NOTA AUTORULUI
SI PENTRU CA ASTA MA STIMULEAZA FIIND APROAPE O PROVOCARE, INTENTIONEZ SA SCRIU ACEST ROMAN ON-LINE, ADAUGAND CATE CINCI PAGINI ZILNIC.
II ROG PE ACEIA CARE INTAMPLATOR SAU NU VOR AJUNGE SA INTRE IN CONTACT CU TEXTUL MEU SA IMI TRIMITA SUGESTII CU PRIVIRE ATA LA DERULAREA INTRIGII CAT SI LA MIJLOACELE STILISTICE.
DORESC SA SUBLINIEZ CA DE OPT ANI COC ACEASTA CARTE IN MINTE SI NU AM AVUT CURAJUL SA MA APUC DE EA.
NICI ACUM NU AM, DAR ASTA E O ALTA POVESTE CARE POATE SI EA SE VA TRANSFORMA INTR-O BUNA YI IN ROMAN.
MULTUMESC APRIORI PE ACEASTA CALE TUTUROR CELOR CARE IMI VOR DA CATE O MANA DE AJUTOR SAU CATE UN PICIOR IN FUND.


FANTASTICA ȘI TRISTA POVESTE A ÎNGERULUI GABRIEL GARCIA MARQUEZ

E P I L O G


- Eu nu cred în îngeri, după cum bineînțeles, nu cred nici în Dumnezeu, îmi spunea bunicul meu, Petru cel Trist, supranumit și Sfîntul.
Era unul dintre subiectele noastre preferate pentru serile lungi și monotone de iarnă cu zăpada cernută galeș peste brazii împietriți, seri în care dezbăteam împreună cîte o sticlă de țuică de cireșe cu gust amar de cazan coclit, pe întunerec și luminați numai de fumul lulelelor în care ardeam, în lipsă de tutun, coajă de nuc pisată, în amestec cu licheni fumurii.
- Nici măcar în diavol ?
- Nici măcar.
-Dar în duhuri ?
- Hmmm ! vezi tu, ai pus degetul exact pe rană, cu duhurile ar fi ceva, dar asta nu cred că ține de creștinism și de Sfînta Scriptură, ci mai degrabă e ceva natural, ca zăpada și floarea de Nalbă. Mi-e teamă să mă pronunț, știi, un om la vîrsta mea nu are voie să facă greșeli copilărești, să își umple gura cu prostii și așa mai departe.
- Care vîrstă, care vîrstă, mereu îi dai cu anii tăi și cu bătrînețea...
-Oricum nu poți spune că șaptezecișicinci de ani nu înseamnă ceva...
- Dacă te uiți în oglină poți vedea că nu arăți nici măcar de cincizeci, viața trăită în pădure te-a conservat. Ești tare ca un adolescent și mlădios ca o nuia. Nu m-aș mira să treci binișor de suta de ani.
- Domnul să te audă, Domnul să te audă nepoate !
-Parcă spuneai că nu crezi în Dumnezeu.
- Ei, e și asta o vorbă, ține de vocabular,nu de simțire. La fel ca expresiile alea inutile pe care noi oamenii le folosim mereu: Vă rog frumos, mulțumesc, cu plăcere, cuvinte de circumstanță, care în fond nu exprimă nimic dar fac armonios legătura între propoziții. Chestie de morfologie și obișnuință.
Afară zăpada biciuia brazii ca o coadă fragmentată de șarpe apocaliptic și în paharele grosolane de sticlă țuica fierbinte aburea amețitor, bunicu era roșu în obraji ca un poponeț iritat de prunc și toate erau o pace conservatoare în acel colț de lume pe care și satana și dumnezeu îl uitaseră.
- Vezi, lucrurile ar fi atît de simple dacă ne-am lua după Biblie. Viața pămîntească a omului e relativ scurtă comparativ cu veșnicia care îl așteaptă dincolo. Și nu-i rămîne omului altceva de făcut decît să să își trăiască viața asta pămîntească în percepte și rugăciuni respectînd în amănunt cuvîntul bibliei și a reușit. Nici măcar nu e greu, ce ne roade pe noi bărbații, pătimașii cu vînă, tutunul, băutura, femeile și lipsa de rugăciune. Mare lucru să lași toate astea la o parte și să duci o viață de puritan. Cu iubirea aproapelui nici o problemă, cel puțin cu iubire suntem noi oamenii, înzestrați din plin. Și chiar dacă mai păcătuiești din cînd în cînd, Dumnezeu e mare și iertător, ajunge să îți mărturisești păcatele și să te pocăiești și toate îți sunt șterse.Și în final, după ce ai pus mîinile pe piept, vin îngerii și te ridică la ceruri, unde te așteaptă o garsonieră în sînul lui Avraam, prevăzută cu robinete la care curge lapte și miere și ai toată veșnicia înainte, fără griji și fără probleme.
