JUDECATA FINALÃ

Într-o după amiază călduroasă de toamnă, cu regrete târzii de vară caniculară, doi masculi sănătoși și în puterea vârstei, au rămas înlemniți, de parcă timpul complice s-a odihnit un pic. Eu și Jebe, câinele meu lup, cu lătratul înghețat sub limbă, am privit arătarea feminină cum traversează curtea, cu pași soldățești, fără să țină cont de plăcuța de avertizare „câine foarte rău”, bătută în cuie în scândura noduroasă a gardului dinspre stradă.
Am văzut-o pe fereastră cum se apropia de ușa de la intrare, cu un mers ușor legănat, împrumutat desigur de la paradele de mode și văzând-o cât de bine arată am plescăit din limbă. Nici nu m-am dezmeticit prea bine când auzind-o cum bate în ușă, primele bătăi mai slabe, urmate în curând de altele mai tari, deschid larg și după ce-am măsurat-o cu nerușinare de sus în jos și de jos în sus, oprindu-mă în dreptul pântecului îi spun, fără să o privesc în ochi:
- Poftiți !
- Poftesc !îmi răspunde cu o voce obosită de tutun, imediat acompaniată de râgâituri de bere scumpă.
- După damf AMSTEEL ! remarc ca un bun cunoscător și mai ales băutor de bere.
- Ești deștept ?
- Câteodată.
- Și-acum !
Mai ales acum când în mintea mea se cântăresc toate metodele cunoscute de generații de bărbați pentru a asedia o cetate.
- Vă rog intrați, nu mă faceți să fiu gelos pe rama de la ușă.
Mi-a zâmbit, e drept un pic cam forțat, rictusul descoperind un dinte lipsă, caninul din dreapta sus.
Rămânând intenționat în urma ei, repet ritualul, o dezbrac avid din priviri. Văzută din spate pare și mai ademenitoare. Surprins de beția contemplării a unui trup aproape perfect de femeie matură nici nu observasem că se apropiase de oglinda din hol, unde îmi văzu buzele inundate de salivă.
- Întotdeauna ești obraznic ?
- Nu. Dar știi, cred că ai auzit de efectul Pavlov !
- Lasă-mă cu teoria asta. Repet, acesta este felul tău de a te purta cu o femeie ?
- Nu înțeleg !
- Întotdeauna ești așa de obraznic și libidinos ?
- Astăzi nu ! înroșindu-mă eram gata să mă înec în marea de oțel topit din ochii ei și fără să vreau râd tâmp cu gura până la urechi.
Fără să mai aștepte să rostesc vreun cuvânt se și tolăni în fotoliu arătându-mi fără jenă lipsa unei lenjerii intime. În plus, neștiind despre moliciunea acestei capcane de vizionat picioare de femei, se trezi cu picioarele în sus, bălăgănind ca o rădașcă pusă pe spate și în acest timp ochii mei nu se mai dezlipeau de pe coapsele ei albe. După câteva secunde reveni la o poziție mai serioasă și zâmbind un pic cam forțat îmi spuse:
- Îți place ?
- Ihî … ! îngân.
- Mi-am închipuit că așa o să se întâmple.
Și, fără să am timp la o reacție, sare pe neașteptate și mă apucă cu amândouă mâinile și mă strângea fără milă de gât.
- Ascultă-mă bine Don Juan de duzină, Casanova de Ferentari ce ești.
Această metamorfoză mă uimi, dintr-o femeie frumoasă, ademenitoare, se transformase într-o scorpie care vărsa foc și venin pe nări.
- În orașul ăsta nu sunt destule femei ?
- Nu prea … ca tine mai rar ! încerc să readuc voioșia cu o glumă.
- Aha ! Am bănuit eu că ești un fustangiu, un adevărat vânător de femei nevinovate.
- Eu ? !
- Da, tu ! Și cum nu-ți mai ajung femeile de la 18 la 8o de ani te-ai gândit să faci oarece schimbări în viața ta sentimentală.
- Schimbări … repet înmărmurit.
- Da ! Cauți senzații noi și crezi că inocența unei fete de 15 ani poate să-ți satisfacă pofta diavolească.
- Dar eu …
- Taci ticălosule ! și îmi trase un picior în stomac. Ești exact cum mi te-am închipuit. Deștept, viclean și un bun psiholog. Întâi descoperi viitoarea victimă, premeditat întâlniri întâmplătoare, atragerea atenției cu obiceiuri și îmbrăcăminte ieșită din comun, cum ar fi scobitul în nas, replici dure, cinic băiatul și uite așa, gata, îi și sucise gâtul fetei cotropind-o cu un fel de romantism, care cu ochii dați peste cap a schimbat îndată poziția pantofilor , arătând stelelor talpa lor de crep.
