Un sătean în oraș
(scenă)


Într-un local. Emil este abordat de o persoană străină.
- Nu te superi, da? Să-mi spui și mie cât e ora.
- Cinci și jumătate, îi răspunse Emil.
- Cinci jumate' spui?
Se uită împrejur în vreme ce își freca palmele una de alta. Revenind cu privirea asupra lui Emil, îi spuse:
- Mă, nu cred că te superi, dacă te cinstesc cu un vin fiert!
- Nu, mulțumesc, domnule. Mă pregătesc să plec.
- Haide, fecior!... Dacă ieși afară, îți clănțănesc dinții de frig și îți spun eu că ți-ar prinde bine un pahar cu vin fierbinte.
- Bine, domnule.
- Bine, mă! Eu mă duc acu să-i spun cocoanei.
Întocmi comanda și reveni la masă.
- Ce stai ca o mâță plouată! Acuși vine și vinul. De fapt, să mă ierți, vine doamna cu vinul, vinul cam stă pe loc.
- În relație cu tava – permiteți-mi să îmi dau cu părerea - paharul cu vin nu se deplasează și în acest caz aveți dreptate, dar în relație cu pământul, paharul vine și nu v-ați înșelat.
După o vreme, în care își frecă cu fervoare fruntea, vorbi:
- Ce spui, fecior?!... Fir-ar să fie, cum nu-i mai înțeleg eu pe tinerii din ziua de azi, cu computerele lor cu tot! Răsfoiesc ziarele și adesea dau de niște viruși dintr-aceia de pe internet... Tulai Doamne, dar ce-i și cu virușii ăia? Îi pot îmbolnăvi și pe oameni, sau numai pe computere?
Bărbatul privi în jurul său, cuprinzând întreg localul cu ochii săi larg deschiși, scăldați de un zâmbet senin. Văzu un moș care, părând interesat de discuția lor, trăgea cu urechea. Îi spuse atunci moșului:
- Dar zi și tu, tataie, n-am dreptate?
Moșul, zâmbindu-i condescendent, îi răspunse:
- Ce spui, fecior!
- Ehei! Tu n-auzi nimic din ce discutăm noi. Spune-mi, tinere, cum e cu virușii?
- Virușii sunt creați de mâna omului…
- Aha! În laboratoare de știință. Da, da, da!...
- Nu, domnule, nu în laboratoare, ci în casa oricărui programator, care e îndeajuns să aibă înaintea sa doar un calculator. Scopul virușilor este cel de a deteriora datele, de a deschide căi în baza de date ale unor firme importante, prin care să le sustragă informații prețioase și să le spargă conturi grase de bani.
- Mulțam de informare, dar nu cred că mă ajută asta la pădure. Hoțul, daca are de furat, căile i-s deschise oricum – pădurea-i mare și… și omul mic. Ha! Ha! Ha! Ce mai filozofie spusei!...
După ce se liniști:
- Măi, tinere! Cât de mult evoluează știința în ziua de azi! Tot așa cum creștea aluatul de pâine în zilele noastre.
Barmanița le aduse vinul. Bărbatul bău dintr-o dată jumătate din conținutul paharului și, așezându-l pe masă, spuse:
- Mă, dar e bun vinul ăsta! Am dreptate, tataie? îl întrebă pe om, văzându-l trăgând cu urechea.
- Ce spui, fecior!
- Ah! dar tu oricum n-auzi, moșneage ramolit.
Pufnindu-l râsul, bărbatul căută și pe buzele lui Emil aceeași veselie, dar chipul acestuia nu găzduia nici măcar un zâmbet, ceea ce-l făcu să-și recapete seriozitatea.
- Mai dau și eu pe-aici, din când în când, cu vreo ocazie specială. N-am mai tras la măsea de aproape o lună!... O lună, zise în sinea lui. Înainte, munceam cât e ziulica de mare, dar iarna-s ca un trântor. Azi am venit să mai învârt o afacere, chipurile.
Și începu să-și învârtă vinul în pahar.
- Cât e ceasul? îl întrebă pe tânăr.
- Și patruzeci.
- Dar greu mai trece timpul ăsta! E bine să mai ai pe cineva cu care să vorbești. Tu de ce erai singur? N-ai nici un prieten, un prieten la cataramă? Să știi că, la vârsta ta, prietenii sunt buni și ar trebui să-și bage mâna-n foc unul pentru altul. Sunteți la o vârstă dificilă, când pe părinți îi credeți niște afumați care nu reușesc să înțeleagă ce-i în tărtăcuța voastră. Dar, tinere, trebuie să ții cont că și ei au trecut prin ce treci tu!... Dar tu pari de treabă. Pare că ai un cap pe umeri și nu-l porți degeaba.
Câte greutăți am avut eu cu fetele mele, de când au început să-și bage nasul în lucrurile femeii-mii și până s-au măritat. O-ho!... Fugeau la discoteci și veneau târziu acasă. Umblau teleleu Tănase prin satul ăla fără câini, de-mi tremura inima în piept. Mă gândeam că o să le găsesc a doua zi printr-un șanț, batjocorite sau adormite de beție. Dar am fost bun cu ele, că doar e democrație și ai dreptul la cuvânt și la opinie, așadar le-am cam lăsat după capul lor. Și când își găseau câte un iubit bătut în cap, care venea la noi să le ceară la horă – discotecă, cum e mai nou – stătea ca vițelul la poartă nouă și se uita în gura noastră fără să scoată o vorbă, fără să spună măcar: "Bă, boule! o lași pe fie-ta să meargă cu mine la discotecă?" „Da, neisprăvitule, o las! Dar tu nu ești în stare să-ți porți singur de grijă, darămite de fiică-mea!” i-aș fi spus.
Ah!... Dar băietanii de felul ăsta erau cuminți. Alteori veneau niște băietani cu glas de operă, pe care, când spuneau două cuvinte, îi auzea tot satul. Nu doar eu eram înștiințat că ei vor să meargă la film în oraș, ci tot caldarâmul. Ce puteam să-i spun? Dacă negam, flăcăul ar fi umblat toată ziua cu țâfna-n nas și ar fi umplut satul cu minciuni, batjocorindu-ne familia. N-am avut încotro, iar fetele mele și-au ales ibovnicii după pofta inimii lor.
Ce vremuri!... Eram și eu mai tânăr. Dar acum simt pe an ce trece cum îmi slăbesc puterile și nu-mi vine să cred. Înainte, ridicam butuci de optzeci de kile fără să mă doară șalele! Acum, dacă încerc s-o fac de unul singur, șed o lună-n pat.
- Dar păreți încă voinic!
- Ehei! N-am ajuns eu chiar un papă lapte. Rup eu mâța-n două!... Apropo de mâțe. De când am venit, ți-am văzut zgârieturile de pe față și nu am îndrăznit să întreb de soarta lor, să nu cumva să te stânjenesc. Dar acu nu m-am mai putut abține. Sper că nu te-am supărat!
- Nu, domnule.
- Nu obișnuiesc să mă vâr în sufletul cuiva doar că mă roade curiozitatea și nici nu-mi bat joc de oameni. Să nu crezi că sunt gros la ceafă!
- Nu vă faceți griji. Am alunecat și am căzut pe niște scări, asta e toată povestea.
- Lasă că fetele se uită și așa cu drag la tine. Sau ți-a dat Dumnezeu deja o muiere?
- Să mă iertați, dar nu cred în Dumnezeu.
- Ce spui acolo, fecior! Cum să nu crezi!... Cei ce nu sunt cu Dumnezeu sunt pe căi greșite, aceia nu și-au găsit drumul cel drept și rătăcesc printr-o lume fără de lege. Ateii sunt tralala, într-o ureche! Cum poți să spui tu așa ceva! Vorbeai atât de frumos, ca acum să mă lovești în moalele capului!
Își roti din nou privirea în jurul camerei, proptindu-și-o asupra bătrânului.
- Dar zi și tu, tataie, n-am dreptate?
Moșul, oarecum iritat, zise cu glas puternic:
- Ce spui, fecior!
- Dar ce-ai fost în tinerețe, moșneage, clopotar?... Și – gândește-te, tinere – când te scoli dimineața și, văzând lumina zilei, îi spui: "îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat șansa să încep o nouă zi!" ca și cum te-ai fi născut încă o dată. Viața-i scurtă! Și dacă tu nu crezi în nimeni și nimic, atunci în ce crezi?... Nu știu, nu-mi pot imagina cum ar fi să trăiești cu sufletul pustiu, fără nici un dumnezeu.
- Mi-e greu...
- Þi-e greu, cum să nu-ți fie greu!
- Mi-e greu să vă explic.
- Na, poate ți-e greu, nu spun ba. Dar cu cât îmbătrânești, cu atât te apropii mai mult de Dumnezeu, poate și de teamă că-ți vezi zilele numărate. Doar știi că bătrânii dorm puțin. Asta din cauză că vor să-și trăiască, în ultimii ani din viață, fiecare clipă, fiecare moment, să nu piardă dormind nici o secundă, fiindcă, într-adevăr, nimeni nu se grăbește să dea ortul popii… Mă, cât e ora?
