blocuri în deformare. ritualuri maniacale
în fiecare zi. suntem oameni care descindem
cu circulația sângelui întreruptă
pe covoarele moi ale
orașului.

motoarele se învârt. cheile
legate de gât se învârt și ele. ne poartă
înapoi în copilărie.

bat clopotele în coloniile noastre
de pe străzile prăfuite.
megafoanele rezistenței urlă.

“ați uitat unde vă este casa ?"

lumina filtrează tristețea neputința frica.
filtrează aerul .
copiii noștri dezrădăcinați îl respiră.

o centrală de epurare e soarele.
avem guri nemișcate. motoarele nu încetează
să ne alimenteze cu combustibili.

ne întoarcem în copilărie ca niște pui de câine
uzi și murdari.

alergăm liberi prin zăpadă. coloniile prin viață.
o viață care se mișcă sub microscoape
printre schele și bucăți de polistiren.

tu t'ai recorde, maman ?

o dată, o singură dată am uitat să închidem robinetele
atunci când se tăia apa.
o dată, o singură dată am fost iarna pe un ger senin
frumos să vedem filmul lui Hemingway "Adio, arme ".

o dată, o singură dată mi-ai spus cât de mult ai suferit.
2 zile și 2 nopți într-o policlinică vopsită cu verde din spatele blocului ca să mă aduci pe lume.

acum scriu despre toate astea, maman.

nici tu, nici eu nu mai suntem la fel.
nici tu nici eu nu mai suntem.

am intrat în era tehnologiei avansate, a nanoroboților,
a metaversului, a psihologiei aplicate, a locurilor cât mai private aproape virtuale ale realității, a neuroștiinței neiertătoare și crudă.

mai crudă decât însăși viața.

opinia publică va spune : acesta este un text vechi
copiat dintr-o carte. opinia publică va vedea mult teatralism, dualitate, emoție inutilâ, nefolositoare. melancolie morbidă. amintiri false și degenerate înșirate într-un text menit să creeze
incertitudine și false/drama pentru cei mai sensibili.

o singură dată am plâns împreună.
tu, când ai ieșit de la film aveai ochii înlăcrimați.

cred că ai iubit mult, maman.
dar nu pe mine. ACUM ȘTIU. nu pe mine.

blocurile se deformează din ce în ce mai mult.
sunt în Inception. în cel mai adânc vis.

copiii mei au plecat de lângă mine. au crescut.
tot dezrădăcinați sunt. viața lor
e un model de supraviețuire imaginat
de o rețea cuantică.

nu au case, nu au mașini.
la fel ca noi atunci pe vremuri.
doar le visează.
dar azi visele se împlinesc repede.

motoarele se învârt mai departe. e susurului noul
stil de viață.

ne aduce energie, optimism.
o vitalitate stranie, plină de adrenalină. ce va urma mâine?
la vie est tres rapide et vibrante, maintenant.

nimeni nu-și mai aduce aminte de noi.
există și acea mișcare de rezistență care pe fundalul
noilor noastre vieți fericite repetă din când în când.

depresie, anxietate, sinucidere.
atacuri armate din ce în ce dese, maman.
urlă în megafoane, noaptea, uneori.

ou est votre maison ?

urlă în plină zi: vă mor copiii devreme, la 12 /14 ani. dar nu de
tuberculoză, tifos, ciumă , polio sau alte boli eradicate.
și nici de bolile noi.
mor de tristețe. de singurătate.

eu am ales să trăiesc în oblivion, maman.
un vis creat de mine pentru mine din care
nu am să mai ies niciodată. nu vreau.

acolo, este o plajă cu cel mai frumos nisip auriu
și cea mai bleu marine apă de mare.

alerg și mă joc cu copiii mei. ne ținem de mână și râdem mult.

amândoi copiii mei au inimile intacte, maman.
amândoi au ochii albaștri ca mine, maman.
nu sunt ochii tăi căprui.

apa ne udă hainele.
ne curg lacrimile.
de bucurie. din dragoste și inocență.

pentru că eu îmi iubesc copiii.
le-am povestit cât de fericită am fost când i-am adus pe lume.

e cel mai fericit vis, cel mai profund și adevărat vis.

dar mai sunt și bărbații, maman. bărbații.
les hommes qui passe, maman.
les hommes qui passse.

o dată, doar odată, am uitat să închidem robinetele.
sau mai bine spus, ar fi // o dată, doar o dată, am uitat
să închid robinetul.

ou ete tu. ou ete tu.