August 2000

Am treizecișidoi de ani. Sunt o femeie singură cu un copil. Îmi cresc singură copilul. Nu am nici un suport de la fostul meu soț, însă nu am nevoie. Îmi e destul că este prietenos cu mine și ia copilul la sfârșit de săptămână. Nu mă lupt cu prejudecățile, nu mă lupt cu oamenii, nu mă lupt cu sărăcia. Mă lupt doar cu ignoranța mea. Mă simt împlinită și iubită. Am mulți oameni buni în jurul meu. Și nu încetez să mă înconjor de oameni buni.
Iubesc un bărbat. Știu că va fi bărbatul meu. El nu știe încă. Doar eu știu. Nimeni altcineva. Mai știu că depinde doar de mine când va veni ziua aceea. Când dorința mea va fi atât de puternică încât mă va îmipiedica să respir, atunci voi ști că este acolo.
Magazinul meu de bijuterii este locul în care viețuiesc. Mă duc acolo cu noaptea în cap, deschid, pun de cafea și dau cu mătura în fața magazinului până se face cafeaua.
Schimb o vorbă cu vecinul din dreapta care are o măcelărie…
-Cum merge, doamnă? Aveți ceva noutăți?
-Am Ilie, să vii să-ți arăt până nu deschid… Nu cumpără; vrea doar să fie în compania mea. Este foarte timid. Are peste patruzeci de ani și n-a avut nicio femeie. Mă întreabă mereu dacă am găsit cumva o fată pentru el… Râd. Știu ce fel de fată vrea…
Ne urăm încasări mari și “o zi bună fără gardă financiară”, apoi apar oamenii mei, zburliți, uitându-se la ceas ca să vadă dacă au întârziat sau nu; fiecare zi este un deja vu. Mă ocup de ambianță, eu nu vând, nu scriu nicio chitanță acum, nici un contract. Slujba mea este să-i fac pe oamenii care intră în magazin să se simtă cei mai importanți din lume. Slujba mea este să fac terapie uneori cu ei. Unii își vând aurul pentru că nu mai pot supraviețui până la salariul umător. Unii cumpără ceva nou. Am în fiecare zi clienți noi și situații noi. Unii încep să vină de dragul meu, doar să bea o cafea. Nu am un seif în care să păstrez banii și bijuteriile. Rulez peste două kilograme de aur și fac peste două mii de dolari pe lună profit net. Și nu las aurul acolo peste noapte. Strâng tot și plec acasă cu o geantă burdușită de bani și aur. Uneori am peste douăzeci de mii de dolari cu mine. Pe drum opresc mașina în fața unei alimentare să cumpăr mâncare. Îmi las geanta în portbagaj. Stau cu ochii pe geam și sper că nu mă urmărește nimeni. Nu mi-e teamă. Dacă aș pierde tot aș putea să refac afacerea repede. Acasă pun banii și aurul în coșul de gunoi și pun ceva gunoi deasupra. Așa ies liniștită la cumpărături de plăcere. Dacă cineva mi-ar sparge ușa și ar căuta într-un coș plin cu gunoi, ar da dovadă de multă experiență. Sper să nu-mi spargă ușa un hoț cu experiență.
Sper să îmi cresc afacerea și mai puternică în următoarele șase luni. Trăiesc bine cu ea.
