Nota: In vremea aceea Desteapta-te romane nu era imnul Romaniei. Asemanarea eroilor de aici cu persoane sau intamplari din realitate este intamplatoare.
st

- Sache, e dandana mare in Bulgaria. Il cauta pe Alexei... Un timp trebuie sa ne topim.
- Unde sa ne topim?
- Asta-i partea ta, imi intinde Filozofu’ o punga cu bani. Mergi la Sibiu, Cluj, oriunde numai acasa, nu. Tine minte, ne revedem la baraca, pe cincisprezece octombrie. Bafta!

Atat mi-a spus Filo’ si dus a fost. Raman singur, pe plaja goala din Mamaia si nu stiu incotro s-o apuc. Ieri, nu aveam necazuri, inca sarbatoream lovitura, iar astazi sunt un fugar. Iata-ma delicvent, cum imi spunea tata Genu inainte sa ma adopte, delicvent urmarit de politie… Departe in larg, pe-o insula ingusta, se harjonesc pescarusii. Ce bine a fost de Tom Sawyer si de Huck Finn. Cand au facut-o de oaie, s-au retras pe-o astfel de insula si-au supravietuit mancand oua de broasca testoasa. Aici sunt doar pescarusi…

Incep sa apara turistii. Pe nisip, aproape de mine, o fata isi intinde cearsaful albastru. Isi scoate rochia si se lungeste la soare. O clipa, inainte sa-si prinda parul, privirile noastre s-au intersectat. Pletele abia daca ii ajung la umeri si-i incadreaza fruntea alba, delicata, sub care stralucesc doua perle negre. Sprancenele, trase parca in tus, se arcuiesc ca doua semne de intrebare.
- Buna dimineata.
- Salut, imi raspunde ea, sprijinindu-se pe coate sa ma vada mai bine.
Stau turceste si ma uit cand la mare, cand la ea. Nu stiu ce sa zic si-mi simt obrajii pulsand. In cele din urma, prind curaj si vin langa cearsaf.
- Ma cheama Sache si sunt din Bucuresti.
- Numele meu este Georgiana. Stii, un baiat nu intinde niciodata primul mana unei fete. Si eu sunt din Bucuresti.

E frumoasa, totul impresioneaza la ea, ochii, parul, siguranta si mai ales…
- Glasul…, ma trezesc vorbind. Ai un timbru interesant, vocea ta este manifestarea sonora a intelectului uman.
Georgiana incepe sa rada ca un soricel.
- Asta de unde ai scos-o? Iti rozi unghiile... Sa stii ca-ti strici forma degetelor, da-mi sa vad.
- Nu, nu-i cazul, tresar si-mi pitesc repede mainile. Ai venit singura?
- Nu, desigur.
- Cu sotul, zambesc prefacandu-ma indiferent.
- Dar iti merge mintea, rade iarasi Georgiana. Nu-s maritata, ce-ti veni… Sunt cu parintii. Tu?
- Cu trenul… si cu un prieten. Acum a plecat.
- Trenul?
- Prietenul… Esti frumoasa. Semeni cu o spioana din secolul trecut.
- Ochiul diminetii..., sopteste fata, iar ochii ii sclipira ca un fulger negru.
- Da, cu Mata Hari. Ai citit despre ea?
- Mai mult chiar. Suntem intr-un fel rude, mai precis familia mea are legaturi de sange cu fostul ei sot, Robert. El si strabunicul meu erau veri primari. Ruda asta a noastra, Ott, era austriac si a venit in Romania cand au inceput lucrarile pentru calea ferata. Aici s-a indragostit de strabunica, s-au casatorit si s-au stabilit in Bucuresti. Ce stii despre Mata Hari?
- S-a nascut in templul lui Siva, iar numele l-a primit de la preotii brahmani. In malaeza Mata Hari inseamna Ochiul diminetii. A fost dansatoare in Franta si, cand a inceput primul razboi mondial, a devenit spioana pentru mai multe tari deodata. A fost arestata si condamnata la moarte prin impuscare de catre francezi.
- Stii bine cronica oficiala, realitatea insa, a fost cu totul alta. Numele ei adevarat a fost Margaretha si s-a nascut in Olanda. Porecla de Mata Hari i-a fost data de Guimet. La optsprezece ani s-a casatorit cu Robert, pe atunci ofiter in armata si s-au stabilit in Sumatra. Ruda asta a mea a fost om rau... In schimb, Mata Hari era fascinanta, a avut un succes teribil cu dansurile orientale. Cariera ei s-a sfarsit cand a inceput razboiul. Toate agentiile de spionaj i-au propus colaborarea, iar ea, din amuzament, i-a acceptat pe toti. Aiuritii de francezi au condamnat-o la moarte, cum ai zis si tu. Afirmatia ca-i cea mai mare spioana a secolului a apartinut procurorului francez.
- Deci, n-a fost spioana... Am citit undeva ca n-a vrut sa fie legata la ochi cand au impuscat-o. La executie, s-a comportat precum Antonescu, cu singura diferenta ca generalul a ordonat el insusi soldatilor sa traga.
- Chiar? se mira Georgiana.
- Chiar.
- Stii sa inoti? Hai atunci in apa...

Fiecare zi petrecuta alaturi de Gia insemna o noua fericire. Exista oare o definitie a fericirii? Nu vad cum. Si nu cred ca toate sentimentele se pot concretiza in cateva randuri. Pentru mine, fericirea este atat de complexa… Ea apare cand atingi mana iubitei, cand ii strangi bratul, cand te pierzi in privirea ei, cand esti imbratisat, cand ametesti dansand cu ochii inchisi, cand ii mangai obrazul si buzele, cand ii aduni suvitele rebele si mai inseamna acea dependenta de parfumul ei atins de soare, de mare, de nisip.

Stam lungiti, unul langa celalalt, pe cearsaful albastru si privim largul marii. Soarele e rezemat de zare, iar luna, palida, sta ghemuit pe bolta, ratacita parca in lumina.
- Georgiana, ai auzit de lumina lichida?
- Nu, raspunde ea si sprincenele i se arcuiesc si mai mult.
- Uneori, marea se umple cu bacterii fosforescente, un fel de diatomee. Atunci, apa straluceste in lumina lunii.
- Chiar?
- Chiar. Noaptea, sub cerul instelat, am putea inota in lumina, iar trupurile ni s-ar transforma in focuri vii.

- Sache, ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
- Agronom. Tu?
- Oceanolog. Am citit atatea lucruri despre mari si oceane… Stii, de exemplu, cate anotimpuri are Marea Neagra?
- Dupa cum suna intrebarea sigur nu are patru.
- Sase anotimpuri. Primavara marii incepe in februarie si apa capata o nuanta deschisa de albastru. A doua primavara incepe in martie, cand marea se deschide si mai mult. Atunci capata cea mai grozava culoare, cand, din cauza soarelui si a Dunarii care pompeaza la maxim apa dulce, infloresc diatomeele in apa. Vara dureaza doar doua luni, iunie si iulie. Prin august incepe a doua vara, vara tarzie a marii si apele isi transforma culoarea in verde. Toamna tine doua luni, octombrie si noiembrie, iar marea devine albastra. Ultimul anotimp e iarna, atunci marea e rascolita de furtuni si vanturi violente, iar apa capata culoarea neagra.
- Marea Neagra... Georgiana, oare pot fi si agronom si oceanolog?
- Cred ca da, numai sa inveti mult. Odata o sa-ti povestesc ceva despre delfini si despre telepatie.
- Delfini? Si eu am ceva sa-ti spun despre ei...

- Sache, daca am fi casaloti, mi-ai darui inimile tale?
- Sigur ca ti-as darui inima. De fapt, si acum iti apartine.
- Mi-ai darui o singura inima? sopteste Georgiana lasand privirea in pamant.
- Pai, da…
- Sache, casalotii si balenele au doua inimi. Cand se scufunda le functioneaza inima stanga, iar cand se ridica la suprafata, incepe sa lucreze inima dreapta. Asadar, zgarcit cum esti, nu-mi dai decat o inima, cealalta o pastrezi pentru…? Te-am prins, pentru cine o pastrezi? Tu stii ca sunt geloasa?
- Dar noi nu suntem casaloti...
- Ca sa te iert, hai la o partida de inot! Cel din urma e … casalot!

Soarele apune a sasea oara de la plecarea Filozofului. Nu l-am ascultat si n-am parasit litoralul. Cum sa o fac? Nimeni si nimic nu ma intereseaza in afara Georgianei. Am gasit o gazda ieftina in Constanta, dar toata ziua stau pe plaja din fata hotelului unde are ea camera.

- Culorile marii pot fi calde, reci, dure, slabe, vesele, triste, nepasatoare sau hoate. Cum vezi tu marea astazi?
- Hoata. Sache, maine vom pleca acasa, o aud soptind.
- Cum adica?
- S-a terminat concediul parintilor si ne intoarcem in Bucuresti. Tu cat mai stai?

