Visez la clipa cand dorinta mi se va transpune in realitate, adica visez la ceva irealizabil. Adevarul este ca ma hranesc cu aceasta visare. Daca nu ar fi nici aceste vise, ce as avea? Nimic .Poate, doar clipe de fericire provizorie. Nu neg ca nu m-as multumi doar cu aceste clipe de fericire, tocmai de aceea recurg la visare. Imi dau frau liber imaginatiei, care zboara, zboara spre tinte mereu mai greu de atins. Mereu tind spre ceva ce nu pot obtine. Poate pentru ca sper prea mult. Mi s-ar potrivi, contrar lui Decartes, maxima "sper, deci exist!".