agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-01-08 | [This text should be read in romana] | Submited by Anca Margaritescu
SCENA V
ȘTEFAN, alb ca zăpada, vine rezemat la brațul doftorului CESENA, BOGDAN, logofătul TÃUT, vornicul JURJ, hatmanul ARBORE, postelnicul TOADER, pârcălabii COȘTEA, DRAGOȘ, ALEXA, ȘANDRU, paharnicul ULEA, stolnicul DRÃGAN, jitnicerul STAVÃR și mai mulți curteni, căpitani de oaste, copii de casă, hotnogi, hânsari etc. ȘTEFAN (intră prin poarta turnului din dreapta cu tot alaiul): Stați, copii! Opriți unde am văzut pe doamna! DOAMNA MARIA: Măria-ta!... (I s-aruncă-n brațe.) ȘTEFAN: Ea, ca cea dintâi rândunică, îmi vestește primăvara... Cătați sub piciorul drept, și de-ți găsi cărbune, să-l beau în paharul meu de sărbătoare, că e bun de friguri; de-ți găsi plumb, să-l topim, să-l turnăm într-o cană cu apă neîncepută, și, din ce se va închega, voi vedea ce va veni mai apoi.. (Șade pe o laiță de piatră.) DOAMNA MARIA (îngenunchind): Þi-e cald, măria-ta?... Ai căldură... nădușești... ȘTEFAN: Vrei să-mi fie frig? Cesena, cum e mai bine: cald ori frig? IERONIMO DA CESENA: Mai bine cald ca frig, ma preferisco recorito senza sentir il freddo . PETRU RAREȘ: Cărbune, măria-ta. ȘTEFAN: A, e negru, dar mai negre sunt sprâncenele doamnei... Cine-ar avea inima așa de mică și așa de neagră ca să ție pică domnului lui?... Mario! Fii mândră de Bogdan al nostru... Io, Ștefan voievod, m-am pus la porunca lui, ca și portarul Sucevei, ș-a biruit tocmai cum aș fi biruit și eu... Nu e așa, boieri? Nu eAașa, paharnice Ulea?... Nu e așa?... DOAMNA MARIA: Îl uitasem pe el, măria-ta... Bogdane! (Bogdan dă-n genunchi lângă doamna.) ȘTEFAN: Să-mi dea vin de Cotnar... Vreau să beau în sănătatea doamnei ș-a fiului ei... CESENA: Vin, pentru ce vin? Non, serenissime . ȘTEFAN: Rareș!... (Rareș se duce repedepe ușa depe terasă.) Doftore, te-am ascultat pană azi... Mi-e sete... Nu vezi pe cine am la genunchii mei? Pe muma care a purtat în pântecele ei pe domnul de mâine al Moldovei... Voitiș?... E bine?... El nu are abur, ci suflet... Să-l plimbe în fiece zi până m-oi întrema... (Rareș vine cu trei pahare, două de argint și unul de alabastru, frumos lucrat, ca un potir. Ștefan fărâmă între dește cărbunele și-l pune în paharul de alabastru. Doamna și Bogdan iau paharele de argint. Ștefan ridică pe al său.) În sănătatea... Ah!... (Lasă paharul în jos.) DOAMNA MARIA: Ce te doare, păcatele mele? ȘTEFAN: Nimic pe domnul Moldovei... Ce e durerea?... Și toate pe Ștefan Mușatin, fiul lui Bogdan și nepotul lui Alexandru cel Bun... Dă de dușcă, Bogdane... (Ștefan soarbe paharul.) Cald... CESENA: Să ne odihnim, serenissime. ȘTEFAN: Să te odihnești, doftore... În Italia se odihnesc mult principii... îî!... Ce-o fi durerea? CESENA: Odihnă, serenissime. ȘTEFAN: Mă voi odihni, dar nu acum. DOAMNA MARIA: Te rog... să mergem... ȘTEFAN: Mă rogi?... Neadormitul Ștefan a ajuns lăuza Moldovei... Moghilă, să-mi