cu ochi de medici și păr de lagună
cu suflet de briză
caii mei verzi pe pereți
îmi rumegă zilnic
și tandru
trupul de zahăr cubic.

- și am visat apoi că poemul acesta se încheia
în chip nemaivăzut
nemaiștiut
așa sunt unele ierni
ninge mereu cu iluzii

dacă e seară construiesc veneții minuscule
pe fundul unui pahar cu apă rece:
o mie de palate înroșite de nesomn
o piață aurie, inundată
și îngrozitor de multe valuri tulburându-mi privirea

odaia mea oscilează nevrotic sub galopul a o mie de copite
verzi, verzi ca algele

dacă e dimineață îmi răstorn sechelele pe podea
și le ondulez chipul
și le cumpăr măști calde,
măști de carnaval
de la bazarul zăpezilor de altădată
și casa mi se umple de viscol și răsărituri de soare

așa sunt unele ierni
ferestrele devin patinoare cu vedenii
pe care ai dansa în zadar
unduindu-ți cu greu, neaflat,
trupul de zahăr cubic.