurele clipe fericite ale vietii mele fusesers cele in care aveam impresia ca traiesc intr-un roman, tot ceea ce ma inconjura se scria,totul avea miros de cerneala, frunzele aveau sase litere,se generau prin miscarea cinematica a lor, f se aseza la radacina,dupa el venea r fibros, u ca o palnie astepta albinele(primele in alfabetul muncii) sa ii polenizeze n care inca nu se nascuse, dar care se simtea la capatul unei ate invizibile, gata sa crape in z scizofrenicului a, ; parca la fiecare colt se intorcea o pagina, scriitorul avea grija de mine,imi rezervase rolul principal, trptat imi daruia toate cunostiintele lui, toate femeile pe care le avuse mi se dezvaluiau incet, tandre, asa cum e imposibil sa fi fost, ma invata sa le iubesc, sa le vorbesc, sa le fac incet incet sa sse indragosteasca de mine, ce mai imi prevestea un happy end cum nu s- a mai vazut.Din pacate totul s- a oprit dintr-o data, la un moment nedefinit, ca la un semn toate literele au disparut, au fost inlocuite de aparate , de durerile zecilor de muschi care se trezeau la viata,totul era ravasit de o goanna nebuna, sistemul se reaseza, sistemul lucreaza intotdeauna, este angajatul perfect,prietenul de nadejde, mana dreapta, milogul vanitatii individuale, curva pe care nu trebuie sa o platesti, dispusa sa iti execute pe gratis toate poftele, toate bolile, toate maladiile pe care nici in pantecul mamei nu le visai; zilele de dupa se increteau din ce in ce mai tare, se zvonea ca scriitorul imi murise, ba chiar alte personaje imi spuneau ca fugise la tropice cu o dama de reputatie indoielnica, de existenta careia habar nu aveam, traise fericit cativa ani , in coasta raiului sudic dar implacabil destinul ii jucase o soarta, ratacindul undeva prin bratele suficiente ale unei boli mintale. Probabil nu o sa aflu adevarul decat atunci cand voi deschide plicul pe care mi-l lasase spanzurat intre vertebrele gardului bunicilor, si ala o sa fie un adevar partial ca si toate lucrurile care ma dezamagesc in momentul de fata: in ziua in care nu va mai fi nevoie sa mergi sa ma cauti aici.1Pana atunci sa te feresti de mine cu strasnicie baiete, nici praful sa nu imi citeasca gandurile! Mirosul de cerneala primordiala, atat de familiar in primii ani ai vietii mele de orfan se estompa incetul cu incetul , literele nu mai imi citeau caracterul, nu mai imi iubeau paloarea, ma agatau uneori , cand beat prin carciumi imi regaseam singuratatea, privind peretii calzi cu ochii evadatului, palpand fumul cu mainile tremurande, inventandu mi nume, biografii, dezamagiri, iubite, ganduri, secunde intregi-ma impiedecam, nimic mai mult si mergeam mai departe. Waits , prietene e momentul sa ne despartim in seara asta. Noapte buna.