- Minunat nu ?
- Incorect băiete, incorect. Și nesigur. Încă nu a venit nimeni din sînul lui Avraam să ne aducă știri, fraților, fiți atenți, aici se trăiește ca în basme, nu există nici chirie de plătit, nici impozite, nici taxe, totul e gratis și de cea mai bună calitate, nu se tamponează nici o mașină și nimeni nu violează femeile singure. Ce știm noi concret la urma- urmei este că la un moment dat omul pune mîinile pe piept, încetează șă respire și gata, îl scoatem din evidența populației și nu mai e. Dar îngeri... și aripi albe... și ridicarea la ceruri... povești... povești... noroc nepoate și hai să bem țuica asta cît mai e caldă.
Îl iubeam atît de mult pe bunicul, nici nu puteam să-mi închipui viața fără el, o tristețe incomesurabilă, dar mă consolam cu gîndul că atunci cînd va pune mîinile pe piept și o să-l șterg din evidența populației, despărțirea va fi vremelnică, ne vom reîntîlni în ceruri, acolo unde îngerii ne vor ridica pe amîndoi.
Știam asta sigur, deși niciodată nu i-am mărturisit bunicului, pentru că printr-un straniu concurs de împrejurări, în prima tinerețe, eu am cunoscut personal, un înger.













Nașterea și prima copilărie

Îngerul Gabriel Garcia Marquez s-a născut la opt noiembrie o mie nouă sute cincizeci și șapte în comuna Sărata Monteoru pe malul rîului Bahlui în apropiere de Tîrgoviște și la o bună bucată de mers pe jos de București.
Așadar Sărata Monteoru este un sat lîngă Tîrgoviște.
Tîrgoviștea este cel mai apropiat oraș de București.
Bucureștiul este capitala României.
România este o țară din Europa.
Europa este acel continent care pe toate hărțile planiglob apare în partea centrală ca o siluetă de bărbat grăsuliu cu freză punk, care cu brațele și picioarele desfăcute sub formă de V se aruncă cu capul înainte, în ocean.
Așadar două dintre unitățile stilistice ale povestirii clasice fiind satisfăcute- cea de timp și cea de loc- să trecem la cea de a treia și esențialmente cu pondere- modul.
Adică modul în care s-a născut Gabriel Garcia Marquez.
Părinții săi erau țărani cooperatori. Adică făceau parte dintr-o Cooperativă Agricolă de Producție - C.A.P.
C.A.P.-ul este acea intreprindere în care țăranii se adună împreună ca să nu facă nimic.
Mama îngerului Gabriel era deci o țărancă desculță și mofturoasă care la vîrsta de paisprezece ani a fost violată în porumb de către un țăran alcoolic, dar tare chipeș și cu mare succes la femei pe numele său Partenie, zis Bucium din cauza penisului său uriaș care în erecție semăna cu un bucium.
Buciumul este un instrument muzical arhaic cioplit din inimă de stejar, lung de trei metri și gros cît bicepșii lui Silvester Stalonne, cu care țăranii își cheamă seara vitele la adăpat (cu buciumul, nu cu Stalonne). Sunetul său este agresiv ca al cornului de vînătoare englezesc, dar în același timp catifelat precum al unui clarinet și nu are de-a face chiar de loc cu ceea ce noi în mod obișnuit, numim muzică. Este mai degrabă un mod de manifestare a exasperării și furiei neputincioase de care românii sunt bîntuiți de secole.
De fapt dacă e să fim sinceri, nu țăranul Partenie o violase pe țăranca Ilina, mama îngerului Gabriel, ci puțin invers, deoarece după cum mărturiseau cei doi mai tîrziu, Partenie era beat ca o cismă și total incapabil să se descheie la nădragi ceea ce n-a constituit un impediment deoarece Ilina pur și simplu i-a sfîșiat izmenele de pînză albă cu dinții ei de cățea în călduri excitată adînc de mirosul de mlaștină colcăitoare pe care trupul bărbatului dormind în porumb îl exala. Cert este că de-a lungul actului sexual care pentru Ilina a fost ca o înjunghiere, Partenie a dormit buhăit și inactiv, visînd că culege prune sub coasta muntelui, Ilina împlinind cele necesare din instinct, așezată deasupra, ca o lupoaică pe prada sa.
În final a început să țipe ca un bucium, "ajutooooor, mă omaaaaarăăă !" ceea ce era pe jumătate adevărat, pentru că viscerele ei plăpînde de adolescentă coaptă fuseseră pur și simplu martelate de cetaceul leneș care le penetrase.