aduci pricinile ce-a judecat Bogdan și-a rămas fără pecetea domnească... O!... (Ștefan iese la brațul doftorului Cesena și la al Măriei pe ușa de pe terasă, urmat de toți.) SCENA VI Paharnicul ULEA, stolnicul DRÃGAN și jitnicerul STAVÃR rămân. OANA privește în toate părțile, vrea să se ducă și se teme să n-o vadă. PAHARNICUL ULEA: în curând scaunul Moldovei e văduv. Piciorul lui Ștefan obrintește. Încheieturile lui sunt prinse. Bietul domn! Mare a fost... că de mărimea lui nu mai sufla nici un boier... Ei, ce ziceți? STOLNICUL DRÃGAN: Ce să zicem?... Bogdan?... De viteaz n-are cum mai fi. Dar cred că după datină ar avea drept Ștefăniță, din Þarigrad, fiul răposatului Alexandru, feciorul cel mai mare al lui Ștefan... JITNICERUL STAVÃR: Ș-apoi domn schilod cine a mai văzut? Chior? treacă-meargă... dar orb? Că n-are un ochi deloc. I l-a scos cu sulița un călăreț teuton la Cosmin... O! să-l fi văzut cu ochiul scurs pe obraz, ca un ou cu puiul prins spart de-o cloșcă nedibace, cum răgea snopind pe dușmani... ai fi zis că vedea mai bine cu un ochi decât cu doi... PAHARNICUL ULEA: Þara are nevoie de tihnă. Cu Bogdan, iar războaie. STOLNICUL DRÃGAN: Ștefăniță e nevârstnic. Vom alcătui o epitropie... JITNICERUL ȘTAVAR: Din cei mai de seamă boieri... Hatmanul Arbore, pârcălabul Grumază și d-ta, paharnice Ulea... PAHARNICUL ULEA: Sâât! Nimic lui Arbore. Până n-o închide ochii șoimanul, să nu vorbim decât boierilor cu meteahnă. Din sfatul domnesc... lui Gavril Lepădatu și comisului Roată. Atât. Ochiul vulturului bătrân clipește încă... Vărsa văpăi, mă frigea privirea lui... Sââât! (Tustrei ies pe poarta din dreapta.) SCENA VII OANA singură, apoi PETRU RAREȘ. OANA: O! Doamne, Doamne! Să schimbe ei ursita? Cine să închidă ochii? Domnul cel sfânt? N-are sfârșit cel care are milă de toți! (Dă să iasă pe după castel și se întoarce la glasul lui Rareș.) PETRU RAREȘ (ieșind din castel): Ce, fugi, Oană? OANA: Nu, Rareș. PETRU RAREȘ: De ce-ți sunt ochii roșii? Ai plâns? OANA: Nu... PETRU RAREȘ: Ba da... Ochii tăi sunt tulburi... OANA: Ce ochi să rămâie senini când ai bunului Ștefan ard! PETRU RAREȘ: El are nouă suflete, Oană. Ploile, zăpezile, zbuciumul și drumul lung și greu... Olecuță de odihnă, și se întremează zmeul bătrân. OANA: Da, Rareș, da... PETRU RAREȘ: Și se face bine... OANA: Bine?... Bine să-i dea Dumnezeu!... Bine... PETRU RAREȘ: Și ție, Oană... OANA: Și d-tale, Rareș... PETRU RAREȘ: Și nouă, amândurora... OANA: Și, Rareș, și... PETRU RAREȘ: Dă-mi o mână, Oană... OANA: De ce?... PETRU RAREȘ: Așa, că mi-e dragă... OANA: O!... PETRU RAREȘ: Ce râzi? Nu ți-am ma.i spus? OANA: Ba mi-ai spus... de câte ori... În urmă mai ales... PETRU RAREȘ: Și dreapta mi-e dragă, și stânga mi-e dragă, și amândoi ochii cu lumini adânci, și părul tău rotunjit pe spate și învoit ca un fum auriu, și gura ta cu buze ca măceșea, și mijlocul tău ca trestia de baltă, și mersul tău ușor ca de presură, și toată ființa ta... OANA: O! Rareș... (Râde.) Și toată ființa mea... (Râde.) PETRU RAREȘ: Toată ființa ta mi-e dragă, că te iubesc, Oană! OANA: Cum, Rareș?... (Râde.) PETRU RAREȘ: întruna te-am visat, Oană... Și te-am văzut întruna la război... Când porneam cercetașii, când mă băteam, când mă culcam, când mă sculam, călare, pe jos, la șipote, în codru, neostiat1 în fața ochilor mei... OANA: Ca p-o soră, Rareș. PETRU RAREȘ: Nu ca p-o soră... OANA: Și de când, Rareș? PETRU RAREȘ: De când împliniși 14 ani... De pe la Paște... OANA: Mi-ești drag, Rareș, dar... PETRU RAREȘ: Dar... OANA: Nu ții minte când mă ridicai în brațe să rup para cea mai coaptă, când te cățărai în vârful copacilor ca sa-mi dai pui de stăncuță... PETRU RAREȘ: Da... și te sărutam... OANA: Da, și mă sărutai... Ș-acum... na... sărută... (Râde.) PETRU RAREȘ: Nu, Oană, nu așa! OANA: Dar cum, Rareș, cum?... Ca p-o miluită fără părinți? PETRU RAREȘ: Nu... OANA: Ca p-o pripășită la curtea doamnei Măria? PETRU RAREȘ: Ah! nu... OANA: Ca p-o pasăre pribeagă?... Și nu uita că tu ești boier, Rareș... PETRU RAREȘ: Ce boier?... Al Măriei ș-al lui Rareș, pescarul din Hârlău. OANA: Ești căpitan de oaste și prieten al domnului Bogdan... PETRU RAREȘ: Sunt ce sunt, și fără tine mai bine să nu fiu! OANA: Doamne, Rareș... Dar tu mi-ești ca un frate... Eu mireasă? N-ai nici cui să mă ceri. PETRU RAREȘ: Stăpânului a toate, ca unui drept părinte. OANA: A! nu, Rareș, nu!... Nu simț nimic în mine... Mi-ești drag ca un frate, dar nu te iubesc... Și domnul e bolnav... PETRU RAREȘ: Domnul e bun, milostiv și îndurător... (O sărută pe amândoi obrajii și pleacă repede.) OANA: Ciudat!... Dar să nu uit pe paharnicul Ulea! (Iese prin stânga pe după castel.) SCENA VIII ȘTEFAN, cu piciorul înfășurat, iese șchiopătând puțin la brațul DOAMNEI MARIA, IERONIMO DA CESENA. ȘTEFAN (se așează pe laița de piatră de sub copacul din mijloc): Așa... Aer, doftore, aer... Cosi, serenissime... non, serenissime... si, serenissime ... pentru o zgaibă... Parc-aș fi copil... CESENA: Serenissime, nici o mișcare... ȘTEFAN: Zău... CESENA: Parole non piu ... ȘTEFAN: Non piu... Ca un mort... uf!... când voi avea nevoie de d-ta, doftore, te chem... (Doftorul se duce în castel.) DOAMNA MARIA: Ascultă-l... ȘTEFAN: Eu?... S-ascult? DOAMNA MARIA: Măria-ta... ȘTEFAN: N-am ascultat de tătari, de Ieși, de unguri, de turci... și s-ascult d-un venezian... a! ha!... DOAMNA MARIA: De când ai început să vorbești, a crescut căldura... (îi pipăie mâinile). ȘTEFAN: Și va veni un doftor de la Nüremberg și altul de la Mengli-Ghirai... Îmi scrie că știe și toaca-n cer... Un evreu... DOAMNA MARIA: Mai puțin, măria-ta... ȘTEFAN: Puțin, puțin... Toți doftorii la capul unui bolnav... UN CURTEAN: Măria-ta, foaia judecăților. DOAMNA MARIA: Ah! ȘTEFAN: Clucerul Moghilă? Să... SCENA IX ȘTEFAN, DOAMNA MARIA, clucerul MOGHILÃ. CLUCERUL MOGHILÃ: Măria-ta... ȘTEFAN: Judecățile dezlegate. CLUCERUL MOGHILÃ (citește): Oancea cu văduva lui Isaia pentru o fâșie de moșie. Prigonitorul pierde. Pan Mirăuț nu dă depline socoteli ipitropisiților săi nepoți. E osândit să le plătească 100 de galbeni genovezi și să nu mai ipitropisească pe vreunul din neamul lui au din prietenii lui. Obștea răzășilor Pătrășcani pentru 12.000 de fălci, cu munte, cu stâni, cu țărcători și cu ocini. Judecata, peste altă zi nehotărâtă... ȘTEFAN: De ce? CLUCERUL MOGHILÃ: Prealuminatul Bogdan s-a făgăduit că va merge însuși la fața locului. ȘTEFAN: Bine. CLUCERUL MOGHILÃ: Vornicul Duma, fiul lui Vlaicu, vărul măriei-tale, cu șapte sate omenești pentru robire de mori. Vornicul Duma pierde. ȘTEFAN: Cine pierde? CLUCERUL MOGHILÃ: Vărul măriei-tale. ȘTEFAN: Bine! CLUCERUL MOGHILÃ: Pârcălabul Ieremia cu popa Frusănel pentru vaduri de pive. Frusănel rămâne pe pan Ieremia. Hatmanul Dugea cu satele rusești de lângă Roman pentru vro 3.000 de stânjeni. Hatmanul rămâne pe ruși. ȘTEFAN: Î... î... î... rău... Bine a judecat, dar rau... Știu... Spune-i lui Bogdan să taie din moșia mea Trifești 3.000 de stânjeni și să dea rușilor... DOAMNA MARIA (la urechea lui Moghilă): Scurtează. CLUCERUL MOGHILÃ: Să nu ies eu scurtat, doamnă. ȘTEFAN: Ei? CLUCERUL MOGHILA: Cele criminalicești. Din douăzeci de pricini, două mai însemnate. Un nărăvit hoț, tăierea mâinilor. Un ucigaș, zobirea capului cu buzduganul. Toate au fost prefirate cu de-amărunțul de înțeleptul Bogdan-vodă. ȘTEFAN: Bogdan... Război și dreptate... Război împotriva oricărui dușman și dreptate față de oricine... de neamurile tale... de tine chiar, deși după legea pământului nu se cuvine să judeci. Domn d-ai fi... să stai d-oparte... Alții să aleagă. DOAMNA MARIA: Măria-ta, prea mult... ȘTEFAN: Dacă Cesena ar avea chipul Măriei ori Măria știința lui Cesena, m-aș vindeca într-o clipă și m-aș îmbolnăvi in cealaltă. Adu mâna, Mario. Mai am căldură? DOAMNA MARIA: Nu, măria-ta. ȘTEFAN: Atunci?... Ce mai e, Moghilă? CLUCERUL MOGHILA: Pricinile de judecat. ȘTEFAN: Le pui zi peste... Azi e 30 iunie... Peste trei zile. (Clucerul Moghilă iese pe poarta din dreapta). SCENA X ȘTEFAN, DOAMNA MARIA, OANA. UN CURTEAN: Oana, măria-ta. ȘTEFAN: Oana?... Să intre... (Oana intră.) A! băbătie... Cum o duci cu bătrânețile?... Vino încoa... aci... jos... mai aproape... (Oana îi sărută mâinile și le-aduce la frunte.) O plută bătrână și scorboroșiță lângă un brăduț verde, stufos și drept! Cine te-aduse pe tine pe tărâmul ăsta? Și de unde? OANA: Măria-ta... De unde?... Nu știu... ȘTEFAN: Nu mai am căldură. Sunt bine. Uite, Mario... De unde?... nu știi. Ia uită-te la mine... Așa... Tu ai ceva în capul ăsta... Mi-ascunzi ceva... Vrei să-mi spui și te oprești... OANA: Aș vrea, măria-ta... ȘTEFAN: Ei... OANA: Aș vrea, măria-ta... ȘTEFAN: Rareș... OANA (tresare): Rareș? ȘTEFAN: Da, Rareș, nu ți-a mai prins vro stăncuță... Da... da... s-a făcut mare... E căpitan... Se bate cu leșii și se bate zdravăn... O s-ajungă hatman... Căci n-am avut parte de copii!... Alexandru... Iliaș... Petru... Cât să lungesc pomelnicul?,,.. Și Olena, după fiul nebunului de cuscru al Moscovei... Ii moare bărbatul... Ea și fiul ei închiși într-un turn... Și eu?... Doar cu Bogdan... DOAMNA MARIA (arătându-i pe furiș pe Oana): Să nu mâniem p-Ãl-de-sus... ȘTEFAN: Da... Partea mea a fost să sărut ce este al meu ca și cum n-ar fi al meu, să fur mângâierile, și mângâiere să nu am... Ce-ai vrea să-mi spui, Oana? OANA: Aș vrea, măria-ta, să... ȘTEFAN: Ei... OANA: Aș vrea... ȘTEFAN: Doamnă... să știi că fetișcana asta s-ascunde de tine... DOAMNA MARIA: Da, Oană?... Vă las... OANA (cuprinzând, genunchii doamnei): Iartă-mă, doamnă! (Doamna Măria o mângâie pe păr, surâde și iese.) SCENA XI ȘTEFAN, OANA, mai târziu doftorul CESENA. ȘTEFAN: Mai aproape... mai... Spune-mi... OANA: Sosiși, măria-ta... Tare mi-era dor... Mă dădui după colacul fântânii... Ș-auzii tot... ȘTEFAN: Tot și nimic... OANA: Nu... ȘTEFAN: Atunci nici tot, nici nimic... (0 mângâie.) OANA: Nu... Porni alaiul domnesc și trei boieri rămaseră... ȘTEFAN: Trei boieri? OANA: Da... Paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavăr... ȘTEFAN: Paharnicul Ulea? OANA: Vorbiră și-i auzii... O urzeală, măria-ta... ȘTEFAN: împotriva mea? OANA: Nu, măria-ta... ȘTEFAN: Atunci, împotriva cui? OANA: împotriva lui Bogdan... ȘTEFAN (sare în sus): Ce? CESENA (intrând repede pe ușa de pe terasă): Basta, senerissime! ȘTEFAN (pune mâna pe sabie): Ieși! (Iese.) Dă-nainte, Oană! OANA: Vor s-aleagă domn pe nepotul măriei-tale, pe Ștefan, fiul răposatului Alexandru. ȘTEFAN: Și-n locul cui s-aleagji domn? Nu este domn? OANA: După ce nu va mai fi... (Își cuprinde capul în palme.) ȘTEFAN: Nici n-au treierat grâul din care să-mi fiarbă colivă și mi-o și-mpart! (Ca și cum ar vorbi singur.) Patruzeci și șapte de ani am dus țara cu noroc... (Scuturându-se.) Am s-o duc și când voi muri, și după ce vor pecetlui piatra pe dasupra mea!... Oană, bine-ai făcut... Să n-afle doamna... Îți poruncesc să nu mai știi nici tu! OANA: Da... Ca și cum ar fi fost aici și c-o lingură aș fi luat... și-aș fi aruncat în foc... a ars... și-apoi, nimic... (își scutură palmele.) ȘTEFAN: A!... Așa... așa... Du-te. (Oana se duce pe ușa de pe terasă.) O! ce păcat că nu i-am mărturisit de unde e! (Îl trec lacrimile.) De! nu fi muiere! (Bate în palme. Un curtean intră din dreapta.) Moghilă... Să vie îndată. (Din întâmplare găsește o oglindă veneziană.) Grozav am îmbătrânit! SCENA XII ȘTEFAN, clucerul MOGHILÃ, venind pe poarta din dreapta. ȘTEFAN: Moghilă, lașă închinăciunile. CLUCERUL MOGHILÃ: Să-mi spuie popa, nu te mai închina... bine ori rău... Dar să iasă din icoana la care te închini o mână care să te ia de păr... O!... ȘTEFAN: Poftă de glumă... Să glumim, ducere Moghilă. CLUCERUL MOGHILÃ: Să glumim? ȘTEFAN: Ah!... Nu e nimic... Unde-au ajuns slovenii cu letopisețul meu? CLUCERUL MOGHILÃ: Abia la jumătate... ȘTEFAN: La ce fapt? CLUCERUL MOGHILÃ: La bătălia de la Cosmin. ȘTEFAN: Ce spui?... Abia vro 39 de ani din viața mea. Și mai au... CLUCERIJL MOGHILÃ: Jumătate... ȘTEFAN: Încă 39 de ani... CLUCERUL MOGHILÃ: Dacă jumătatea d-a doua n-a fi ceva mai lungă ca cea dintâi. ȘTEFAN: O! ho! ho!... Slovenii s-au pripit la scris... N-au greșit... presimțind că-n a doua jumătate... Cam grea răsuflarea de câteva zile... Moghilă, ce face Voitiș... bidiviul care m-a purtat în spinare doisprezece ani? CLUCERUL MOGHILÃ: Ar face bine dacă n-ar fi pus picioarele în sus... ȘTEFAN: M-a lăsat? CLUCERUL MOGHILÃ: S-a dus bietul Voitiș... Cum ajunse în grajdul de piatră pică d-a-n picioarele, căscă gura, mai suflă o dată și... ȘTEFAN: Așa se cade să moară un domn... dar el... CLUCERUL MOGHILÃ: Calul domnului, rnăria-ta... ȘTEFAN: Da, calul domnului... Ștefan fără picioare și fără cal... O! și cum mă ducea la izbândă... ca un vifor năpustit în valea Sucevei!... Semn rău... CLUCERUL MOGHILÃ: Ei, aș!... ȘTEFAN: Semn rău, Moghilă!... Ce va să zică să mori de moarte bună? CLUCERUL MOGHILÃ: Să mori în patul tău. ȘTEFAN: Nu, Moghilă... Dumnezeu a dat omului simțurile prin care veghează sufletul. La o cârnire a vieții simțurile, unul câte unul, încep să se întunece. O sită se coboară pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi... Se vătuieșțe auzul. S-a dus ascuțimea lui... "Aud...? Ce zici?..." Nu mai aude... Și când cercetașii nu mai veghează, sufletul părăsește stârvul acesta... Asta e să mori de moarte bună... Eu aud și văd ca la patruzeci de ani... CLUCERUL MOGHILÃ: N-aveam dreptate?... Istoria a ajuns la jumătatea vieții măriei-tale. ȘTEFAN: Așa ar fi de n-ar fi și pieiri năprasnice... Nu de sabie, nu de apă, nu de foc, ci când piei ca mine... Nimic. (Se sprijină pe Moghilă.)... Cu sufletul întreg, cu dragoste pentru toată țara cu tot cuprinsul ei... oh!... Ascultă, Moghilă... Vorba de pe urmă a lui Ștefan e lege tuturora? CLUCERUL MOGHILÃ: Sfântă ca sfânta cumincătură din sfântul potir! ȘTEFAN: Și vouă, boierilor? CLUCERUL MOGHILÃ: Boieri, curteni, răzăși, țărani, una în fața domnului. ȘTEFAN: Să strângi pe boierii și pe ostașii ce-au mai rămas în Suceava, mâine, întâi de iulie, zi în care... Nimic. (Se sprijină pe Moghilă.)... Ești tu credincios, Moghilă? CLUCERUL MOGHILÃ: Ca-n fața lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Christos... Jur!... ȘTEFAN: Nu jura... Că n-are să afle nimeni din ce-i auzi? CLUCERUL MOGHILA: Nimeni! ȘTEFAN: Mâine sui în scaunul Moldovei pe Bogdan... CLUCERUL MOGHILÃ: Doamne! ȘTEFAN: Ce? CLUCERUL MOGHILÃ: Doamne... Facă-se voia ta... ȘTEFAN: Am îmbătrânit... O! îndoială!... Și aș putea să scap... dar sufletul nu vrea și trupul nu mai poate... (Trage sabia pe jumătate.) Nu... nu mă mai ascultă... Degeaba o port... (Se reazemă pe Moghilă.)... Și poate să dau ochi cu Al-de-Sus... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy