agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-25 | [This text should be read in romana] |
Janette visează
Vorbim despre anii șaizeci. Despre tarabele bucureștene excedate de pește, ligheane cu măsline, brânză de oi. Pantofii ieftini. Rochiile de stambă. Locuințele încropite. Fotografiile alb-negru înfățișând familii la început de drum. Un bărbat frumos, brunet, cu ochi teribil de albaștri, într-o pereche de pantaloni subțiri și uzați, o cămașă cu mâneci scurte, suflecate după moda anilor, un zâmbet încrâncenat. O femeie cu părul blond cenușiu scurtat, cu trăsături de artistă de film, cu picioare lungi acoperite de fusta plisată. Un copilaș cu doi dinți proaspăt răsăriți și râsul cu gura până la urechi. Femeia ține bine în brațe copilul. Îl ține cu putere. Bărbatul zâmbește bărbătește aparatului. Locuiesc în două cămăruțe de pe strada Tunari. Sunt tineri și sunt fericiți și petrecerea de nuntă și-au făcut-o în același apartament. .................................................................................................................................................................................................... Colegii studenți au turnat atâta băutură pe gât Firuței, că Vasile când și-a întins picioarele mai bine sub masă a dat de ceva tare. - Jeanette, ia uită-te tu sub masă, că nu știu, am dat de ceva, ce poa’ să fie? Jeanette ridică fața de masă și se apleacă sub ea în chefuiala generalizată, în timp ce Vasile mai ciocnește un pahar de vin roșu de Drăgășani cu cumnatul său cu doi ani mai în vârstă, Șerban. Șerban e ardelean și are un fel foarte molcom de-a face lucrurile. Jeanette se ridică de sub masă conspirativ și-i șoptește lui Vasile. - A murit Firuța . . . Vasile se face alb la față. Ãsta-i semn rău. Instinctiv, apleacă paharul de vin într-o parte și lasă să se scurgă pe podea o șuviță din lichidul aspru, parfumat. Șerban șoptește alene: - Vezi . . . vezi că verși paharul! - A murit Firuța, repetă mecanic Vasile. Jeanette dă și ea din cap. În cameră se dansează twist, de la radio. Pe Vasile, galben ivoriu, îl apucă un chef nebun să danseze twist. Se uită la tânăra lui soție. - Dragă, facem un twist? - Și ce facem cu pisica? Mă duc să-i zic lu’ mama. Peste un holișor de un metru pe-un metru, au părinții Jeanettei două cămăruțe asemănătoare cu-ale lor. În bucătăria minusculă coana Silvana cu surorile Jeanettei și-alte neamuri femeiești coc, gătesc, fierb și prepară alte bucate pentru masa însurățeilor. Jeanette năvălește peste ele cu rochia ei din șifon alb cu dungi albastre, apretată și-nfoiată, cu spatele tăiat în V peste o fundă uriașă. - Of, doamne, a murit Firuța . . .! - Cum așa? Ia, ad-o-ncoace să văd eu că-i moartă! - Îți zic, mamă, a murit Firuța, a dat Vasile cu picioarele peste ea, zace sub masă. - Da cum să moară că era pisică tânără . . . zice tușa Mărioara, cumnata coanei Silvana. - Ei, eu v-o aduc, s-o vedeți, da . . . nu știu cum s-o scot de-acolo, Vasile zice că e semn rău, să n-o vadă și ceilalți . . . - Doar e semn rău pentru nunta voastră, ce le pasă la ăilalți, zice iar tușa Mărioara. - Așa e... zice gânditoare Jeanette, dar totuși ce-o să zică lumea când o să afle că la nunta mea a murit pisica? - Uite, ia și tu coșu ăsta și prefă-te că mai strângi din vase și bagi pisica sub un șervet și nu te vede nimeni, te miști repede, ia, Coca, Christine, duceți-vă și voi cu Jeanette, mai zice coana Silvana, practic. Coca, Christine și Jeanette curăță masa așternută de vasele