agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-12-15 | [This text should be read in romana] |
Intr-o zi manca o portocala. Bagabontul se uita la ea lung, pofticios, cu privirea lui cuminte, de duminica.
- De unde ai dovleci din astia parfumati? - Nu e dovleac, e portocala, i-a raspuns ea visatoare cu gandul la celelalte trei de acasa, una pentru fiecare. Pentru ele statuse la coada impreuna cu Diana si Barca Libarca, cinci ore batute pe muchie. Facusera si cu randul. Dupa cinci ore, trotuarul de la sifonarie stralucea strident, "ii facusera luciu". - Ce-i aia atunci? Si de unde vine? s-a interesat el. - Din Kuala Lumpur, i-a replicat ea cu naturalete, fara sa ezite, poate reusea sa scape de restul intrebarilor. Nu i-ar fi placut ca Bagabontul sa banuiasca nimic despre " lipsa acuta a oricarui simt geografic", dupa cum precizase profesoara de geografie in ultima sedinta cu parintii. Vagabondul se scuturase de mirosul placut, ce-i gadila narile mari si inchisese ochii aproape visator. Cat un falfait de aripa... - Tata mare a avut o iapa cu numele asta, o primise cadou din strainatate, se mandrise el mai apoi. Si ii dadea sa manance portocale in fiecare zi. A venit atunci randul ei sa se minuneze: atatea portocale, le-ar fi putut manca pe toate intr-o singura zi. - Scoate limba! i-a poruncit el apoi cu glasul aspru, amintindu-si ca, la urma urmei, chiar si fara sa stie ce erau portocalele si Kuala Lumpur e tot barbat si trebuie sa detina controlul intregii situatii. - De ce ? -... si fesul acela de pe urechi! a plusat el. - Imi spui de ce? aproape ca a mieunat ea, desi se jurase, impreuna cu Diana, ca nu o sa se pisiceasca niciodata catre un baiat, chiar daca era un monstru ca si Bagabontul. Numai ca nu putea sta linistita in preajma lui. avea el mereu ceva ascuns in buzunare, in maneca, un tric numai de el stiut care o aseza mereu pe locul doi, cel al invinsilor. I- a spus de ce. Dar asta numai dupa ce i-a tras el caciula de pe cap si, ingenunchiind in zapada, a inceput sa ii frece obrajii zelos, strigandu-i, cu o satisfactie fara margini: - Sa vad daca ai urechile portocalii... Avea genunchiul rezemat de pieptul ei mic si o tinea strans, sa nu scape. Coadele ii scapasera din stransoare si acopereau palmele lui mari, muncite, care acum il incurcau. S-ar fi ascuns cu totul in parul ei, s-ar fi acoperit cu ea si cu zapada, sa -i ninga asa pana la sfarsitul zilelor. Pe fata o dureau obrajii, corpul, intepenita intre zapada si monstrul zilelor de la Cetate, cu ochii de carbune si palmele nefiresc de mari. Stia ca il ura din adancuri. Dar in zapada aceea inalta mai ca s-ar fi lasat si sarutata. Anul urmator avea sa fie cu mult mai trist la Cetate. Bunicii se plangeau de seceta si recolte sarace, bunicul isi rarise vizitele in pivnita din lipsa de munitie, zicea el. Cand mama trantise telefonul in furca, odata cu spranceana dojenitoare care se ridicase fara voie, pe ea nu o interesa decat un lucru: - Este? - Inca nu. Se simtea mai mult ca niciodata stingherita de ideea de a-si petrece vacanta de Craciun la Cetate, printre pusti si prostcrescuti ca Gaga sau Bagabontul. Si mai avea si de exersat pentru concertul din primavara. Nu ninsese deloc. Nici macar un fulg. Daca ar fi nins macar un fulg il punea la incoltit si facea o ninsoare intreaga... In posta primise o scrisoare caraghioasa, de la Luca, plina de decupajele din cutia cu ciocolata primita de la verisoara cantareata de la Bucuresti, care cantase odata si in Danemarca si de cateva ori la sarbi. Si ce sa faca ea cu ambalajul? Pe atunci insa, cand Luca mai locuia cu ei la bloc, petrecusera zile intregi in jurul cutiei de ciocolata, privind Mos Craciunii si clopoteii stralucitori, colorati, renii de basm, intrebandu-se cat de rau putea fi in strainatate unde copiii mancau astfel de bunataturi. Ce planuri de a ajunge in Danemarca isi mai faceau, doar doar odata ajunsi ar fi putut jefui un tren de ciocolata... E drept ca si acum ar fi mancat din ciocolata aceea, dar nu mai era sigura ca in Danemarca s-ar ocupa de trenuri de ciocolata. La Cetate lipsa zapezii tinea copiii in case pe langa fustele si cuptoarele bunicilor. Bunicii ei imbatranisera dintr-odata si nimic nu mai era ca altadata. Bunicul era de acord: - M-am stricat de tot, zicea, bajbaind pe langa casa. - Bosorog fara minte, il dojenea bunica, mai ales cand zabovea prin pivnita mai mult decat era cazul. O sa intepenesti pe treptele celea.. Gaga venise la Bagabont acasa alergand, cu rasuflarea taiata: - Bagabontule, vii cu mine? - Unde sa vin, ma, cu tine? Nu vezi ca am izmele pe mine? E tarziu... - La alde Gaza... - Ce-i ma la alde Gaza? Raspunsul