Deunăzi, stăteam...
cu capul sprijinit de-o grindă...
și mă uitam cu ochii închiși
la frunzele ce cu durere cad
și se aștern apoi,
domol...
într-o tăcere care țipă
și pentr-o clipă,
animă un vânt ursuz
ce parcă, parcă un pic le mai stârnește
și cu un dram de puls,
încep și se aleargă...
și bete, amețite,
de-atâta vals, tango nebun,
se năpustesc pe drum...
și într-un vârtej de purpură aramă,
împiedică un câine,
ce adăpostul pare-se că-și cată...

Hai, mamă! vii odată?
Acum!...

Cu capul sprijinit de-o grindă,
mă-ntorc înfrigurată-n mine
și aștept acum...
mai mult decât oricând,
să te visez din nou...
pe tine...

Cu chipul tău,
ce-mi sprijină de acum un gând,
valsez prin cercuri, în fantasmă...
imagini colorate le întrepătrund,
și-aș vrea ce simt acum...

să nu se mai termine...

marți, 20 nov. 2012