- Fată ? Care fată ? Ce fată ? spunându-i sar în picioare de parcă mă curentasem.
- Auzi, sunt mai multe victime ?
- Da, spun eu, mai mult din inerție sau cine știe, poate am vrut să-i fac pe plac.
- Da ! repetă ea. Zâmbind îmi întoarse spatele și fără să mă privească se îndepărtă câțiva pași, apoi îmi spuse:
- Domnule am venit aici în bârlogul tău să mă răzbun.
Ca primă reacție am început să râd. Imediat mă gândisem la o farsă. Am destui prieteni cu imaginație care mi-o pregătesc de multă vreme. Femeia aceasta vrea să facem dragoste și nu știe cum să începem ritualul împerechierii. Mă apropii de ea, încetișor cu vorbe dulci. Ea urlă în același timp ca o dementă și fugise în spatele fotoliului.
- Stai acolo ! Auzi ! Să stai acolo nemișcat !
- Bine dragă ! și fac un semn împăciuitor cu ambele mâini.
Uluit stăteam nu departe de ușă și chiar că îmi trecea prin gând să fug, dar să fug din casa mea era o curată prostie. Eram tot mai convins în această femeie este o psihopată și că în mod sigur mă confundă cu cineva.
Am început să râd, Imediat m-am gândit la o farsă, apoi mi-a trecut o idee năstrușnică prin minte, femeia asta mă place și mă stârnește. Nu știe cum să înceapă ritualul și așteaptă să fac eu primul pas. Mă apropii de ea, încetișor, cum se apropie vânătorul de vânat, tiptil cu un zâmbet provocator. Când am ajuns la un pas de ea urlând ca o dementă, fugi în celălalt capăt al camerei.
- Stai! Stai acolo! Auzi! Să stai acolo nemișcat, că nu știu de ce sunt în stare …
- Bine dragă! și fac un semn împăciuitor cu amândouă mâinile din nou.
Eram uluit lângă ușă, în picioare, gândindu-mă că la mine în casă a intrat o psihopată.
- Am venit … și apoi spuse pe nerăsuflate, am venit să te omor cu mâna mea, și în aceeași clipă ochii ei deveniră sticloși, reci și foarte convingători.
Parcă eram paralizat. Deși eram conștient că din câteva mișcări aș fi ajuns la ea să o imobilizez, spaima îmi blocase mintea. În timp ce se uita în ochii mei fără să clipească, scoase din poșetă un revolver. Asta era prea de tot. Încerc un gest, nelalocul lui, duc palma la ochi, de parcă aș fi vrut să șterg o imagine. ea se îndepărtase și mai mult de mine, amenințându-mă cu pistolul.
- Să nu îndrăznești să te apropii că trag!
Ce puteam face? E drept că într-o asemenea situație nu am mai fost. Ca și o ultimă speranță încerc să o îmbunez.
- Pentru Dumnezeu, ce-am făcut atât de grav, de ești pornită în așa hal pe mine?
- Mai ai curajul să vorbești. Tu ești principalul vinovat de moartea fetiței mele dragi.
Spunând aceste cuvinte ridică piedica. Cuprins de panică am rugat-o scâncind:
- Stai doamnă, dar eu nu știu despre ce fată e vorba.
- Cum nu știi? Că tu le știi pe toate.
- Ei bine, nu mă știu chiar așa de ticălos, încât să iau viața cuiva.
- Nu te cheamă Papadache U?
- Poate … dar nu văd vreo legătură între numele meu și vreo crimă.
- Nu ești tu fustangiul cel vestit, care aleargă turbat după femele, mai dihai ca un taur comunal?
- Și ce-i cu asta?
- Vezi bine, nu m-am înșelat. tu ești ticălosul, care a hotărât soarta fiicei mele.
Îndreptând pistolul spre abdomenul meu, continuă pe același ton.
- Unde crezi că ar fi mai bine să te împușc? Alege, în mod democrat, în cap, în abdomen sau în testicule? Număr până la trei și tu alegi. Ai grijă. încep să număr 1…2…
În acel moment ușa zbură cu totul din rama ei și intrară buluc mai multe persoane. Am răsuflat oarecum liniștit. Unul mai solid, aflat chiar în primul rând i se adresă.
- Stai doamnă! mai așteaptă, sunt și alții la rând. Întâi îl judecăm, apoi îl condamnăm și înainte de a da ortul popii îl torturăm și apoi ai toată libertatea să-ți irosești gloanțele pe pielea lui.
M-au aruncat într-un fotoliu ca pe-o zdreanță și același zdrahon începu un adevărat rechizitoriu.
