agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2177 .



Opt ore
prose [ ]
De la naivitate la nihilism

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [VI ]

2004-12-12  | [This text should be read in romana]    | 



„Opt ore”

„(...)prin urmare nu arăta
oamenilor de rând prin-
cipii de filosofie ,ci faptele
produse de principii .”
Epictet

Deși o cunoscusem abia de câteva minute , ochii ei ascundeau ceva magic ; o sclipire briliantină de finețe și inteligență .Era îmbrăcată simplu, într-o haină lungă, gri, cu un guler îmblănit și pufos, exact ca damele Angliei de odinioară. Îmi plăcea simplitatea ei mascată și îmbietoare, gingășia și zâmbetul ei care trădau o naivitate aproape copilărească.
Deși gânditoare, se arătă încântată în urma ideii de a recita ceva din propria mea creație poetică prietenilor ei. Am recunoscut cu nonșalanță adevărul, acest adevăr care mă doare și care nu este nici pe departe un exces de modestie (acela că nu am talent) și m-am apucat să recit versuri din scriitori consacrați. Încercam să-mi potrivesc vocea și să dau cuvintelor o intonație adâncă, aproape baritonală. Ea mă privea ca vrăjită . ochii ei mari luminați de albul diafan al becurilor trădau o încântare neobișnuită, o încântare care în fumul ce ne înconjura semăna cu o garoafă scufundată în noroi.
„-Cine este acest personaj, cu un suflet atât de romantic, își spunea ea, oare să fie un înger ?”
Nu eram nici pe departe un înger ; eram mai degrabă un vas care ancorează pentru câteva ore pe o insulă spre a pleca în momentul imediat următor spre alta. Impresiona mereu culoarea.
Am început apoi să ne risipim timpul în dialoguri ce ne păreau la amândoi simple banalități. Ne potriveam de minune : Eu îl iubeam pe Schopenhauer, Cioran, Nietzsche, ea era sceptică, aproape nihilistă. Nu știu dacă era ceva sentimental între noi, dar ne lega aceea patimă pe care o simt oamenii raționali atunci când se întâlnesc. Nu mai trăiam în obiectiv, în cafeneaua aceea tristă și plină de fum; eram acum într-o altă lume, în lumea în care viața este înțeleasă ca o absurditate, ca o boală care trebuie numaidecât înlăturată. Pentru cei mulți pentru noi se așternuse ora lașității . Interevenii și cealaltă domnișoară încercând să-și impună punctul de vedere :
-Nu este adevărat ce spuneți, este o lașitate să te sinucizi !
Nu o mai asculta nimeni. Glasul ei răsunase ca un sunet de clopot strident și amar într-o noapte pierdută în întuneric. Nu era așa !Domnișoara își descoperi brațul să-mi arate ultimele ei răbufniri.
40

„-Vezi , îmi spunea ea fără glas , în timp ce tu te pierzi în cuvintele idolilor tăi nihiliști , eu sunt supusă negativismului meu ! Tu ești un grotesc , un fals, în timp ce eu sunt un autentic !”
Avea dreptate! Ea își trecuse peste lașitate, eu nu avusesem atât de mult curaj .
Acum o iubeam cu adevărat , dar nu ca un bărbat, nu ca un pelerin care dăruiește un buchet de trandafiri iar apoi pleacă lăsând în urma lui doar spinii. Suferința îi leagă pe oameni ; Înțelesesem aceasta , încă din primele zile de armată. Viața aici se desfășura într-un laborator în care oamenii se sfâșiau ca niște animale , dând frâu liber instinctelor primare care le permiteau să se lăfăie în prostie și mizerie. Aici văzusem fața reală a vieții , absurditatea și grosolănia actului de a trăi, aici înțelesesem că viața este o pedeapsă pentru om și rațiunea o ironie a sorții. Domnii superiori , încălțați în cizme de piele și costume bine călcate , înzestrați cu un vocabular bogat în injurii și amenințări, stâlpi ai fostei securități sau filfizoni prea mici pentru ideile mărețe ce le rumegau se întreceau în abuzuri și batjocuri la adresa soldatului. La ușa unuia dintre acești oameni a trebuit să cerșesc și eu învoirea aceasta de opt ore în oraș.
Domnișoara îmi întinse o țigară
-O ultimă dorință?
Ce bine anticipa.
-Nu fumez…am auzit că din asta te poți îmbolnăvi și muri…
„-Cine este acest personaj cu un suflet atât de gol, își spunea ea , oare să fie un demon ?”
Mă cerceta mereu , cu ochii ei mici mascați de gene prelungi . Se lăsase o liniște astrală. Am continuat apoi să ne pierdem gândurile în dialoguri macabre …și totuși înțelegeam din privirea ei cât de mult ura viața. De unde atâta tragism la rațional la o femeie !?
Mă mira într-adevăr . Să fi fost o femeie care își depășește condiția ? În general femeile se sinucid din prea multă naivitate sau dragoste , nici cum datorită repulsiei față de propria lor condiție . Oare această domnișoară să fi fost un altfel de femeie ?
M-am ridicat de pe scaun cu un gest rapid și hotărât. M-a întrebat:
-Unde pleci?
-Mă grăbesc , mi-e teamă să nu pierd metroul !
A râs zgomotos . Privirea ei parcă îmi reproșa ceva , ceva nelămurit. Îmi spunea:
„-Nu ai să ai curaj, ai să rămâi în lumea idolilor tăi de piatră, rânjind slugarnic. Schopenhauer acela al tău , dacă ar fi fost cu adevărat înțelept , nu ar fi scris cărți despre sinucidere , s-ar fi sinucis! „
Am intrat în gara de metrou cu un zâmbet larg pe buze. Era liniște. Câțiva oameni stăteau imobili ,privind cu fețele lor concentrate și triste , înainte. Îmi spuneam în șoaptă :
41
„Și ce dacă voi muri ?! Orice om cu capul pe umeri înțelege că toată viața asta e ca un vis-un coșmar stupid și neverosimil. Geneza lumii este de fapt trecerea omului din subiectiv în lumea aceea fascinantă a somnului . Sinuciderea este de fapt o auto trezire .Toți suntem însă amețiți de un miraj – plăcerea vieții . Și unde este ea de fapt? Să vă spun eu- În visul celor săraci în spirit . Voi nu ați constatat că toate geniile au fost nefericite ?”
O lumină palidă, însoțită de un zgomot strident răsună în stație . se apropia metroul. Zâmbi amar , și când acesta se afla la câțiva metri de el se aruncă înaintea lui. Frânele nu îi fură’ mecanicului de nici un folos .Soldatul mai auzi încă o dată cuvintele ei :
„-O ultimă dorință? …
-Unde pleci?”
Apoi amintirea se stinse ca imaginea de pe ecranul unui monitor .


















.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!