| 
			  
				Biografie George L. Nimigeanu 
					 
				
		George L. Nimigeanu (n. 3 ianuarie 1938) este un poet român. S-a născut în comuna Tereblecea, din fostul județ Rădăuți, România Mare, actualmente în Ucraina. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Târgu-Mureș și membru al Societății Scriitorilor Bucovineni, Suceava, din anul 1996. După terminarea stagiului militar (la marină, trei ani), a fost admis la Facultatea de Educație Fizică, a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe care a absolvit-o ca șef de promoție pe țară – promoția 1965.Profesia de bază: profesor de educație fizică, gradul didactic I, lucrarea de grad fiind recomandată la ICF București ca material bibliografic, datorită faptului că prezintă o metodă modernă, activă, a organizării metodice a lecției și a metodologiei dezvoltării calităților fizice ale elevilor în școala generală. 
 
Activitatea literară:  
   
Debutul literar în ziarul județean TRIBUNA SIBIULUI – din 3 aug. 1968, cu poemul Vârste incandescente. Colaborări: Almanahul Țara Fagilor, Apostrof, Astra, Bucovina literară, Concordia( Cernăuți ), Convorbiri literare, Cronica ,Discobolul, Euphorion, Familia, Glasul Bucovinei( Cernăuți ), Luceafărul, Mișcarea literară, Orizont, Poesis, Poezia, Plai Românesc (Cernăuți), România literară, Rostirea Românească, Revista Literară Radio, Steaua, Transilvania, Tribuna, Tribuna Sibiului, Târnava, Țara Fagilor, Vatra, Zorile Bucovinei, ș.a. Inițiative culturale: Inițiator și organizator, la Mediaș, al acțiunii cultural-literare \"Zilele revistelor culturale din Transilvania și Banat\". Fondator al revistei \"Caietele de la Mediaș\".  
   
Volumele publicate: 
 
1. COLINELE SINGURÃTÃȚII, versuri, Editura DACIA, Cluj, 1983, cu un cuvânt înainte de ION MIRCEA  
2. FOTOGRAF DE OCAZIE, versuri, Editura TRANSILVANIA, Sibiu, 1990  
3. TÂRGUL DE FLUTURI, versuri, Casa de editura MUREȘ, Târgu–Mureș, 1994  
4. DESENE PE APÃ, versuri, Editura TRANSPRES, Sibiu, 1994  
5. SEMNE PARTICULARE, versuri, Casa de editură MUREȘ, Târgu–Mureș, 1995  
6. FIINȚA ÎNTREBÃRII, versuri, Casa de editură ARDEALUL, Târgu–Mureș, 1996, cu un cuvânt înainte de IULIAN BOLDEA  
7. VIAȚÃ DE REZERVÃ, versuri, Editura ARDEALUL, Târgu Mureș, 1998, cu un cuvânt înainte de AL. CISTELECAN  
8. PE STREAȘINA VEACULUI, versuri, Editura AUGUSTA , Timișoara, 1999, cu o postfață de ADRIAN DINU RACHIERU  
9. VINOVAT DE SINCERITATE, versuri, Editura AUGUSTA, Timișoara, 2001, cu un cuvânt înainte de ION ROȘIORU  
10. TÃMÃDUIREA DE SINE, versuri, Editura ARDEALUL, Târgu–Mureș, 2002  
11. SEMINȚELE FOCULUI, versuri, Editura ARDEALUL, Târgu–Mureș , 2004  
12. ALE VIEȚII SUNT TOATE CUVINTELE, versuri, Editura ARDEALUL, Târgu–Mureș, 2005, cu un cuvânt înainte de CORNEL MORARU  
13. AERUL DIN CÂNTECUL PIERDUT, versuri, Editura ARDEALUL, Târgu-Mureș, 2006, cu un cuvânt înainte de IULIAN BOLDEA  
14. PIETRE DE RÂU PETE DE SÂNGE, versuri, Editura ARDEALUL, Târgu-Mureș, 2006, cu un cuvânt înainte de IONEL POPA  
15. LUMINA DE LA ÎNCEPUT, versuri, Editura ARDEALUL, Târgu–Mureș, 2006, cu un cuvânt înainte de IONEL POPA  
16. JOCUL OCULT AL ȚÃRMULUI CU MAREA, versuri, Editura ARDEALUL, Târgu–Mureș, 2006, cu un cuvânt înainte de ADRIAN DINU RACHIERU  
17. FAȚA NEVÃZUTÃ A DURERII, versuri, Editura ARDEALUL, Târgu–Mureș, 2006, cu un cuvânt înainte de DUMITRU–MIRCEA BUDA  
18. INTOTDEAUNA VIAȚA PUNE INTREBÃRI, versuri, Editura ARDEALUL, Târgu–Mureș, 2007, cu un cuvânt înainte de CASSIAN MARIA SPIRIDON 
19. NOBLEȚEA TÃCERII – Casa de editura SAMUEL, Mediaș, 2008, cu un cuvânt înainte de Liviu Dorin Clement 
20. ZODIA NEDREPTÃȚII – Editura SAMUEL, Mediaș, 2010, cu un cuvânt înainte de Dumitru Mircea Buda 
21. TREPTELE MÃRTURISIRII – Editura SAMUEL, Mediaș, 2010, cu un cuvânt înainte de Ion Roșioru  
   
Premii literare: 
 
- Premiul I al revistei Transilvania - 1974  
- Premiul II al Revistei literar – artistice a Radioteleviziunii Române , la Concursul Național de Poezie , 1976  
- Premiul I al Festivalului LUCIAN BLAGA , ediția I , Sebeș - Alba , 1981  
- Premiul II al Concursului Național de Poezie TUDOR ARGHEZI , al Inspectoratului pentru Cultură al județului Gorj , Târgu Jiu , 1993  
- Premiul revistei TÂRNAVA, pentru volumul de versuri SEMNE PARTICULARE, Casa de editură Mureș, Târgu – Mureș, 1995  
- Premiul pentru POEZIE, al revistei MIORIȚA NOASTRÃ, New York, 1998  
- Premiul pentru poezie al Societății Scriitorilor Bucovineni, pentru volumul Pe streașina veacului, Suceava, 1999  
- Diploma de Onoare a Primăriei Municipiului Mediaș, 2001  
- Premiul de Excelență, al Primăriei Municipiului Mediaș, 2002  
- Premiul pentru poezie, pentru volumul Vinovat de sinceritate, al Filialei Mureș a Uniunii Scriitorilor din România-2002  
- Premiul pentru poezie al Societății Scriitorilor Bucovineni, pentru volumul Tămăduirea de sine, Suceava, 2003  
- Diploma de Excelențăa Societății Scriitorilor Bucovineni, Suceava, 2003  
- Premiul pentru poezie al Editurii Ardealul , pentru volumul de versuri SEMINȚELE FOCULUI , Târgu – Mureș , 2004  
- Premiul MAGNA CUM AMICITIE, al Zilelor revistei Convorbiri literare, Iași, 2005  
- Premiul Festivalului LUCIAN BLAGA , ediția a V-ași al revistei TÂRNAVA ,Târgu – Mureș, 2005, pentru organizarea la Mediaș a evenimentului cultural ZILELE REVISTELOR CULTURALE DIN TRANSILVANIA ȘI BANAT  
- Premiul OPERA OMNIA al Filialei MUREȘ a Uniunii Scriitorilor din România, Târgu–Mureș, 2007  
 
					 
				 
 |