murdare. Jeanette se lasă subtil sub masă printre picioarele dansatorilor și-o pune pe Firuța în coș și pune deasupra un ștergar. Tinerii dansează twist înfierbântați, asudă și vinul curge peste sarmalele-n foi de viță și cârnații oltenești. Cozi de ceapă verde se înfoaie peste farfuriile cu brânză și ridichi roz de lună, ca niște cozi de păun. Chiștocuri de țigări ieftine fumegă în farfurioare de dulceață făcute scrumieră. Prin cămăruțe circulă un aer de tovărășie duioasă. Va începe o viață nouă. Vor veni timpuri mai bune. Va fi o lume mai bună, își spune Jeanette privindu-l pe Vasile care stă îngălbenit la masă și ține neclintit în mână paharul cu vin roșu. Într-o oglindă agățată de perete, Patricia se rujează demonstrativ. Își aranjează după urechi buclele negre. Bărbații o privesc și ea știe. Jeanette se uită urât și iese cu panerul cu pisica, se întreabă de ce oare-a venit și proasta asta cu aerele ei de madam furlifus la nunta lor de proletari. N-are nici o șansă, gata, Vasile e acum al ei și-o să fie în veci. Și se mai jură că n-o să mai folosească ruj niciodată să atragă bărbații în mreje ca o.... Acum are soț. La ce i-ar mai folosi asemenea metode? Bijuterii, farduri. Trece cu maldărul de vase și pisica în apartamentul părinților. Conul Jean bea și el pentru nunta fii-sei cu ai familiei. Toți babacii chercheliți fac politică. O să facă și ea politică, politica patului. Jeanette lasă coșul cu pisica în bucătărie. Coca spală vase de zor și Christine, care e specialistă în prăjituri, taie o plăcintă proaspăt scoasă din cuptor. Posibilitățile n-au fost mari dar uite că s-au descurcat cu nunta. Jeanette își privește surorile și-și spune că n-are nimic în comun cu ele. Mie de fapt nu-mi place de loc gospodăria, o fac de nevoie. Ia uite la Christine cum taie plăcinta aia parc-ar face . . . mmm, altceva! De Coca ce să mai zic, băgată-n zoaie până la gât. - Ce stai, zice coana Silvana, ia tava asta și du-te cu ea la musafiri, hai, repede, repede că se răcesc cafelele, o trezește din lâncezeală. Și pisica moartă? Nimeni nu întreabă de ea. Jeanette iese pe ușa chicinetei cu tava și deodată, se aude din spate un răpăit de vase sparte și țipete de femeie. Apoi apare pe ușă Firuța cu spinarea zburlită și șiroind a apă murdară. Coca a vărsat coșul în ligheanul de vase. Uitase de pisică, a tras doar ștergarul. Se vede că apa jegoasă a trezit pisica la viață și aceasta, cuprinsă de pandalii, a sărit în sus provocând un morman de cioburi și speriind femeile. Apoi a dat peste Jeanette care a scăpat tava cu cafele și înnebunită s-a repezit în camera cu babaci, a-nceput să miaune și-a vărsat tot ce-a-ntâlnit pe masă. Babacii s-au ofticat, au strigat după femei, a-nceput tevatura, au venit și cei de dincolo și-ntr-un final toată lumea s-a amuzat. Mai ții minte când am crezut c-a murit pisica? S-a lăsat cu cioburi. Cioburile aduc noroc. .................................................................................................................................................................................................... Peste un timp s-a născut Ionadi. Jeanettei nu i-a picat prea bine sarcina, că ea și Vasile aveau Rh-uri diferite. Acum că Ionadi s-a născut îi venea să-l arunce pe fereastră. Și ea n-avea altceva de făcut decât să-l schimbe și să-l răschimbe toată ziua și să-l hrănească și-n plus nu se simțea bine de loc. Iar ăsta urla ca din gură de șarpe. Vasile era însă foarte mândru. Terminaseră facultatea. Amândoi