agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romānesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4727 .



Crinul
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [mihaiplesa ]

2004-11-06  | [This text should be read in romana]    | 



Nu am fost sigura niciodata daca era barbat sau femeie, daca era uman sau macar umanoid. Cand mi-a vorbit prima data nu il puteam vedea, dar simteam cuvintele tasnindu-i din gura sangerii, galgaind uneori, apoi alunecandu-mi calde pe piele sau infingandu-se in locuri neasteptate, ca sagetile, direct in carne. A incercat sa ma avertizeze asupra a ceea ce urma, delicat, pe un ton ce nu admitea replica indoielii:
- Trebuie sa te hotarasti acum, nu mai este timp sa o faci altadata, in orice alt moment va fi prea tarziu. Trebuie sa te hoatarasti acum: vrei sa ma cunosti sau nu?
Nu mi-a placut niciodata sa se puna astfel problema cu mine, sunt tentata sa raspund afirmativ, de fapt nu eu, este o parte pripita si haotica in mine, care nu selecteaza, care nu se apara, o parte vulnerabila surprizelor, lucrurilor neasteptate, care zice da cu ochii, inainte ca gura sa schiteze o umbra de miscare, asa s-a intamplat si atunci, am emis un naiv da cu ochii, inainte de a confirma cu gura, stiam insa ca nu ma poate vedea si atunci imi puteam permite sa ma simt chiar puternica, fascinatia mea pentru oameni nu a incetat nici pana acum, desi oamenii dor, ah cat dor oamenii, poate tot atat cat dor si neaomenii, dar pe cei din urma, i-am intalnit atat de rar...Iar cunoasterea mi-a dat mai mereu fiori,dar aproape niciodata implinire...
Am vorbit mai tot timpul despre frumos, pe el- sa il numim- il fascina frumosul in orice forma s-ar fi manifestat si il gasea in cele mai neasteptate locuri.
Am fost si la ocean impreuna, acolo s-a inecat brusc, m-am speriat teribil, abia incepeam sa il cunosc, cum as fi putut sa il pierd? Se tinea de piept spunand ca a inghitit oceanul si ca se ineaca de frumos. Tocmai atunci trecea pe langa noi un batran cu sapca ecosez, tipic englezeasca, purta la reverul proaspat curatat o idee fixa si galbena:
- This is the rest of my life, murmura, dand din cap la intervale egale, nesigur si trist.
Nu l-am putut contrazice, nici pe el, nici pe batranul cu sapca ecosez, si continui sa spun el pentru ca atunci, la momentul intalnirii noastre terestre, trecusera ani de cand ne cunosteam, intuitia feminina imi era alertata la maxim, la fel si simturile, am conchis, deci este barbat la urma urmei, numai un barbat poate sa te tine de brat asa, sa te priveasca asa.
Tot atunci, inspre seara, cand formele isi pierdeau conturul si lumea se reducea la nuante, am vazut amandoi un copil, tragand dupa el o sfoara. Zmeul lipsea, dar niciunul din noi nu a observat, eram convinsi ca era acolo, si poate era, nu am martori, nu am amintiri, doar nisip in palme si mi le ingreuneaza tot mai tare.
- Aici incepe zborul, in mana copiluluil, la capatul sforii, vezi? Dar unde se termina, unde?
Plangea aproape si nu am siut daca trebuie sa intorc capul , era la urma urmei un barbat, iar apusul era concentrat intr-un mar rosu, rostogolit la picioarele noastre:
- Musca, auzeam, musti acum? Musca!
Mi-a dat mereu senzatia de barbat singur inconjurat de femei frumoase, ca un pictor care de lene si prea mult ego se culca numai cu modelele sale, nu vedeam posibilitatea ajungerii in bratele lui, sau in postura de victima, de aceea ma simteam tot mai relaxata cu el. Dar avea cu siguranta nasul unei pasari de prada. Si ce poate fi mai provocator decat o pasare de prada? Adesea se rastignea singur pe o cruce de munte, pe un pat de nori si ne privea pe noi, ceilalti cu duiosie, cu iubire, ne lua cadouri si ne spunea cuvintele pe care ne place sa le auzim. Altadata se uita la noi de parca eram niste firimituri de paine pe care le putea inghiti in orice moment, daca i-ar fi fost vreodata indeajuns.
Nu imi amintesc daca m-a chemat cu ochii aceia goi pe dinafara, care stateau sa iasa de prea mult inauntru.
L-am urmat. Mi-a aratat ce inseamna, pana la urma, vanatoarea , insistand pe momentul incoltirii, cel in care prada stia ca ii vine sfarsitul. Apoi o strangea la piept cu duiosie, erau parte in aceeasi durere, frumosul, frumosul sfarsitului, al finirii, fara sa isi dea seama ca in fiinta lui incepea si se continua totul, ca incorpora cu el ceva din victima. Nu-i intelegeam deloc cruzimea, i-as fi oferit insa gatul meu chiar numai pentru imbratisarea din urma.
A fost intr-o dimineata clara de vara, atat de clara si de luminoasa ca te scotea afara din tine, cand l-am vazut ultima data. Stiam ca lucreaza la ceva, nu ne mai intalniseram de o vreme, numai atunci disparea, cand lucra la ceva si era absorbit in intregime de creatia lui. Nu voiam sa avansez in intimitatea lui de pasare de prada, ori de victima a frumosului, nu il intrebam mai nimic, stiam ca mai devreme sau mai tarziu o s a ma intalnesc cu creatia sa, o sa aud despre ea. Primisem de la el- am continuat sa cred ca este barbat- cateva imagini, acelasi crin din fasii de carne umana, neverosimil de alba, pe care venele abia se conturau:
- Iti place, ma intrebase, fara sa astepte nici un raspuns, avea scrisul bolnav, se citea acolo nedormirea, noptile treze, suferinta, arderea. Nu am raspuns nici eu nimic, stiind ca raspunsul meu nu conta, nu mai conta. Eram undeva aproape de o nenorocire, stateam parca pe o muchie, nu mai puteam nici eu dormi, stiam ca se va intampla o nenorocire, nu mai primeam nici ipostazele crinului, trebuia sa il gasesc cat mai repede, aveam cateva adrese pe care le pastram cu tot cu vederi din locurile in care zicea, se inecase de frumos, imi trimisese chiar si una de la ocean, acolo unde fusese cu mine, puteam face macar o incercare si am facut.
Dar nu, nu asta voiam sa imi amintesc despre el, desi era frumos si asa bolnav, cu obrazul mancat de crin si de viermi, fara ochi si fara gura aceea in care ma pierdusem de atatea ori, pe cand abia incepusem sa ii cunosc dintii si cerul gurii, fara sa ma poate recunoaste mi-a intins is mie unul, ochii ii straluceau, mi-l intindea ca pe fetita de portelan cu bonetica roz, ca pe trandafirii dementi, ca pe vederile nescrise, ca pe firele de nisip cu care imi ingreuna mainile si pieptul. Am vrut sa pot amana tentatia aceea chinuitoare, sa pot alege lucid, sa nu ma las aleasa de moment, sa simt ca, intr-adevar, si viata e o optiune...
Nu stiu ce am ales, dar in timpul si in viata pe care o traiesc acum vine un postas. Ii cunosc miscarile, pe care i le pot descompune in franturi de dimensiune minima posibila. In tot acest timp inima se opreste din ticait si sta suspendata undeva atat de sus, ca nu o pot nici eu atinge. Apoi alerg dupa ea pe scari, sa nu se rostogoleasca si sa o pierd definitiv.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!