venise tarziu, soptit aproape, in timp ce Bagabontul isi tragea vesnicii nadragi peste izmene, bodoganind, dar curios peste poate. - Cred ca le-a intrat trenul in casa... - Ce-i mai, ti-a sarit o doaga? A murit cineva? - Nu stiu, dar zau ca le-a intrat trenu' in casa, am auzit io... Bagabontul grabise pasul. Nu se putea increde in ce debita un nebun ca Gaga, dar era ingrijorat. Mai ales pentru ea. Iarna asta era hotarat sa o sarute pe par, acolo in zapada, sub cer. Nu putea sa moara tocmai acum. Ajunsi in dreptul casei s-au tras deoparte, mai in umbra gardului. casa parea la locul ei , in picioare. Nu se vedea nici un tren, pe nicaieri. - Gaga unde e trenul? De data asta l-ar fi sugrumat. De cand se lua dupa prosti? - Gaga unde e trenul, a tipat? Gaga a raspuns pierit, aratand cu ochii inspre ferestrele slab luminate. Din casa razbateau intr-adevar zgomote, ca un scartait cateodata, ca un vaiet lung, ce-i aminti vagabondului de cimitirul vechi in care mortii nu se mai sinchiseau de pomi de Craciun, de trenuri intrate in casa, portocale parfumate, dorinta de a te ingropa in parul unei fete si o zapada asteptata in fiecare clipa...S-au apropiat de fereastra odaii de la drum. Mai intai Gaga s-a facut capra pentru Bagabont, apoi Gaga a fost spectatorul. Pe Gaga incepuse sa il doara spatele, in timp ce Vagabondul privea fascinat. Auzise el ca la oras oamenii merg la spectacole din astea ,imbracata frumos, ca sa planga. Fasonatii, le zicea el. - De ce nu toaca ceapa daca vor sa planga? La ce le trebuie tambale si laute daca nu era nici nunta, nici hora, nici inmormantare? Bagabontul nu plangea. Nu putea el sa planga dintr-atata. Doar ceva inauntru, ii spunea ca in timp ce fata manuia cu maiestrie arcusul, se apropia tot mai mult de ceruri si se indeparta tot mai mult de el. Avea sa isi pastreze visul cu zapada pentru o alta iarna si o alta fata. Gaga era la fel de nedumerit: - A dat batranul ortul popii? Sa-l chem pe parintele Ion? - L-ai vazut tu cu pantofii in sus, urcat pe masa din odaie, prostovane? Pai daca nu, atunci? De un lucru era convins si Gaga. Cand Bagabontul era suparat trebuia lasat in pace. Ca i se aprindeau ochii aia ca si carbunele incins si il ardeau pe el pana in maruntaie. A doua zi supararea Bagabontului crescu si mai mult. Avea sa fie un Craciun fara zapada si o vacanta searbada. Toata ziua o incurca pe Matilda prin bucatarie, fara nici un rost. Pe seara se hotari sa scoata putin saniile la strada, prin curte, poate doar doar s-o indupleca ninsoarea si s-o porni. Asa ca scoasera saniile din pod si iesira pe ulita, unde, cu lustrul facut de pietrisul si pamantul inghetat, incepura sa le traga dupa ei. Fata nu a fost singura care, speriata de zgomotul asurzitor de pe ulita, insotit de latratul de caini, a iesit la poarta, ingrijorata.Bagabontul a privit-o, scurt. - Aprig baiatul asta al Matildei, a auzit de undeva, din spate.S-a intors sa vada cine ii vorbea, nu era nimeni pe strada la ora aceea. poate doar o voce crescuta in ea, poate chiar a ei cea noua, cea care refuza sa se joace cu pispireii si sa isi piarda vacanta ferindu-se sa fie vanata de un baiat colturos, prost crescut, intepator ca o mie de vaccine, ce o facuse sa astepte un ceva nedefinit, negustat pana atunci. Ca si cum i-ar fi tot aratat un cos plin cu cirese, gata culese, rosii, imbietoare, ar putea fi ale tale, numai vino si ia-le tu... - Vino si ia-le tu, vino....ii tiuiau urechile, haide... S-a indreptat inspre ulita cu pasi sovaitori, nu era deloc greu, cativa pasi care micsorau distanta, cativa metri intre ea si cosul de cirese si nici macar nu e un zgomot asurzitor acela de sanii, doar ca lipseste zapada, zurgalaii, ar putea fi un cantec de chemare al zapezii, iar Bagabontul omul care o aduce in brate, ca pe lemne si i-o lasa la picioare sa faca ce vrea cu ea, sa-i dea foc sau sa se tavaleasca la nesfarsit. In loc de asta a intrat in casa, si-a luat vioara, alaturandu-se cardului de rate salbatice cantatoare, mirata ca nu ii este rusine si convinsa ca se va intampla o minune, una mica poate, dar frumoasa si adevarata ca orice minune. Spre seara un fulg s-a ratacit timid pe ulitele din Cetate. L-a vazut mai intai Gaga, care a ramas cu gura cascata, in imposibilitatea de a articula cuvinte sau miscari inutile, infricosat ca orice miscare prea brusca ar putea speria fulgul de nea, sau mai rau, supara Bagabontul. Bagabontul s-a si repezit inspre el, incercand sa il redirectioneze inspre obrajii fetei. Il merita. Cantecul ei mutase Cetatea intr-o lume alba, paralela si pe el, odata cu ea. Stia de acum ca orice se poate. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy