Vreau sa scriu. Sa scriu despre tine. Despre sufletul meu si al tau impartindu-se in patru, cifra a perfectiunii, ca pentru a dizolva intreaga incapacitate a acestei lumi.
Si cand ma uit la tine iti vad sufletul si ma gandesc la Dumnezeu. Ca si cum tu, cu o acuratete infinita,cu o fina patrundere usoara ma dizolvi intr-o picatura amara. Si cand vezi rasaritul esti capabila sa vezi cartea cartea vietilor si sufletele, care, cu miile, se intrepatrund.
Sunt un poet,veritabila feblete a firii, mizantrop lunatic, adolescent etern. Si toate fetele din mine se zbat pentru a uni sublimul. Si toate culorile se zbat,plang pentru o acuarela perfecta. Valul dispare si incet,incet totul devine nisip, o urma lasata pe tarmul moale de catre trupul tau moale si umed...
Si cand privesc in tine, firea ta se zbate si cere ajutor. O incoerenta rara ce pretinde ajutor. Treptat, spiritul se ridica neinsetat cerand cuvinte,cautand intelesul.
Eseu despre mine si soarta nemuririi. Toate se lupta intr-o sinceritate amara. Lumea vibreaza si plange iar ingerul lacrimand isi retrage aripa de pe trupul tau gol. Candva va pleca si atunci nu va mai ramane decat pustietatea...din noi.