Notă:
Acest text nu este o lucrare de cercetare științifică, un eseu, o lecție, sau un instructaj. El conține doar câteva note de studiu, personale, elaborate de subsemnatul, pe timpul parcurgerii unei bibliografii pe care am considerat-o absolut necesară pentru inițierea mea în unele “taine ale scrisului.”

Deși, după cum arătam în episodul anterior, ideea acestor materiale a plecat de la dezbateri pe teme de prozodie (prozodia fiind, după cum se știe, știința care, ca ramură a poeticii, studiază componența versurilor, din punctul de vedere al numărului de silabe, al cantității și calității vocalelor din acestea, al grupării lor în unități ritmice etc.), consider că până să ajungem a analiza în detaliu aspecte prozodice, este util să amintim câteva chestiuni de bază, elementare, despre specificul poeziei, fondul poeziei, forma acesteia și relațiile dintre aceste elemente.
Specificul poeziei:
- constă în utilizarea expresiei verbale pentru redarea artistică a unui ansamblu de imagini;
- ca să fie poezie, expunerea verbală trebuie să îndeplinească anumite condiții:
- de fond;
- de formă.
- Fondul e poetic atunci când face uz de simetria conceptuală (atât în ansamblu, cât și în părțile componente);
- simetria conceptuală a ansamblului
- poate fi o (un): aluzie, alegorie, simbol, comparație ș.a.m.d. (putem spune, exemplificând din Eminescu, bunăoară, că în „Luceafărul”, nucleul poetic este un simbol, iar în „La steaua” este o comparație; de asemenea, se știe că alegorii sunt fabulele, în general);
- poate fi obținută pe cale afectivă (în acest caz, de cele mai multe ori, se descrie un colț din ambianța unei persoane și se poate descoperi o corespondență între unele date ale acestei realități exterioare și starea sufletească ce predomină în contemplarea lor; rămânând la opera lui Eminescu, în poezia „Și dacă ramuri bat în geam”, poetul afirmă o corespondență tainică între lumea dinafară și frământările lui lăuntrice; în prima strofă, loviturile ramurilor în geam, asemănătoare semnului pe care-l face iubita când sosește, îi trezesc imaginea ei, dar îi pare că acest gând trebuie să prindă și ființă; în aceeași relație de perfectă simetrie stau răsfrângerea stelelor în lac și limpezirea adâncului său sufletesc, tot ca și apariția lunii din nori și prezența continuă a iubitei în amintirea lui).
- Bineînțeles că aspectele subliniate anterior, referitoare la fondul unei poezii, sunt valabile pentru orice gen de poezie, cu orice formă și aparținând oricărui curent, dar m-am oprit cu exemplificările la câteva creații foarte cunoscute de toată lumea, care nu mai presupun citarea versurilor.
- Forma este dată de versificație;
- versificația nu este obligatorie (sunt poezii în care este cultivat doar fondul poetic);
- versificația se referă în mod deosebit la:
- ritm;
- măsură;
- rimă.
- versificația poate fi incompletă.
În concluzie, dacă o poezie poate exista fără versificație, nu orice versificație este poezie
- deosebirea dintre poezie și versificație este dată de fondul poetic;
- fondul poetic se realizează prin anumite elemente stilistice.
Despre elementele stilistice ale unei poezii vom discuta în episodul următor.

Precizare:
Considerațiile teoretice din prima parte a textului de mai sus, referitoare la specificul poeziei și la fondul poetic, sunt preluate din lucrarea ”Inițiere în poetică” de Eugeniu Speranția, Editura Albatros, 1972