Clienții mei sunt atât de numeroși acum, încât am nevoie să îi rog uneori să aștepte afară, spațiul fiind prea mic. Nicioadată nu am atins o cifră a profitului atât de ridicată ca în luna iulie. Am cumpărat atât de mult aur și l-am vândut atât de repede încât am extins programul de funcționare al magazinului și mi-am angajat încă un om. Nu mai puteam face față de una singură, pentru că Lina a plecat în Italia, s-a măritat cu un italian. Am angajat și un paznic la intrare. Îmi petrec serile cu copilul, făcând cumpărături ori citind după ce vorbesc cu Will. Îmi cumpăr tot ce-am visat în ultimii zece ani. Mi-am schimbat toate hainele. Acum îmi cumpăr lucruri de calitate. Am cumpărat ceva mobilă în casă, nu prea multă; doar strictul necesar și un calculator copilului. Sunt foarte îndrăgostită. Mă gândesc numai la Will și el mă sună cam de zece ori pe zi, ca să-mi spună ce-a mai făcut între timp. La cei treizeciși trei de ani ai lui, e foarte umblat în lume. Vorbește cinci limbi și e numai zâmbet chiar și când lucrurile nu merg așa de bine. In Ardeal este cu două grade mai rece decât în București și ar vrea să vină la mine, dar nu ne putem vedea decât la sfârșitul săptămânii. Vorbim numai de afaceri. Nu-mi spune nici un cuvânt de dragoste. Din voce simt că se topește de dragul meu. Afacerea lui este în cădere. Inflația l-a propulsat în jos de două ori cam drastic. Nu a avut destulă experiență. Nu face artificii, nu ocolește legea, nu fură, nu face bani. De fapt, pierde bani în fiecare lună. Îmi spune că dacă lucrurile mai continuă așa va trebui să se întoarcă în America. Mă cam pune pe gânduri. Nu vorbesc engleza. Dar asta n-ar fi o problemă. O să învăț. Caut soluții pentru salvarea afacerii lui, dar habar nu am despre calculatoare și marketing cu soft. Trăiesc săptămâna doar cu gândul sâmbetei și al duminicii în care aștept să-l strâng în brațe. El vorbește românește foarte bine, însă unele rafinamente ale limbii nu le are. Îmi spune mereu că mă vrea. Nu înțeleg dacă este o promisiune … Nu-mi pasă. Am o încredere oarbă că lucrurile vor fi așa cum vreau eu. Vorbim numai de afaceri. Dacă stăm de dimineața până seara împreună, vorbim numai de strategii, principii și situații în afaceri. Ne sărutăm mult. Ne ținem mult în brațe. Dar nu vorbim de dragoste. Au trecut trei luni și nu mi-a spus niciodată “Te iubesc”. Aș vrea să-i spun eu, dar este ceva ce mă oprește. Mi-este mai ușor să-i spun:
-Vreau să mă mut cu tine în București… El zâmbește și-mi pune o grămadă de întrebări tehnice. Râd. Ce contează ce fac cu magazinul, ce contează că el pierde bani și începe să-i fie greu să mai mănânce, nimic nu mai contează, las totul și-mi urmez dragostea… Nu-i spun “vreau să mă mărit cu tine”, dar eu consider că orice bărbat inteligent care mi-a captat mie atenția ar trebui să priceapă din această afirmație că sunt o cetate cucerită.
Nu înțeleg ezitările lui. Știu că ar trebui să așezăm într-un fel lucrurile, să le facem bine pentru că amândoi avem experiența unei căsnicii precedente. Eu îl vreau tot timpul și nu numai la sfârșit de săptămână… Îmi dă sentimentul că-i place insistența mea, îi oferă confort să aibe pe cineva atât de perseverent. Îmi vorbește cu ușurință despre relațiile lui anterioare și curios pentru mine, asta îmi face plăcere, savurez și-l copleșesc cu întrebări pe care el mi le satisface cu o față senină copleșită de nevinovăție la rândul ei… Mă uit prin el pentru că se vede totul. E curat și plin de vise. Numai visătorii se încumetă să plece din America și să deschidă piața pentru o companie străină într-o țară care abia a învățat să meargă, precum copilul care nu mai cade sau cade și se ridică repede fără să mai plângă… E curat și vorbește tot timpul despre visele lui. Îmi plac visele lui. Sunt aproape identice cu ale mele. Nu mă satur să-l ascult. Imi pune muzica lui preferată și stăm îmbrățișați și îmi traduce textele. Mergem la Cinearta și vedem filme netitrate în românește, iar el mi le traduce. Îmi place când îmi traduce, atunci aud cum sună în gura lui cuvintele “te iubesc”… N-ar trebui să traducă, atâta lucru știu și eu în engleză… Însă el traduce tot, traduce de fiecare dată cuvintelele și-mi place și mă topesc când aud cum sună vocea lui pronunțând cuvintele “te iubesc”…
Va urma.