ingineri. Jeanette o să mai stea câteva luni acasă și-apoi o să-l dea p-ăsta mic la creșă și o să se întoarcă la servici. O să proiecteze scheme electrice. N-o să fie ea mai prejos decât Vasile. Și Vasile ajunsese bine. Se ocupa de AMC-uri într-un institut de cercetare. Vasile era acum membru de partid. Cotiza dar cotizația era mică, simbolică, mai problematic era cu ședințele de partid pe care trebuia să le frecventeze. Nu se putea lipsi. Venea acasă târziu dar avea o leafă bună pentru un neica nimeni venit de pe țărmul Mării Negre. Și ea avea un salariu bun și lua și ea destui bani pentru concediul de maternitate. Erau aranjați. Vasile primise de la sindicate un apartament cu două camere în 23 August, la etajul cinci. Vedeau parcul pe geam. Făceai o săritură și erai în parc. Cele două cămăruțe din Tunari le lăsaseră. Nu voiau să primească nimic de-a gata. Și-apoi acolo erau sub papucul părinților ei. Aveau nevoie de libertate. De confort. La bloc curgea apă caldă la chiuvetă. Aveau baie. Caloriferele erau calde, iarna nu trebuia să umpli sobele cu lemne ude și să aspiri fumul înecăcios. La bloc era mai bine pentru copil. Și Vasile era propus să plece la lucru în străinătate, asta însemna bani în plus. Ionadi se puse pe urlat. Jeanette se dă jos din pat. Trage niște lucruri pe ea la-ntâmplare. Îl ia pe Ionadi în brațe și scoate din hol căruciorul. Înșfacă biberonul din bucătărie. Iese pe ușa apartamentului, vâră căruțul în lift. Merge cu bebelușul în parc. Se așează pe o bancă. Visează la soțul ei care va pleca în străinătate, la glorie. Și-o să facă-ntr-un an cât alții-ntr-o viață. Parcul e silfid și soarele arzător. Muște stăruitoare dau buzna peste Ionadi, tânăra femeie le gonește și pleacă cu căruțul la umbră, la plimbare. Visează să-și cumpere televizor, poate, mașină de spălat. Să-și invite surorile la masă și să le dea whisky. Să-și dea copilul la germană. Să-și dezbrace bărbatul din costume englezești. Jeanette visează. .................................................................................................................................................................................................... Ionadi târâie după el ghiozdanul de carton îmbrăcat într-o piele subțire de vinilin cu desene ca pe crocodil. Are culoare de caca. În ghiozdan zdrăngăne penarul din lemn în care se răsucesc cele două creioane și tocul. Uneori guma le oprește din dans. Ionadi se gândește cum guma înțepenește creioanele într-un colț. Cum le sufocă. Doar tocul, mai slăbănog și cu penița sa ascuțită alunecă din strânsoare și face loc pentru noul dans. Se oprește pe stradă, pune ghiozdanul jos, scoate penarul și-l zgâlțâie. Iubește sunetul creioanelor din penar. Dar micul cioculeț de metal se deschide și creioanele se împrăștie pe jos. Copilul se apleacă speriat după ele. Îl prinde pe cel jumate roșu, jumate albastru. A! Uite-l și pe cel galben care scrie negru, așa, și guma . . . tocul are însă penița boțită și copilul trage de ea s-o îndrepte. Urme de cerneală îi pătează degetele, micuțul trage insistent de peniță și pentru că nu se îndreaptă, scapă repede de toate, repede, în penar. Ochii i se umplu de lacrimi, bagă penarul în ghiozdanul cel urât și plânge de-a binelea. Din ochișorii strânși ca niște lame de cuțit țâșnesc râuri de lacrimi. Trecătorii nu observă puștiul plângăcios îmbrăcat în cămașă pepită. Și Ionadi își târâie ghiozdanul, în ritm de melc, spre casă. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy