Iubind cu tot trupul și toată ființa ta ,îți cresc aripi ce te ridică până la cer,iar tu de acolo de sus privești "nimicinicia" vieții pe pământ și te întrebi "am fost și eu cândva un pământean?"
Nu cred c-am fost.Mi-e inima, prea plină de iubire și nestemate verzi albastre de ea se tot lipesc și spun de-aici de sus-O!Domnul meu,cât te iubesc!
Încerci tu "o pământene"- la mine să ajungi?
O!cât de mult eu te aștept1Dar tu,neputincios,de jos încerci să mă privești iar gura-ți largă,plină de minciuni și vorbe goale îți e plină.Pârâu de lacrimi oarbe din ochii tăi se scurg ...mai false decât viața-ți searbădă și goală.
-De ce încerci să cucerești o mare -nvolburată când tu nu știi să-nnoți?
Zâmbind,eu mâna ți-o întind,așa de-aproape de tine îs,dar tu "idol fals" cu trupu-nțepenit de glia pământească te-ai legat cu lanțuri mari și grele.
-Încerci să te dezlegi?
-Nu încerca,Ești mic, prea mic ,ți-e sufletul prea greu ca să îl pot urca la mine-aici.Ș-atunci cobor.și însetată
cu brațele-amândouă de gâtul tău mă prind și buzele-mi sărutul lung al morții ție-ți dau.Cenușă ești acum, o! tu ,iubitul meu fost "pământean"!
Cenușa ta ,eu "învingătorul",o iau,...la piept aș pune-o în săculeț de plumb,dar prea greu mi-ar atârna...
Chem păsările cerului, ce prin văzduh roiesc, ți-arunc cenușa,și foamea lor le-o potolesc.
Sfâșietor ți-e plânsul,și geamătul mai surd.O!,cerul se cutremură și-n chingi te -nchid.
Trofeul l-am luat.
Cu viața ai plătit.
C-ai acceptat
Să fii privit
Și-ai refuzat ...
Să fii iubit.