Era o duminică superbă, liniștită, slujba religioasă se terminase și doamnele respectate ale cartierului Vitan, se întorceau acasă. Pentru cine nu știa, în cartier se gătea pentru duminică de sîmbăta, pentru că, duminica, era o zi dedicată "recreației", a legăturilor intraumane , a odihnei tuturor oamenilor muncii, indiferent de pregătirea morală și intelectuală a acestora. Se știa, că fiecare matroană "de bine" ieșea la un șpriț la nea Tache sau la nea Costică, cu toată familia, după amiază, dimineața fiind dedicată rugaciunii în mijlocul oițelor lui Dumnezeu, la biserica din apropiere. Unele croșetau ciorapi sau fețe de masă cu trandafiri(moda fețelor de masă a anului 2004, sesiunea de primăvară, vară fiind trandafirii), sau coseau perdele cu franjuri . Cele ai respectate femei din cartier erau, Ana, care lucra ca femeie de serviciu la toaleta pentru barbați a istitutului de cercetări pentru ace cu gămălie, țepușe pentru frigărui, andrele simple și complexe precum și pentru șpițe pentru umbrele de ploaie și pentru umbrele de soare, pentru gradinile de vară ale berăriilor, ale cofetăriilor și ceainăriilor chinezești.
Era numită cu respect" femeia cibernetică de la budă", dar fără ironie, pentru că, atunci cînd nu era coadă la bărbați, trăgea cu ochiul sfredelitor, pe la geamurile laboratoarelor, unde, oamenii de știință, cu ochelari cu rame groase și halate albe, inventau, produceau și gîndeau pentru știința viitorului. Ana nu era o femeie "de alea", dar nu putea altfel să traducă cubîntul "cibernetică", pentru că auzise îtr-o zi o glumă a lui Sandu al lui Vasilache, despre o mașină sexuală cu aburi sau cu cărbuni, cu telecomandă, pe care o poți mînui, chiar cînd ești însoțitor de vagon și știi ca un mecanic de locomotivă să conduci și trenul.
O altă cucoană a tîrgului oamenilor de bine din Vitan, era Aura, o evlavioasă florăreasă, care era căsătorită cu Nicu Pantofaru, băiatul lui Tache Pantofarul, marele proprietar de restaurante din cartier. Era foarte simțită , vindea flori numai sîmbăta, zi în care nu avea voie " de la Dumnezeu" să înjure, să tragă de păr, să bată copii și să-l tiranizeze pe Nicu, care avea meteahna jocului cu degetele.
Nicu, avea o boală psihică, susținea că degetele sînt niște ființe ale sale, care sălășluiau în el, și care-l inspirau la numărat, de fiecare dată cîștigînd la jocuri de noroc.
Aura nu voia să recunoască acest lucru față de lumea bună, a tîrgului, dar îi era rușine cu bărbatul ei în societate, om înebunit după cifre și după mărci de mașini.
Într-o duminică, o oarecare membră a societății de binefacere a patrupedelor , făcu o vizită peste hotarele cartierului, tocmai în ferentari, la o rudă care avea computer și vizionă filmul american "Misiune imposibilă", partea a doua, cu Tom Cruise, în rolul principal și fu uluită de faptul că "ăia din film" , purtau măști, nu ca actorii noștrii, care îmbătrîneau ășa, de la o zi la alta, fără să trădeze arta. Imediat tema aprinse cîteva cartiere, chiar și pantelimonul participă la talk-show-uri de cîteva ori, aducînd ca martor, pe un oarecare Valerică, un băiat cam naiv, care terminase și Facultatea de actorie, și nu învățase nimic despre știința măștilor de gumă, piele artificială și umplute cu gelatină. Valerică vazuse filmul și rămăsese consternat, jurînd să se răzbune de moarte pe profesorii cae l-au învățat meserie. Majoritatea celor prezenți la ședințele dedicate acestei teme a filmului de azi , de mîine și de poimîine, au votat însă cu majoritate de voturi, că filmul este o vrăjitorie, nu este o realitate și apelară al ajutorul Rădiței Manulea, o ghicitoare în cafea, desăvîrșită și o cititoare în palmă excelentă. Rădița vizionă filmul de două ori și argumentă destul de logic de altfel:
"Lăsați-i dracului de americani, fă, ca ei este niște oameni, care face multe, ca are dolari mulți. Om avea și noi, dacă dama de ghindă nu mă mințește peste fro zece ani, după ce intrăm in Ueaua aia" (Uniunea erropeană).
Omenirea este în continuu progres, mulți sînt de această, părere, și așa s-a mai încheiat o ședință ad-hoc, "menajată" și condusă de Valerică, pentru că, el era cel mai potrivit om, în materie de om de film și de teatru, să luminize cultura cartierelor mai mărginașe.
Filmul rulează de vrei trei săptămîni în cartierul Ferentari, sala e ca de obicei arhiplină, iar Nicu Pantofaru, care îl vizionează pentru a treisprezecea oară, exclamă,cu degetul arătător în gură".
"E da-ți naibii americanii ăștia, de la președintele Nixon încoace".