Apoi, într-o seară va spune: uite-mă!

Într-alta îmi va așeza palma rece pe frunte și-i voi simți mirosul livezii ca o amintire zemoasă. Degetele ei mă vor țintui. Vreau să te vindec, va spune șoptit. Apoi piersicile se vor rostogoli.

În altă seară nu va spune nimic. Va sta tăcută în fotoliul maron, scufundată-n penumbră. Aceea va fi cea mai grea seară. Atunci ochii mei vor încerca să te picteze. O pensulă de te-ar picta ar simți pedeapsa genelor tale, pe marginea buzelor s-ar opri ca la marginea mării. Cu părul tău s-ar îmbăta ca un zănatec.

Acum plec, a zis brusc și s-a ridicat. Să lași ușa deschisă!