In noaptea aceea am ramas pe malul marii pana tarziu. Eram impreuna, dar vraja se destramase. Nu mai eram veseli, iar subiectele secasera.
- Ai zis ca esti din Bucuresti, ne putem vedea acolo. De ce esti trist?
- Mata Hari, asa o sa-ti zic de-acum. Peste cateva ore ne despartim, cine stie cand te voi revedea. M-am obisnuit cu tine si…, o sa-mi fie greu.
- Imi esti drag, Sache, tu stii asta. Spune, imi ascunzi ceva, asa-i?
- Ce sa-ti ascund?
- Nu stiu, asa simt. Ia biletul asta, ti-am scris numarul meu de telefon. Cand vrei, suna-ma.
- Chiar?
- Chiar. Ramai cu bine si sa nu faci prostii.
O adiere ca un un sarut si gata, a disparut in holul hotelului. Cu privirea ii prind umbra grabindu-se pe scari.

Ne revedem la zece dimineata, aici, sub maslin...

Nu mai plec in Constanta, la gazda mea. Ies pe plaja si ma lungesc langa un bar instalat direct pe nisip. Locul e protejat de briza si apoi, tin sub observatie usa hotelului. Undeva, spre dig, marea se sparge cu sunet greu...

- Ba! Scoala, ba! Ti-ai gasit camera aici, in barul meu? Dispari, haimana!
Simt in coaste o durere ascutita, de pantof scump. Ma ridic buimac si ma scutur de nisip. Imi verific buzunarul interior, da, banii-s la locul lor.

- Ce vrei? ma apropii de grasunul din fata mea. Ti-e cald, este? ii susur la ureche si-i iau barbia cu trei degete.
- Ai grija mestere, acu’ vine politia, ameninta el.
- Iar la noapte, locul asta ar putea lua foc. De la vreo tigare aruncata neglijent… Sunt convins ca-n urmatoarele secunde o sa accept o cafea de la tine.
- Bine, asteapta aici.
- Nu astept de loc. Filtru e pregatit, uite si paharele. Vrei sa chemi politia, nu?

Pe neasteptate, pumnul tinteste barbia grasunului. Tipul se scurge gramada in interiorul barului, sub tejghea. Ma servesc singur, pun cafea intr-un pahar de plastic si ies pe plaja. E inca devreme, asa ca merg cateva hoteluri mai departe sa beau linistit lichidul negru-amarui. Apoi intru in mare.

La noua si jumatate vin sub maslin, la locul stabilit. Dupa ce va pleca Georgiana, va trebui sa-mi fac un plan, incotro s-o pornesc… Sa risc totusi la Bucuresti?

- Uite-l! Ala e! striga cineva si-l vad pe grasun agitandu-se intre doi politisti.
O iau la goana spre lac, printre hoteluri, dar, in loc sa traversez soseaua, revin iarasi pe plaja, ceva mai departe de bar. Nenorocitul tot a chemat politia. Acum n-o s-o mai vad pe Gia inainte de plecare. Am numarul ei de telefon, dar... O sa creada ca-s neserios, un golan oarecare.

Spre pranz ma furisez inapoi, la hotelul unde a locuit. S-a sfarsit, e prea tarziu, Gia si parintii ei au plecat spre Bucuresti. Poate n-am s-o revad niciodata... Ametit si pustiit cobor aleea spre plaja. Apoi ma intorc iar la hotel, ratacesc prin parcare gandind aiurea. Sfarsit. De fapt, n-o meritam pe Mata Hari. Ea are familie, are casa, invata... Si eu invatam, locuiam la tata Genu si la mama Frosa… M-or mai primi ei acasa? S-a sfarsit! Parintii mei adoptivi au fost buni cu mine, iar eu…, eu am fugit sa fur. Acu’ ma cauta politia pentru salupa aia, pentru grasan... Sfarsit. Ma asez pe-o bordura si-mi iau capul in maini. Sfarsit! Cuvantul imi percuteaza mintea, ca un ecou, ravasind totul. Aparitia Georgianei mi-a desferecat inima, ca apoi sa mi-o franga pentru totdeauna. Si totul din cauza mea. S-a sfarsit.

- Sache, ai terminat facultatea printre primii, asa cum gandeam cu totii. Ai aparut de nicaieri, ai stat toti acesti ani retras, n-ai spus un cuvant despre tine si nici n-ai intrebat nimic. Te asteapta un viitor mare, sa tii minte. Tu stii cum sa lucrezi, esti ordonat si muncitor. Felicitari.
- Multumesc, Bazil. Iar tu esti cel mai bun prieten din lume.
- Ce mai prieten… Daca m-ai fi considerat apropiat atunci ti-as fi cunoscut si eu familia, prietena..., ceva despre tine. Daca maine vei dispare, nimeni nu va sesiza locul gol din amfiteatru.
- Lasa, Bazil. Acum, ca s-a terminat cu invatatura, o sa-mi fac putina ordine in ganduri. In primul rand sunt dator cu un telefon, cu o vizita.
- O fata?
- Da. De mult, am cunoscut o fata, o strigam Mata Hari. N-am cautat-o niciodata, nu mai stiu nimic despre ea. Am doar un numar de telefon.
- Pai, daca s-a maritat intre timp? Si de ce n-ai sunat-o?
- Mi-a fost rusine, Bazil.
- Tie? Tie ti-a fost rusine?

Cand a venit ordinul de incorporare, tata Genu a intrat solemn in camera mea. Citeam intins in pat si nu l-am observat.
- Esti pregatit sa devii barbat? a intrebat el.
- Poftim?
- Maine trebuie sa mergi la comisariat, pleci in armata. Ti-e frica?
- Nu, nu mi-e frica… M-ai luat doar pe neasteptate.
- Sache, ai o fire independenta, esti imprevizibil si uneori violent. Te rog sa nu faci vreo prostie acolo, ai grija! Vezi, or sa-si bata joc de tine, or sa te puna sa faci tot felul de lucruri...
- N-or sa ma invete sa lupt?
- O sa faci si instructie, dar...
- Tata, ce se aude?
- Plange ma-ta Frosa. Las-o, asa-s femeile. De cand ai fugit de-acasa, n-a mai plans asa. O sa-i treaca. Auzi, Sache? Sa nu faci tampenii, sa te abtii. Jura-mi!
- Jur, tata. O sa ma intorc sanatos din armata. O sa ma intorc barbat...

Armata la vanatori de munte nu-i usoara. Am cunoscut la Sfantul Gheorghe tot felul de oameni, unguri, secui, romani. Unii de treaba, altii insa... La magazine, anumite vanzatoare se prefaceau ca nu inteleg romaneste, iar altele erau de-o amabilitate rece. Cand ne intorceam de la instructie, plutonul nostru traversa mereu orasul, asa vroia locotenentul. Treceam pe sub balcoanele blocurilor, iar Gheorghinca ne ordona sa cantam ‘Desteapta-te romane’. Daca nu cantam destul de tare, trebuia sa punem mastile pe fata si sa alergam. Asa ca, strigam cat ne tineau plamanii. Primeam in cap cartofi, cepe, mere, o singura data a cazut, langa Sfiosu’, un borcan, a explodat ca o bomba. ‘Soldati, comanda la mine! Cantati mai departe!’

In munte, primavara a sosit tarziu. Un ofiter m-a descoperit intr-o seara cantand la chitara, iar a doua zi eram deja pe lista, pentru concursul Cantarea Romaniei, sectiunea folk. La discoteca orasului am cunoscut-o pe Haynal, o micuta blonda care abia se descurca romaneste. Fugeam noptile din unitate si ne ascundem amandoi, in parc, printre tufisuri. Uneori aduceam chitara. Ii placea ‘Miruna’, probabil se regasea undeva in versuri. Intr-o seara n-am apucat sa termin cantecul. De pe alee, au venit trei vlajgani. Nu intelegeam ce spun, vorbeau maghiara. Hoyniko le-a raspuns tot in ungureste, s-a rastit la ei. Ma uitam cand la ea, cand la tipi si incercam sa pricep ce vor. Ranjetul unuia care mi-a ciupit obrazul m-a scos din minti. Am aruncat chitara in iarba si i-am lovit barbia. In acelasi timp am tintit tampla celui de-al doilea. Al treilea insa m-a doborat si, cateva secunde, am ramas fara aer, in genunchi. Am incasat atunci mai multe lovituri..., apoi s-a lasat linistea. Fugisera. Nu mai avem chef de plimbare, nici eu, nici Hoyniko. Am condus-o acasa si m-am intors in unitate.

In tren, Grasu’ goleste o sticla de bere, o sparge de podea si striga.
- Tugulanilor, acu’, ca suntem iar civili, haideti la mare! Gata, sa nu mai aud de munte in urmatorii cincizeci de ani!

- Alo, buna seara. Georgiana este acasa?
- Georgiana si mai cum? A, probabil fata familiei care a locuit inainte. S-au mutat.
- Stiti cumva unde? Sau macar un telefon, ceva…, va rog.
- Stati sa caut. Da, notati.

- Alo, buna seara. As putea vorbi cu Georgiana?
- Georgiana? La ora asta e acasa, la ea.
- Imi dati va rog numarul de telefon?
- Cine o cauta?
- Sache.
- Mai bine da-mi tu numarul de telefon si-o sa te sune ea...