Nu imi mai aduceam aminte nimic

betie a mintii, a luciditatii, cand totul e confuz, mana mea dreapta nu mai e mana mea dreapta, e o tentacula, o prelungire a unui corp si mai strain si mai departat si mai gol de mine

e ca urma asta de mal, de alge, stiu ca intrasem in apa visului, plantele mi se lipeau de coapse si apele ma primeau, reci si adanci, ca bratele unei mame ma invaluiau, atat de acasa simteam totul

e ca atunci cand vrei sa te pierzi si orice punct de reper doare si raneste privirea si ma afund si mai mult si inima bate
tot
mai
in-cet
doar cat sa simta pragul
doar atat cat sa pot sa imi las si aici in colt
semnatura
pe acest tablou neinceput