- Ne-am adunat cu toți aici să te judecăm și în final să te condamnăm la moarte, pentru toate crimele pe care le-ai înfăptuit cu voie și fără voie. Cine se simte în stare, va depune mărturie, la rând, în mod civilizat vom analiza faptele acestui criminal. Subliniez, fiindcă nu suntem de acord cu dreptul roman, cei de față vor fi, procurori, judecători și călăi. În jur s-a făcut un cerc, iar doi bărbați legându-mă cu profesionalism de un scaun, din când în când îmi dădeau câteva lovituri dureroase, în locurile mai sensibile.
Primul martor a venit la bară, o masă răsturnată, și începuse să-mi aducă acuzații.
Unul dintre cei doi gardieni îl opri:
- Trebuie să respectăm procedura. În calitate de procuror te chem să depui mărturie în folosul acuzării.
Vorbise ceva în șoaptă cu vecinul lui și apoi spuse cu o voce tare:
- Chem în fața instanței pe Evellin Haley.
O femeie făcu un pas înainte, se opri în fața mea și după ce vărsă o mulțime de lacrimi, torente pe obrajii plini de griji, printre sughițuri depuse o mărturie îngrozitoare la adresa mea.
- Acest om mi-a ucis logodnicul. Singurul bărbat din această lume pe care l-am iubit. L-a ademenit într-un parc de distracții extreme și după ce acolo a fost iradiat cu uraniu, sau plutoniu, dracu mai știe cu ce, și-a luat mințile, apoi a dispărut în lumea largă. Zece ani l-am căutat ca o disperată, zece ani am cheltuit o avere și când l-am găsit, undeva prin deșertul Australiei, era bolnav de sifilis, alcoolic și priza cocaină. În prima noastră noapte și unica de iubire a leșinat și chemând disperată doctorii, care au descoperit că iubitul meu era jumătate om și jumătate mașină. Era cyborg. Înainte de a muri mi-a spus cu lacrimi în ochi că acest ticălos este principalul vinovat de tragedia vieții lui.
- Grefier notează! porunci procurorul.
În cameră se lăsă o tăcere și peste tot unde priveam vedeam numai semne de ură.
- Următorul, George Pratto.
- Pe mine, începu un bărbat pirpiriu, cu niște ochelari imenși pentru craniul lui micuț, m-a trimis într-un experiment ciudat, m-a abandonat pe o planetă pustie. Singurul tovarăș era un robot, o tinichea cu o memorie electronică care mă înnebunea cu logica lui matematică. Era cât pe aici să-mi pierd mințile în acea singurătate apăsătoare. Dar am trăit ghidat de-o singură dorință, de-un singur gând, să trăiesc și să pun mâna pe ticălos, ca să mă răzbun.
- Eu, începu o tânără înaltă și slabă ca un manechin, cu o față palidă de plâns, din cauza lui am avut parte de-o soartă foarte tristă. Am întâlnit într-o toamnă în pădure un tânăr frumos ca o narcisă și mirosea a flori de câmp. În serile cu lună plină ne plimbam ținându-ne de mână. Îmi șoptea la ureche versuri de iubire și mă amețea cu vocea lui dulce ca mierea. Ticălosule! sări și mă apucă cu mâinile de gât și până să intervină cineva mă zgârie cu mânie pe obraz. Dacă nu interveneau cele două gorile m-ar fi strangulat. Nu bănuiam atâta forță în trupul ei cel care părea atât de fragil. Înainte de a fi îndepărtată cu forța îmi strigă:
- De ce m-ai blestemat să mă îndrăgostesc de un android?
- Dar eu … din ce în ce mai nedumerit, atât am reușit să spun.
- Să taci nenorocitule, ți-ai bătut joc de viața mea și jur că vei plăti scump.
În față își făcu loc un tip, nici prea prea nici foarte foarte, unul dintre aceia care trec neobservați și care în realitate sunt capabili de orice.
- El m-a lovit drept în suflet și de atunci boala mea nu are leac. Până a nu-l întâlni aveam impresia că eram cel mai necruțător ucigaș plătit. Primeam comanda prin telefon și în schimbul unui comision gras, eliminam oameni. Când l-am întâlnit nici nu mi-am dat seama că mi-am găsit nașul și această zi fatidică nu am să o uit toată viața. Dependent de plăcerea de a ucide, mi-am format un tic, de fiecare dată când ucideam cu sânge rece o ființă, îmi plăcea la nebunie să-mi înmoi degetul arătător, cu care apăsam pe trăgaci, în sângele victimei și să-l sug cu lăcomie. Ce credeți că mi-a făcut? Nici celui mai crud dușman al meu nu-i doresc această soartă. M-a amețit cu un amestec ciudat de ierburi și m-a transbordat în timp, peste 1000 de ani, obligându-mă să fiu un gladiator într-o arenă publică și în fața unui public numeros, dornic de senzații tari, eram lăsat să omor oameni în cele mai hidoase moduri. Dar când am constat lipsa sângelui, fiindcă combatanții erau mașini, am intrat în panică. Înțelegeți, pentru mine, sângele era ca un drog și acționa ca atare și atunci, disperat, mi-am tăiat brațul stâng și mi-am făcut ritualul cu propriul sânge.