- Fără zece minute. Așteptați pe cineva?
- Da, mă, aștept pe cineva. Þi-am spus, nu?
- Nu, nu mi-ați spus.
- Þi-am spus că am venit să învârt o afacere.
- Da, asta mi-ați spus-o.
- Mă trimit copiii cu acte – uite-le aici – pe care să le semneze cutare sau cutare. Dar nu înainte de a negocia cu ei. Odinioară, m-au trimis pe mine – asta a fost prima dată – și, când au văzut cât de bine mi-au mers lucrurile, m-au împuternicit. Dar, odată, m-am îmbătat ca porcul și nici semnătura n-am luat-o de la celălalt animal de casă. Când am aflat a doua zi despre nenorocire, le-am zis că mă duc numaidecât să-i cer porcului semnătura, că, orice-ai spune, se întâmplă să te mai lase memoria. Dar s-au dus ei la persoana cu pricina și l-au găsit de-a dreptul mahmur și nu-și amintea nimic din ce făcurăm, în afară de faptul că băurăm până dimineața. Era un prieten din copilărie și ne-am cam lăsat duși de val, că vorba aia…
Se răsuci pe scaun, cercetând camera, după care spuse:
- Băiatul ăsta nu mai vine. Dar să fiu eu sănătos, asta e important. Am dreptate, tataie?
- Ce tot spui, fecior!
- Mă, băiete, eu te țin aici, când tu ți-ai terminat vinul. Mai comand un rând. Cocoană! Încă un rând!
- Bine, domnule.
- Cocoană, și încă un suc pentru tânăr, iar una mică pentru subsemnatul.
- Imediat, domnule.
- Imediat, desigur, dar avem răbdare, că nu mă grăbește nimeni să plec de-aici. Nu-i așa, tataie?
- Du-te în sărăcie, omule, și lasă-mă în pace. Dumnezeu să te ierte, conchise moșul în vreme ce-și lăsă capul să-i cadă pe masă.
- Se pare că nici tataie nu se grăbește să plece acasă. Așa-i, tataie?
Moșul își îndreptă trupul înțepenit.
- Așa-i, așa-i… cum spui matale, așa să fie.
- Cum spune Cel de Sus, nu eu!
- Cum spui matale. Cum spui matale…
Se culcă înapoi.
- Nu stau eu toată ziua cu țuica-n nas, dar se vede că și eu, când am ocazii, îmi cam fac gura pâlnie. Dar dacă Dumnezeu m-a zămislit în zodia rațelor, eu ce vină port?... Și pe deasupra, mai trebuie să tragi și purceaua de coadă din când în când, să-ți mai vină inima la loc.
Bărbatul zâmbi, iar ochii începură să-i lucească. Privirea lui față de tânăr deveni deodată mai drăgăstoasă.
- Ah! cât de mult mi-am dorit să am și eu un băiat. Dar n-a fost să fie. Chiar de când m-am însurat, mi-am spus că vreau un băietan, căruia să-i las moștenire tot ce-i al meu, să-l învăț o țâră de tâmplărie, cât să știe să facă un gard la casă, un coteț la găini și – de ce nu? – un grajd pentru animale. Scule am destule. Dar dacă femeia și-a tras de partea ei toate ajutoarele, eu am rămas cu ochii-n soare. Și doar i-am spus: "Măi femeie! de data asta-mi faci un băiat!" Dar cine m-a ascultat? Doar Domnul de Sus și a început să râdă când m-a auzit. Ginerii mei se ocupă cu afacerile – business, cum e mai nou. După ce-oi muri, gospodăria or scoate-o la licitație, că ei nu știu nici ce reprezintă un șubler. Umblă toată ziua cu laptopuri. Dar eu ce pot să fac cu ele, daca nici măcar ștampila n-o pot duce!
Barmanița le aduse comanda. Bărbatului îi sună telefonul. Îl scoase din buzunar și răspunse :
- Alo! (…) Nu, nu a venit. (…) Chiar acum am ieșit.
Își vârî telefonul înapoi în buzunar.
- Tinere, nu pot să mai stau. Le beau în grabă și la fel de iute am și plecat.
Se dădu pe spate și dintr-o înghițitură goli primul pahar.
- Soția mă așteaptă. Dacă întârzii mult, mă pălmuiește și mă face în toate felurile, numai om nu.
Goli în același mod și al doilea pahar.
- Sănătate și numai bine!...