De unde aflăm că poliția română are psiholog, polițiști cu dependențe, și că,în genere, e mai indicat să nu fii acasă atunci când destinul îți bate la ușă.



Zi frumoasă cu tușe de anotimpuri bulversate. Dacă stai și agonisești o rază de soare simți colții insolației zâmbindu-ți în ceafă, dacă nimerești vreun cotlon de umbră, clănțăni din dinți atât de rău încât riști să devii candidat la o partidă de împerechere cu vreun oarece bărzoi amețit și el ca și tine de o vreme așa ciudată.
Sediul poliției într-un mic orășel moldav e ascuns tocmai în așa umbră clănțănitoare.
Străduțe liniștite de jur-împejur, pustii aproape, ar putea să împingă spre un scenariu plicticos cu polițiști care joacă Metropoly, cu cetățeni pașnici care n-au altă treabă decât să-și dăruiască garofițe roșii, zâmbărind ilescian toată ziulica.
Ei bine, iată că nu-i așa!
Atmosfera se animă brusc odată cu intrarea unei dubiței de poliție în peisaj. Patru personaje gălăgioase și ușor castanii în straturile ascunse ale dermei, coboară de voie-nevoie... cine mai știe cum îți este când călătorești cu un așa mijloc de transport.
Polițistul care le conduce arată destul de preocupat. Sprânceana lui dreaptă pare a spune:"Mama voastră, nu vă mai astâmpără Dumnezeu!" în timp ce stânga oftează și-și zice:"Dacă scap de ăștia repede, poate mai găsesc babornița ailaltă în piață să-i confisc cireșele!"
Personajele intră pe holul lung împarțindu-și diverse politețuri pe care le putem omite cu ușurință pe motive de confidențialitate.
O ușă impunătoare se deschide lăsând vederii un domn la fel de impunător ca și ea. Ne dăm seama că nu e de glumit cu funcția dumnealui după fireturi și după sprâncenele polițistului aducător de gălăgie care au luat instantaneu poziția de drepți, ireproșabil executată pe linia de mijloc a frunții.
- Ce-i asta, Florescule? bubuie ca un tunet vocea superiorului, voce pe care o știi de obicei atât de bine încât întotdeauna ți se pare duioasă.
- Să trăiți, domnule comandant! Ce să fie? Tulburători de liniște publică, domnule comandant! Se bruscau în piață și i-am ridicat că n-a fost chip să-i pot dezlipi...
- Aha! Și ce te gândii tu, băiat deștept și aerisit, cum te știu? Ia, să-i duc eu la domn’ comandant, că ce? Are el altceva de făcut ??? No! Ai uitat mă, că azi imi vine tot Bucureștiul-n păr? Băăă, vine Bucureștiul, bă! Cine vrei, mă, să-i tundă p'aștia? Mama-mare? Tot efectivul mișcător e-n centru, la înaintare ca-ntotdeauna! Numa' tu umbli prin piață berbecit! Fi-ț-ar cireșele afurisite! Parcă te-a facut mă-ta-n cireș, bă Florescule!
- N-am uitat, să trăiți! Dar dumneavoastră ați spus, la ședința de prelucrare a cadrelor că...
- Bă, nu e de prelucrare a cadrelor, nu, ședința de ștergere a creierelor! Hi! Hi! Hi!
Comandantul râde pe sub gușă, încântat de așa o glumă inteligentă.
Sprâncenele lui Florescu arată clar că e teribil de încurcat. Nu știe dacă e bine să râdă odată cu șeful sau e mai bine să aștepte la rând, așa încât continuă cu viteza unui motan rămas pe un acoperiș ars de soare.
- ... trebuie să folosim psihologul că de-aia l-a angajat Bucureștiul, să atenueze și să stingă conflictele de stradă încă din fașă că n-are ce face cu cadrele care-s toate cu psihicul întărit de experiențele cotidiene din fiecare zi, recită cu mai mult curaj spre sfârșit, Florescu.
- Dă-l, bă, în mă-sa, de psiholog! Nu-i nici el aici, l-am trimis să lipească afișe! Să se învețe și el cu munca de teren, să vadă cum e când te-njură infractorul în direct! Îl mai întrebi dacă suferă de complexul lu'... ăla... cum îi zice, mă?
- Onedin, răspunde bucuros Florescu.
- Taci mă, ăla era cu vapoarele... Pfui! Ce nu-mi aduc aminte! Dă-l în mă-sa și pe ăsta că n-am timp acu'!
Dând din mână a lehamite se întoarce spre grupul gălăgios din hol.
- Ia! Repede! Care-i gâlceava, n-am timp de prostii!
- Domnu' major, treaba e că m-a violat și...
- Când și cum? Hai, repede...
- Ei, nu chiar acu-acu, domnu'... de prima dată o trecut 16 ani că băiatu' de acilea din spatele lu' mata e a' meu de la viol. Și a doua oară când a venit Neagu Cornel la mine să mă violeze eu nu eram acasă și a violat-o pe muma aici de față, poate să spună cu gurița ei cum s-a întâmplat.
- Așa e, domn majur, să-mi sară mie ochii ăștia doi care-i am dacă mințăsc cu ceva că toți vecinii știe că am stat cu scandal că avea cuțitu-n mână!
- Zi-i mă, amărâtule, aveai cuțitu-n mână?
- Nu, domn colonel, nu era cuțit, era o șabie de aia...
- Șabie, hai? Buuun! Și acu' v-ați găsit? De 16 ani n-ai putut să-l reclami? Ce? Ai avut amnezie?
- Da, domn major am avut și amniszie de asta că s-a dat decretu' și am scăpat cu grațierea. M-arestasă că l-am omorât pe tac-su... că Neagu Cornel nu era acasă atuncea...
- D-apăi toată ziua cu violu-n cap cum să stea acasă, domn majur, țipă și mama violată din greșeală, lasă că și tac-su ie vinovat că l-a lăsat să crească ca buruienile în șanțuri!
- Guuura! Băăă, ce-i aicea, bă? Semăn eu cu Andrea Marin, cumva? Care pe care lovi acum? Asta mă interesează! Ultima infracțiune comisă. Atât! Să-l iau frumușel și să-l bag la cramă... Pe urmă, o să vedeți voi care pe care vă găsiți pe acasă. Deci, care a început?
- Păi, domn' major ălălalt, colegul lu’ matale, se tărăgănă cea violata mai dintâi, dete primul! El a început!
- Da, nu minte, să-i sară ochii lu' Neagu Cornel că zice drept fie-mea...
- Asa-i, domn' colonel, nu mi-e frică, șă-mi șară că zice adevărul, cremenala. Domnul plotonier ne-a bătut pe toți si tot el a dat primu', că pe urmă ne-am luat de vorbă cu ale noaștre. Că ș-a șupărat că n-am vrut șă îi dăm toate ciresele, domn' colonel, că n-aveam cum, că ie pânea noaștră de toate zâlele, că de două nopți ștăm în copaci... Arză-le-ar focul! Dacă ar creste si aștea pe jos ș-ar fi duș si domn' plotonier șă le culeaga si numai ajungeam pe aici...
- Hoți și bandiți ce sunteți! Aveți noroc cu Bucureștiul că altfel vă aduceam eu cu memoria la zi! Hai, împrăștierea! Și să stați toți la casele voastre să nu vă mai încurcați așa... de-a-n boulea, ați înțeleees? urlă comandantul cu fața excesiv colorată.
- Săru-mâna, domn’ major, să-ți trăiască copchii lu’ matale, recită în cor beligeranții.
Sprâncenele polițistului ca doi iepuri speriați se alătură grupului bulucit spre ieșire.
- Floreeeescule, tu nu! La mine-n birou, marș alergător!
Ca o furtună, comandantul se repede spre telefon dând nărăvaș din amândouă picioarele în timp ce apasă pe butoane.
- Psiholoage! Unde ești, mă băiatule? Dă-le-n mă-sa de afișe! Vino urgent la sediu! Ai primul caz din carieră, mă... te felicit! Avem un ofițer cu deviații , da, cred că-i dependent! Și dacă se află, îți dai seama? Vino, mă băiete mai repede până diseară trebuie să fie sănătos! ‘Nțeles?