Frații ei, trei ydrahoni cu brațe tari de piatră care pliveau varza la jumătate de kilometzru distanță, au alergat într-un suflet și găsindu-și sora aproape inconștientă, în lacul de sînge zmeuric care îi ivora dintre pulpe, au pus mînă de la mînă și l-au bătut pe adormitul partenie cu buciumele pe care din precauție le aveau la ei, pînă cînd polițaiul satului alertat de o vecină curioasă, a sosit într-un suflet la fața locului în șareta sa trasă de un măgar cenușiu, somîndu-i pe cei trei frați întărîtați de vederea sîngelui amestecat să înceteze, ori le trage cîte un glonț cu sare în fund.
Din respect pentru reprezentantul legii mai degrabă, decît din teama pentru propriile poponețe, ceea ce era demn de admirat la niște țărani buciumari analfabeți, cei trei frați au luat poziție de drepți, lăsîndu-l pe polițai să constate că "bine dracului că nu l-ați omorît, că înfundați toți trei ocna și nici dracu nu vă mai scotea dîn ea și cu asta mică ce e i-a făcut Partenie felul, ei lasă că nu e prima și nici ultima, că Partenie a caricit trei sate în jur și așa îi trebe că umbla cît e de mică cu țîțele alea la vedere în ie, să înebunești nu altceva, de ce nu i-a tras maică-ta o chelfăneală să poarte și ea suten ori măcar o cămașă mai groasă și fără anchior și să își mai dracului și niște chiloți că ise vede pînă în suflet cînd se apleacă să plivească, oricum Partenie a încurcat-o că asta mică e minoră și ia pe puțin șapte ani, ori se căsătorește cu ea legal, adică își pune pirostriile, că i-o fi și lui vremea și s-o fi săturat de atîta golăneală că se cam apropie de treizeci "
După care l-a încărcat pe Partenie în șaretă ca pe un sac de cartofi, Ilina demnă și mistuită de dureri adînci, amestecate cu amintirea încă proaspătă a foirurilor secrete care îi măcinaseră pînă la extaz pîntecele ei de-acum de femeie adevărată, se așeză peste el folosindu-l drept banchetă, mînjindu-i părul de pe piept cu seva dulce a trupului ei amirosind a miz pufos de pîine proaspăt scoasă din cuptor și alaiul urmat de polițai și de cei trei frați care își purtau ostentativ buciumele pe umeri porni spre cabinetul medical așezat în cealaltă parte a satului.
Această traversare a întregii așezări a fost de fapt adevăratul alai de nuntă al Ilinei cu Partenie, momentul în care satul i-a sărbătorit ca pe niște zei furați cu japca din Parnas, iat Ilina s-a simțit ca regina din Saba înconjurată de alaiul ei purtat de cămile.
Sărata Monterorul era de fapt o localitate mică și neînsemnată pe harta aruncată cu capul în jos a Europei, un loc în care nu se petreceau lucruri neobișnuite decît o dată la o sută de ani și în care viața se scurgea ca într-un film despre viața melcilor de pădure tras în ralenti cu mici și banale amănunte cum ar fi:
- aseară s-a ars o siguranță de la tabloul principal din restauranul sătesc și timp de trei minute nu a fost lumină, bărbații sorbindu-și cinzecurile pe întunerec, iar barmanul, care și așa este chior de felul lui, a umplut halbele peste semn.
- moașa comunală a făcut febră treizeciși șapte cu doi din cauză ca a ținut geamul deschis la dispensar în timp ce îi pansa Saftei a lu' Mitrică rana produsă de un colț de greblă în palma stîngă și a tras-o curentul în faringe și și-a cumpărat de la farmacie șase aspirine să se trateze, fiindcă stocul de urgență de la dispensar se terminase.
- învățătoarea cea tînără a pălmuit un elev din clasa a șasea care în pauza mare a fluierat după ea, exprimîndu-se în sensul că dînsa ar fioarte bună de tras, ceea ce era o prostie, fiindcă duduia cu princina arăta ca o scîndură de călcat, femeie șnur, fără țîțe, fără cur, putînd stîrni asemenea dorințe aberante și aprecieri pozitive numai în imaginația bolnavă a unui adolescent fără experiență sexuală.
- Maria lui nea Gheorghe Coșoavă vrea să se facă cofeză și de aceea taică-su adună bani și chiar are de gînd să se împrumute la Banca de Ajutor Reciproc , dar maică-sa zice că dacă zărghitu' de Coșoavă îndrăznește s-o trimită pe fie-sa la oraș să se facă curvă îi otrăvește pe amîndoi, le dă foc cu gaz și după aia se aruncă înb fîntîna secată din fundul curții în care a căzut anul trecut purceaua proaspăt fătată de s-a înecat.
- și altele.
Așa că alaiul hilar care se îndrepta spre dispensar putea fi considferat drept un eveniment epocal în istoria monocromă a Săratei Monteoru, drept care în mai puțin de trei minute toată suflarea satului se afla la fața locului adică în urma șaretei la care măgarul cenușiu trăgea din greu cu pieptul său plăpînd încordat ca un foi de fierărie.
-A pus-o Partenie de-acuma, ori se cunună cu asta mică, ori pușcăria îl mănîncă, comentau satisfăcute țațele care scăpaseră din vederea curvarului.
- Da' ce crezi tu, că o să vrea ăștia lu' Ghimboașă să îl ia pe bețivu' de Bucium ginere ?
- Oricum, alde Ghimboașă sunt oameni cu stare și cu prindere, nu cred că o să vrea ei să se învoiască la nuntă cu un pîrlit.
- Pîrlit, pîrlit, da' nu uita că are pe unchi-su mare secretar la Județeana de Partid și poate, cît e el de stricat, pînă în măduva oaselor, să facă și să desfacă ploi.
- Și lasă soro că nici ca bărbat nu e de lepădat, e frumos ca o cadră și tare ca un bivol.
- Ca un bi c, vrei să spui tu !
- Ei na, parcă nu asta își dorește fiecare muiere, să aibe așa o drîngă la casa ei, să nu zici fa că tu te mulțumești cu aia a lu' bărbat-tu de trei țenti...
- Da' de unde știi tu că e de trei țenti, fiți-ar mațele ali dracului de codoașă.
- Ho nebuno, nu te aprinde, că i-am văzut-o în zăvoi cînd era la scaldă mort de beat, nici n-a băgat de seamă că și-a dat chiloții jos o dată cu izmenele, nu-ți închipui cine știe ce prostii.
- Mă liniștiși fa, că acu-ți bag ghearele în beregăți că al meu n-a mai purtat din armată chiloți.
- Auzi lele, da' cum e cu legile de acuma, îl judecă sub stare de arest sau poate să meargă la trebunal de comun acord ?
- Dacă pune lecramație ta-su lu' asta mică , îl leagă pe loc și în pașopt de ore e și judecat.
- Săracu Partenie, o să-i putrezească oasele prin pușcării.
- Da, că mult îți pasă ție de oasele lu' Parenie. Þie gîndu mai mult la un os anume.
- Nu vă faceți griji fetelor, că dă unchi-su un telefon de la județeană și imediat îl scoate, ce crezi că se joacă ăștia de la miliție cu Partidul ?
- Și uite fa la aia mică ce mîndră e, parcă a cîștigat medalia de Eroină în Cîmpul Muncii.
- Eroină în Fundul Curții, vrei să zici.
- Auzi, cică a fost fată mare...
- Păi nu vezi fa că e plină de sînge pe coapse ?
- Ãla e sînge de la Partenie cum îl bătură jigodiile alea trei. Unde mai pomenești tu fată mare la cinșpe ani pă la noi, că ale noastre își dau în bărci de la doișpe.
Părinții Ilinei ajunseră alaiul în momentul Cînd Parenie, revenindu-și din beție și din mahmureala însîngerată a bătăii pe care o încasase încerca să se ridice în capul oaselor. Găsind-o pe Ilina deasupra lui, încă fierbinte și lascivă cu un gest automat îi puse o mînă sub țîțe alintînd-o:
- Oița neichii, aicea-mi ești, de cînd doream eu să te văz între patru ochi.
În acel moment realiză că de fapt se afla într-o mare mișcătoare de oameni care se hizilesc și șușotesc din motive neștiute de el, apoi văzu uitătura încruntată a polițistului, obrazurile amenințătoare ale celor trei frați care ostentativ își țineau buciumele pe umăr, apoi pe mama Ilinei înlăcrămată și cu ochii arși de o ură care tindea să se reverse ca un ocean, pe tatăl ilinei care cu niște degete crăpate și cu unghii bonate încerca să desfacă din prăsele un briceag ruginit.
- Oh Doamne, spuse el lipindu-și mîinile pe piept. Își găsi pieptul năclăit de sînge apoi șuvițele de pantalon care încă mai atîrnau pe pulpe și închise ochii cutremurat.
- Oh Doamne, mai spuse el, oh Doamne trimite un înger să mă ia la tine.
În acel moment cerul se crăpă în două deasupra mulțimii încremenite și din despicătura de culoarea vinului proaspăt coborî o lumină verzuie, fosforescentă, care îmbrăcă întreg satul în falduri de raze.
- Doamne tu iești ?
- Partenie, ce-ai făcut cu viața ta Partenie, spuse o voce plăpîndă de moșneag din snopul acela de raze, ce-ai făcut cu darurile sfinte pe care ți le-a dat domnul ? Îți bați joc de sufletul tău ca și de sufletele celorlalți !
- Sunt un păcătos doamne, un păcătos nenorocit, un împuțit, fira-ș a dracului cu pămîntu care mă ține...
- Nu drăcui păcătosule...
Vocea suna acum mînioasă, ca un tăiș de metal, a cărui răceală Partenie o simții pînă în rănunchi.
- Iartă-mă Doamne, mi-a scăpat de, puterea obișnuinței.
- Eu nu sunt Domnul și nu am puterea să iert. Doar Domnul este cel care iartă. Eu doar consemnez.
Vocea suna acum obosită și cu o undă de regret pe care Partenie nu avea cum s-o înțeleagă.
- Dar cine ești tu mă ?
- Eu sunt Sfîntul Efraim, secretar cu probleme obștești pentru Estul Europei și Purtător de Cuvînt al Cancelariei Cerești în Relația cu Statele Socialiste.
- Ești în calendar ?
- Nu, în calendar sunt doar sfinții comuni, fără însărcinări, de protocol cum ar veni, noi, cei lucrativi figurăm numai în evidențele ecleziastice.
Vocea avea acum ceva batjocoritor în tonul ei crescut în intensitate și Parenie înțelese asta.
- Înțeleg sfinte !
- Nu înțelegi nimic și nici nu trebuie să înțelegi ceva. Tu ai o misiune Partenie și trebuie s-o duci la îndeplinire. Te vei căsători cu fata asta și vezi că va purcede grea de la Duhul Sfînt. S-ă ai grijă și de ea și de copil și să te lași de toate patimile și relele tale. Trebuie să fii un exemplu pentru toată obștea. Altfel, o să arzi în focul Ghenei. Cam atît momentan, așteaptă noi ordine, o să te contactăm noi.
- Sfinte...
- Taci nu te amesteca, sunt probleme interne care nu te privesc. Tu, femeia, copilul. Atît !
- Da sfinte !
- Ei, pacea și înțelepciunea cu tine fiule !
Lumina verzuie se concentră într-o singură rază orbitoare care atiinse pîntecul Ilinei apoi țîșni spre înalturi vuind pînă cînd cerul se închise în urma ei.
Abia atunci oamenii putură să se miște și să vorbească, inconștienți de minunea ce se petrecuse și de faptul că din acea clipă Ilina, fecioara proaspăt violată purcese grea fecundată de unul dintre Sfinții Executivi ai Înaltei Cancelarii Cerești.
Partenie recăzu firește în beția care nu i se ostoise decît momentan și dormi o zi întreagă, chiar și în timpul consultului medical, pe care doctorul satului un imberb de doctor proaspăt scăpat de pe băncile facultății se simți obligat să îl execute ca la carte trecîndul pe sub aparatul Roentgen și prin toate testele de reflexe existente în manuale, conștient de importanța acestui prim raport de medicină legală pe care îl întocmea pentru uzul justiției.
Bulversare totală fu cînd polițaiul citi în raportul întocmit de tînărul doctor, că Ilina purta evidente semne de deflorare proaspătă, dar în același timp era însărcinată în luna a patra și purta în pîntece un prunc care dădea din picioare.
- Cum dracu, fecioară și în același timp borțoasă, doar n-o fi vre-o sfîntă.
- Nu e nici o minune, justifică tînărul doctor, s-au mai văzut astfel de cazuri în care fetele tinere întrețin raporturi sexuale fără ca himenul să se rupă și tot atît de posibil e ca vre-un spermatozoid mai șprințar să pătrundă printr-o fisură microscopică a repectivului himen și întîlnid în cale un ovul să îl fecundeze, iar zigotul...
- Adică s-a caricit da a rămas fată mare și în același timp e gravidă.
- Da, nu e nici o minune, ceva normal.
Așa că Partenie fu dus la miliție și închis în pivniță deoarece postul nu avea arest și acolo dormi somnul său bețivănesc pe paiele care folosiseră drept culcuș pentru purcelul milițianului.
În continuare nu a mai fost nevoie de nici un dosar penal și de nici o intervenție de la partid, Partenie o dată treaz declară sus și tare că el o iubește pe Ilina și și că dorește să se cunune cu ea ca să-și crească pruncul și dacă familia ei nu e de acord le dă foc la casă și îi belește pe toți cu tot cu buciumele lor.
Așa că se făcu nunta de voie și de nevoie, o nuntă de protocol, fără zarvă mare și fără cheltuiala, aproape în secret, pentru că în gura satului Ilina intrase de curvă și de stricată, iar Partenie de prostovan legat la ochi care și-a luat muiere borțoasă- gata ca să nu se mai muncească cu însămînțatu', ceea ce era o jignire fără margini pentru că bărbat viril ca Partenie și cu atîta apetit pentru tăvăleală rar se naște, o dată la o sută de ani.
Din partea lui Partenie veni unchiul de la partid însoțit de ultima amantă, pentru că și unchiul, burlac înrăit la patrușapte de ani era un afemeiat ce nu s-a pomenit, poate și din pricina importantei funcții politice pe care o deținea și care îi aducea în birou, la audiențe femei una și una, și care doar un infim procent scăpau necaricite și asta numai în cazuri de forță majoră.
El, plin de importanță și chiarosmă jucă rolul nașului, patron al tinerei perechi și de aici porni nenorocirea sa, pentru că sus la partid s-a aflat că a călcat în biserică și pentru că Partidul Comunist era un partid marxist, prin excelență anti- religios a fost chemat în fața Adunării Generale și mustrat cu Vot de blam cu avertisment iar mai apoi a fost trimis la munca de jos ca lăcătuș de revizie în triajul cefere.
Dar la momentul nunții el fu cel care depuse garanție morală în fața lui Dumnezeu pentru tînăra pereche și astfel Partenie și Ilina deveniră un singur trup, ceea ce nu era chiar adevărat, fiindcă, nevăzut și neștiut, creștea între ei Îngerul Gabriel Garcia Marquez, foetus vigilent și nerăbdător sugîndu-și degetul cu aroganță în lichidul seminal care amirosea a smirnă și tămîie.
La trei luni exact după nuntă și la o sută treizeci de zile după violul de pomină, într-o seară luminoasă și clară din noiembrie, cu cerul spuzit de stele și cutreierat de jerbe de meteoriți în flăcări, fără dureri și fără panică, șimplu. ca și cum și-ar fi lepădat numai lenjeria intimă, Ilina născu în timp ce adăpa vaca în grajd și Gabriel Garcia Marquez pică din pîntecul mamei sale ca o nucă, direct în fînul proaspăt așternul sub vacă, tăcut și neștiut ca un înger ce era.



























NAȘTEREA ȘI PRIMA COPILÃRIE -urmare
Ilina fusese înzestrată de către părinți la cununie cu tot ce trebuie unei fete mari plecate de la casa ei, așa cum era la țară tradiția strămoșească:
- cazan de fiert rufe și ceaun de aramă pentru făcut săpun
- pirostrii mari și mici pentru fiert și prăjit
- troacă de scăldat și butoaie de tei alb pentru apa de ploaie
- oale și tingiri noi de aluminiu cromat
- farfurii, linguri și cuțite de alpaca
- pahare pictate de sticlă și carafe pîntecoase din lut ars cu smalț de oxid de zinc
- găleți albe de faianță pentru cărat apa de fîntînă
- căușe, găvane și linguri de lamn de plop pentru lucrul în cășărie
- ștergare fine de borangic și aspre de in pentru curățenia trupului
- așternuturi brodate cu fir de mătase și perne de puf moale
- plapume grele din pene de gîscă
- velnițe țesute în casă și covoare cu urzeală bătută
- cămăși de noapte , lenjerie fină și ciorapi groși de lînă, cît cuprinde lada de zestre
- lămpi de gaz și un felinar de ploaie
- aragaz de gătit cu patru ochiuri și butelie
- radio pe baterii ( la vremea respectivă un lux deșănțat)
- zece găini moțate și un cocoș pestriț
- opt oi cu mieii lor
- o vacă roșie Siementhal cu uger bogat
- și patru mii de lei bani gheață
O zestre neobișnuit de generoasă pentru vremurile acelea, dar Ilina era singura fată între trei frați și nimic nu era prea mult pentru ea.
Vaca cea roșie ( care rumega biscuiți și zahăr cubic din mîna Ilinei) era un fel de mascotă a familiei și de cîte ori era necăjită ( și asta se întîmpla aproape zilnic, pentru că cele aproape trei luni de măritiș se scurseseră ca un calvar pentru Ilina fiindcă Partenie deși renunțase provizoriu la curvăsărlîc, nu se dezlipise de băutură și dormea cu ulciorul de rachiu la cap și de cîte ori i se punea pe suflet, Ilina mergea la grajd și plîngea pe grumazul vacii roșii care stătea liniștită și senină cu ochii ei blînzi de vacă pironiți undeva în viitor.
Atunci cînd îngerul Gabriel Garcia căzu ca o nucă din uterul mamei sale în fînul dintre picioarele vacii, Ilina trecea printr-o criză sufletească imensă, era pentru prima dată în cele trei luni scurse de la cununie cînd regreta că își însăilase viața de cea a pătimașului Partenie, dar cu resemnarea țărăncii crescută în negura rurală a obedienței, dădea vina numai și numai pe soarta care îi dirigiuise viața în așa chip.
Înecată în lacrimile ei proaste de femeiușcă la paisprezece- de-acum cinsprezece- ani, plecă în casă să pună de cină fără să ia seama la pruncul nou- născut care cuminte și senin stătea cu degetul în gură sub ugerul vacii.
Vaca îl simți și aplecată cu botul asupra lui, suflă aburi calzi, svîntîndu-i pielea roșie de lichidul seminal ce avea tendința să i se închege pe la încheieturi, apoi cu limba ei roșie și catifelată, făcu ceea ce făcute pentru proprii ei viței de atîtea ori.
Îl curăță gingaș și drăgăstos de toate necurățeniile nașterii lingîndu-i membrele fragile și trupul moale ca o moluscă, apoi îngenunche grijulie pentzru ca pruncul să ajungă la țîțe, iar Gabriel Garcia zîmbi mulțumit și prinse vînjos de uger, începînd să sugă cu o foame grozavă, o foame lungă de trei luni și o veșnicie în care nu mai simțise gustul laptelui.
Ilina intrînd în casă începu să piardă pe podea bucăți din placentă și vederea bucăților de țesut însîngerat care se zbăteau pe covoarele de lînă o înspăimîntară.
- Mamă, măiculițăăă... mooor... muica mea... strigă ea, cu o voce mai mult interioară.
Partenie zăcea în acea vreme sub masă, într-o baltă roșie de borîtură ( mîncase la prînz salată de sfeclă cu usturoi) și horcăia fericit fiindcă visase că fusese numit primarul comunei și nu putea să-i fie de nici un folos Ilinei, care, după șocul inițial, care aproape o adusese în pragul morții, fu izgonită de instinctul de conservare în uliță, unde începu să țipe alertînd vecinele.
În acest timp, Gabriel Garcia își termină prima sa masă pămîntească și rîgîii fericit. Într-adevăr laptele de vacă- așa cum auzise- avea un gust colosal. Se ridică apoi în piciare, bătu cu mînuța sa roz pulpa vacii, drept mulțumire, la care Joiana roșie reacționă printr-un muget încărcat de recunoștiință, apoi porni să cutreiere ograda părintească privind cu ochi mirați la toate acareturile curții.
Pătrunse în casă atras de muzica ce izvora din aparatul de radio potrivit pe postul Radio Kremlin care transimtea în acel moment o îndrăcită Katiușă și cu cu mîna pusă apărătoare la ochi fiindcă lumina electrică prea puternică vătăma ochii săi de prunc nou- născut se apropie de balta roșie în care în care zăcea Partenie și îl privi critic.
- Ãsta trebuie să fie tata, gîndi el, exact cum mi l-am închipuit. Și ăsta trebuie să fie rachiu, strîmbă el din nas, cutremurat de damful puternic al țuicii.
Apoi zîmbi șugubăț și trase o dușcă luuungă- lungă din ulciorul prea greu pentru mînuțele sale fragile.
Tăria rachiului- Partenie nu consuma decît trascău de mîna întîi- îl amorți instantaneu, atrofiindu-i toate reflexele proaspăt născute și se prăbuși beat frînt în balta roșie, alături de tatăl său.
Așa îl găsiră vecinele care pătrunseră în case purtînd pe brațe o Ilină leșinată de spaima morții, un prunc bicisnic și golaș învelit în bale roșii, zăcînd la piciorul mesei cu o mînă zdravăn înfiptă în părul tatălui, primul înger din istoria lungă a creștinismului care se îmbăta.









PRIMA PARANTEZÃ

Mă simt obligat preventiv, pentru a nu bulversa cititorul, ca de-a lungul acestui text biografic să deschid din loc în loc paranteze, sub forma unor note explicative în care să dau lămuririle necesare unei mai profunde înțelegeri a persoanei și personalității îngerului Gabriel Garcia Mrquez, care nu este așa cum ar părea la prima privire produsul plastic al unei fantezii bulnave și nici o încercare de re- acreditare a miturilor biblice pe care cultura modernă și cotidianul ridicat la rangul de crez unic, le-au alungat la periferia cunoașterii.
NU !
Îngerul Gabriel Garcia a existat aievea și poate că mai există încă, undeva pierdut prin istoria contemporană, fără ca noi să avem a știre, iar viața sa pămîntească, scursă printre noi, nu a fost decît începutul unui lung test la care cineva de acolo de sus, ne supune pe noi pămîntenii.
Un test care mai mult ca sigur se va încheia cu o apocalipsă la care puțini dintre noi vom lipsi motivat.
Cei care poate, prin hazard în scurta sa trecere terestră i-a atins cu aripa sa îngerul Gabriel Garcia.
Amănuntele secrete ale vieții sale mi-au fost dezvăluite chiar de către el, într-o seară caldă de Mai în anul o mie nouă sute nouăzeci și doi, pe cînd ne aflam împreună în germania într-un „ Lagăr pentru Azilanți Politici“.
DIE ZENTRALE DURCHGANGSTELLE FUR ASYLBEWERBER ZIRNDORF VON NURNBERG este o veche cazarmă a celui de al treilea Reich, pe care Americanii au modernizat-o cît de cît în cei zece ani post- belici în care a fost încartiruit aici un batalion de pușcași marini, fără a reuși însă să alunge aerul terorizant de închisoare ideologică care în anii fascismului înfloritor s-au înfiltrat în ziduri și în fundații, rămînînd acolo ca un mucegai pervers, rezistent la toate renovările de șpaclu și bidinea.
Lagărul este cocoțat pe pe o colină limitrofă sătucului Zirndorf, la marginea pitorescului Frankenschnellweg, care este o autobandă rapidă de legătură între Nurnberg și suburbiile sale bogate, rezidențe ale burgezilor cu dare de mînă și a vechii nobilimi.
Perimetrul său de circa doi kilometri este înconjurat cu un gard de sîrmă ghimpată înalt de doi metri optzeci, terminat la partea superiară printr-o consolă înclinată la patruzeciși cinci de grade.
Intrarea principală este o poartă largă, generos de largă, prevăzută cu supraveghere electronică și televiziune cu circuit închis, la care o mulțime pestriță de patruzeci și cinci de nații vorbind cele mai ciudate limbi ale pămîntului se înghesuie agitîndu-și deasupra capului pașapoartele, buletinele de identitate, carnetele de conducere, certificatele de naștere sau orice alt gen de documente de recunoaștere, cu scopul unic de a pătrunde în paradis.
Adică în Lagăr.
Adică în Turnul Babel.
Curtea interioară, imensă și impecabil măturată la orice oră din zi și din noapte adăpostește trei blocuri de locuințe tip apartament, un mare pavilion în care se găsesc administrația, cantina și serviciile auxiliare, școala, care este un fel de baracă lungă de carton presat cu trei săli de clasă, grădinița, garajele și pavilionul proaspăt de placaj metalic și sticlă în care au fost instalat serviciul de evidență și înregistrare, poliția lagărului și caseria.
Caseria- punctul terminus al unei lungi și cel mai adesea periculoase călătorii pe care oropsitul azvîrlit de soartă la periferia societății o face orbit de mirajul celor o sută și opt zeci de mărci lunare pe care la dată fixă geamul de sticlă cu ghișeu rotativ al caseriei îl varsă pentru fiecare azilant.
Hîrtii noi, foșnitoare care reprezintă pentru azilant nu atît un însemn monetar viguros cît mai degrabă simbolul libertății la care visează.
Marca germană. Ociul Diavolului. Și în același timp Lacrima Domnului.
Lam cunoscut pe îngerul Gabriel Garcia Marquez în lagărul de la Zirndorf într-o Germanie cotropită de azilanți. Era Mai, în 1992 și locuiam înghesuiți într-o fostă sală de clasă, opt români aflați în tranzit spre o viață mai bună în Vestul plin de promisiuni. Era suficient de cald în acea primăvară ca să ne putem descurca fără așternuturi, fiindcă de altfel administrația lagărului nici nu ne putea asigura așa ceva, cel puțin două mii de persoane locuiau de-a valma într-un perimetru calculat la o capacitate maximă de opt sute și singurul lucru pe care ni-l puteam permite era o bucată puturoasă de burete pe care o foloseam drept saltea, așezată direct pe pardoseală. Sala de clasă era proaspăt zugrăvită, într-un albastru pal, străveziu iar căldura moale a radiatoarelor ne crea impresia de odihnitor.
Stăteam la taifas între noi pe un ton plin de înțelegere, fiecare își spunea povestea, cine este ce face și mai ales cum reușise să ajungă în Germania.
Doar Gabriel nu participa la discuția noastră, dormita pe bucata lui de burete așezată într-un colț cu lumină puțină, cu privirea ațintită pe o pată din tavan care semăna cu ...
Nu mai țin minte cu ce semăna într-adevăr acea pată dar îmi aduc aminte că îngerul Gabriel era extrem de absorbit în contemplarea ei.
Poveștile noastre se insinuau în aerul călduț al camerei și fiecare dintre noi sorbea cuvintele piovestitorului, eram curioși să vedem cît de mult diferă destinul celuilalt față de propriul destin.
Mie încă nu îmi venise rîndul, ascultam acum un puști de optesprezece ani care trecuse munții din Cehoslovacia pe jos:
„ ... ce să spun, duceam viață albă în Golania, că io locuiam în apropiere, pe terasa Doi CocoÈ™i È™inu eram decît pasager în piață. Veneam mai ales seara cînd se aduna studenÈ›ii È™i cînta ăla, cu chitara, mai bine colan decît activist mai mine mort decît comunist. Noi eram ochiÈ›i pe studente că erau unele bucăți bune de tot, le mai făceam felul, le duceam cu preÈ™u’ le ameÈ›eam de cap că am luptat pe baricade la inter, că am fost în ceceu È™i ele fraierele ne ascultau cu ochii beliÈ›i È™i le duceam în CiÈ™migiu în boscheÈ›i le trăceam carice, mamă doamne, dacă n-am penisat la studente, că ar trebui să îmi dea È™i mie diplomă de absolvire. Bani aveam berechet că noaptea mergeam la ciordeală în triajul dela Basarab, aveam pe unul de la cefereu care ne vindea pontu’ care sunt vagoanele cu băutură È™i îi dădeam È™i lui dreptu’ ºi eram în bani ca lumea.