- Și cum ai scăpat?
- Acestor oameni, super civilizați s-au înduioșat de mine, m-au tratat și m-au trimis înapoi în timpul meu. Nici prin minte nu mi-a trecut că o să pun vreodată mâna pe el, de aceea vă implor, vă rog în genunchi, să-l dați pe mâna mea. Insist onorată instanță să fiu numit călăul oficial al acestei instanțe. Vă promit că o să-l chinui fără milă și o să-l ucid încet, încet ca să simtă moartea cum vine prin toți porii.
Înainte de a se retrage mă privi amenințător, iar locul lui fu ocupat de un pădurar, puțin chel și gras, care avea mâna dreaptă ascunsă sub un bandaj imens.
- Auzindu-vă acuzațiile la adresa acestui mare nemernic, nu mă miră ceea ce a făcut, dar răul pe care l-a pus la cale pentru mine depășește limitele imaginației unui om normal. Nu știu ce formule magice a rostit, ce ritualuri străvechi ciudate a invocat, fiindcă într-o dimineață m-am trezit cu o durere sfâșietoare la degetul meu arător de la mâna dreaptă. Spre spaima mea, din vârful lui se ițea un lăstar cu două frunzulițe. Mai târziu, după ce am căutat prin dicționare și enciclopedii, comparând frunze a sute de copaci, am înțeles că eram posesorul unui măslin la purtător. Am ajuns de râsul lumii și era un dute-vino la mine acasă încât nu mai puteam să dorm. Veneau de pe întreg cuprinsul pământului și se uitau la mine ca la urs. Pe scurt, vreau să fie condamnat la moarte și dacă e nevoie îl puteți agăța de acest ciot.
Își rupse bandajul și se ivi un ciot lemnos, uscat, care parcă ieșea din mâna lui gălbejită și zgronțuroasă.
- Atât a mai rămas și asta din cauza poluării.
Tăceam. Ce puteam să mai spun în fața unei gloate înnebunite și dornice de sânge. Cu toate că mi-am dat seama de nevoia lor disperată de a căuta un țap ispășitor, nu puteam face nimic și mai grav nu puteam spune nimic, de parcă cineva îmi absorbea ideile.
Atunci se auzise o voce dulce de fetiță:
- Mie mi-a dat un nume predestinat, Melozâna și apoi m-a aruncat în brațele Cavalerului de catifea și când iubirea m-a cuprins cel mai tare, el l-a convins să plece.
- Pe mine m-a făcut homosexual, răcni o voce din mulțime.
- Iar pe mine alcoolic, răspunse alta, și în primul rând se împinse unul mic și dolofan, și cu glasul lui ce se asemăna cu un guițat spuse:
- Să fie condamnat fără milă. A râs târgul de mine, la un moment dat a spus peste tot că în loc de sânge am alcool.
- Iar pe mine m-a făcut un primar prost.
O femeie mânioasă strigă: Să-l spânzurăm! și vocea ei se repetă într-un ecou nesfârșit.
Înspăimântat mă gândeam că acesta este sfârșitul meu, stația terminus pentru mine. Împrejurul meu mulțimea era tot mai compactă și tot mai aproape de mine. Așteptam din clipă în clipă să înceapă linșajul.
- Stați! Gândiți-vă bine!
- Cine vorbește?
- Eu! și apare lângă mine un polițist, deși era civil și îmbrăcat într-un trenci, se vedea de la o poștă cu ce ocupă.
- Faceți o mare greșeală!
- Dar tu cine ești?
- Bruma, Leonard Bruma, inspector de poliție. Deși m-a împins la corupție, mi-a dat un dram de inteligență, mai mult decât ar fi vrut și am descoperit că el este CREATORUL. Deodată se lăsă o liniște și lumea începuse să se dea la o parte, făcându-se un culoar și ca la un semn au îngenunchiat cu toți rostind:
- Creatorul nostru care ești în ceruri …
Pășeam buimăcit spre mijlocul străzii. O mare de oameni cu ochii în pământ se rugau,
Și atunci mă lovi îndoiala.
„Aura mea divină este una reală, dobândită sau o aură gândită de personajele romanelor mele!”

Nicolae Toma